ICCJ. Decizia nr. 2557/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2557/2013
Dosar nr. 2123/30/2010
Şedinţa publică de la 13 mai 2013
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la 23 martie 2010 sub nr. 2123/30/2010, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL şi patronul acesteia solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la restituirea drepturilor salariale neachitate în cuantum de 760 RON, plata daunelor morale în cuantum de 30.000 RON, plata unor amenzi şi a unor despăgubiri pentru întârziere în plată în cuantum de 3000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 2201 pronunţată la 20 septembrie 2010 de Tribunalul Timiş, secţia civilă, a fost declarată nulă cererea reclamantului îndreptată împotriva patronului societăţii, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată împotriva pârâtei SC M. SRL, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 760 RON, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, a fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată.
În ceea ce-l priveşte pe patronul societăţii, instanţa a reţinut că reclamantul nu a indicat numele, domiciliul sau reşedinţa acestuia, fiind incidente dispoziţiile art. 133 C. proc. civ.
Sub aspectul fondului, reclamantul a fost angajatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 5136628 din 22 octombrie 2009 în perioada 11 octombrie 2009 - 20 noiembrie 2009.
Pârâta nu a făcut dovada achitării salariului în cuantum de 760 RON, în temeiul art. 161 alin. (1) şi 4 C. muncii fiind îndreptăţit la plata salariului, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pe cale de consecinţă a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru întârziere în plata salariului.
În privinţa daunelor morale, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral încercat.
Prin Decizia nr. 57 din 13 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 8 aprilie 2011.
La termenul de la 6 februarie 2012, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 18 martie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 13 mai 2013, când instanţa a invocat excepţia perimării recursului.
Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 6 februarie 2012, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 6 februarie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva Deciziei civile nr. 57 din 13 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2256/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2560/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
