ICCJ. Decizia nr. 2285/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2285/2013
Dosar nr. 5117/100/2011
Şedinţa publică de Ia 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2153 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de către Cabinet Individual de Insolventă B.l.S., lichidator judiciar al SC R. SRL Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtul C.L. şi a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 203.059,09 RON, reprezentând diferenţă preţ neachitat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, pârâtul C.L.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contecios administartiv şi fiscal, prin decizia civilă nr. 98/2012 din 7 septembrie 2012 a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât.
Curtea a apreciat întemeiată excepţia de netimbrare a cererii de apel pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtului apelant obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2.836,09 RON, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 obligaţia de a depune timbrul judiciar în sumă de 5 RON.
În temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 apelantul a fost înştiinţat să achite în contul bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, suma datorată cu titlu de taxă de timbru, procedura de citare fiind legal îndeplinită în conformitate cu art. 921 C. proc. civ. la data de 28 iunie 2012.
Taxa judiciară de timbru stabilită şi comunicată apelantului nu a fost contestată în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, devenind astfel irevocabilă şi nu afost achitată până la închiderea dezbaterilor din data de 7 septembrie 2012.
Conform art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. Aceeaşi sancţiune este prevăzută şi de art. 9 din O.G. nr. 32/1995 în cazul neachitării timbrului judiciar.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în cadrul termenului legal, reclamantul C.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre judecarea apelului pe fond.
În susţinerea cererii de recurs, recurentul a arătat că nu a avut cunoştinţa de termenul de judecată acordat pentru judecata apelului, deci nici de obligaţia de a timbra cererea de apel.
Arată că s-a strecurat o greşeală în ceea ce priveşte domiciliul său care este în Baia Mare, B-dul B. Şi nu B-dul R., astfel cum a indicat reclamanta.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs, prin prisma motivelor arătate, astfel cum au fost încadrate de către recurent, constată următoarele:
Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pot fi invocate neregularităţile de ordin procedural şi care pot fi sancţionate cu nulitatea de art. 105 alin. 2 C. proc. civ.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte poate analiza presupusa nelegală citare a pârâtului C.L.
Astfel, se constată că domiciliul pârâtului indicat prin cererea de apel este B-dul B., judeţul Maramureş, adresă la care partea a fost citată pentru termenul de judecată din data de 7 septembrie 2012, cu obligaţia de a depune taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, sub sancţiunea anulării cererii.
La adresa sus menţionată, instanţa de apel a comunicat hotărârea pronunţată, iar pârâtul în cadrul termenuluiprevăzut de art. 301 C. proc. civ. a declarat recurs, indicând adresa care a fost conceptată în cadrul litigiului de faţă.
În consecinţă, dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi reţinute, în ceea ce priveşte dovada îndeplinirii procedurii de citare existentă la dosarul de apel, care îndeplineşte toate menţiunile esenţiale prevăzute la art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
În aceste condiţii, în raport de invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi ale O.G. nr. 32/1995 au fost corect aplicate, din acest punct de vedere nefiind evidenţiate motive prin care aceste dispoziţii legale au fost aplicate greşit.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite cererea intimatei prin care a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac, constând în cheltuieli de transport, astfel cum au fost dovedite cu documentele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.L. împotriva deciziei civile nr. 98/2012 din 7 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul C.L. la plata sumei de 1.231 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC R. SRL reprezentată de lichidator B.I.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2281/2013. Civil. întoarcere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2289/2013. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
