ICCJ. Decizia nr. 2403/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-a CIVILĂ
Decizia nr. 2403/2013
Dosar nr. 6373/110/2008
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Finalizând un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3607 din 3 iunie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanţii T.E.R. şi T.G.D. şi de pârâtul Spitalul de Pediatrie B. împotriva deciziei nr. 144 din 4 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care a casat-o şi în fond a admis apelurile declarate împotriva sentinţei nr. 848 din 21 septembrie 2005 a Tribunalului Bacău de aceleaşi părţi, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecarea acţiunii formulate de T.E.R. la Tribunalul Bacău.
Recomandarea Înaltei Curţi a fost în sensul de a pune în discuţia părţilor necesitatea ca reclamanţii să-şi precizeze acţiunea sub aspectul componentelor sumei solicitate cu titlu de daune materiale şi de a administra probele necesare, ca la stabilirea cuantumului prejudiciului să se aibă în vedere natura şi momentul de la care minora beneficiază de tratament gratuit oferit de Ministerul Sănătăţii, procentul pe care Ministerul Sănătăţii îl suportă din costul medicamentelor, costurile speciale ale unei persoane infestate cu HIV cu referire la asigurarea unei alimentaţii sănătoase şi a unui regim de viaţă în condiţii cât mai bune.
Faţă de cuantumul prejudiciului moral stabilit prin decizia casată, de 75.000 euro, Înalta Curte prin decizia sa a statuat, luând în considerare probele administrate în fond şi apel că prin infestarea minorei cu HIV i-au fost încălcate: ,,dreptul la viaţă, precum şi dreptul la sănătate, dat fiind că în prezent această boală este incurabilă (...)" -,,dreptul la învăţătură, în condiţiile în care minora a abandonat şcoala din cauza absenţelor multiple datorate internărilor repetate",, - dreptul la viaţă socială, cum rezultă din raportul de anchetă socială efectuat în cauză, minora este marginalizată copii de vârsta ei o evită din cauza bolii, aspecte care sunt de natură să îi producă suferinţe suplimentare minorei care este respinsă de societate".
Cu privire la aprecierea prejudiciului moral şi a întinderii lui Înalta Curte a stabilit cu caracter obligatoriu criteriile pe care instanţa de judecată trebuie să le aibă în vedere, acestea fiind corolarul drepturilor nepatrimoniale mai sus evocate, stabilite ca fiind încălcate.
Astfel, suprema instanţă a statuat ,,(...) în aprecierea întinderii prejudiciului moral suferit, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere caracterul incurabil al bolii care determină o reducere a speranţei de viaţă evidentă şi atrage o reparaţie specifică care trebuie să ia în considerare toate suferinţele fizice şi morale datorate nu numai îngrijirilor medicale, ci şi reacţiilor sociale, incertitudinii şi riscului agravării maladiei şi perturbaţiilor intervenite în viaţa afectivă a reclamantei. În cuantificarea prejudiciului moral încercat nu trebuie omis nici faptul că acesta este încercat de către un copil, că urmările de durată ale prejudiciului moral produs îi vor reduce posibilitatea realizării pe plan profesional, social şi familial".
2. În rejudecare, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de Spitalul B., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Spitalul Oraşului B. şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, respingând acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia.
A admis acţiunea reclamantei în parte în contradictoriu cu pârâţii Spitalul de Pediatrie B. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă B şi, în consecinţă, i-a obligat pe aceşti pârâţi, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 euro contravaloare prejudiciu moral, în RON la data executării, respingând cererea de obligare la plata despăgubirilor materiale ca nefondată.
Instanţa de fond, în rejudecare, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de Spitalul Oraşului B. introdus în cauză după casare în conformitate cu decizia de casare, instanţa de fond a reţinut că excepţia a fost tranşată prin decizia de casare a Înaltei Curţi în sensul că aceasta a considerat ca punct de plecare în ce priveşte cursul prescripţiei adeverinţele eliberate părinţilor reclamantei cât şi răspunsul la interogator al acestora în primă fază procesuală. În raport de data eliberării adeverinţei din 21 august 2000, prima informare oficială a părinţilor reclamantei despre faptul că aceasta a fost infestată cu HIV , acţiunea s-a apreciat ca fiind promovată în termen.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Spitalului Oraşului B. şi Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, prima instanţă a făcut aplicarea considerentelor deciziei de casare a Înaltei Curţi care a reţinut irevocabil situaţia instituţionalizării şi spitalizării reclamantei. Tribunalul având în vedere expertizele medico legale efectuate a reţinut că Spitalului Oraşului B. nu i se poate angaja răspunderea civilă întrucât reclamanta nu a făcut şi nu a efectuat un tratament care să fi necesitat folosirea unui instrumentar medical.
Cu privire la calitatea procesual pasivă a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, Tribunalul a considerat că nici aceasta nu justifică calitatea procesual pasivă date fiind prevederile art. 5 şi 6 din Legea nr. 3/1978 în vigoare la data infectării reclamantei.
Tribunalul a stabilit că vinovăţia şi fapta ilicită se localizează la Spitalul Judeţean B. prin cele două secţii contagioase şi pediatrie unde reclamanta a urmat tratament injectabil, care, în prezent, s-a reorganizat prin divizare în Spitalul Judeţean de Urgenţă B şi Spitalul de Pediatrie B. prin Ordinul nr. 345 din 12 aprilie 2003, continuatoare în drepturi şi obligaţii ale Spitalului Judeţean Bacău.
Pe baza probelor administrate cererea în despăgubiri materiale a fost apreciată ca neîntemeiată, şi, în consecinţă, respinsă.
Despăgubirile morale s-au apreciat ca întemeiate de prima instanţă şi având în vedere valorile morale lezate stabilite prin decizia de casare a Înaltei Curţi şi de criteriile la care aceasta a făcut referire, raportându-se la o medie de vârstă în România de 70 ani şi la un cuantum de 15.000 euro pe an de viaţă, deşi i-a apărut ca insuficient, raportat la gravitatea consecinţelor, tribunalul a stabilit un cuantum al daunelor morale de 1.000.000 euro.
3. Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 73 din 16 noiembrie 2011 a admis apelurile declarate de pârâţii Spitalul de Urgenţă B. şi Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinţei nr. 1892/2010 a Tribunalului Bacău pe care a schimbat-o în parte în sensul reducerii cuantumului daunelor morale de la 1.000.000 euro la 100.000 euro echivalentul în RON la data executării, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei. S-a admis apelul pârâtului Spitalul Orăşenesc B. împotriva sentinţei nr. 768 din 13 mai 2011 pe care a schimbat-o în tot în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului sentinţei nr. 1892/2010 şi obligării pârâţilor Spitalul Judeţean B. şi Spitalul de Pediatrie B. la plata sumei de 1.000 RON către petent reprezentând cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ..
Criticile apelanţilor Spitalul de Urgenţă B. şi Spitalul de Pediatrie B. cu privire la soluţionarea excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei T.E.R. cât şi cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Spitalul Orăşenesc B. şi Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău au fost înlăturate. Cu privire la prima excepţie s-a apreciat soluţia instanţei de fond ca fiind corectă în raport de art. 315 C. proc. civ. Cu privire la cea de a doua excepţie, de asemenea, în raport de probele administrate în ce priveşte Spitalul Orăşenesc B. şi în raport de dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 3/1978 în ce priveşte Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bacău.
Criticile pe fondul litigiului privind cuantificarea despăgubirilor morale s-au apreciat ca întemeiate cu motivarea că ,,La stabilirea întinderii acestora instanţa are în vedere nu numai suferinţa produsă, dar şi mijloacele şi modalităţile de compensare a traumei cauzate, în sensul desfăşurării unei existenţe cât mai aproape de normalitate, care să-i permită accesul la mijloacele de asigurare a confortului psihic minim, raportat la posibilităţile societăţii româneşti contemporane", context în care instanţa de apel a apreciat că stabilirea unei despăgubiri de 100.000 euro echivalent în RON la data executării este rezonabilă.
A. În contra deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta T.E.R. şi pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă B.
4.1. Recurenta reclamantă critică decizia atacată pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că în mod greşit instanţa de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor morale stabilite de prima instanţă, cu luarea în considerare a altor criterii decât cele stabilite de Înalta Curte prin decizia de casare, fiind astfel încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ.
Solicită modificarea deciziei atacate, respingerea apelurilor promovate de Spitalul Judeţean de Urgenţă B şi Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinţei care a fost promovată cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
4.2. Recurentul pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă B critică decizia instanţei de apel pentru motive de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. solicitând modificarea acesteia cu consecinţa respingerii acţiunii ca prescrisă sau nefondată şi respingerea apelului Spitalului Orăşenesc B.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate recurentul pârât invocă greşita analiză a criticii din apel privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de probele administrate, data de la care a început cursul acesteia fiind 16 iunie 2000 şi nu 21 august 2000. Critică, de asemenea, confirmarea ca neîntemeiate a criticilor privind soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesual pasive a Spitalului Orăşenesc B. şi a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău în raport de probele administrate în cauză şi de prevederile art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 raportat la art. 998 şi 999 C. civ.
De asemenea, arată că, faţă de probele administrate, expertizele medico-legale, greşit i s-a constatat culpa în procedura prejudiciului iar în ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale îl apreciază drept corect pe cel stabilit de prima instanţă în primul ciclu procesual.
Recurentul pârât critică decizia din apel şi din perspectiva art. 274 C. proc. civ., al obligării sale la cheltuieli de judecată către Spitalul Orăşenesc B., faţă de faptul că nu el l-a chemat în judecată, neavând nicio culpă procesuală în ce-l priveşte.
5. Intimata Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bacău a depus întâmpinare la dosar, prin care solicită respingerea ambelor recursuri şi menţinerea deciziei atacate. Arată că nu i se poate reţine calitatea procesual pasivă nici în raport de art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 şi nici chiar din punct de vedere al finanţării, având în vedere prevederile art. 188 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, concluzia fiind că spitalul răspunde pentru prejudiciul cauzat pacienţilor conform prevederilor art. 5, 7, 71, 75 din Legea nr. 3/1978 în în vigoare în anul 1991, prevederi preluate şi în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 270/2003 respectiv de prevederile art. 168 Titlul VII din Legea nr. 95/2006: „Spitalul răspunde de prejudiciile cauzate pacienţilor". Cât priveşte prescripţia dreptului material la acţiune apreciază ca întemeiată critica Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.
6. Intimatul Spitalul Orăşenesc B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri declarate şi menţinerea deciziei atacate sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii sale pasive şi admiterea apelului pe care l-a declarat privitor la completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1892/2010 sub aspectul cheltuielilor de judecată, susţinând punctul de vedere al Spitalului Judeţean de Urgenţă B. privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Intimatul face un amplu istoric al cauzei şi al probelor administrate în susţinerea solicitărilor sale.
7. Recursul declarat de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă B nu este fondat.
Criticile formulate de pârât sunt structurate în raport de obiectul lor în critici cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor şi critici pe fond.
7.1. Potrivit art. 304 partea introductivă din C. proc. civ. şi de prevederile art. 3021 lit. c) acelaşi cod, instanţa de recurs verifică hotărârile atacate numai din perspectiva situaţiilor de nelegalitate limitativ enumerate de la art. 304 pct. 1 la pct. 9 excedând atribuţiilor sale de control verificarea aspectelor de netemeinicie.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în primul rând, că dezvoltarea criticilor pe fondul cauzei, respectiv cu privire la culpa în stabilirea prejudiciului şi cuantumul despăgubirilor morale, nu cuprinde nicio critică de nelegalitate ci recurentul face trimitere la probele administrate a căror apreciere o critică cu privire la reţinerea culpei sale iar cu privire la cuantumul despăgubirilor morale acesta face trimitere la cuantumul stabilit în prima sentinţă asupra fondului care, subsecvent casării sale prin decizia Înaltei Curţi, nu mai este în fiinţă sub acest aspect.
7.2.Criticile privind soluţionarea excepţiilor.
În ce priveşte excepţia precripţiei dreptului la acţiune, în mod corect decizia atacată a confirmat soluţia instanţei de fond sub acest aspect, care, la rândul ei, a făcut aplicarea art. 315 în raport de statuările deciziei de casare a Înaltei Curţi. Prin decizia de casare s-a identificat documentul în raport de care se stabileşte data de la care a început să curgă prescripţia, sentinţa din primul ciclu procesual fiind confirmată numai sub aspectul admiterii excepţiei prescriţiei acţiunii privindu-l pe reclamantul minor T.G.D., trimiţând pentru rejudecare la prima instanţă acţiunea formulată de reclamanta T.E.R.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive atât a Direcţiei de Sănătate Publică Bacău cât şi a Spitalului Orăşenesc B. cu privire la care s-a întregit cadrul procesual în conformitate cu decizia de casare, Înalta Curte constată că rezolvarea acestora s-a făcut conform aceleiaşi decizii de casare pe baza probelor administrate pentru determinarea momentului producerii faptului ilicit şi, pe cale de consecinţă, a persoanei vinovate, cu luarea în considerare a situaţiei instituţionalizării minorei cuprinsă în decizia de casare. În ce priveşte Direcţia de Sănătate Publică Bacău, prevederile art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 actualizate prin preluare de prevederile art. 168 din Legea nr. 95/2006 sunt neechivoce în sensul că spitalul este cel care răspunde de prejudiciile cauzate pacienţilor.
7.3. Cu privire la criticile privind admiterea apelului Spitalului Orăşenesc B. împotriva sentinţei de completare cu dispoziţia obligării sale la cheltuieli de judecată, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât fiind persoana căreia i s-a stabilit culpa procesuală cu consecinţele care derivă din acest fapt, intimatul Spitalului Orăşenesc B. fiind introdus în cauză în executarea deciziei de casare a Înaltei Curţi cu privire la aplicarea art. 129 C. proc. civ.
7.4. Criticle recurentului pârât de nelegalitate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. menţionat de recurent, şi pe care, Înalta Curte apreciindu-le ca neîntemeiate le va respinge în raport de considerentele mai sus expuse. Deşi recurentul indică şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu privire la acest motiv recurentul nu dezvoltă nicio critică concretă, iar dezvoltarea în fapt a recursului nu permite o atare încadrare.
8. Recursul declarat de reclamantă este fondat.
Unica critică de nelegalitate pe care o conţine recursul se încadrează în reglementarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 304 pct. 8 acelaşi cod fiind formal invocat, şi referă la încălcarea de către decizia atacată a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., articol pe care, susţine recurenta, sentinţa primei instanţe l-a respectat.
Această critică este întemeiată.
Astfel cum rezultă din evocarea parcursului procesual, decizia de casare a Înaltei Curţi, nr. 3607 din 3 iunie 2008, a acordat o atenţie deosebită stabilirii în concret a valorilor nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere prin infestarea cu virusul HIV a minorei reclamante în primele zile de viaţă, cât şi pentru determinarea în concret a criteriilor pe care instanţa de fond trebuia să le aibă în vederea la cuantificarea prejudiciului moral, aceasta pe fondul inexistenţei unei reglementări legale a criteriilor în stabilirea daunelor morale.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.: „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Într-adevăr, prima instanţă, prin sentinţa sa a dat eficienţă dispoziţiilor legale menţionate şi, în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, a aplicat criteriile stabilite în decizia de casare, mai sus enumerate.
Decizia instanţei de apel ignoră însă dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi, astfel cum rezultă din considerentele citate supra, nu examinează sentinţa apelată din perspectiva corespondenţei criteriilor reţinute de prima instanţă cu criteriile pe care Ie-a stabilit decizia de casare cu caracter obligatoriu, ci procedează la reţinerea altor criterii, de o manieră succintă şi neconvingătoare în ce priveşte rezonabilitatea cuantumului astfel stabilit, criterii pe care Înalta Curte nu Ie-a avut în vedere prin decizia sa de casare cu trimitere spre rejudecare.
Se impune şi observaţia că Înalta Curte a admis în primul ciclu procesual recursul reclamantei prin care aceasta a criticat prima decizie a instanţei de apel sub aspectul stabilirii unui cuantum de 75.000 euro pe care Înalta Curte a casat-o stabilind ea criteriile în determinarea cuantumului prejudiciului în rejudecare, aşa încât acordarea unui cuantum de 100.000 euro de instanţa de apel în al doilea ciclu procesual, sensibil egal cu cel care a determinat casarea pe motive structurale, lăsă fără efectele preconizate decizia de casare, încălcând, practic, şi prevederile art. 315 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 296 C. proc. civ., reluarea fără semnificaţie juridică, a unui nou ciclu procesual pe o durată de aprox. 5 ani, echivalând practic cu o agravare a situaţiei în propria cale de atac admisă.
Prin urmare, Înalta Curte constatând că recursul este fondat sub aspectul criticii de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 raportat la art. 315 C. proc. civ. îl va admite şi va modifica în parte decizia atacată în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâţii Spitalul Judeţean de Urgenţă B şi Spitalul de Pediatrie B., cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurentul pârât.
Spitalul de Urgenţă B. şi pe intimatul pârât Spitalul de Pediatrie B. către recurenta reclamantă la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă T.E.R. împotriva deciziei civile nr. 73 din 16 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în Dosarul nr. 6373/110/2008.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că respinge apelurile formulate de apelanţii - pârâţi Spitalul Judeţean de Urgenţă B şi Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinţei civile nr. 1892/2010 din 17 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, sectia civilă, ca nefondate.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă B împotriva deciziei civile nr. 73 din 16 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în Dosarul nr. 6373/110/2008, ca nefondat.
Obligă recurentul - pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă B şi intimatul - pârât Spitalul de Pediatrie B., în solidar, să plătească recurentei - reclamante T.E.R. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2413/2013. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2397/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
