ICCJ. Decizia nr. 2413/2013. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II -A CIVILĂ
Decizia nr. 2413/2013
Dosar nr. 56437/3/2010*
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 18078 dtn 18 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei şi a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţionala de Căi Ferate „CFR" SA Bucureşti - Sucursala „Centru Regional de exploatare, întreţinere şi „Reparatii CF" Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC A.E. SRL ca fiind introdusă de o persoana fără capacitate procesuală de folosinţa.
Instanţa de fond a reţinut că a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată formulată în calitate reclamantă de către o regională, Regionala Bucureşti a Companiei Naţionale CF. CFR SA.
Reţinând că regionala este un dezmembrământ fără personalitate juridică conform art. 43 din Legea nr. 31/1990, fiind doar o sucursală a societăţii mamă care nu poate sta în judecată conform art. 41 alin. (2) C. proc. civ. ca reclamantă ci doar ca pârâtă, apreciind ca fiind fără relevanţă mandatul de reprezentare acordat directorului sucursalei, acţiunea fiind promovată nu în calitate de mandatar al societăţii marnă, ci în nume personal de către sucursală, acţiunea a fost astfel respinsă de instanţa de fond.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială, prin decizia nr. 109 din 6 martie 2012, a respins apelul declarat de apelantă.
Criticile apelantei cu privire ia ignorarea probatoriului administrat, a deciziei nr. 65 din 29 noiembrie 2003 şi a prevederilor art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din actul constitutiv şi Statutul CN CF CFR SA cât şi a jurisprudenţei în materie au fost înlăturate de instanţa de apel cu motivarea că normativele interne nu pot influenţa aplicarea dispoziţiei procesuale şi nici dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 31/1990.
Confirmând raţionamentului instanţei de fond cu privire la mandatul de reprezentare acordat directorului sucursalei, instanţa de apel a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta pentru motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 raportat art. 41, 42 C. proc. civ. invocând soluţionarea cauzei cu aplicarea greşită a acestor prevederi şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din actul constitutiv şi statutul CN CF CFR SA şi a dispoziţiei de reprezentare. Critică, de asemenea ignorarea puterii de lucru judecat a deciziei I.C.C.J. nr. 440 din 12 septembrie 2009 care a statuat asupra faptului că regionala stâ în judecată pentru companie în baza dezlegării de atribuţii conform aceloraşi documenta pe care le invocă şi în cauza de faţă.
Recursul este fondat pentru motivele care urmează:
Este adevărat că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale înregistrate în condiţiile legii şi că, potrivit art. 41 C. proc. civ. orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Pornind de la premiza că acţiunea a fost promovată chiar de sucursală, propio nomine, instanţa de fond dând eficienţă textelor de mai sus a admis excepţia pe care a invocat-o din oficiu cu privire la lipsa capacitaţii procesuale de folosinţă / în realitate, faţă de conţinutul ei, cu privire la lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale şi astfel, a respins acţiunea.
Chiar şi acceptând această premisă, concluzia silogismului, respectiv soluţia este nelegală. Pe de o parte, pentru încălcarea flagrantă a disp. art. 161 C. proc. civ., deoarece soluţia pe care o reglementează acest text de lege pentru situaţia când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale este anularea cererii de chemare în judecată iar nu respingerea ei, aceasta din urmă soluţie venind în contradicţie cu chiar obiectul excepţiei, iar pe de altă parte, rezolvarea acestei excepţii este nelegală pentru ca nu face aplicarea prevederilor de exceptie pe care le conţine art. 42 C. proc. civ. În conformitate cu care, chiar si entităţile fără personalitate juridică pot sta în judecată daca sunt „autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rînduiesc capacitatea sau organizarea lor.”
Ambele hotărâri pronunţate în cauză, decizia din apel confirmând în întregime sentinţa, sunt nelegale prin încălcarea dispoziţiilor privind reprezentarea părţilor în judecată, ale art. 67 si art. 68 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile din actele constitutive ale Companiei C.N.C.F. CFR cu privire Ia reprezentarea sa în justiţie.
La o primă examinare a cererii de chemare în judecată se poate observa că reclamanta, în această calitate, îşi evocă un număr de înmatriculare în registrul comerţului, de drept al unei societăţi comerciale cu personalitate juridică, sucursalele fiind numai înregistrate, precum cea în speţă, (certificat ONRC de înregistrare) şi un număr de înregistrare fiscală, date de identificare obligatorii conform art. 7203 alin. (1) C. proc. civ., şi pe care dispozitivul sentinţei trebuia şi el să le cuprindă, şi care nu aparţin sucursalei, fiind diferite de cele cuprinse în antetul cererii, ele aparţinând chiar Companiei Naţionale CFR SA, aspect de natură să clarifice identitatea titularului cererii de chemare în judecată.
Distinct de aceasta, este de observat că ambele instanţe au ignorat, deşi trebuia să-i acorde eficienţă juridică, decizia I.C.C.J., nr. 440 din 12 septembrie 2009, opozabilă ambelor, părţi, prin care, irevocabil, s-a tranşat problema reprezentării Companiei CFR, a societăţii mamă de către sucursala - regionala CFR Bucureşti, după cum urmează: „Regionala Bucureşti stă în judecată pentru C.N.C.F. C.F.R., în baza delegării atribuţiilor de reprezentare, de către directorul general al C.N.C.F. CFR SA, către directorul Regionalei, astfel că instanţa de apel corect a reţinut că nu se poate pune în discuţie excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei".
Ca atare, Înalta Curte constată că instanţele au făcut o aplicare greşită şi în abstract a prevederilor art. 41 C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 43 din Legea nr. 31/1990, fără plasarea lor în contextul normativ al dispoziţiilor incidente din C. proc. civ. raportat la conţinutul documentelor relevante de Ia dosar.
Drept urmare, Înalta Curte ca admite recursul ale cărui critici de nelegalitate se încadrează atât în prevederile art. 304 pct. 9 cât şi în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cauza fiind soluţionată pe excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă / capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale, eo îpso cu încălcarea normelor procedurale, va casa ambele hotărâri pronunţate în cauză şi va trimite cauza pentru soluţionare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Compania Naţionala de Căi Ferate „CFR" SA - sucursala „Centru Regional de Exploatare, Întreţinere şi „Reparatii CF" Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 109 din 6 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI –a civila, in Dosarul nr. 56437/3/2010.
Casează şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2446/2013. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2403/2013. Civil → |
|---|
