ICCJ. Decizia nr. 2468/2013. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2468/2013
Dosar nr. 3052/1/2013
Şedinţa publică de la 19 iunie 2013
Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 4087 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 5627/1/2012 a fost respinsă excepţia inadmisibiiităţii contestaţiei în anulare invocată ele intimată şi a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.L. împotriva deciziei nr. 2801 din 24 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca nefondată.
La data de 20 mai 2013, F.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4087 din 23 octombrie 2012 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, susţinând, în esenţă, că instanţa a cărei hotărâre se solicită a fi anulată a reţinut în mod eronat faptul că F.L. prin recursul şi contestaţia în anulare formulate ar tinde să readucă în discuţie fondul cauzei, iar nu competenţa instanţei de judecată.
Consideră că instanţa nu s-a pronunţat, nici pe calea recursului şi nici pe calea contestaţiei în anulare, cu privire Ia ceea ce s-a solicitat, aspect care În opinia sa, echivalează cu o nepronunţare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) raportat la art. 318 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale ele atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
În speţă, Înalta Curte constată că prin decizia a cărei anuiare se solicită a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.L. împotriva deciziei nr. 2801 din 24 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.
Conform art. 318 C. proc. civ., invocat de contestator, pot fi atacate pe calea contestaţie în anulare numai hotărârile instanţelor de recurs.
De altfel, indiferent de temeiul de drept pe care se întemeiază (art. 317 sau art. 318 C. proc. civ.), contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textele de lege anterior menţionate, numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs, alte hotărâri judecătoreşti, inclusiv cele date în soluţionarea unei alte contestaţii în anulare (cum este situaţia de faţă) nefiind susceptibile de a fi atacate pe calea contestaţiei în anulare,
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţi in faţa legii.
Aşa fund, pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.L. împotriva deciziei nr. 4087 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.L. împotriva deciziei nr. 4087 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2463/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2468/2013. Civil. Actiune în daune... → |
---|