ICCJ. Decizia nr. 2485/2013. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2485/2013
Dosar nr. 873/59/2011/a1
Şedinţa de la 19 iunie 2013
Asupra cererii, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 2012 din 22 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 873/59/2011, a fost respins recursul declarat de reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior împotriva sentinţei civile nr. 7/PI din 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat. A fost obligată recurenta-reclamantă SC C.F.I. SRL Criscior la plata sumei de 1.251 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timişoara.
Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2013 petenta SC L.G.R. SRL Timişoara a solicitat instanţei, completarea dispozitivului deciziei nr. 2012 din 22 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă în sensul obligării reclamantei Ia plata cheltuielilor în cuantum de 7.796,3 RON reprezentând onorariu avocaţial în cuantum de 4.980 RON, conform facturii din 4 ianuarie 2013 şi cheltuieli de deplasare în cuantum de 2.836,3 RON.
În motivare, petenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs s-a pronunţat doar asupra cheltuielilor de deplasare pentru termenul din 22 mai 2013, omiţând să se pronunţe şi asupra cheltuielilor de deplasare pentru termenul de judecată din 16 ianuarie 2013, precum şi asupra onorariului avocaţial.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Cererea este întemeiată.
Înalta Curte constată că petenta a solicitat instanţei completarea dispozitivului deciziei pronunţate în recurs în sensul obligării recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată de judecată în cuantum de de 7.798,3 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ. „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii (...)”.
Analizând cererea patentei SC L.G.R. SRL Timişoara, raportat de solicitarea acestei vizând acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, ţinând cont şi de înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate, Înalta Curte constată că, în cauza, au fost acordate doar cheltuieli de judecată reprezentând cheltuielile de deplasare pentru termenul de judecată la care s-a soluţionat pricina, instanţa emiţând să se pronunţe asupra celorlalte cheltuieli de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare pentru termenul anterior, aspect ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.
În raport de această împrejurare, având în vedere că recurenta-reclamantă SC C.F.I. SRL Criscior a fost obligată doar la plata sumei de 1.261 RON cheltuieli de judecata către îmtimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timişoara, din totalul de 7.796,3 RON, Înalta Curte va da eficienţă prevederilor art. 2812 C. proc. civ., în sensul că va admite cererea formulată de petenta SC L.G.R. SRL Timişoara şi va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 2012 din 22 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, obligând recurenta-reclamantă SC C.F.I. SRL Criscior şi la plata sumei de 6545,3 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUHELE LEGII
DECIDE
Admite cererea formulată de petenta SC L.G.R. SRL Timişoara.
Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 2012 din 22 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în sensul că, obligă recurenta-reclamantă SC C.F.I. SRL Criscior şi Ia plata sumei de 6.545,3 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2482/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 251/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|