ICCJ. Decizia nr. 2684/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2684/2013
Dosar nr. 15204/62/2011
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 5 iunie 2012 a Tribunalului Braşov s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă.
S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul R.N.în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că acţiunea promovată de reclamant este o acţiune patrimonială, materie în care regula este prescriptibilitatea acţiunilor în justiţie, astfel că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, fiind deci supusă termenului general de prescripţie de 3 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea .
Reclamantul a dat procură de administrare mandatarei M.R., aceştia căsătorindu-se în 15 iunie 200, după ce la data de 16 octombrie 2000 şi 20 decembrie 2000 au avut loc operaţiuni cu privire la contul reclamantului pentru ca ia data de 29 martie 2002 să fie lichidat contul de către mandatara reclamantului.
Reclamantul a formulat şi o plângere penală împotriva soţiei sale, înregistrată sub nr. 6101/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, soluţia pronunţată fiind în sensul neînceperii urmăririi penale pentru fapta de furt a carnetului C.E.C., reţinându-se intervenirea prescripţiei acestei fapte urmare trecerii unei perioade de 10 ani de la data săvârşirii ei (fila 17).
Această faptă de furt a carnetului ca şi a sumelor ce se solicită de la pârâtă au fost cunoscute încă din anul 2000, cum recunoaşte însuşi reclamantul în cererea sa şi chiar dacă s-ar admite că momentul cunoaşterii pagubei este altul, respectiv data la care trebuia lichidat contul sau data la care acesta a fost lichidat efectiv, momentele de la care curge termenul de prescripţie a prezentei acţiuni se situează în timp tot în afara termenului de 3 ani prevăzut de normele mai sus enunţate.
Din actele dosarului nu rezultă incidenţa vreunor cazuri de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei prevăzute de art. 13 şi 16 din Decretul 167/1958 care să înlăture intervenirea acesteia cu privire la pretenţiile reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul R.N.
În motivarea cererii sunt aduse critici completului de judecată care a soluţionat cauza în fond .
Acţiunea împotriva SC B.R. SA s-a făcut în temeiul art. 6, 13, 17 din Convenţia C.E.D.O., întrucât suma furată de bancă din conturile sale este de şase sute milioane lei, fiindu-i astfel încălcate drepturile asupra bunurilor sale pentru care a plătit permanent comisioane.
În combaterea cererii de apel intimata pârâtă SC R.B. SA a formulat în cauză întâmpinare .
Prin Decizia civilă nr. 129/ Ap din 4 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de reclamantul R.N. împotriva sentinţei civile nr. 168/ S din 5 iunie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de apel nu se aduce nicio critică expres sau implicit hotărârii atacate, cu modul în care a avut loc judecata sau cu soluţia pronunţată în funcţie de particularitatea speţei. Motivele invocate de apelant vizează în esenţă critici aduse completului de judecată şi încălcarea drepturilor asupra bunurilor sale respectiv a art. 1 din protocolul Adiţional la Convenţie.
Faţă de impreviziunile de formulare din apel şi de inexistenţa unei încadrări de drept a pretenţiilor relevate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a soluţionat corect cauza în temeiul unei excepţii de prescripţie a dreptului la acţiune în raport cu prevederile art. 1 coroborat cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dispoziţii incidente în cauză.
În principiu drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor, sunt suspuse prescripţiei extinctive. De la acest principiu există o excepţie potrivit căreia acţiunea în restituirea depozitului este imprescriptibilă.
S-a reţinut că în cauză apelantul solicită repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită a intimatei, astfel încât termenul curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea; furtul carnetului de economii cât şi a sumelor pretinse de la intimată au fost cunoscute din anul 2000, aspect recunoscut de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În raport de dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripţie pentru restituirea sumelor de bani depuse în depozit la intimata pârâtă este de 3 ani, iar momentul de la care curge acest termen, este data când se naşte dreptul la acţiune care coincide cu data lichidării contului, respectiv 29 martie 2002.
Documentele în baza cărora s-a emis carnetul de economii nu se mai regăsesc în arhivele Raiffeisen, iar relaţia cu banca a încetat în 29 martie 2010 când M.R. care figurează în sistemul băncii ca împuternicit, a lichidat contul.
Deşi reclamantul contestă calitatea de împuternicit a numitei M.R. (cu care era căsătorit la acea dată) nu a fost în măsură să dovedească lipsa unei astfel de menţiuni pe carnetul de economii, al cărui titular era.
În acest condiţii, conform procedurii bancare în vigoare la data efectuării operaţiunilor bancare, persoanele împuternicite pentru efectuarea unor operaţiuni de retragere a depozitelor aferente carnetului de economii erau trecute şi consemnate în cadrul carnetului astfel încât funcţionarul bancar putea să verifice titularul carnetului şi eventualele persoane împuternicite, datele de identificarea fiind confirmate chiar pe carnetul de economii. Este evident că lichidarea depozitelor şi operaţiunilor bancare efectuate la date diferite până la lichidarea definitivă din anul 2002 au fost efectuate de cea care a avut calitatea de împuternicită a reclamantului pe contul curent, cu acordul şi în baza mandatului dat de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.N., fără a-l încadra în drept.
Recurentul arată că a depus acţiunea în justiţie la data de 20 mai 2011, în temeiul art. 6, 13, 17 şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O.
Recurentul susţine că termenul de prescripţie prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă de la data de 14 iunie 2010 „când păgubitul a cunoscut paguba cât şi pe cel care răspunde de ea", aşa cum arată ordinul de plată primit de acesta de la bancă la 14 iunie 2010, datat, semnat şi parafat. în consecinţă, consideră că termenul s-a împlinit la data de 13 iunie 2013.
Cu privire la „pretinsa" împuternicire acordată numitei M.R., recurentul susţine că aceasta nu există, precum şi faptul că scrisoarea din 09 noiembrie 2010 este o comunicare a punctului de vedere prezentat de SC R.B. SA, în urma analizării împreună cu Protecţia Consumatorilor a reclamatiei sale.
Înalta Curte, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excep;ia nulităţii recursului, invocată din oficiu, având în vedere prevederile art. 3021alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc. civ., precum şi modul în care recurentul a înţeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate:
Recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conţinutul hoiarârii atacate şi pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanţelor de fond.
Art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că, cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
în speţă, nu numai că recurentul R.N. nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., pe care şi-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de arc. 304 C. proc. civ.
În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de şpel.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie pentru restituirea sumelor de bani depuse în depozit la intimata pârâtă este de 3 ani, iar momentul de la care curge acest termen, este data când se naşte dreptul la acţiune care coincide cu data lichidării contului, respectiv 29 martie 2002, deşi prin cererea de chemare în judecată reclamantul a recunoscut că a cunoscut încă din anul 2000 furtul carnetului de economii cat şi a sumelor pretinse de la intimată.
De asemenea, s-a reţinut şi faptul că potrivit procedurii bancare în vigoare la data efectuării operaţiunilor bancare, persoanele împuternicite pentru efectuarea unor operaţiuni de retragere a depozitelor aferente carnetului de economii erau trecute şi consemnate în cadrul carnetului astfel încât funcţionarul bancar putea să verifice titularul carnetului şi eventualele persoane împuternicite, datele de identificare fiind confirmate chiar pe carnetul de economii; este evident că lichidarea depozitelor şi operaţiunilor bancare efectuate la date diferite până la lichidarea definitivă din anul 2002 au fost efectuate de cea care a avut calitatea de împuternicită a reclamantului pe contul acestuia, cu acordul şi în baza mandatului dat de acesta .
În recursul declarat, reclamantul reiterează aceleaşi susţineri de la fond şi din apel, neargumentate din punct de vedere juridic, în sensul că termenul de prescripţie curge de la data 14 iunie 2010 când a primit ordinul de plată de la bancă, susţinând că acesta este momentul când a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea, precum şi faptul că nu a existat o împuternicire acordată numitei M.R.
Recurentul exprimă în termeni foarte generali încălcarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 6, 13 şi 17 din Convenţia C.E.D.O. şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, fără însă a evoca în mod concret ce norme internaţionale nu sunt în concordanţă cu normele interne. Astfel, prin simpla afirmaţie că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile legale indicate nu se poate cenzura legalitatea acesteia, în condiţiile în care nu au fost constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate.
Fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Criticile formulate de recurent privind probele administrate, care, în opinia acestuia, ar fi fost interpretate greşit de către instanţele fondului în dovedirea prescripţiei dreptului său la acţiune, exced obiectului prezentului proces. De asemenea, nici criticile privind situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare nu mai pot fi analizate, faţă de actuala structură a recursului, întrucât motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Văzând dispoziţiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei civile nr. 129/ Ap din 4 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2677/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2690/2013. Civil. Exequator (recunoasterea... → |
|---|
