ICCJ. Decizia nr. 2999/2013. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2999/2013
Dosar nr. 957/39/2012
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 20 din 11 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca nefondate, cererile de completare, îndreptare eroare materială şi lămurire dispozitiv, în decizia nr. 5 din 01 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulate de petentul B.I., în contradictoriu cu intimata B.C.R. SA - Sucursala Botoşani.
În motivarea hotărârii, cu privire la cererea de îndreptare a erorilor materiale, Curtea de Apel Suceava a reţinut, în esenţă, că aspectele invocate de către petent nu pot fi subsumate unor erori propriu-zise, în condiţiile în care legea aplicabilă, situaţia de fapt sau calitatea unei persoane sunt aspecte ce pot influenţa pe ansamblu soluţia pronunţată, urmând astfel a fi avute în vedere de către instanţa de apel.
Cererea de lămurire a dispozitivului a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, întrucât din cuprinsul acesteia reiese în mod clar faptul că instanţa a apreciat cererea de revizuire ca inadmisibilă tocmai datorită excepţiei lipsei calităţii procesuale active a revizuientului, astfel încât nu se poate pretinde că nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii.
În ceea ce priveşte susţinerea petentului vizând împrejurarea că instanţa de apel ar fi omis să analizeze şi să se pronunţe asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, Curtea de Apel Suceava a reţinut că susţinerile petentului cu ocazia dezbaterilor se puteau circumscrie eventual unei existenţe a puterii de lucru judecat, asupra căreia instanţa nu avea obligaţia de a se pronunţa distinct, ci doar a o aprecia prin raportare la hotărârile depuse, sens în care a şi procedat.
Împotriva acestei decizii, petentul B.I. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
în motivare, recurentul critică hotărârea atacată susţinând, în esenţă, că, în dispozitivul deciziei recurate, în penultimul alineat este consemnat „cu drept de recurs", fără să se prevadă şi termenul în care se poate exercita calea de atac a recursului, astfel cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Intimata B.C.R. SA - Sucursala Botoşani nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să menţioneze, între altele, şi calea de atac împotriva acelei hotărâri, precum şi termenul în care acea cale de atac poate fi exercitată de către partea interesată.
Această menţionare îşi are justificarea în intenţia legiuitorului de a asigura informarea părţilor cu privire la mijloacele procedurale de realizare a controlului judiciar.
Contrar susţinerilor recurentului, omisiunea menţionării termenului în care se poate exercita calea de atac nu conduce la nulitatea hotărârii, în condiţiile în care, având în vedere principiul nemo ignorare legem censetur, părţile nu se pot prevala de necunoaşterea legii care stipulează expres calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia.
Prin urmare, recurentul nu poate pretinde că, prin lipsa menţiunii termenului în care se poate exercita calea de atac a recursului împotriva deciziei care, de altfel, formează obiectul prezentului control de legalitate, i s-a produs o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru a putea fi incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. invocate.
De altfel, lipsa menţiunii de care se prevalează recurentul este incompatibilă cu sancţiunea nulităţii, reprezentând cel mult o simplă omisiune, potenţial rectificabiiă prin procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 20 din 11 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 20 din 11 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2690/2013. Civil. Exequator (recunoasterea... | ICCJ. Decizia nr. 3005/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
