ICCJ. Decizia nr. 278/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 278/2013
Dosar nr. 3193/105/2009*
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 3193/105 din 30 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta SC P.F.I. SRL Ploieşti i-a chemat în judecată pe pârâţii C.J. Prahova prin P., C.L.C. Păuleşti, C. Păuleşti prin P., C.P.D. Păuleşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună anularea Hotărârii nr. 4 din 27 mai 2009, a procesului-verbal nr. 4 din 27 mai 2009 şi obligarea pârâţilor să-i plătească contravaloarea reală a despăgubirilor de 160.000 lei pentru terenul expropriat, proprietatea sa, în suprafaţă de 247 m.p., situat în comuna Păuleşti, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, s-a dispus prin hotărârea sus-menţionată, acordarea unor despăgubiri de 30.308 lei pentru terenul expropriat, fără să se ţină seama de preţul de circulaţie al terenului în zonă, de amplasamentul acestuia, de pagubele ce i se cauzează ca urmare a exproprierii imobilelor, mai ales că are dreptul la valoarea reală a terenului expropriat de 160.000 lei.
La data de 26 octombrie 2009, pârâtul C.J. Prahova a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, în condiţiile în care la evaluarea imobilelor expropriate s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege în acest sens; totodată, s-a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care expropriator este J. Prahova.
La data de 08 decembrie 2009, reclamanta a depus un răspuns la întâmpinarea pârâtului, dată la care instanţa a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a J. Prahova.
La data de 23 noiembrie 2010, reclamanta şi-a precizat contestaţia, solicitând acordarea despăgubirilor calculate în baza expertizei topo B.N., în cuantum de 156.721,50 lei.
În cauză s-au administrat probe cu acte şi expertize în specialitatea topografie şi construcţii - evaluări imobiliare.
Prin sentinţa civilă nr. 1541 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.J. Prahova, a admis în parte contestaţia precizată, dispunând anularea în parte a Hotărârii nr. 4 din 27 mai 2009 şi a procesului-verbal din aceeaşi dată şi obligarea pârâţilor C.J. Prahova şi J. Prahova să plătească reclamantei suma de 37.050 euro (echivalent în lei 156.721,50 lei) în loc de 30.308 lei, cu titlu de despăgubiri.
S-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâţii C.L.C. Păuleşti, C. Păuleşti şi C.P.D. Păuleşti.
Au fost obligaţi, în solidar, pârâţii C.J. Prahova şi J. Prahova să plătească reclamantei suma de 4.927 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reţinut că, în baza Hotărârii nr. 4 din 27 mai 2009 şi a procesului-verbal nr. 4 din 27 mai 2009, s-a dispus exproprierea terenului proprietatea reclamantei, în suprafaţă de 247 m.p., situat în comuna Păuleşti, judeţul Prahova şi acordarea de despăgubiri în valoare totală de 30.308 lei.
S-a stabilit că, în cauză, valoarea reală a despăgubirilor este de 156.721,50 lei, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit de ing. B.N., singura lucrare care a respectat criteriile legale.
Prima instanţă a apreciat că se impune înlăturarea apărărilor formulate de pârâţi, care au susţinut că valoarea despăgubirilor este şi în prezent cea acordată prin Hotărârea nr. 4/2009, de 30.308 lei, arătându-se că expertul T.C., în lucrarea sa, nu a făcut altceva decât să exprime punctele de vedere ale părţilor.
S-a apreciat că nici valoarea de 114.302,55 lei, stabilită de către expertul C.C. nu este corectă, întrucât expertul este specializat în construcţii şi nicidecum în topografie.
Totodată, prima instanţă a arătat că în cauză s-a omologat valoarea de 156.721,50 lei, calculată la momentul emiterii hotărârii de expropriere, întrucât cea de la momentul efectuării expertizei este mai mică, respectiv de 112.483,804 lei, astfel că s-ar agrava situaţia reclamantei în propria cale de atac împotriva hotărârii nr. 4/2009.
Tribunalul a stabilit că în cauză s-a impus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.J. Prahova, întrucât şi acesta a dispus exproprierea, precum şi respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei faţă de pârâţii C.L.C. Păuleşti, C. Păuleşti şi C.P.P.D., deoarece exproprierea a avut loc în baza hotărârii emisă de ceilalţi doi pârâţi, C.J. Prahova şi J. Prahova.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termenul legal pârâţii C.J. Prahova şi J. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Instanţa de apel, la termenul din 9 februarie 2011, a dispus, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., refacerea raportului de expertiză, în sensul întocmirii unei lucrări unice de către comisia de experţi alcătuită conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Prin decizia civilă nr. 171 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul formulat de cei doi pârâţi a fost admis, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.J. Prahova şi respingerii acţiunii formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; faţă de pârâtul judeţul Prahova, contestaţia formulată a fost respinsă, ca neîntemeiată; au fost menţinute dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, faţă de pârâţii C.L.C. Păuleşti, C. Păuleşti şi C.P.D. Păuleşti.
Pentru a decide în acest sens, cu referire la calitatea procesuală pasivă a apelantului-pârât C.J. Prahova, instanţa de apel a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 198/2004, calitatea de expropriator revine judeţului, pentru drumurile de interes judeţean, unitatea administrativ-teritorială fiind reprezentată de autoritatea administraţiei publice locale.
În speţă, terenul în litigiu, în suprafaţă de 247 m.p., a fost expropriat pentru realizarea lucrării „drum judeţean de centură DJ 236, jud. Prahova”, astfel cum se menţionează expres în Hotărârea nr. 55 din data de 29 aprilie 2009, aflată la dosarul de fond.
Pe de altă parte, art. 102 din Legea nr. 215/2001 statuează că judeţul este reprezentat în justiţie de către preşedintele consiliului judeţean, astfel că, instanţa de apel a constatat că, faţă de calitatea de expropriator a judeţului Prahova, calitatea procesuală pasivă revine în prezenta cauză doar judeţului, reprezentat de preşedinte, nu şi pârâtului C.J. Prahova care, deşi reprezintă o autoritate a administraţiei publice locale nu are calitatea de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în justiţie, în raport de dispoziţiile exprese ale art. 102, anterior menţionate.
Curtea de apel a apreciat a fi fondat şi cel de-al doilea motiv de apel cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, motiv de apel validat însă la termenul de 9 februarie 2011 când, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus refacerea probei cu expertiză.
Analizând raportul de expertiză întocmit în apel, instanţa de apel a reţinut, în primul rând că în urma exproprierii terenului în litigiu, suprafaţa de teren de 4.021 m.p., rămasă în proprietatea intimatei, va dobândi un spor de valoare, datorită creării pe terenul expropriat a unui drum de acces, constatare ce determină reţinerea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că, într-o astfel de situaţie, daunele acordate celui expropriat pot fi reduse.
În ceea ce priveşte cuantumul concret al despăgubirilor cuvenite intimatei, instanţa de apel a reţinut că, la data efectuării expertizei, 19 octombrie 2011, expertul judiciar, ing. R.M., a apreciat o valoare totală de 11.115 euro, corespunzătoare unei despăgubiri de 50 euro/mp, în timp ce expertul B.N., desemnat de intimată, acelaşi care a stabilit şi valoarea de 37.050 euro, omologată de instanţa de fond, a apreciat o valoare totală de 19.760 euro, corespunzătoare unei despăgubiri de 80 euro/m.p.
În ceea ce-l priveşte pe expertul M.I., desemnat la propunerea apelantelor, acesta a învederat că, în prezent, valoarea despăgubirii cuvenită intimatei este de 27.135,79 lei, corespunzătoare unei despăgubiri de 104,63 lei/m.p. (aproximativ 24 euro/m.p.).
În cadrul acestei analize, instanţa de apel a constatat că valorile oferite de experţi au avut la bază doar ofertele de vânzare de pe internet, nu şi preţurile cu care se vând în mod real terenurile din zona în discuţie, arătându-se că nu s-au putut obţine astfel de date, toate demersurile efectuate în acest sens la O.C.P.I. Prahova şi C.N.P. primind răspunsuri negative.
În acest context, faţă de sporul de valoare al terenului neexpropriat, prin crearea pe suprafaţa expropriată a unui drum de acces, ţinând cont de situaţia de notorietate de scădere a preţurilor terenurilor la acest moment, faţă de cel în care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, 27 mai 2009, având în vedere şi că valorile indicate de experţii desemnaţi la propunerea instanţei şi intimatei nu au fost determinate pe baza preţurilor reale, cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, curtea de apel, în raport de toate aceste considerente, a apreciat că valoarea de 29 euro/m.p., acordată intimatei de către expropriator este corectă, acoperind daunele aduse intimatei prin exproprierea suprafeţei de 247 m.p.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC P.F.I. SRL Ploieşti a formulat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În preambulul motivelor de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Astfel, în primul rând consideră că instanţa de apel a dat o dezlegare nelegală excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte pe pârâtul C.J. Prahova, are, în opinia sa are calitate procesuală în cauză.
În demonstrarea acestui punct de vedere se invocă dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 198/2004, normă potrivit căreia unitatea administrativ - teritorială este reprezentată de autoritatea administraţiei publice locale.
Pe de altă parte, potrivit art. 87 din Legea nr. 215/2001, consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean pentru realizarea serviciilor publice de interes judeţean, iar conform art. 102 din acelaşi act normativ, preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie.
Recurenta susţine că din coroborarea acestor texte rezultă că, în speţa dedusă judecăţii, C.J. Prahova are calitate procesuală pasivă, reprezentat de P.C.J. Prahova.
Într-un al doilea motiv de recurs, recurenta arată că şi soluţia de respingere a contestaţiei, ca neîntemeiată, încalcă dispoziţiile legale incidente: art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 Protocolul 1 adiţional la C.E.D.L.F.O.
Potrivit dispoziţiilor invocate, exproprierea se poate realiza doar cu plata unor despăgubiri care să reprezinte echivalentul pierderii suferite de proprietarul expropriat.
În cauză, terenul expropriat, în suprafaţă de 247 m.p., a fost evaluat la momentul dispunerii măsurii la suma de 30.308 lei, astfel cum rezultă din raportului de evaluare întocmit de expropriator, ceea ce reprezintă 122 lei/m.p. (aproximativ 29 euro/m.p.).
La această evaluare s-a oprit şi instanţa de apel, deşi, în opinia recurentei, aceasta nu reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, având în vedere zona, poziţia terenului, existenţa utilităţilor, gradul de poluare etc.
Astfel, terenul expropriat este intravilan, cu ieşire indirectă la DN 1A, fiind situat în zona comercială C. – M., în timp ce în apropiere se găsesc: reţele de transport în comun, unităţi comerciale, parcări auto, unităţi de învăţământ, unităţi medicale şi instituţii de cult.
Mai mult, astfel cum rezultă şi din ofertele de vânzare din publicaţiile locale, preţurile terenurilor situate în intravilanul localităţii Păuleşti sunt mult mai mari, depăşind adesea 100 euro/m.p.
Recurenta învederează că expertul B.N. este cel care a stabilit valoarea corectă de piaţă a terenului expropriat prin analizarea preţurilor tranzacţionate pe piaţa imobiliară pentru terenuri cu caracteristici similare, modalitatea de calcul a despăgubirilor, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, recurenta susţine că suma de 157.990,50 lei echivalent 37.350 euro, reprezintă valoarea reală a terenului prin raportare la data când s-a emis hotărârea prin care s-a dispus exproprierea; de altfel, şi jurisprudenţa apreciază în acest sens (Curtea de Apel Suceava - Decizia nr. 128/2009), anume că „valoarea despăgubirilor trebuie să exprime valoarea imobilului la data exproprierii şi nicidecum una posibil a fi dobândită după expropriere”, întrucât, în caz contrar expropriatorul s-ar îmbogăţi fără justă cauză.
Totodată, recurenta arată că, într-o situaţie similară C.E.D.O. a reţinut că indemnizaţia pentru un bun expropriat nu este neapărat egală cu valoarea intrinsecă a bunului trecut în patrimoniul statului „ci trebuie să se ţină seama şi de pierderea unor beneficii economice pentru reclamant”, în caz contrar, suma acordată nefiind proporţională cu valoarea bunului expropriat. (C.E.D.O., secţia III, hotărârea L. c. Franţa, 11 aprilie 2002, 46044/99).
În consecinţă, soluţia la care s-a oprit instanţa de apel încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi art. 1 din Protocolul I al C.E.D.O., întrucât suma stabilită în favoarea sa nu reprezintă o prealabilă şi justă despăgubire.
Recurenta mai învederează că soluţia instanţei de apel este nelegală şi pentru faptul că i-a fost agravată situaţia în propria sa cale de atac, prin soluţionarea contestaţiei promovate în sensul dispus de instanţa de apel.
În concluzie, recurenta solicită instanţei de recurs a avea în vedere că suma ce reprezintă valoarea reală a imobilului expropriat este cea de 156.721,50 lei (echivalentul a 37.050 euro), aşa cum a fost calculată de către expertul B.N., expert care a procedat la determinarea valorii despăgubirilor ţinând seama de toate criteriile legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994; în subsidiar, solicită a se avea în vedere valoarea imobilului de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv suma de 81.806.4 lei (echivalentul a 19.760 euro) stabilită de acelaşi expert B.N. în raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului.
Intimaţii pârâţi J. Prahova şi C.J. Prahova au formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, întrucât în mod corect instanţa de apel a admis excepţia referitor la C.J. Prahova, autoritate a administraţiei publice locale care nu stă în judecată în nume propriu, în absenţa unor dispoziţii legale exprese în acest sens în actul normativ special în materie, anume Legea nr. 215/2001.
În cauză, exproprierea a fost dispusă prin Hotărârea C.J. Prahova nr. 55 din 29 aprilie 2009, iar temeiul legal al adoptării hotărârii de către autoritatea administrației publice legale era reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 198/2004 (substituită, în prezent, de Legea nr. 255/2010); hotărârea C.J. Prahova a fost adoptată în vederea realizării lucrării de utilitate publică de interes judeţean „Drum judeţean de centură DJ 236, judeţul Prahova”.
Astfel, art. 2 alin. (1) din acest act normativ prevedea: „(1) Prin prezenta lege se declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes naţional, judeţele pentru drumurile de interes judeţean, iar municipiile, oraşele şi comunele pentru drumurile de interes local. În aplicarea prevederilor prezentei legi, S.R. este reprezentat de M.T., prin C.N.A.D.N.R. SA, iar unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale.”
Cum obiectivul exproprierii îl constituie realizarea unei lucrări de utilitatea publică de interes judeţean, în mod legal instanţa de apel a constatat că J. Prahova, în calitatea de expropriator are calitatea procesuală pasivă.
Pe de altă parte, art. 102 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede că: „ (1) P.C.J. reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie.” În consecinţă, pârâtul cauzei, J. Prahova este reprezentat legal, potrivit normei anterior citate, de P.C.J.
Ca atare, C.J. Prahova este lipsit în cauză de calitate procesuală pasivă, întrucât nu are calitatea de expropriator, fiind prin urmare exclusă participarea sa în cadrul distribuţiei procesuale în nume propriu; pe de altă parte, C.J. nu are nici calitatea de reprezentant legal în justiţie în numele Judeţului, date fiind atribuţiile sale legale statuate prin dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 215/2001 ca şi stabilirea acestei competenţe, prin dispoziţiile legii, în sarcina P.C.J.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va înlătura, ca nefondat, primul motiv de recurs.
În ce priveşte criticile formulate pe fondul cauzei, se constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că dispoziţiile art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 reprezintă norme de trimitere în cadrul contestaţiilor formulate de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura exproprierilor derulate în condiţiile legii speciale, Legea nr. 198/2004.
Astfel, deşi instanţa de apel a dispus în mod corect refacerea expertizei pentru evaluarea terenului recurentei reclamante supus exproprierii pentru a se asigura respectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 (respectiv, efectuarea unei lucrări comune de trei experţi, unul judiciar, unul desemnat de expropriator şi unul de către reclamantă ca persoană supusă exproprierii), întrucât la prima instanţă expertiza a fost efectuată de un singur expert judiciar (pârâtului C.J. fiindu-i însă încuviinţat un consilier expert), a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din acelaşi act normativ, text care era inaplicabil faţă de circumstanţele cauzei.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În vederea aplicării criteriului legal prevăzut de textul invocat (preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială) instanţa a autorizat experţii desemnaţi să solicite astfel de relaţii la O.C.P.I. Prahova, precum şi la C.N.P.; prima instituţie a îndrumat expertul să se adreseze C.N.P., iar cea din urmă l-a îndrumat pe acelaşi expert la O.C.P.I.
Ca atare, în lipsa unor dovezi directe din care să reiasă preţul de tranzacţionare pe piaţa liberă a unor imobile similare (părţile neproducând nici ele asemenea comparabile), echipa de experţi a procedat la stabilirea valorii despăgubirilor pe baza unui calcul în raport cu ofertele de vânzare, determinând o medie ponderală de 50 euro/m.p. la data întocmirii raportului de expertiză (septembrie 2011), dar şi o medie ponderală la data exproprierii (mai 2009), potrivit obiectivelor trasate de instanţă; totodată, după încuviinţarea obiecţiunilor, experţii au depus răspunsul la acestea în cuprinsul lucrării ce se regăseşte la dosar apel, în considerarea aceloraşi două momente, al exproprierii şi al efectuării expertizei (19 octombrie 2011, data răspunsului la obiecţiuni); se impune precizarea că fiecare dintre cei trei experţi au indicat o valoare proprie a despăgubirilor.
În acest context, apare ca nelegală soluţia instanţei de apel de a sancţiona reclamanta pentru efectuarea unei expertize doar pe baza ofertelor de vânzare de pe internet, iar nu potrivit unor comparabile în sensul indicat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, de vreme ce din cuprinsul lucrării întregite cu răspunsul la obiecţiuni, rezultă că nu prin simpla preluare a ofertelor de vânzare a fost stabilită această valoare, ci pe baza unei medii ponderale a acestor oferte, cu atât mai mult cu cât au fost depuse diligenţe de experţi în sensul obţinerii unor comparabile adecvate şi în concordanţă cu exigenţele norme, dar în mod obiectiv nu a fost posibilă obţinerea lor; or, o asemenea manieră de determinare a valorii despăgubirilor este apreciată de Înalta Curte ca fiind una echilibrată şi echitabilă, reflectând, printr-o echivalenţă rezonabilă, o valoare de care ar fi fost stabilită potrivit criteriului legal.
Întrucât fiecare dintre cei 3 experţi a avut un punct de vedere diferit, Înalta Curte apreciază că expertul judiciar a determinat în mod echilibrat şi veridic această valoare a despăgubirilor (45 euro/m.p.); pe de altă parte, expertul desemnat de pârât a stabilit o valoare a despăgubirilor inferioară faţă de cea oferită prin hotărârea contestată în cauză (24 euro/m.p. faţă de 29 euro/m.p.) care nu poate fi luată în considerare faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; pe de altă parte, expertul desemnat de recurenta reclamantă a stabilit o valoare la aproape 2/3 din cea pe care a propus-o prin expertiza efectuată la prima instanţă, ceea ce reprezintă un rezultat disproporţionat chiar dacă cele două momente sunt situate aproximativ la un an şi jumătate distanţă în timp; atare constatare permite Înaltei Curţi concluzia lipsei unei rigori ştiinţifice în exprimarea acestui punct de vedere; astfel, acest expert prin expertiza de la prima instanţă (la data efectuării expertizei) a stabilit o valoare de 27.110 euro la un preţ de 110 euro/m.p., iar prin cea din apel a propus o valoare de 80 euro/m.p., ceea ce conducea la o valoare a despăgubirilor de 19.760 euro (la data efectuării expertize în apel).
Totodată, instanţa de apel pentru a argumenta respingerea contestaţiei promovate de reclamantă în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, a luat în considerare (în afara unei propuneri a experţilor în acest sens), dobândirea unui spor de valoare pentru partea de teren rămasă neexpropriată din proprietatea recurentei reclamante, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 la circumstanțe ale cauzei în care această normă nu era incidentă.
Textul menţionat prevede că: „(4) În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor”; or, pe lângă împrejurarea că o atare propunere nu a provenit de la experţii desemnaţi în cauză, instanţa de apel a dispus respingerea contestaţiei, aproximând, în aplicarea acestui text, o reducere a valorii despăgubirilor până la concurenţa sumei propuse de expropriator prin hotărârea contestată.
Or, despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane, astfel cum prevede art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege; art. 26 alin. (4) permite experţilor a face propunere de reducere numai a daunelor în cazul dobândirii unui spor de valoare de partea din imobil rămasă neexpropriată, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza în considerarea realizării obiectivului exproprierii; or, în dosarul de faţă valoarea despăgubirilor a privit numai valoarea reală a terenului în suprafaţă de 247 m.p., recurenta reclamantă (sau alte persoane) nereclamând cauzarea altor prejudicii prin expropriere.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul promovat de reclamantă, va modifica în parte decizia recurată, iar în rejudecarea apelului, în temeiul art. 296 C. proc. civ., va admite contestaţia formulată de reclamantă, va anula hotărârea atacată şi va dispune obligarea pârâtului J. Prahova la plata despăgubirilor de 11.115 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 247 m.p., situat în comuna Păuleşti, Judeţul Prahova; se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei; se va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pentru cheltuielile de judecată efectuate de recurentă în această fază procesuală, conform dovezii de la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC P.F.I. SRL Ploieşti împotriva deciziei nr. 171 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Admite contestaţia formulată de reclamantă în contradictoriu cu J. Prahova, prin preşedintele C.J. Prahova.
Anulează hotărârea nr. 4 din 27 mai 2009 a C.P.D. din cadrul comunei Păuleşti şi, în consecinţă:
Obligă pe pârâtul J. Prahova, prin preşedintele C.J. Prahova să plătească reclamantei suma de 11.115 euro (în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 247 m.p., situat în comuna Păuleşti, Judeţul Prahova.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Obligă pe intimatul pârât J. Prahova, prin preşedintele C.J. Prahova la 1.860 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă SC P.F.I. SRL Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 281/2013. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 257/2013. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
