ICCJ. Decizia nr. 2981/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2981/2013
Dosar nr. 11573/83/2010*
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 octombrie 2009 la Tribunalul Satu Mare, precizată ulterior, reclamantul D.I.T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la despăgubiri, arătând că este bolnav de diabet şi depinde de un tratament zilnic, coroborat cu un regim alimentar. în timpul detenţiei şi deplasărilor între penitenciare şi la instanţă starea sănătăţii i s-a agravat deoarece nu i s-a asigurat regimul corespunzător pentru un bolnav de diabet, fiind astfel supus unei torturi fizice şi psihice.
Prin sentinţa civilă nr. 872 D din 21 februarie 2011 Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins acţiunea faţă de acesta. A respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin decizia civilă nr. 7 A din 1 februarie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, susţinând în esenţă că, fiind bolnav de diabet, pe timpul detenţiei şi deplasărilor între penitenciare şi la instanţele de judecată starea sănătăţii i s-a agravat deoarece nu i s-a asigurat regimul medicamentos şi alimentar corespunzător necesar pentru un bolnav de diabet, fiind astfel supus unor torturi fizice şi psihice.
La termenul de judecată din 30 mai 2013 Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, dat fiind că susţinerile recurentului din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţă, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:
În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Numai indicarea greşită a motivelor de recurs sau neindicarea acestor obligă instanţa la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligaţie nefiind stabilită în sarcina instanţei în situaţia în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu a dezvoltat în termen motivele de nelegalitate.
Faţă de cele ce preced, criticile invocate de recurent nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancţiunea care intervine este nulitatea recursului,
Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. şi cum criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 3021, lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei civile nr. 7/A din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2973/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2982/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
---|