ICCJ. Decizia nr. 2982/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2982/2013

Dosar nr. 737/33/2012

Şedinţa publică din 30 mai 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 61 din 11 septembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.M.S. împotriva deciziei nr. 1397 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3422/84/2011, pe care a menţinut-o.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea data este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speţă, ceea ce se invocă în susţinerea contestaţiei este greşita aplicare de către instanţa de recurs a dispoziţiilor legale invocate de reclamant pentru întemeierea în drept a pretenţiilor sale.

S-a reţinut că detalierea motivelor de contestaţie în anulare nu permite încadrarea acestora în condiţiile restrictive de admitere a acestei căi extraordinare de atac.

Astfel, sintagma de „greşeală materială" trebuie definită în opoziţie cu cea de „greşeală de judecată", fiind unanim acceptat că o astfel de greşeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestaţiei în anulare.

În speţă contestatorul invocă presupuse greşeli de judecată, criticând modul în care instanţa de recurs a înţeles să facă aplicarea pentru anul 2011 a dispoziţiilor legale relative la stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare reparatorii pentru luptătorii pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 299 alin. (1), art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), art. 318 alin. (1), art. 320 alin. (3) C. proc. civ., decizia nr. 496/1975, decizia nr. 631/1973 ale Tribunalului Suprem, Legea nr. 287/2010 art. 15, Legea nr. 341/2004 art. 4 şi 5 şi art. 6 alin. (1) din CEDO.

La termenul de judecată din 30 mai 2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului şi, faţă de excepţia invocată, a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. „Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Or, în speţă, a fost supusă recursului o hotărâre irevocabilă, dată cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare, care este nesusceptibilă de cenzurare în această modalitate.

Rezultă că, deducând judecăţii prin recurs o hotărâre irevocabilă, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.

În consecinţă, faţă de caracterul irevocabil al hotărârii atacate (în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.) recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul B.M.S. împotriva deciziei civile nr. 61 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2982/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs