ICCJ. Decizia nr. 2988/2013. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2988/2013

Dosar nr. 1036/44/2012

Şedinţa publică din 30 mai 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 1036/44/2012 revizuienta C.C. a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, revizuirea deciziei civile nr. 1367 din 13 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 12739/121/2011.

În motivarea cererii a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, asupra unei situaţii de fapt certe, pronunţându-se pe ceea ce nu s-a cerut.

În privinţa contractului de muncă s-a reţinut că nu putea fi decât act adiţional, ceea ce înseamnă că instanţa s-a pronunţat asupra ceea ce nu s-a cerut şi a apreciat că actul contestat este act adiţional.

În mod corect, s-a pronunţat instanţa Tribunalului Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 231 din 1 februarie 2012, ţinând cont de toate împrejurările şi aspectele semnalate, reţinând şi reaua credinţă a angajatorului, care nu a făcut nici un demers în vederea punerii în executare, întocmai, a sentinţei civile nr. 1338 din 18 iunie 2010.

Mai mult, potrivit art. 16 din C. muncii, contractul individual de muncă se înregistrează în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, anterior începerii activităţii.

S-a solicitat instanţei să aibă în vedere că prezentul contractul individual de muncă a fost înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor în data de 7 decembrie 2010, i-a fost adus la cunoştinţă în data de 8 decembrie .2010, în data de 9 decembrie .2010 i-a fost dat spre studiu pentru 24 de ore, fără a se preciza exact intervalul de timp, şi i s-a înmânat un exemplar în data de 10 decembrie 2012. Din tot acest parcurs, este evidentă intenţia şi reaua credinţă a angajatorului de a nu respecta şi aplica prevederile legilor romane, în acest mod i s-a indus o stare de nesiguranţă şi de stres permanent.

Fiind un contract individual de muncă prezentul act dedus judecăţii, acesta ar fi lovit de nulitate şi pentru că a fost încheiat şi fiiră respectarea condiţiilor obligatorii, cum ar fi certificatul medical obligatoriu pentru cei ce revin în activitate după o întrerupere mai mare de 6 luni sau de 1 an, nu prevede C. muncii încheierea unui contract individual de muncă ca urmare a reintegrării, ci numai în anumite condiţii exprese: ca urmare a ocupării unui post prin concurs sau examen.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile .art. 322 alin. (2), art. 322 alin. (5) şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ..

Prin decizia nr. 2242 din 26 noiembrie 2012 Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

Or, fiind vorba de sentinţa civilă nr. 458 din 1 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi decizia civilă nr. 1367 din 13 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 12739/121/2011, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei ierarhic superioare - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire astfel declinată a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21 decembrie 2012.

Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2013 revizuienta a precizat că, în temeiul prevederilor art. 246 C. proc. civ., renunţă la judecata cererii.

Conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ. "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă".

Procesul civil este guvernat, între altele, de principiul disponibilităţii.

În conţinutul principiului disponibilităţii intră dreptul părţilor de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare conferite de lege, dreptul părţilor de a face acte procesuale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă cu privire la drepturile lor subiective deduse judecăţii sau a mijloacelor procesuale prin care se pot recunoaşte şi stabili drepturi, precum şi dreptul părţilor de a exercita sau a renunţa la căile de atac.

Aşa fiind, urmează a se lua act de renunţarea la judecata cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1367 din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuienta C.C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1367 din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuienta C.C..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2988/2013. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs