ICCJ. Decizia nr. 3341/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3341/2013

Dosar nr. 2843/108/2008*

Şedinţa publică din 13 iunie 2013

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 14 august 2008, reclamantul G.H. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Municipiul Arad, reprezentat prin primar, şi F.L. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului situat în Arad str. C. înscris în C.F. Aradul Nou, să comparare titlurile şi să constate că titlul reclamantului are preferinţă faţă de cel al pârâţilor, să dispună revenirea la situaţia anterioară de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor înscris în C.F. Aradul Nou şi să reînscrie dreptul de proprietate, aşa cum a fost anterior sub B13 și să oblige pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi deplină posesie imobilul care este proprietatea sa.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, Decretul nr. 9/19879, art. 135, 41, 36 şi 21 din Constituţia României, art. 480 şi 481 C. civ., Decret-Lege nr. 115/1938 şi art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Prin cererea depusă la data de 24 septembrie 2008, reclamantul a precizat că pârâţi în prezentul litigiu sunt Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad şi Municipiul Arad reprezentat prin primar.

Reclamantul G.H. n a depus la data de 15 aprilie 2009 o cerere de întregire a acţiunii introductive de instanţă, prin care a precizat că cheamă în judecată în calitate de pârât şi Instituţia Prefectului Judeţului Arad şi solicită instanței să constate nevalabilitatea actelor juridice încheiate cu privire la terenul în suprafaţă de 2.043 m.p. aferent imobilului situat în Arad str. C. înscris în C.F. Aradul Nou şi să restabilească situaţia de C.F. a imobilului, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei F.L. şi reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 243 din 06 mai 2009, Tribunalul Arad a respins acţiunea, reținând că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și nu are deschisă calea acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.

Prin decizia nr. 271/A din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul formulat de reclamantul G.H. împotriva sentinţei civile nr. 243 din 06 mai 2009 a Tribunalului Arad, a desfiinţat sentinţa apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. În esenţă, instanța de apel a reţinut că nu este inadmisibilă acţiunea în revendicare de drept comun.

Decizia nr. 271/A din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timişoara a rămas irevocabilă prin decizia nr. 3657 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care instanța de recurs a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Arad și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad.

Rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 2211 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Arad a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul G.H. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad, pârâtul Municipiul Arad, prin primar, pârâta Instituţia Prefectului – Judeţul Arad şi pârâta F.L.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

În şedinţa publică din 02 aprilie 2012, instanţa a pus în vedere reclamantului, prin avocatul său, să prezinte certificatul de moştenitor după defunctul G.F.

În şedinţa publică din 10 septembrie 2012, reclamantul personal a învederat instanţei faptul că tatăl său a rămas în Germania la sfârşitul celui de al II-lea război mondial şi că nu s-a dezbătut succesiunea după defunctul G.F. Acesta a decedat în Austria şi în prezent nu mai poate fi realizată dezbaterea succesorală.

Reclamantul a depus note de şedinţă prin care a precizat că obiectul cererii formulate în contradictoriu cu Instituţia Prefectului - Judeţul Arad este constatarea nevalabilității ordinului nr. 661 din 26 septembrie 2006 emis de Prefectura Judeţului Arad.

Instanţa a respins excepţia tardivităţii desfiinţării contractului de vânzare–cumpărare încheiat de pârâta F.L., cu motivarea că reclamantul nu a învestit instanţa cu soluţionarea unei astfel de cereri.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, tribunalul a reținut că acesta revendică imobilul înscris în C.F. Aradul Nou. În anul 1936 a fost înscris în această C.F. dreptul de proprietate al numitului G.F. asupra imobilului din Arad, str. C., identificat prin parcela, compus din casă şi teren de 2.196 m.p. Statul Român a preluat dreptul de proprietate asupra imobilului în anul 1947, cu titlu de expropriere, dar în anul 1960, în baza actului de proprietate, a avut loc restituirea dreptului de proprietate în favoarea lui G.F.

Ulterior, prin decizia din 06 martie 1984 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Arad, s-a dispus preluarea dreptului de proprietate al numitului G.F. asupra imobilului de mai sus, în baza Decretului nr. 223/1974, cu motivarea că acesta era proprietarul tabular al imobilului, dar era plecat din ţară de 15 ani. Dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris în C.F. Aradul Nou, ulterior imobilul fiind înstrăinat în favoarea pârâtei F.L., în baza contractului de vânzare–cumpărare şi a ordinului nr. 661/2006 al Prefecturii Județului Arad.

Reclamantul a depus la dosar copiile traducerii din 30 iulie 1971 realizată de traducătorul autorizat G.E. din cadrul serviciului de traduceri Timişoara, privitor la actul de proprietate eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Arad în data de 19 iunie 1956 (depus în limba germană şi retradus apoi în limba română de traducător O.O.A.).

A depus şi copia certificatului de proprietate imobiliară eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Arad în data de 19 iunie 1956, prin care se acordă urmaşilor lui G.F., care erau şi locatari, dreptul de proprietate privind casa şi terenul de 2.190 m.p. din Arad, str. C., înscris în C.F. Aradul Nou.

Însă, în C.F. Aradul Nou a fost reintabulat dreptul de proprietate în favoarea lui G.F., în anul 1960, în baza actului de proprietate, în condiţiile în care, la momentul intabulării, nu se făcuse dovada, cu act de stare civilă, a decesului lui G.F. – fostul proprietar, căruia i se restituise dreptul de proprietate.

Înscrierea din C.F. este corectă, având în vedere că numitul G.F. a decedat doar în data de 29 decembrie 1986, în Austria, astfel cum rezultă din copia actului de stare civilă eliberat de autorităţile austriece. De altfel, reclamantul a învederat instanţei faptul că tatăl său a rămas în Germania la sfârşitul celui de al II-lea război mondial şi că a decedat în Austria mult mai târziu.

În plus, conform art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (în vigoare la acel moment), doar înscrierea în C.F. are efect translativ de proprietate, cu excepţia drepturilor reale dobândite în modalităţile prevăzute de art. 26 din acelaşi act normativ, modalităţile prin care se numără şi moştenirea. Însă, reclamantul nu se poate prevala de acest text legal, actul de proprietate neputând avea efect translativ de proprietate în condiţiile art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 deoarece nu este un certificat de moştenitor.

Menţionarea în acest a act a restabilirii dreptului de proprietate în favoarea moştenitorilor lui G.F. este irelevantă, neavând efectele juridice ale transmisiunii succesorale, din moment ce aceşti moştenitori nu sunt identificaţi prin nume şi calitate, dar mai ales, pentru că la data emiterii actului de proprietate numitul G.F. trăia, or deschiderea succesiunii unei persoane fizice are loc doar la decesul acesteia.

În aceste condiţii, reclamantul G.H., care este fiul lui G.F., astfel cum reiese din copia certificatului de naştere depus, trebuia să prezinte dovada dezbaterii succesiunii tatălui său, prin depunerea actului constatator al calităţii sale de moştenitor.

Reclamantul a arătat, în şedinţa publică din 10 septembrie 2012, că nu a dezbătut succesiunea după defunctul G.F.

Conform art. 66 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept privat internaţional, moştenirea este supusă legii naţionale a persoanei decedate, în cazul bunurilor mobile lit. a), respectiv, legii locului situării bunurilor imobile lit. b). Cum, în speţă, moştenirea se referă la un bun imobil situat în România, legea aplicabilă succesiunii defunctului G.F. este cea română, ca urmare a situării imobilului revendicat în România.

Transmiterea succesiunii pe cale legală este condiţionată de îndeplinirea următoarele condiţii: cel ce pretinde moştenirea să aibă capacitate succesorală, adică să fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii; să aibă vocaţie succesorală; să nu fie nedemn de a prelua moştenirea; dar şi să îşi manifeste dreptul de opţiune succesorală, prin acceptarea acesteia în termenul legal, căci, potrivit art. 686 C. civ., nimeni nu este obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine.

Dovada calităţii de moştenitor se realizează prin certificatul de moştenitor, care în cazul reclamantului ar fi trebuit să constate devoluţiunea succesorală după defunctul G.F., în vederea constatării preluării drepturilor succesorale de către reclamant.

Or, reclamantul nu a prezentat certificatul de moştenitor, deşi i s-au acordat mai multe termen în acest sens.

Din moment ce reclamantul nu a apelat la procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, acesta nu beneficiază de dispoziţiile speciale ale art. 4 alin. (3) din această lege, ce instituie în favoarea succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, dar au depus notificarea în baza Legii nr. 10/2001, o derogare de la dreptul comun în materia acceptării moştenirii. Doar aceste persoane sunt repuse de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001, legiuitorul atribuind cererii de restituire a bunului imobil valoarea de acceptare a succesiunii.

Or, reclamantul nu beneficiază de această prevedere specială din moment ce nu a formulat cerere de restituire a bunului în litigiu în condiţiile Legii nr. 10/2001 în termenul legal, aşa încât exercitarea dreptului la acţiunea în revendicare de drept comun este condiţionată de dovedirea calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, singura calitate ce îi permite să acceadă la dreptul de proprietate pretins.

Dovada calităţii de moştenitor este o condiţie a exercitării nu doar a acţiunii în revendicare imobiliară, dar şi a celei în rectificare a cărţilor funciare, ţinând cont de caracterul accesoriu al celei de a doua acţiuni faţă de prima, subsidiaritate ce rezultă atât din prevederile art. 35 din Legea nr. 7/1995 republicată, dar şi din art. 36 din Decretul – Lege nr. 115/1938 în vigoare la momentul preluării imobilului de către Statul Român, dar şi al înscrierii dreptului de proprietate al tatălui reclamantului în C.F. Aradul Nou.

Nefăcând dovada calităţii de moştenitor, reclamantul nu justifică interesul cerut de art. 34 pct. 1 din Decretul – Lege nr. 115/1934 pentru a solicita rectificarea celor două cărţi funciare.

În consecinţă, reținând că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al autorului său, G.F., Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

Prima instanță a apreciat că, în aceste condiţii, analizarea celorlalte excepţii a rămas lipsită de interes, întrucât admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active împiedică analizarea fondului litigiului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul G.H. şi pârâţii Municipiul Arad prin Primar şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad.

Prin decizia civilă nr. 209 din 06 decembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelurile formulate.

Analizând apelul declarat de reclamantul, Curtea de Apel a reținut că problema de drept dezlegată prin decizia nr. 27/A din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara pronunțată în ciclu procesual anterior se referea exclusiv la admisibilitatea acţiunii reclamantului prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi la Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluţionarea recursului în interesul legii, fără ca instanța să se preocupe de stabilirea calităţii procesuale active a reclamantului. Or, prin sentinţa apelată, tribunalul a soluţionat cererea de chemare în judecată din perspectiva excepţiei lipsei calităţii procesuale active analizată prin prisma dispoziţiilor de drept comun invocate de reclamant, respectiv 480 şi 481 C. civ. Prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiile art. 297 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Curtea de Apel a reținut că nu este întemeiat nici cel de-al doilea motiv de apel invocat de reclamant, prin care acesta susține că, în mod eronat, tribunalul a considerat că numai prin certificatul de moştenitor eliberat de notarul public se poate dovedi calitatea procesuală activă.

Reclamantul a invocat calitatea lui de succesor al proprietarului tabular al imobilului pentru a-și justifica legitimarea procesuală activă.

Din menţiunile C.F. Aradul Nou rezultă că asupra imobilului în litigiu a fost înscris dreptul de proprietate al numitului G.F.

Dovada calităţii de succesor al unei persoane se poate face cu certificatul de moştenitor emis de notarul public ce a dezbătut succesiunea sau prin hotărâre judecătorească pronunţată în urma unui litigiu având ca obiect dezbaterea succesiunii întrucât calitatea de succesibil (și care poate fi probată cu certificate de stare civilă) nu se confundă cu calitatea de succesor (moştenitor).

Reclamantului îi revine, conform art. 1169 C. civ. din 1864, obligația de a-și dovedi calitatea de succesor legal sau testamentar acceptant al proprietarului tabular, probă care, pe cale necontencioasă, se putea face doar cu certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor care atestă o vocație succesorală concretă (utilă), iar nu cu acte de stare civilă care justifică doar vocația succesorală generală (abstractă) care nu îndreptățește la culegerea unei moșteniri. Reclamantul nu a investit instanța cu o cerere pentru dezbaterea succesiunii lăsată de persoana de la care, conform înscrierilor în cartea funciară, a fost preluat de stat imobilul în discuţie.

Faptul că antecesorul reclamantului apelant a decedat în Austria, aşa cum a susţinut acesta, nu împiedică dezbaterea succesiunii de către succesibilul său, urmând a fi determinată competenţa şi legea aplicabilă prin raportare la dispoziţiile de drept internaţional privat.

De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile apelantului reclamant în sensul că sentinţa e nelegală întrucât imobilul ar fi fost în realitate restituit prin actul de proprietate din 19 iunie 1956 eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Arad, în favoarea moştenitorilor lui G.F., iar înscrierea în cartea funciară reprezintă o eroare materială care poate fi îndreptată oricând.

Astfel, până la rectificarea înscrierilor de carte funciară, înaintea preluării de către stat a imobilului revendicat, proprietar tabular apare ca fiind G.F., instanţa neputând considera înscrierea o eroare materială fără o hotărâre irevocabilă în acest sens. Oricum, din cererea de chemare în judecată rezultă cu evidenţă că reclamantul s-a prevalat de calitatea sa de moştenitor al proprietarului tabular, şi nu de calitatea sa de proprietar înscris în cartea funciară. Pe de altă parte, motivul pentru care s-a respins acţiunea reclamantului este tocmai faptul că nu a probat că este moştenitorul lui G.F.

De asemenea, împrejurarea că reclamantul a formulat o notificare în baza Legii nr. 247/2005, aşa cum susţine, nu reprezintă o dovadă a calităţii de moştenitor care să-i permită exercitarea acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun.

Întrucât în prezentul litigiu, având ca obiect revendicare imobiliară, reclamantul nu a făcut dovada că este succesor în drepturi al fostului proprietar al imobilului şi nu sunt aplicabile dispoziţiile derogatorii ale art. 4 alin. (2)-(3) din Legea nr. 10/2001 republicată şi art. 4.2 şi art. 4.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 (conform principiului de drept specialia generalibus derogant), în mod corect tribunalul a constat că reclamantul nu îşi justifică în cauză calitatea procesuală activă.

În ceea ce priveşte apelul pârâţilor, instanța de apel a reținut că, prin acest apel, pârâții critică faptul că tribunalul nu a admis excepţiile invocate.

Însă, acţiunea reclamantului a fost respinsă întrucât nu a dovedit calitatea procesuală activă. Soluţionându-se această excepţie, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a devenit inutilă cercetarea restului excepţiilor invocate, din moment ce s-a constatat că reclamantul nu este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Referitor la excepţia tardivităţii, în mod corect a constatat Tribunalul că reclamantul nu a formulat o cerere de desfiinţare a contractului de vânzare cumpărare în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acţiunea fiind o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, aşa cum s-a statuat cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 27/A din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul G.H. şi pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad şi Municipiul Arad – prin primar.

1.Prin recursul declarat, reclamantul G.H. formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Decizia recurată este nelegală, în condiţiile în care această cauză a parcurs un prim ciclu procesual, care s-a finalizat cu o soluţie definitivă și irevocabilă prin care s-a statuat cu privire la obligativitatea instanţelor de a se pronunţa pe fond cu privire la cererea reclamantului. Prin urmare, în rejudecarea cauzei nu se mai putea invoca lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa având obligația să se pronunţe pe fond.

În ce priveşte depunerea unui certificat de moştenitor, recurentul arată că este în imposibilitatea de a-l obţine, întrucât tatăl său a decedat în Austria în urmă cu peste 30 de ani.

În mod nelegal au fost înlăturate susţinerile reclamantului cu privire la faptul că dovada calităţii de moştenitor poate fi făcută și cu actele de stare civilă. În cazul în care nu a fost emis un certificat de moştenitor, persoana ce reclamă moştenirea trebuie să facă dovada chemării (vocaţiei) succesorale prin alte mijloace de probă admise de lege. Astfel, moştenitorii legali îşi pot dovedi chemarea succesorală făcând dovada că sunt rude ale celui care lasă moştenirea ori soţ supravieţuitor al acestuia. Dovada se va face cu ajutorul actelor de stare civilă, iar în caz de imposibilitate de prezentare a actelor de stare civilă, prin orice mijloc de probă admis de lege.

Pe de altă parte, reclamantul a solicitat rectificarea C.F. şi revenirea la situaţia anterioară prin reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea antecesorului său, G.F., şi nu în favoarea reclamantului, astfel că pentru a-și justifica calitatea procesuală activă este suficient ca reclamantul să facă dovada calităţii de succesor al antecesorului său şi nicidecum să-și dovedească calitatea de succesor (moştenitor), cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

2.Pârâții Municipiul Arad – prin primar şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad critică decizia instanței de apel pentru următoarele motive, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a analizat motivele de apel învederate de pârâții apelanţi. Curtea de Apel a apreciat în mod greșit că excepţia tardivităţii a fost corect respinsă de Tribunalul Arad, în condiţiile în care această excepție a fost extinsă şi asupra ordinului prefectului, aspect ce nu a fost analizat de instanţă în considerentele hotărârii pronunţate în apel.

Pârâții reiterează argumentele formulate în apel, prin care au susținut că în mod nelegal tribunalul a respins excepţia tardivităţii desfiinţării contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâta F.L. şi a Ordinului Prefectului Judeţului Arad din 26 septembrie 2006, cu motivarea că reclamantul nu a învestit instanţa cu soluţionarea unei astfel de cereri, dată fiind finalitatea urmărită de reclamant prin acţiune.

În plus, susțin pârâții, excepţia este întemeiată față de prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește ordinului din 26 septembrie 2006 al Prefectului Judeţului Arad, fiind în prezenţa unui act administrativ, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recurenții critică decizia instanței de apel și pentru neanalizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad şi a excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita rectificarea C.F. Arad şi radierea pârâtului Statul Român.

Pârâții reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad în raport de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001 și excepţia privind prescripţia dreptului de a solicita rectificarea C.F. Arad şi radierea pârâtului Statul Român, față de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

1. Prin sentinţa civilă nr. 243 din 06 mai 2009, Tribunalul Arad a respins acţiunea formulată de reclamant, reținând în considerentele hotărârii că, atâta timp cât reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu mai are deschisă calea unei acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., pentru valorificarea pretențiilor sale.

Prin decizia nr. 271/A din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul formulat de reclamantul G.H. împotriva acestei sentințe, a desfiinţat sentinţa apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal.

Rațiunea pentru care instanța de apel a adoptat soluția menționată a fost aceea că hotărârea tribunalului a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la aceeași Convenție, prima instanță neanalizând pretențiile reclamantului din perspectiva deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Deciziile pronunțate în soluționarea căilor de atac formulate în primul ciclu procesual nu au cuprins, contrar celor susținute de reclamant prin motivele de recurs formulate, o dezlegare în privința calității procesual active a acestuia.

Singurul aspect asupra căruia a existat o dezlegare, intrată în puterea de lucru judecat și obligatorie pentru instanță în rejudecarea cauzei, față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a fost acela al analizării acțiunii în revendicare din perspectiva dispozițiilor dreptului comun. Această dezlegare impunea instanței de trimitere obligația de a judeca litigiu în raport de dispozițiile legale și de decizia în interesul legii indicate, în aceste limite, tribunalul având libertatea de verifica îndeplinirea condițiilor necesare admiterii acțiunii în revendicare.

Prin urmare, cât timp deciziile pronunțate în căile de atac soluționate în primul ciclu procesual nu au cuprins o dezlegare expresă asupra calității procesual active a reclamantului, nu se poate susține că, implicit, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu indicația de a analiza cererea reclamantului ca o acțiune în revendicare de drept comun, s-a dezlegat și problema calității procesual active în cauză.

În ceea ce privește soluționarea acestei excepții, criticile formulate de reclamant sunt, de asemenea, nefondate.

Reclamantul a invocat calitatea lui de succesor al proprietarului tabular al imobilului, din menţiunile de carte funciară rezultând că asupra imobilului în litigiu a fost înscris dreptul de proprietate al numitului G.F..

În mod corect, instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 1169 C. civ. și a stabilit că, în condițiile acestui articol, reclamantului îi revenea obligația de a proba calitatea pretinsă – de succesor al proprietarului tabular al imobilului.

În acest sens, reclamantul trebuia să probeze fie finalizarea unei proceduri notariale prin emiterea certificatului de moștenitor, fie a unei proceduri judiciare prin obținerea unei hotărâri judecătorești având ca obiect dezbaterea succesiunii autorului său. Numai în acest fel, reclamantul putea dovedi transformarea vocației succesorale generale, probată prin certificatul de naștere depus în cauză, în vocație succesorală concretă, singura în măsură să justifice calitatea procesual activă pretinsă în cauză

Este adevărat că, în principiu, certificatul de moștenitor nu reprezintă singura dovadă a calității de succesor, aceasta putând fi probată și prin alte mijloace de probă admise de lege, dar, pe de o parte, reclamantul nu a învestit instanțele cu o cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii autorului său, iar pe de altă parte, deși instanța i-a pus în vedere la termenele de judecată din datele de 02 aprilie 2012, 14 mai 2012 și 11 iunie 2012 să depună la dosar fie un certificat de moștenitor, fie unul de calitate de calitate de moștenitor, reclamantul nu a depus un astfel de înscris.

Împrejurarea menționată prin motivele de recurs în sensul că reclamantul a solicitat rectificarea cărţii funciare şi revenirea la situaţia anterioară prin reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea antecesorului său, iar nu în favoarea sa, nu poate determina schimbarea soluției pronunțate în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active.

Inclusiv sub aspectul menționat, cererea nu ar fi putut fi formulată decât de o persoană ce-și dovedea calitatea de moştenitor, dat fiind caracterul subsidiar al acestei cererii și prevederile art. 35 din Legea nr. 7/1995 și ale art. 34-36 din Decretul – Lege nr. 115/1938 în vigoare la momentul preluării imobilului de către Statul Român.

2. Nici recursul declarat de pârâți nu este fondat.

În mod corect, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe de respingere a excepţia tardivităţii, cu motivarea că reclamantul nu a formulat o cerere de desfiinţare a contractului de vânzare cumpărare în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acţiunea fiind o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, aşa cum s-a statuat cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual.

Nu are relevanță sub acest aspect finalitatea pretins urmărită de reclamant. Excepția invocată trebuia analizată în raport de pretențiile concrete ale reclamantului deduse judecății, așa cum în mod corect a apreciat instanța de apel, iar aceste pretenții nu au inclus și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta F.L., în raport de prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prevederi legale pe care pârâții și-au întemeiat excepția tardivității.

Justificarea este aceeași în cazul pretinsei tardivități a cererii formulate în legătură cu ordinului Prefectului Judeţului Arad din 26 septembrie 2006, reclamantul neînvestind instanţa cu soluţionarea vreunei pretenții legate de acest ordin.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs nu va mai analiza criticile prin care pârâții reiterează această excepție și pe cea rezultată din neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte constată că, față de prevederile art. 137 C. proc. civ., raportate la soluția pronunțată, în mod corect instanța de apel nu a mai analizat excepțiile lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad şi pe cea a prescripţiei dreptului de a solicita rectificarea C.F. Arad şi radierea pârâtului Statul Român de la poziţia B. II. 14 şi 15.

Apreciind că aceste excepții nu au făcut, în mod corect, obiectul analizei instanței de apel, Înalta Curte nu va analiza omissio medio criticile prin care pârâții susțin temeinicia respectivelor excepții. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul G.H. şi de pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad şi Municipiul Arad – prin primar împotriva deciziei civile nr. 209 din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3337/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3374/2013. Civil. Marcă. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 3341/2013. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3341/2013. Civil