ICCJ. Decizia nr. 3135/2013. Civil. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3135/2013
Dosar nr. 4313/111/2012
Şedinţa publică din 5 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 939 din 28 iunie 2012 Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamanţii B.G. şi B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA. A obligat pârâtul în favoarea reclamanţilor la plata sumei de 12.352,29 RON cu titlu de despăgubiri civile, fără cheltuieli de judecată.
În considerente tribunalul a reţinut următoarele:
Prin hotărârea din 12 octombrie 2007 s-au stabilit despăgubiri de 12.119,80 euro, respectiv 40.352,87 RON pentru imobilul expropriat în suprafaţă de 1574 mp.
Conform ordinului de plată din 29 februarie 2012 depus în copie la dosarul cauzei suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru imobilul de mai sus s-a achitat la data de 29 februarie 2012.
Prin urmare este evident faptul că de la data stabilirii despăgubirilor, 12 octombrie 2007 şi până la plata acestora, 29 februarie 2012 este o diferenţă de curs valutar de 12.352,29 RON pe care trebuie să o suporte pârâta, fiind în culpă pentru neplata obligaţiei care îi revenea.
Motivele invocate de pârâtă, respectiv criza financiară precum şi aprobarea efectuării plăţilor abia prin H.G. nr. 1143/2011 nu sunt motive de natură a înlătura pentru pârâtă obligaţia suportării prejudiciului suferit prin efectuarea cu întârziere a plătii despăgubirilor către persoanele îndreptăţite.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel C.N.A.D.N.R. SA.
În motivare a reiterat excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a mai solicita o sumă suplimentară pentru exproprierea imobilului identificat cadastral, susţinând că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii nu fac decât să pretindă un cuantum majorat al despăgubirii stabilite prin hotărârea din 12 octombrie 2007.
A mai arătat că, pe fondul crizei economice resimţite încă din anul 2008 la nivelul ţării noastre, în bugetul "C.N.A.D.N.R. SA nu au existat lichidităţi, motiv pentru care suma de bani stabilită cu titlu de despăgubire a fost consemnată în data de 6 februarie 2012, în urma emiterii H.G. nr. 1143/2011.
De asemenea, prin Declaraţia pe proprie răspundere autentificată din data de 10 februarie 2009 la Biroul Notarial Public M.A., intimaţii au acceptat cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea din 12 octombrie 2007.
Ori, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în cazul în care intimaţii s-ar fi considerat nemulţumiţi de cuantumul despăgubirii ar fi trebuit să conteste acest cuantum în termen de 3 ani de la publicarea H.G. nr. 698/2007 în M.Of. nr. 504/27.07.2007.
A susţinut că termenul de 15 zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 198/2004 nu este un termen instituit în favoarea titularului dreptului real asupra imobilului supus exproprierii.
Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, despăgubirea evidenţiată prin hotărârea din 12 octombrie 2007 a fost stabilită în RON şi nu în euro, respectiv la suma de 40.352,87 RON.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 64A din 11 decembrie 2012 a respins apelul ca nefondat reţinând următoarele.
Excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de mai solicita o sumă suplimentară pentru exproprierea imobilului identificat cadastral, a fost apreciată ca neîntemeiată câtă vreme reclamanţii nu au cerut o sumă suplimentară pentru exproprierea imobilului, ci doar diferenţa de curs valutar dintre data emiterii hotărârii din 12 octombrie 2007 prin care s-au stabilit şi acordat despăgubiri reclamanţilor în suma de 12.119,80 euro şi data la care s-a achitat efectiv această sumă, respectiv 29 februarie 2012.
După cum corect a reţinut şi instanţa de fond este evident faptul că de la data stabilirii despăgubirilor (12 octombrie 2007) şi până la plata acestora (29 februarie 2012) este o diferenţă de curs valutar pe care trebuie să o suporte pârâta, fiind în culpă pentru neplata obligaţiei care îi revenea, motivele invocate de către apelantă cu privire la criza economico-financiară, respectiv aprobarea efectuării plăţilor abia prin H.G. nr. 1143/2011 nefiind de natură a înlătura pentru pârâtă obligaţia suportării prejudiciului suferit prin efectuarea cu întârzierea a plăţii despăgubirilor către persoanele îndreptăţite.
Nu sunt întemeiate susţinerile apelantei privind înlăturarea sa de la plata diferenţei de curs valutar câtă vreme reclamanţii prin declaraţii pe proprie răspundere autentificată din 10 februarie 2009 ar fi acceptat cuantumul despăgubirii prin hotărârea din 12 octombrie 2007, deoarece, după cum am mai menţionat anterior, reclamanţii nu sunt nemulţumiţi şi nici nu solicită un alt cuantum al despăgubirii (care a fost stabilit în euro şi nu în RON) ci doar solicită echivalentul acestei despăgubiri la cursul euro/RON al Băncii Naţionale a României de la data plăţii.
Impotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, cale de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. În motivare a reiterat excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a mai solicita o sumă suplimentară pentru imobilul expropriat.
A susţinut că este eronată reţinerea instanţei de apel potrivit căreia referirea la moneda naţională din hotărârea din 12 octombrie 2007 s-a făcut doar cu privire la modalitatea de plată a despăgubirii şi nu la cuantumul acesteia. În această hotărâre nu se menţionează că plata se va face prin raportare la cursul valutar stabilit la data plăţii, iar art. 3 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 stipulează că plăţile se realizează numai în RON.
A mai susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 198/2004. Termenul de 15 zile prevăzut de acesta nu este un termen instituit în favoarea titularului dreptului real supus exproprierii, ci are efect în cadrul procedurii, exclusiv între instituţiile statului. De asemenea, instanţa a interpretat greşit şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004. În opinia recurentei reclamanţii nu mai puteau solicita majorarea cuantumului despăgubirii oferite de expropriator cât timp au acceptat acest cuantum prin declaraţia autentică din 10 februarie 2009.
Recursul nu este fondat.
În mod corect, instanţa de apel a respins excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a formula acţiunea cu motivarea că, în speţă, nu s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii oferite, ci doar diferenţa de curs valutar înregistrată în intervalul 12 octombrie 2007-29 februarie 2012, care este datorată de pârâta recurentă pentru nerespectarea termenului de 15 zile stipulat de art. 8 din Legea nr. 198/2004.
Trebuie menţionat că prin hotărârea din 12 octombrie 2007 cuantumul despăgubirii a fost stabilit în euro, plătibil în RON la cursul existent la acea dată, în vederea protejării expropriatului de efectele negative ale inflaţiei. Raportarea despăgubirii la moneda euro presupune că plata acesteia, în cazul unei întârzieri la plată, se va realiza în RON, la cursul existent la data plăţii, pentru a asigura o protecţie efectivă a expropriatului faţă de fluctuaţia cursului valutar.
Ca atare, recurenta trebuia să achite, la data de 29 februarie 2012, echivalentul în RON al despăgubirii în cuantum de 12.119,80 euro, la cursul de la acea dată.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei conform căreia cuantumul despăgubirii ar fi suma de 40.352,87 RON, echivalentul despăgubirii de 12.119,80 euro la data emiterii hotărârii de către expropriator, din moment ce prin această hotărâre, la art. 3 se stipulează expres că despăgubirea stabilită este de 12.119,80 euro.
În consecinţă, instanţa a reţinut corect că trimiterea la moneda naţională din hotărâre s-a făcut doar cu referire la modalitatea de plată şi nu la cuantumul despăgubirii.
Este adevărat că art. 3 al Regulamentului nr. 4/2005 al Băncii Naţionale a României stipulează că plăţile pe teritoriul statului se fac în moneda naţională, însă această dispoziţie nu este aplicabilă şi în cazul stabilirii cuantumului despăgubirii. Potrivit acestui act normativ recurenta era obligată să plătească în RON, la cursul existent la data plăţii, despăgubirea de 12.119,80 euro.
Conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 198/2004, în termen de 5 zile, dar nu mai mult de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 6, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirii către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate. Din interpretarea acestui text legal rezultă că legiuitorul a instituit, printr-o normă cu caracter imperativ, o obligaţie în sarcina expropriatorului care trebuie îndeplinită în termenul expres stipulat. Acestei obligaţii îi corespunde dreptul corelativ al expropriatului de a încasa despăgubirile.
În acest context, este evident că termenul de cel mult 15 zile menţionat nu operează între instituţiile statului, cum susţine recurenta, ci în favoarea expropriatului.
Ca urmare a nerespectării acestui termen imperativ, de 15 de zile, expropriatorul este de drept pus în întârziere şi, potrivit art. 1088 şi 1079 C. civ. poate fi obligat la plata de daune interese pentru neexecutare.
Nu va fi reţinută nici ultima critică inserată în motivarea recursului.
Prin declaraţia autentică din 10 februarie 2009, depusă la dosarul de fond, reclamantul B.G. a acceptat cuantumul despăgubirii de 12.119,80 euro şi nu echivalentul acestuia în RON de la data emiterii hotărârii.
Pentru faptul că pârâta nu a achitat la data de 29 februarie 2012 echivalentul în RON, de la acea dată, al cuantumului despăgubirii de 12.119,80 euro, reclamanţii au promovat prezenta acţiune prin care au solicitat diferenţa de curs valutar, reprezentând deprecierea monedei naţionale în perioada 12 octombrie 2007-29 februarie 2012. Ca atare, reclamanţii nu au contestat cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, iar dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, la care face referire recurenta nu au incidenţă în cauză.
Având în vedere aceste considerente, recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 64A din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3134/2013. Civil. Expropriere. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 3137/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|