ICCJ. Decizia nr. 3276/2013. Civil. Expropriere. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3276/2013
Dosar nr. 238/1/2013
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 17 august 2010 sub nr. 39231/3/2010, reclamanţii C.T. şi C.R. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primar general, Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizare, din cadrul Primăria Municipiului Bucureşti şi Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăria Municipiului Bucureşti, obligarea expropriatorului să dea curs notificării din 4 aprilie 2008, în vederea acordării unei juste despăgubiri pentru proprietatea acestora din str. B. şi să se constate că, comisia nu a ţinut seama de podul clădirii pentru care nu au primit nici un fel de despăgubire, urmând ca aceasta să fie obligată la calculul unor despăgubiri corespunzătoare.
La termenul din 15 decembrie 2010, reclamanţii au precizat că înţeleg să se judece în contradictoriu numai cu expropriatorul Municipiul Bucureşti, iar la termenul din 2 martie 2011, tribunalul a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Cabinetul de Avocat C.D.G.
La termenul din 22 iunie 2011, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, obiecţiunile formulate de reclamanţi şi de intervenient la raportul de expertiză şi a luat act de precizarea reclamanţilor că cererea vizează suprafaţa de teren neluată în considerare în decizia de expropriere.
Prin sentinţa civilă nr. 1282 din 6 iulie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanţii C.T. şi C.R.; a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suprafaţa de 46,53 m.p., ce nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A., la suma de 220.924,44 RON, echivalentul a 53.700 euro; a respins, ca neîntemeiate, cererea privind evaluarea podului mansardabil şi a prejudiciului şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Cabinetul de Avocat C.D.G.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin hotărârea nr. 262 din 02 noiembrie 2006 a Consiliului General a Municipiului Bucureşti, s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzeşti-Berzei-Vasile Pârvan, etapa 1 din tronsonul Buzeşti-Berzei-Vasile Pârvan-B.P.Haşedeu-Uranus-Calea Rahovei”, sectoarele 1, 5 şi 6, conform procesului-verbal pentru consemnarea cercetării prealabile din 11 octombrie 2006.
Prin raportul de evaluare întocmit de expert evaluator C.B. în luna martie 2008, s-a stabilit drept cuantum al despăgubirilor datorate reclamanţilor suma de 833.610 RON. Ulterior, la data de 15 iulie 2010, PFA C.A.A. a evaluat terenul expropriat in suprafaţă de 98,72 m.p. şi construcţiile demolate în suprafaţă de 147,70 m.p. la suma totală de 684.409 RON.
Prin procesul-verbal din 2 septembrie 2010, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în sumă de 684.409 RON, sumă cu care reclamanţii nu au fost de acord, iar prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2 septembrie 2010 s-a stabilit cuantumul despăgubirii propuse de expropriator la suma de 684.409 RON, ce a fost consemnată pe numele şi la dispoziţia reclamanţilor.
Tribunalul a constatat că din actele de proprietate depuse de reclamanţi la dosar, imobilul în litigiu are o suprafaţă utilă de 147,70 m.p. din care 98,72 m.p. teren sub construcţie, locuinţa fiind compusă din patru camere, hol, debara, culoar, bucătărie, baie şi pivniţă, însă în actele de expropriere apare că li s-a expropriat suprafaţa de teren de 98,72 m.p., deşi în realitate acestora li s-a expropriat suprafaţa de 145,25 m.p., rezultând o suprafaţă neevaluată de 46,53 m.p.
Referitor la cererea privind evaluarea podului mansardabil, tribunalul a constatat că, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 2006, reclamanţii nu au nici un drept de proprietate asupra acestui pod sau asupra unei cote părţi indivize din acesta, astfel că cererea acestora nu se justifică.
Referitor la evaluarea prejudiciului, tribunalul a constatat că acesta a fost avut în vedere la stabilirea despăgubirii întregului imobil, faţă de prevederile art 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, conform cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Cabinetul de Avocat C.D.G., tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată, faţă de concluziile raportului de expertiză, care a constatat că prejudiciul solicitat de intervenient a fost inclus în cuantumul despăgubirii acceptate de către proprietar.
Prin decizia nr. 82/A din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de toate părţile împotriva sentinţei sus-menţionate.
Prin decizia nr. 7609 din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva hotărârii instanţei de apel, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva hotărârii de primă instanţă, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că din perspectiva dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, cererea reclamanţilor prin care contestă întinderea suprafeţei de teren expropriate, solicitând despăgubiri pentru o suprafaţă de teren de 46,53 m.p. ce nu a făcut niciodată obiectul procedurii de expropriere, nu poate fi admisă.
Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanţii au fost expropriaţi pentru suprafaţa de 147,70 m.p. construcţie şi 98,72 m.p. teren situat sub construcţie, pentru care s-a propus acordarea unei despăgubiri în cuantum de 684.409 RON.
Instanţele de judecată (de fond şi apel) în mod eronat au considerat că pentru suprafaţa de 46,53 m.p. rămasă neexpropriată se impune a fi acordate despăgubiri, deoarece nu mai poate fi folosită de către reclamanţi, interpretând şi aplicând în mod greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. în lipsa unei exproprieri efective a acestei suprafeţe de teren, nu se pot acorda despăgubiri, nefiind vorba de existenţa unui prejudiciu efectiv creat proprietarului prin expropriere (damnum emergens), care să fie luat în considerare la stabilirea despăgubirii, peste valoarea reală a imobilului expropriat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 ianuarie 2013 sub nr. 238/1/2013, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 7 C. proc. civ., C.T. şi C.R. au solicitat revizuirea deciziei nr. 7609 din 13 decembrie 2012 a acestei instanţe, cu consecinţa menţinerii soluţiei de admitere a cererii introductive de instanţă, respectiv, respingerea recursului Municipiului Bucureşti, prin primar.
În motivare, revizuenţii au arătat că în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că aceştia sunt în continuare proprietari asupra diferenţei de teren de 46,53 m.p. care, conform probelor depuse la dosar, rezultă că este jumătate şosea, jumătate trotuar.
Revizuenţii mai arată că raportul de expertiză efectuat în cauză nu face vorbire despre o expropriere parţială, ci constată că diferenţa de teren solicitată aparţine acestora, fiind îndreptăţiţi la despăgubiri corespunzătoare.
Revizuenţii apreciază că hotărârea obiect al prezentei căi extraordinare de atac este contradictorie cu decizia nr. 6881 din 12 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. 39844/3/2010, prin care, într-o speţă similară, reclamanţii au avut câştig de cauză.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice de admisibilitate a cererii de revizuire.
Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuirea poate fi promovată „dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire”, făcând astfel executarea imposibilă, ceea ce presupune că instanţa a dispus executarea unor obligaţii care se exclud reciproc. Contrarietatea trebuie să existe în cadrul dispozitivului, iar nu între dispozitiv şi considerente, ori între dispozitiv şi probele administrate în cauză.
Coroborând motivele revizuirii cu dispozitivul deciziei atacate şi cu precizarea făcută oral, în şedinţă publică, de către reprezentantul revizuenţilor cu prilejul dezbaterilor, conform căreia dispoziţiile potrivnice rezidă în aceea că „instanţa de recurs reţine că revizuenţii sunt în continuare proprietarii suprafeţei de teren de 46,53 m.p., teren care însă nu mai există, situaţie faţă de care o asemenea hotărâre nu poate fi pusă în aplicare”, rezultă că, în realitate, se deduc judecăţii, pe calea acestui motiv de revizuire, aspecte ce ţin de fondul cauzei şi de modalitatea de soluţionare a acesteia, ceea ce este inadmisibil într-o atare cale extraordinară de atac.
Nicio dispoziţie nu poate fi contradictorie şi imposibil de adus la îndeplinire în sensul art. 322 pct. 1 C. proc. civ., în conţinutul unui dispozitiv prin care, urmare a admiterii recursului şi modificării deciziei, prin admiterea apelului, a fost schimbată sentinţa de primă instanţă şi respinsă acţiunea.
Din această perspectivă, se constată că este vorba, de fapt, de critici de fond ce sunt aduse prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., ce nu se circumscriu cazului de revizuire indicat şi nu pot fi analizate ca atare, atrăgând astfel caracterul inadmisibil al acesteia.
În ceea ce priveşte celălalt temei al revizuirii promovate, se constată că, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Cazul de revizuire menţionat se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat”.
În acest sens, tripla identitate ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi , făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Cerinţele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt însă îndeplinite în cauză, deoarece între cele două cauze nu există decât identitate de cauză, respectiv, faptul exproprierii.
Astfel, prin decizia civilă nr. 6881 din 12 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. 39844/3/2010 a fost admis recursul declarat de reclamanţii C.D.G. şi C.G., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, împotriva deciziei nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, modificată în parte decizia recurată în sensul respingerii apelului pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva hotărârii de fond, fiind menţinute restul dispoziţiilor deciziei atacate, respectiv, admiterea în parte a acţiunii şi stabilirea despăgubirilor aferente suprafeţei de 99,53 m.p., ce nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A., la suma menţionată în dispozitiv.
Prin decizia civilă nr. 7609 din 13 decembrie 2012 pronunţată de instanţa supremă în Dosar nr. 39231/3/2010 a fost admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, în contradictoriu cu reclamanţii C.T. şi C.R. şi pârâta Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, a fost modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului acestui pârât împotriva hotărârii de fond, care a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente suprafeţei de 46,53 m.p., despre care s-a reţinut că nu a făcut obiect al exproprierii.
Or, textul legal sus-menţionat impune ca judecata să aibă loc „între aceleaşi părţi, făcute de ele sau în contra lor în aceeaşi calitate”, condiţie care nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, întrucât nu este vorba de un litigiu în cadrul căruia revizuenţii să fi participat anterior şi să fi obţinut o soluţie contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.
Nici obiectul celor două pricini nu este identic, în primul dosar fiind vorba de o suprafaţă de 99,53 m.p. ce nu a fost avută în vedere în raportul de evaluare, iar în al doilea proces de o suprafaţă de teren de 46, 53 m.p., ce nu a făcut obiectul procedurii exproprierii.
Pe de altă parte, chiar reprezentantul revizuenţilor, prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, a precizat că în speţă nu este îndeplinită, sub aspectul părţilor, tripla identitate pe care o impun dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Hotărârea la care revizuenţii fac referire în sensul că ar fi potrivnică deciziei supusă revizuirii reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin această hotărâre s-a adoptat o soluţie opusă celei pronunţate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.
În realitate, ceea ce se pretinde este un aspect de jurisprudenţă neunitară, care nu poate fi însă sancţionat prin intermediul revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C.R. şi C.T. împotriva deciziei nr. 7609 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3277/2013. Civil. Asigurări sociale.... | ICCJ. Decizia nr. 3275/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
