ICCJ. Decizia nr. 3272/2013. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3272/2013
Dosar nr. 3238/288/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2011 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanţii P.I.E., M.E., D.I.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar B., Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea şi F.G., să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului F.G. pentru terenurile cu vegetaţie forestieră deţinute de autorul comun, T.C.
În motivare, reclamanţii au arătat că în mod nelegal a fost emis titlul de proprietate doar pe numele pârâtului F.G., deşi sunt şi ei moştenitorii autorului T.C. şi au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 2149 din 23 februarie 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a luat act că pârâtul F.G. a renunţat la invocarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei nulităţii acţiunii; a respins, ca neîntemeiată şi a obligat pe reclamanţi la 1.500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul F.G.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii P.I.E., M.E. şi D.I.C., arătând că în mod greşit prima instanţă a reţinut, în motivarea soluţiei de respingere a acţiunii, că doar autoarea pârâtului, mama acestuia, F.M., ar avea vocaţie succesorală după autorii comuni.
Prima instanţă a invocat în motivarea soluţiei dispoziţii ale legii fondului funciar anterioare Legii nr. 247/2005, ale art. 13 din Legea nr. 18/1991, ignorând faptul că însuşi pârâtul a recunoscut gradul de rudenie al reclamanţilor cu autorii comuni, respectiv, faptul că şi ei sunt moştenitori cu vocaţie succesorală.
Reclamanţii au mai arătat că, în mod nelegal, nu s-a dispus citarea în cauză a Comisiei Locale G. şi că există suspiciunea că pârâtul, de profesie pădurar, a transferat pădurea autorului recurenţilor din comuna G. la B., astfel dobândind proprietatea în mod abuziv. În realitate, s-au făcut ilegalităţi în ceea ce priveşte arondările fondului forestier şi transferurile de fond forestier de la o comisie la alta.
Autorul recurenţilor a formulat cerere de reconstituire a proprietăţii anterior apariţiei Legii nr. 247/2005, fără a pierde dreptul de moştenitor.
Prin decizia civilă nr. 840/R din 21 septembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a respins recursul, ca nefondat, şi a obligat pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată de 600 RON, către intimatul F.G.
S-a reţinut că doar autoarea pârâtului, respectiv, mama acestuia, F.M., a formulat cerere de reconstituire a proprietăţii în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată şi modificată privind terenul de 2,5 ha cu vegetaţie forestieră, teren care a aparţinut bunicului său, nu şi reclamanţii.
Raţionamentul instanţei de fond în argumentarea valabilităţii titlului pârâtului este unul corect, referindu-se la neîndreptăţirea reclamanţilor la reconstituirea proprietăţii terenului moştenite de la autorul comun, de vreme ce aceştia nu şi-au valorificat dreptul în calitate de moştenitori ai autorului. Într-adevăr, Legea nr. 247/2005, în temeiul căreia s-a formulat cerere de reconstituire a proprietăţii de către reclamanţi, nu oferă repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii autorului T.C., cât timp terenul a rămas de pe urma acestuia a fost restituit în condiţiile legii speciale mamei pârâtului.
Împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat recursul a formulat apel reclamanta P.I.E., criticând-o pentru motive de netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 96 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, apelul reclamantei, reţinând că nu sunt supuse apelului hotărârile irevocabile, or, hotărârea împotriva căreia reclamanta a declarat calea de atac de faţă este o hotărâre irevocabilă, care a fost pronunţată în soluţionarea recursului formulat de către aceasta împotriva sentinţei pronunţată de judecătorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta P.I.E., arătând, în esenţă, că hotărârea atacată este nedreaptă şi potrivnică; că numitului F.G. i s-a eliberat, în mod nelegal titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamanta fiind prejudiciată în acest fel, întrucât s-a furat din proprietăţile sale; că numitul F.G. a obţinut acest titlu de proprietate prin falsuri şi cu folosirea actelor de proprietate ale reclamantei, impunându-se anularea actului astfel obţinut.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdictionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
În speţă, acţiunea reclamantei a fost soluţionată în fond prin sentinţa civilă nr. 2149 din 23 februarie 2012 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, hotărâre supusă recursului, ce a fost soluţionat, în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 840//R din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea.
Decizia pronunţată de o instanţă de recurs are caracter irevocabil, fiind susceptibilă doar de a fi supusă unei căi extraordinare de atac, respectiv, revizuire sau contestaţie în anulare.
Împotriva acestei decizii însă, pronunţată de Tribunalul Vâlcea ca instanţă de recurs, reclamanta a declarat apel, respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 96 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, obiect al prezentei căi de atac.
Rezultă că, prin apelul formulat împotriva unei hotărâri irevocabile a unei instanţe de recurs (decizia nr. 840/R din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea), reclamanta se afla deja în situaţia de inadmisibilitate cu privire la calea de atac posibil a fi declarată.
Prin urmare, şi recursul promovat împotriva deciziei care a constatat inadmisibilitatea apelului, este, la rândul său, în afara cadrului statuat de lege în ceea ce priveşte calea de atac corespunzătoare.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.I.E. împotriva deciziei nr. 96 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3273/2013. Civil. Partaj bunuri... | ICCJ. Decizia nr. 3271/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
