ICCJ. Decizia nr. 345/2013. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 345/2013
Dosar nr. 21762/3/2010
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 03 mai 2010, astfel cum a fost precizată, revizuentul P.V. a solicitat, în temeiul dispoziţiei art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 346 din 01 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în dosarul cu nr. 3640/302/2009, arătând că aceasta este potrivnică sentinţei civile nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul cu nr. 4095/302/2009 în una şi aceiaşi pricină.
S-a arătat, în motivarea cererii de revizuire, că între părţi mai există şi decizia civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, de la 12 ianuarie 2010 în dosarul cu nr. 6085/302/2009, prin care s-a admis recursul formulat de revizuent, s-a modificat în tot sentinţa recurată şi s-a respins contestaţia intimaţilor N.C. şi N.T. ca nefondată.
La data pronunţării deciziei civile potrivnice, nr. 346, susţine revizuentul exista autoritate de lucru judecat cu privire la excepţia tardivităţii precum şi cu privire la legalitatea actelor de executare şi a executării silite însăşi în dosarul de executare cu nr. 216/2008 al B.E.J. B.G.
Prin decizia civilă nr. 1087 din 12 aprilie 2011, în temeiul dispoziţiei art. 323 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti Secţia a V a Civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii de revizuire şi a declinat astfel, competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie sub nr. 21762/3/2010.
Astfel învestită, Curtea a dispus ataşarea dosarelor de fond în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice şi a apreciat asupra admisibilităţii cererii de revizuire pendinte după cum urmează:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 27 aprilie 2009, sub nr. 4095/302/2009, contestatorii N.C. şi N.T. au chemat in judecată pe intimatul P.V., solicitând instanţei anularea actului de adjudecare emis de B.E.J. B.G. la data de 17 februarie 2009, anularea tuturor actelor de executare din dosar, respectiv somaţia şi procesul-verbal din data de 31 martie 2009, anularea executării silite însăşi începută de creditor in dosarul de executare nr. 216/2008 al B.E.J. B.G., precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4609 din 27 mai 2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a admis excepţia tardivităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins capetele de cerere privind anularea executării silite înseşi, a actului de adjudecare din data de 17 februarie 2009 precum şi a somaţiei din data de 25 martie 2009, emisă în dosarul de executare aflat pe rolul B.E.J. B. şi B., ca tardiv formulate.
Prin aceiaşi sentinţă a fost disjuns capătul de cerere privind anularea procesului verbal din data de 31 martie 2009.
Această instanţă a avut în considerare următoarele argumente de fapt şi de drept:
În speţă, contestatorii au primit somaţia emisa la data de 25 martie 2009, in dosarul de executare silită, in aceeaşi zi, astfel cum rezulta din dovada de primire aflata la fila 130 din dosar; comunicarea acesteia făcându-se potrivit art. 92 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea actului de adjudecare instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 516 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., actul de adjudecare constituie titlu executoriu pentru adjudecatar, daca imobilul se afla în posesia debitorului. Fiind un titlu executoriu care nu emană de la un organ de jurisdicţie, iar debitorul nu are la dispoziţie o altă cale de atac în acest scop, împotriva acestuia se pot formula, în cadrul contestaţiei la executare, apărări de fond. însă, în acest caz, contestaţia la executare întrucât vizează executarea silită însăşi trebuie formulată în termenul prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Prezenta contestaţie la executare, mai arată prima instanţă, a fost depusă la oficiul poştal in data de 14 aprilie 2009, cu depăşirea termenului de 15 zile, calculat conform dispoziţiilor art. 101 alin. (1) şi art. 104 C. proc. civ. Ca atare, instanţa, având în vedere şi că debitorii nu au formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a contestaţiei la executare, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., a constatat că excepţia invocată este întemeiată.
Prin contestaţia la executare formulată la data de 02 aprilie 2009 (data poştei) şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti sub nr. 3640/302/2009, contestatorii N.C. şi N.T. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia de proprietari din Bucureşti, str. Motoc, şi P.V., sa se constate că sunt în termenul de a formula contestaţie, în subsidiar, sa fie repuşi în termen, anularea tuturor actelor de executare şi a executării silite înseşi în dosarul de executare al B.E.J .B.G.
Prin sentinţa civilă nr. 4454 din 22 mai 2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a ll-a civilă, a respins cererea de repunere în termenul de a introduce contestaţie la executare, a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardiv formulată contestaţia la executare formulată de contestatori.
Prin decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a admis recursul declarat de către contestatori împotriva sentinţei civile nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, apreciind, contrar celor reţinute anterior în sentinţa nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, că dreptul contestatorilor debitori la formularea contestaţiei nu este formulat cu depăşirea termenului legal.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că în ceea o ce o priveşte pe debitoarea N.T., actele de executare silită i-au fost comunicate cu încălcarea normelor de procedură referitoare la comunicarea actelor de procedură, ceea ce echivalează cu necomunicarea, astfel că în faţă de momentul la care aceasta a luat cunoştinţă de executarea silită (31 martie 2009), raportat la momentul formulării contestaţiei la executare (02 aprilie 2009), soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei de tardivitate este greşită.
Examinând cererea de revizuire, prin prisma admisibilităţii sale, având în vedere dispoziţia art. 322 pct. 7 C. proc. civ., şi cele două hotărâri menţionate în cele ce preced, Curtea a arătat că, ipoteza textului de lege amintit nu distinge, relativ la hotărârile potrivnice, ca prin acestea să se soluţioneze ori nu fondul litigiului dedus judecăţii ci impune ca cele două hotărâri să nu se poată concilia, sub aspectul punerii lor în executare, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin soluţionarea ulterioară a aceleiaşi cauze să se aducă atingere principiului autorităţii lucrului judecat de care se bucură cea dintâi hotărâre prin prisma stabilităţii circuitului juridic civil.
Termenul „hotărâre" evocă sensul generic al actului jurisdicţional dintr-o procedură contencioasă, aşa încât este admisibilă revizuirea şi atunci când prin hotărârile aflate în ecuaţia revizuirii nu s-a tranşat fondul litigiului. Ori de câte ori soluţia instanţei asupra unei chestiuni litigioase, premergătoare sau ulterioară fondului, are vocaţia înzestrării sale cu autoritatea lucrului judecat şi este înzestrată cu această autoritate partea are deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri întrucât s-a încălcat autoritatea de lucru judecat făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri.
Prin urmare, faptul că hotărârea tribunalului este o decizie de casare, nu poate fi privită ca un impediment la analiza cererii de revizuire pentru argumentele arătate.
În continuare, Curtea a reţinut că în cauza în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 346 din 01 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă nu a fost invocată şi nici soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, situaţie care fundamentează admisibilitatea cererii.
Sub acest aspect, în condiţiile art. 401 şi ale art. 103 C. proc. civ., prin considerentele necesare ce explică dispozitivul sentinţei, în raport cu care Curtea a analizat autoritatea de lucru judecat în cele două cauze, prima instanţă a reţinut că, contestatorii sunt cei care trebuie să dovedească imposibilitatea de a introduce contestaţia la executare în termen din motive mai presus de voinţa acestora, în sensul că nu este suficient ca neregularitatea procedurală să afecteze numai unul dintre actele procedurale, în cazul în care contestatorul ar fi putut lua cunoştinţă despre executare din alte acte, anterioare sau subsecvente (aşa cum este cazul somaţiei de plată-comandament).
În condiţiile în care şi ce-a de-a doua contestaţie la executare introdusă pe rolul instanţei de fond, la o dată anterioară celei de mai sus, de doar câteva zile, respectiv, la data de 02 aprilie 2009, viza întreaga contestaţie la executare, astfel cum aceasta a fost demarată în dosarul cu nr. 216/2008 al B.E.J. B.G., înfăptuirea unei noi judecăţi asupra aceloraşi pretenţii, între aceleaşi părţi şi având aceiaşi cauză încalcă autoritatea de lucru judecat reglementată prin dispoziţia art. 1201 C. civ. şi, respectiv, art. 166 C. proc. civ.
Deşi, prima instanţă, a statuat asupra formelor de executare, inclusiv actul de adjudecare şi predarea bunului imobil, dosarul nr. 216/2008 şi 246/2009, cea de-a doua instanţa reia analiza aceloraşi aspecte, şi, statuează contrar primei hotărâri că, atât timp cât nu s-au primit somaţiile de plată, contestatorii nu au pierdut termenul de a promova contestaţia la executare.
Prin precizarea de la 21 mai 2009, contestatorii indică primei instanţe şi un alt număr de dosar, pentru a eluda litispendenţa, însă, prin faptul că instanţa de fond a luat act şi de această precizare, în lumina principiului disponibilităţii procesului civil, această împrejurare nu este în măsură să înlăture existenţa autorităţii de lucru judecat între cele două litigii.
Or, aşa cum rezultă din chiar precizările formulate de contestatori, aceştia au criticat întreaga procedură de executare silită, în aceleaşi argumente de fapt şi de drept, iar formarea unor dosare distincte pe rolul a doi executori judecătoreşti, respectiv, dosarul cu nr. 216/2008 al B.E.J. B.G. şi nr. 246/2009 al B.E.J. B. şi B. nu echivalează unei lipse de obiect între cele două cauze, deoarece contestaţiile la executare au vizat întreaga executare silită imobiliară care include şi etapa predării bunului, executare criticată de către cei doi contestatori în aceiaşi modalitate în ambele cereri.
Prin urmare, constatând existenţa identităţii de părţi, obiect şi cauză între cele două cereri soluţionate distinct prin sentinţa civilă nr. 4609 din 27 mai 2009 şi respectiv, decizia civilă nr. 346 din 01 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, hotărâri ireconciliabile, Curtea a apreciat că cererea de revizuire pendinte este admisibilă şi urmează a face aplicarea dispoziţiei art. 327 C. proc. civ. anulând cea de-a doua hotărâre.
În consecinţă, prin decizia civilă nr. 1138 din 18 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul P.V. , a anulat decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în dosarul cu nr. 3640/302/2009.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în cadrul termenului legal, reviziuenţii N.C. şi N.T., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de revizuire.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii au invocat că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., în ansamblul său, în ceea ce priveşte cerinţa de admisibilitate, conform căreia o hotărâre de recurs poate fi supusă revizuirii, doar când evocă fondul.
Instanţa în mod greşit a avut în vedere doar condiţiile cerute de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., deşi decizia civilă nr. 346/2010 a Tribunalului Bucureşti este pronunţată în recurs şi nu evocă fondul.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că aceasta nu a fost invocată sau analizată. în realitate revizuentul P.V. a invocat în cadrul dosarului nr. 12885/302/2010 excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţa a respins această excepţie.
De asemenea, se mai susţine că instanţa a interpretat greşit cadrul procesual din ambele contestaţii la executare, cele două dosare având ca obiect contestaţii la executare nu pot constitui aceeaşi pricină, judecata nu s-a făcut între aceleaşi părţi, cu aceeaşi calitate.
În finalul cererii, recurenţii arată că instanţa în mod greşit a constatat că suntem în prezenţa unor hotărâri contradictorii, finalitatea fiind aceea a anulării unei decizii ce privea executarea silită din dosarul de executare nr. 216/2008 pe rolul B.E.J B.G., contestaţie care rămâne nesoluţionată, întrucât sentinţa Judecătoriei Sectorului 5 se referă la dosarul de executare nr. 246/2008 al B.E.J. B. şi B.
Prin întâmpinare, intimatul P.V. a solicitat respingerea,recursului ca nefondat, arătând în esenţă că toate motivele invocate şi dezvoltate prin cerere, respectiv art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu subzistă.
În raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat în esenţă că nu au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prin considerente instanţa de recurs a reţinut că este neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.
Faţă de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că motivul nu subzistă, nefiind vorba de motive contradictorii sau străine de natura pricinii în decizia atacată.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea nefondat, întrucât în mod corect a fost reţinută existenta unor hotărâri potrivnice.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărârii date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul" se poate cere în cele nouă cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest text.
Astfel, în lumina dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere şi poate fi făcută doar în situaţia în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire.
Rezultă aşadar, din textul legal evocat mai sus, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii. Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deşi a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, şi nici hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a soluţionat doar o excepţie, cu caracter absolut, fără ase evoca fondul.
În raport de cele mai sus arătate, se reţine că decizia atacată de revizuenţii N.C. şi N.T. - prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de P.V., fiind anulată decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 - a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor sus evocate.
Astfel, decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a casat sentinţa civilă nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, nu reprezintă o hotărâre care evocă fondul pricinii, astfel încât nu putea forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii.
În ceea ce priveşte celelalte critici dezvoltate prin cererea de recurs, având în vedere soluţia adoptată, nu se mai impun a fi analizate.
Astfel, văzând şi cerinţele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs formulată de revizuenţii N.C. şi N.T. urmează a fi admisă, decizia atacată urmând a fi modificată, în sensul respingerii cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de revizuenţii N.C. şi N.T. împotriva deciziei civile nr. 1138 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge cererea de revizuire.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 355/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 342/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
