ICCJ. Decizia nr. 3584/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3584/2013
Dosar nr. 13145/301/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 25 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
I. Prin plângerea înregistrată la data de 29 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Breoi sub nr. 1568/198/2012, petenta SC E.C.I. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie din 31 ianuarie 2012 emis de intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională întrucât a circulat pe DN7 km 188+900 m, judeţul Vâlcea, cu autoturismul, fără a deţine rovinietă valabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1260 din 15 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, instanţa în circumscripţia căreia se află sediul petentei, reţinând că, în speţă sunt aplicabile disp. art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.
II. La data de 29 martie 2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. 13145/301/2013 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8528 din data de 31 mai 2013.
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivare a reţinut, în esenţă, că plângerile contravenţionale rămân supuse normelor procedurale în vigoare la data introducerii acestora, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa, având în vedere că disp. art. XXIII din Legea nr. 2/2013 vizează exclusiv litigiile în „materia contenciosului administrativ şi fiscal”, sintagmă care nu include cauzele „în materia contravenţională” având ca obiect plângeri contravenţionale aflat pe rolul judecătoriilor, care rămân guvernate de normele procedurale în vigoare la data introducerii lor, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare.
În conformitate cu prev. art. 20-22 C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în conformitate cu prev. art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea solţionării acestuia.
III. Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.
Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe-
În ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) şi norme cu caracter imperativ (art. 13-16).
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor prev. la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, ca şi normele statuate prin legi speciale.
În speţă, obiectul litigiului constând în plângerea contravenţională, competenţa teritorială de soluţionare este de ordine publică, fiind instituită prin norme speciale, de la care nu se poate deroga, respectiv disp. art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În raport de natura normelor care reglementează competenţa teritorială în cauză, ambele instanţe aflate în conflict au invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea litigiului, cu respectarea disp. art. 1591 alin. (3) rap. la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin art. III alin. (2) a introdus în O.G. nr. 15/2002 art. 101 conform căruia, prin derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la disp. O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a II-a din Legea nr. 2/2013 ce poartă denumirea de „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând aşadar distincţie între cele două materii.
Distincţia între contenciosul administrativ şi fiscal şi cel contravenţional rezultă din chiar titlul anterior amintit al Secţiunii a II-a din Capitolul I al Legii nr. 2/2013, ce cuprinde atât norme juridice în materie contravenţională - de exemplu art. III prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2002, cât şi norme juridice în materia contenciosului administrativ şi fiscal, de exemplu, art. IV, prin care a fost modificată Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Potrivit disp. art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”.
Totodată, alin. (2) şi (3) ale art. XXIII din acelaşi act normativ stabilesc în mod detaliat instanţele şi cauzele la care se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, fără să vizeze şi litigiile în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile acestui text de lege nu sunt aplicabile în această materie. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi incidente şi în alte materii.
Având în vedere cele anterior expuse, disp. art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a acestei legi, nu şi celor în curs de soluţionare. Or, având în vedere că în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă la 29 februarie 2012, deci anterior adoptării Legii nr. 2/2013 şi cp locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei este localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, zonă care, potrivit H.G. nr. 337/1993, se află în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, competenţa soluţionării cauzei aparţine acestei instanţe.
Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi disp. art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială în soluţionarea plângerii formulate de petenta SC E.C.I. SRL, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3583/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3585/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|