ICCJ. Decizia nr. 3649/2013. Civil. Obligatia de a face. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3649/2013
Dosar nr. 3367/3/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 29891/299/2010, reclamantul S.E. a chemat în judecată pârâtele SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA şi SC E.E.M. SA, solicitând să se dispună întreruperea transmiterii facturilor pe numele rudei sale decedate, G.E.O., confirmarea plăţii tuturor facturilor prin verificarea indexului contoarelor rudei decedate, confirmarea calităţii reclamantului de proprietar şi obligarea la plata de despăgubiri pentru refuzul salariaţilor de a respecta obligaţiile de serviciu.
Prin sentinţa civilă nr. 24593 din 13 decembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 3367/3/2011.
La termenul din 25 mai 2012 reclamantul şi-a precizat cererea prin care a solicitat: întreruperea transmiterii facturilor pe numele persoanei decedate, G.E.O., să se confirme plata tuturor facturilor, obligarea la plata de despăgubiri faţă de refuzul salariaţilor de respectare a obligaţiilor de serviciu şi schimbarea contractului de furnizare.
Reclamantul a arătat că în ceea ce priveşte primul capăt de cerere înţelege să se judece numai în contradictoriu cu pârâta SC G.S.E.R. SA.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind întreruperea transmiterii facturilor pe numele persoanei decedate G.E.O., instanţa a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în sumă de 8 lei, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi să depună timbru judiciar de 0,3 lei în raport de art. 3 din O.G. nr. 32/1995 sub sancţiunea anulării; în ceea ce priveşte capătul de cerere privind confirmarea plăţii tuturor facturilor, să precizeze valoarea obiectului conform art. 7203 alin. (1) C. proc. civ., sub sancţiunea suspendării prevăzută de art. 1551 C. proc. civ. şi să timbreze la valoare, iar referitor la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, să indice valoarea obiectului acestei cereri şi să timbreze la valoare. De asemenea, cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea SC G.S.E.R. SA să răspundă la cererea reclamantului privind schimbarea titularului contractului, i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în sumă de 8 lei şi să depună timbru judiciar de 0,3 lei sub sancţiunea anulării.
Având în vedere că la termenul din 25 mai 2012, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar, astfel cum prevede art. 20 din Legea nr. 146/1997 achitând numai suma de 8 lei şi depunând timbru judiciar de 0,3 lei, prin sentinţa civilă nr. 9000 din 22 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost anulată cererea, astfel cum a fost precizată şi formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâtele SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA şi SC E.E.M. SA, ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat apel susţinând, în esenţă că a plătit taxele de timbru aferente răspunsului la cererile adresate pârâtei SC G.S.E.R. SA şi că abia după obţinerea ultimului contract se pot discuta aspectele de prejudicii financiare la care urmează să achite taxele aferente.
Prin Decizia civilă nr. 471 din 29 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, apelul a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a admis, în mod corect, excepţia insuficientei timbrări a acţiunii formulate de reclamantul S.E. împotriva pârâtelor SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA și SC E.E.M. SA.
S-a reţinut, în esenţă, că reclamantul S.E. a formulat mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită şi prin urmare, supusă fiecare obligaţiei de timbrare, conform art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, respectiv oricărei judecăţi sau soluţionări a vreunui capăt de cerere, precum şi faptul că reclamantul nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia pentru toate capetele de cerere, achitând doar o taxă de timbru în sumă de 8 lei un timbru judiciar de 0,3 lei, în raport şi de prevederile art. 20 alin. (3) C. proc. civ., curtea a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care a respins apelul ca nefondat.
În termen legal, împotriva Deciziei nr. 471 din 29 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamantul S.E. a declarat recurs, fără a-şi încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
După un scurt istoric al cauzei, reclamantul arată, în esenţă, că instanţa de fond i-a pus în vedere achitarea a patru taxe judiciare de timbru, raportat la capetele distincte de cerere, din care singura utilă, în opinia recurentului, era cea a capătului de cerere vizând obligarea pârâtei SC G.S.E.R. SA să răspundă la cererea reclamantului în ceeea ce priveşte schimbarea titularului de contract, taxă achitată prin adresa din 19 iulie 2012 existentă la dosar.
Cu toate acestea, instanţa de fond a admis excepţia insuficientei timbrări şi, în consecinţă, a anulat ca insuficient timbrată cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată.
Arată că instanţei de apel i-a acordat cuvântul doar asupra taxelor de timbru, fără a pune în discuţie obiectul acţiunii şi a invocat alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 146/1997 care, în cauză, în opinia recurentului, poate permite anularea unui capăt al cererii, nu a acţiunii, prin corelarea cu alin. (4) şi (5) art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Solicită „anularea deciziilor, confirmarea că nu au fost respectate termenele pentru reglementarea punctelor de consum de către instituţiile pârâte, respectiv realizarea în termen a contractelor instituţiilor pârâte şi continuarea acţiunii pentru plata prejudiciilor.
Intimatele - pârâte SC E.E.M. SA, SC G.S.E.R. SA Bucureşti şi SC A.N. SA Bucureşti nu au formulat întâmpinare.
Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care, acesta va fi respins pentru următoarele considerente.
Preliminar, criticile formulate de recurent se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar se constată că acestea sunt nefondate.
Este de reţinut că instanţa de apel s-a pronunţat în limitele învestirii, în raport de soluţia instanţei de fond, de anulare a cererii ca insuficient timbrată şi, prin urmare, susţinerile recurentului vizând împrejurarea că acestuia nu i s-a acordat cuvântul şi asupra obiectului acţiunii sunt lipsite de justificare.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat şi, numai prin excepţie, când se constată că suma depusă este insuficientă, se pune în vedere achitarea diferenţei până la primul termen de judecată.
În acest context, în mod corect, instanţa de control judiciar a reţinut că ulterior precizărilor formulate de către reclamant, instanţa de fond a pus în vedere acestuia obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pentru fiecare capăt de cerere, astfel cum a fost formulat şi a stabilit termen la data de 22 iunie 2012, când reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de timbrare pentru toate capetele de cerere cu care a fost sesizată instanţa de judecată.
Susţinerile vizând „necorelarea" cu prevederile alin. (4) şi (5) ale art. 20 din Legea nr. 146/1997, nu pot fi primite, întrucât aceste dispoziţii nu prevăd posibilitatea soluţionării cererii în condiţiile în care unele capete de cerere au fost timbrate, iar altele nu, cum este şi situaţia de faţă, astfel că, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997 „când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui".
Prin urmare, art. 14 din Legea nr. 146/1997 nu are ca obiect de reglementare sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei de timbru, ci modalitatea de calcul a acesteia.
Reglementarea art. 14 nu-şi propune să găsească o soluţie pentru cazul în care reclamantul achită doar în parte taxa de timbru şi nici să instituie vreo sancţiune, textul care prevede sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de plată a taxei de timbru fiind art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, reţinut cu justeţe de instanţa de apel, conform căruia „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".
Or, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 nu reglementează posibilitatea anulării în parte a acţiunii şi continuarea judecăţii în limita taxei de timbru plătite, nu distinge între anularea integrală sau parţială a acţiunii, după cum unele capete de cerere au fost timbrate, iar altele nu, reclamantul neavând un aşa-zis drept de a achita taxa de timbru doar pentru capătul de cerere pentru care i se pare „util" a fi achitată.
În altă ordine de idei, accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.
Totodată, art. 129 alin. (1) C. proc. civ. instituie părţilor obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., ştiut fiind că, potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.
Astfel, recurentul-reclamant nu se poate prevala de propria culpă, de propria pasivitate în neonorarea obligaţiei legale de a timbra.
Faţă de corecta soluţionare a apelului, în sensul menţinerii sentinţei prin care a fost admisă excepţia insuficientei timbrări a cererii reclamantului şi, în consecinţă, a fost anulată cererea acestuia ca insuficient timbrată, susţinerile recurentului prin care se antamează fondul cauzei exced controlului de legalitate al hotărârii cu care instanţa de recurs a fost învestită prin prezenta cerere.
În raport de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că, decizia atacată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 471 din 29 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, menţinând hotărârea recurată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 471 din 29 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3646/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3651/2013. Civil. Contestaţie la executare.... → |
---|