ICCJ. Decizia nr. 3651/2013. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3651/2013
Dosar nr. 71299/3/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamanţii O.I. şi O.I. au chemat în judecata pe pârâţii SC S.C. SRL, SC B.C.R. SA sucursala Judeţeană Vâlcea și SC B.F.P. SRL formulând contestaţie la executarea silită pornită împotriva acestora de creditor în Dosarul nr. 81/2011 al B.E.J. R.M.
Au solicitat instanţei admiterea contestaţiei la executare silită şi să se dispună constatarea nulităţii contractului de cesiune de creanţă din 10 iunie 2009 prin care B.C.R. Sucursala Judeţeană Vâlcea a cedat contractul de credit din 22 martie 2005 către SC B.F.P. SRL; constatarea nulităţii contractului de cesiune de creanţă din 05 august 2009 încheiat între SC B.F.P. SRL; anularea executării silite; obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 399 C. proc. civ.
La data de 21 mai 2011, pârâta SC B.C.R. SA a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, scoaterea sa din cauza şi citarea, în calitate de pârât, exclusiv a SC S.C. SRL, în al cărui portofoliu se găseşte în prezent creditul la care fac referire în acţiunea lor reclamanţii, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; iar pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată. Cauza dedusă judecăţii are un caracter patrimonial, întrucât, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii solicită anularea a două acte juridice - contracte de cesiune de creanţă, respectiv: contractul de cesiune de creanţă din 10 iunie 2009 încheiat între SC B.C.R. SA şi SC B.F.P. SRL şi contractul de cesiune de creanţă din 05 august 2009 încheiat între SC B.F.P. SRL şi SC S.C. SRL
De asemenea, s-a susţinut că această cerere este supusă timbrajului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997, modificată şi completată, având în vedere valoarea la care se cifrează aceste contracte de cesiune de creanţă - valoarea cut-off-ului (preţul creanţei cedate).
În raport de cele arătate, pârâta a solicitat instanţei verificarea aspectelor legate de timbraj, în raport de dispoziţiile Legii nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, reclamanţii urmând să achite taxa de timbru corespunzătoare, raportat la valoarea creanţelor cedate prin contractele de cesiune de creanţă a căror nulitate se solicită.
La data de 22 mai 2012, reclamanţi O.I. şi O.I. au invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 400 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, contestaţiile la executare sunt în competenţa materială a instanţei de executare. Au solicitat să se constatate că prezenta cerere este o contestaţie la executare formulată în temeiul art. 399 alin. (3) C. proc. civ., compentenţa materială şi teritorială aparţinând instanţei de executare, respectiv Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
La termenul din 22 mai 2012 tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia netimbrării cererii, iar prin sentinţa civilă nr. 7162 din 22 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admisă excepţia netimbrării şi, în consecinţă, a fost anulată cererea formulată de reclamanţii O.I. şi O.I. ca netimbrată.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au fost citaţi cu menţiunea de a preciza valoarea obiectului cererii şi de a timbra la valoare, sub sancţiunea anulării cererii, aspect care rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la filele 19-20 din dosar.
Astfel, constatându-se că, la termenul acordat în acest sens, reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiei instanţei, prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, conform cărora neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit potrivit art. 20 alin. (2) se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Împotriva sentinţei civile nr. 7162 din 22 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamanţii O.I. şi O.I. au declarat recurs, care, prin încheierea din 22 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost calificat de către instanţă ca fiind apel.
Prin Decizia civilă nr. 338 din 19 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admis apelul reclamanţilor, a fost anulată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, ca fiind întemeiate susţinerile reclamanţilor vizând împrejurarea că instanţa de fond nu a stabilit un cuantum al taxei de timbru pe care aceştia trebuia să-l achite, altul decât cel deja achitat în faţa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauză.
S-a apreciat că hotărârea apelată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbre, potrivit cărora determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată.
Astfel, în condiţiile în care în mod corect a considerat prima instanţă că acţiunea este evaluabilă în bani şi se timbrează la valoarea pretenţiilor solicitate şi în situaţia în care, reclamanţii, considerând că cererea formulată de ei este o contestaţie la executare, nu au precizat valoarea în bani a acesteia potrivit solicitării instanţei, s-a apreciat că instanţa de fond avea posibilitatea de a suspenda judecata cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ. sau trebuia să determine cuantumul taxei judiciare de timbru, pe baza înscrisurilor de la dosar.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 36 din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 nu au aplicare în cauză, deoarece acestea se referă la acţiuni sau cereri care au fost trimise prin poştă, ceea ce nu este cazul de faţă.
Nu a putut fi primită susţinerea apelanţilor în sensul că cererea formulată ar fi o contestaţie la executarea silită, instanţa de apel constatând că prin sentinţa civilă nr. 4246 din 04 octombrie 011 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-a arătat faptul că prin cererea de chemare în judecată intitulată „contestaţie la executare" reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii unor contracte cu o valoare de peste 100.000 euro, astfel că, raportat la caracterul comercial şi valoarea actelor contestate, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bucureşti.
În considerarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, care dispun că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, au fost înlăturate criticile apelanţilor vizând prioritatea de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, excepţie invocată de reclamanţi, faţă de soluţionarea excepţiei netimbrării acţiunii invocată de instanţă din oficiu.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC B.C.R. SA Bucureşti a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală.
În opinia recurentei, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit potrivit art. 20 alin. (2) se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată, în esenţă, că, urmare a disjungerii, prezentul dosar are ca obiect constatare nulitate act, instanţa fiind sesizată cu soluţionarea a două capete de cerere în care reclamanţii solicită instanţei să constate nulitatea a două contracte de cesiune de creanţă.
Astfel, fiind disjuns din Dosarul nr. 9923/288/2011 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea datorită obiectului diferit al primelor două capete de cerere ale acţiunii iniţiale fată de capătul de cerere reprezentat de contestaţia la executare propriu-zisă, prezentul dosar are un obiect diferit de cel aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Consecinţa acestei împrejurări, consideră recurenta, este aceea că în acest nou dosar trebuie achitată taxa de timbru în conformitate cu prevederile legale, neprezentând absolut nicio relevanţă faptul, că a fost deja achitată taxa de timbru în dosarul având ca obiect contestaţie la executare, întrucât, în prezent, în urma disjungerii, există două dosare, fiecare cu propriul său obiect, în fiecare fiind necesară achitarea taxei de timbru conform prevederilor legale în materie.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:
Este de observat că instanţa de apel a admis apelul, apreciind că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, găsind întemeiat doar motivul relativ la împrejurarea că instanţa de fond nu a stabilit un cuantum al taxei de timbru pe care reclamanţii aveau obligaţia de a-l achita.
Prin urmare, recurenta-pârâtă este ţinută să formuleze critici prin raportare la soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar, respectiv de admitere a apelului în raport de motivul anterior menţionat, la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea soluţiei, în limitele în care aceasta s-a pronunţat.
Astfel, în condiţiile în care, în concordanţă cu cele reţinute de prima instanţă, instanţa de apel a arătat în mod expres că urmare a disjungerii, acţiunea pendinte este evaluabilă în bani şi se timbrează la valoare, susţinerile recurentei formulate în acest sens, nu-şi găsesc justificarea, fiind lipsite de interes.
Celelalte critici se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar se constată că acestea sunt nefondate.
Este ştiut că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar în speţă, astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de control judiciar, rezultă cu evidenţă că prima instanţă neprocedând în acest mod şi anulând acţiunea ca netimbrată, a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior evocate.
În speţă, instanţa de apel a analizat şi a reţinut cu justeţe că, în condiţiile în care reclamanţii nu au precizat valoarea în bani a acţiunii potrivit solicitării instanţei de fond, instanţa avea posibilitatea de a suspenda judecata cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ. sau trebuia să determine cuantumul taxei judiciare de timbru, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
În consecinţă, în raport de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., se impunea admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanţă a soluţionat procesul în temeiul unei excepţii procesuale.
Fără a reitera considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile legale incidente în cauză, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.C.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 338 din 19 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.C.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 338 din 19 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3649/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3805/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
