ICCJ. Decizia nr. 3713/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 3713/2013
Dosar nr. 1530/1748/2012
Şedinţa de la 31 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Petenta S.G. prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 03 februarie 2012, a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal din data de 11 ianuarie 2012 în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 4700/2013 din data de 13 iunie 2013 Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Judecătoria Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 11045 din data de 13 septembrie 2013 a constatat că litigiul nu este de competenţa sa reţinând, în esenţă, că în prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2 din 01 februarie 2013 şi implicit a aplicării în timp a legii.
Astfel fiind, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Înalta Curte constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Cornetu competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei este plângerea contravenţională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din data de 11 ianuarie 2012, întocmit de intimata CNADNR - SA prin care s-a reţinut în sarcina petentei săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. S-a menţionat ca loc al săvârşirii contravenţiei localitatea G., judeţul Ilfov, autostrada A2 km 12+450 m, care potrivit H.G. nr. 337/1993 se află în circumscripţia Judecătoriei Cornetu.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101 „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce Ia judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul".
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013 ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi".
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv alin. (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit Ia tribunale".
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XIII alin. (1) se referă doar Ia procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 03 februarie 2012. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost localitatea G., judeţul Ilfov, autostrada A2 km 12+450 m, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3671/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3722/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
---|