ICCJ. Decizia nr. 3728/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3728/2013
Dosar nr. 7085/99/2011
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei laşi, secţia civilă, reclamantul P.Ş. a solicitat în contradictoriu cu SC L.R. SRL să se constate calitatea de proprietar a acestuia asupra părţii din imobilul situat în municipiul Iaşi, A.B., în suprafaţă de 213,15 mp arie desfăşurată şi 188 mp suprafaţă utilă şi a terenului aferent imobilului în suprafaţă de 25,97 mp cotă indiviză.
Prin sentinţa civilă nr. 12920 din data de 11 decembrie 2009 Judecătoria laşi, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamant, iar prin decizia nr. 9 din data de 17 noiembrie 2010, Tribunalul laşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul reclamantului P.Ş. şi a anulat sentinţa civilă nr. 12920 din 11 decembrie 2009 a Judecătoriei laşi constatând că, îi aparţine competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă.
Prin sentinţa nr. 365 din data de 28 februarie 2012 Tribunalului laşi, secţia II civilă, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de către reclamantul P.Ş. în contradictoriu cu pârâta SC L.R. SRL.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul P.Ş. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia nr. 175/2012 din 17 octombrie 2012 Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a respins apelul formulat de P.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 365 din 28 februarie 2012 a Tribunalului laşi, sentinţă pe care a păstrat-o.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.Ş. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs invocate recurentul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât, în mod greşit instanţa a considerat că spaţiul în litigiu este proprietatea pârâtei SC L.R. SRL, deşi aceasta nu a întreprins niciun demers pentru a deveni proprietara imobilului.
A mai arătat recurentul că în cauză s-a încălcat principiul disponibilităţii învederând că deşi cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, avocatul pârâtei a fost de acord cu admiterea acţiunii, instanţa, în loc să ia act de învoiala părţilor, a apreciat că această convenţie este contrară legii, fără a arăta ce text imperativ de lege se încalcă.
Totodată, recurentul a arătat că posesia asupra imobilului în litigiu îi aparţine şi este continuă, neîntreruptă şi paşnică şi a reiterat susţinerile şi argumentele care îl îndreptăţeau la admiterea apelului.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 3 lit. e), art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
Potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei recurentul a fost citat, la adresa indicată prin cererea sa de recurs, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1500 RON şi 5 RON timbru judiciar.
Conform prevederilor art. 39 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 760/1999 „dovada plăţii taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanţa de încasare în numerar, eliberată de unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului".
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare până Ia termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 05 noiembrie 2013, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 , respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGIl
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul P.Ş. împotriva deciziei nr. 175/2012 din 17 octombrie 212 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3724/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3729/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
