ICCJ. Decizia nr. 3810/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3810/2013
Dosar nr. 15422/3/2011
Şedinţa publică din 18 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 371/A din 01 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanţii-reclamanţi D.Ş.G.D. şi I.C.M.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 649 din 09 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte invocarea de către apelantele-reclamante a secretizării decretului de preluare a imobilului, potrivit adresei eliberată de către Biroul Evidenţă Informatizată şi Arhivă a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 având nr. 14270 din 24 iulie 2002, reiese faptul că la această dată s-a comunicat autoarei reclamanţilor aspectul că imobilul în cauză a fost expropriat în baza Decretului prezidenţial nr. 34 din 26 aprilie 1974 şi trecut în administrarea I.C.R.A.L. Herăstrău prin decizia Comitetului Executiv al C.P.M.B. nr. 624 din 20 mai 1974.
Astfel, eroarea pretinsă de către reclamanţii-apelanţi, care arată faptul că nu au avut cunoştinţă despre modalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, aceasta fiind secretizată, este irelevantă în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte aspectul introducerii în cauză a Statului Român, reclamanţii au pretins că R.A. A.P.P.S. nu ar fi dovedit faptul că nu ar fi proprietara imobilului în cauză, însă aceasta a indicat actul normativ în baza căruia administrează acest imobil. Imobilul în cauză este inclus în incinta imobilului Palat P. figurând drept domeniu public al statului, având ca destinaţie casă de oaspeţi. Din H.G. nr. 265/2005 Anexa 5 reiese calitatea de administrator al R.A. A.P.P.S.
În ceea ce priveşte menţionarea deciziei nr. 27/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la expunerea considerentelor de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor, în mod corect s-a reţinut că Statului Român nu i se pot pretinde despăgubiri pe calea dreptului comun, în baza altor temeiuri de drept decât cele stabilite de legea specială.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt de imediată aplicabilitate, astfel că, în cazul imobilelor preluate de către stat în perioada menţionată în dispoziţiile acestei legi, persoana îndreptăţită trebuie să parcurgă procedura prevăzută de această lege specială.
De asemenea, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de către stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de către foştii proprietari sau de către succesorii acestora numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Şi prin dispoziţiile deciziei nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se acordă eficienţă legii speciale, exceptând cazul în care ar exista neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aspectul că s-ar fi luat cunoştinţă despre actul normativ de expropriere de abia în anul 2009 este irelevant, în condiţiile în care există dovada comunicării către autorul reclamanţilor cu privire la decretul de expropriere intervenit. Astfel, reiese propria culpă a reclamanţilor care nu s-au conform exigenţelor legii speciale.
Prin soluţia pronunţată de către tribunal, ca instanţă de fond, în sensul respingerii acţiunii aşa cum aceasta a fost precizată, nu a fost încălcată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece şi în cadrul procedurii care este reglementată prin Legea nr. 10/2001 este asigurat accesul liber la justiţie, fiind prevăzute căi de atac pe care părţile le pot exercita.
Şi din perspectiva art. 35 din Legea nr. 33/1994, invocat de către reclamantele apelante, acţiunea a fost în mod corect respinsă, ca inadmisibilă. Decizia invocată nu mai poate fi avută în vedere în ceea ce priveşte admisibilitatea unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în prezent cadrul legislativ de soluţionare a acestor cererii fiind altul, şi anume Legea nr. 10/2001.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanţii au declarat recurs prin care au formulat următoarele critici:
Ambele instanţe au încălcat prevederile art. 1 din Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 din Constituţia României, art. 481 C. civ. şi decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţele au ignorat faptul că autorii reclamanţilor nu au primit nicio despăgubire pentru exproprierea terenurilor revendicate.
Reclamanţii au luat cunoştinţă în anul 2009 de faptul că, deşi iniţial Decretul de expropriere era pentru o cauză de utilitate publică, în realitate pe teren s-a construit reşedinţa prezidenţială a lui N.C. Autoarea reclamanţilor s-a aflat în imposibilitatea de a formula notificarea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001, neaflându-se în posesia actelor doveditoare ale modului în care imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului.
Atât reclamanţii, cât şi autorii lor s-au stabilit în străinătate înainte de anul 1989 şi au fost în imposibilitate să se prevaleze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Ambele instanţe au analizat acţiunea reclamanţilor numai în litera legii, nu şi în spiritul acesteia.
Reclamanţii au invocat în apel decizia nr. LIII dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţii Unite.
2.2. Excepţia nulităţii recursului
R.A. A.P.P.S. a invocat, prin întâmpinare, excepţia nulităţii recursului arătând că dezvoltarea motivelor expuse nu se poate încadra în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul din 12 septembrie 2013 Înalta Curte a respins excepţia invocată de către intimată, apreciind că aspectele menţionate în cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.3. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat, şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Contrar susţinerii recurenţilor, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor speciale de drept material incidente, precum şi a dezlegărilor date prin decizia în interesul legii nr. 33/2008, referitoare la modalitatea de rezolvare a unei acţiuni în revendicare, promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv a hotărârii pilot din cauza Maria Atanasiu împotriva României.
Fiind vorba despre un imobil preluat de către stat prin aplicarea Decretului Prezidenţial de expropriere nr. 34/1974, el intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, aşa încât acţiunea în revendicare nu poate fi soluţionată făcând abstracţie de normele de drept material conţinute de acest act normativ.
Pe de altă parte, trebuie stabilit dacă, în cadrul acţiunii în revendicare, promovate după intrarea în vigoare a legii speciale care prevede o anumită procedură de restituire a imobilelor, reclamanţii se pot prevala de un „bun” care să le facă admisibil demersul.
Or, sub acest din urmă aspect, este de reţinut faptul că reclamanţii nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât aceştia nu deţin „o hotărâre definitivă şi executorie, care să-i fi recunoscut calitatea de proprietar şi care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului” (parag.140, cauza Atanasiu împotriva României).
Anterior învestirii instanţei cu prezenta acţiune în revendicare, reclamanţii nu au promovat niciun demers prin care să fi negat valabilitatea titlului statului.
Pe cale de consecinţă, reclamanţii nu au un „bun” în sensul Convenţiei, pe care să-l obţină pe calea acţiunii în revendicare.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a legii materiale incidente în cauză, precum şi a celor statuate jurisprudenţial de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care aspectele deduse analizei prin cererea de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus reţinute, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţii D.Ş.G.D. şi I.C.M.I.M., invocată de intimata chemată în garanţie R.A. A.P.P.S.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.Ş.G.D. şi I.C.M.I.M. împotriva deciziei civile nr. 371/A din 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3793/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3815/2013. Civil → |
|---|
