ICCJ. Decizia nr. 3822/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3822/2013

Dosar nr. 6552/1/2012/a1

Şedinţa publică de la 18 septembrie 2013

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea formulată la 30 august 2013 intimatul Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină B. a solicitat completarea deciziei din 13 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu privire la obligarea contestatorului C.I. la plata cheltuielilor de judecată solicitate prin concluziile verbale şi dovedite cu chitanţa, în copie xerox, depusă la dosar. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.

Potrivit art. 2812 C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Acest drept este recunoscut părţii şi atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În speţă, Înalta Curte a constatat că, prin întâmpinarea depusă în termenul legal la dosarul cauzei, petentul a solicitat cheltuieli de judecată fără a preciza cuantumul acestora. La dosarul cauzei a fost depusă, copia chitanţei cu care s-a dovedit cuantumul de 2.000 RON al cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Această solicitare, de acordare a cheltuielilor de judecată, a fost reiterată şi în concluziile reprezentantului părţii cu ocazia dezbaterii în fond şi nu se regăseşte soluţionată în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanţa trebuie să se pronunţe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.

Prin decizia al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de C.I. împotriva deciziei nr. 4171 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină B.

Faţă de soluţia adoptată şi de solicitarea formulată de intimat prin întâmpinare, de acordare a cheltuielilor de judecată,devin astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părţii care a căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată, solicitate şi dovedite de partea adversă.

Insă, în speţă, cheltuielile de judecată nu au fost dovedite, chitanţa depusă la dosar în copie xerox, neputând constitui o dovadă pertinentă a efectuării acestora, atât timp cât din conţinutul său nu rezultă că onorariul de avocat a fost achitat pentru reprezentarea în prezentul dosar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea petentului şi va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 1326 din 13 martie 2013 a acestei instanţe, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1362 din 13 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Dispune completarea dispozitivului deciziei în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în recurs de intimatul Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3822/2013. Civil