ICCJ. Decizia nr. 388/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 388/2013
Dosar nr. 61742/3/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 20 decembrie 2010, reclamanţii I.L.M. şi I.R. au chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii preţului apartamentului nr. 3, situat în Bucureşti, sector 3, str. Doamnei preţ evaluat la 630 000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctei V.L., proprietar al apartamentului nr. 3, situat în Bucureşti, sector 3, str. Doamnei, compus din trei camere şi dependinţe, dobândit în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3798 din 15 ianuarie 2001 încheiat cu P.M. Bucureşti – A.F.I.
Au precizat reclamanţii, că, la data cumpărării apartamentului, pe rolul instanţelor judecătoreşti fusese deja un litigiu având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi revendicare iniţiat de moştenitorii lui R.M., persoana de la care figura preluat imobilul în baza Decretului nr. 92/1950, litigiu finalizat irevocabil prin Decizia nr. 2146/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că imobilul fusese preluat de stat cu titlu valabil; că, ulterior, într-un alt litigiu, reclamanţii au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în cadrul litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3887 din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 1755/ A din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1089/2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care au fost respinse cererile de constatare a nevalabilităţii titlului statului şi a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul lor, însă, în urma comparării de titluri, a fost admisă acţiunea în revendicare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1886 din 2 noiembrie 2011, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.L.M., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.; a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 345 800 lei, reprezentând preţul de piaţă al apartamentului nr. 3, situat în Bucureşti, sector 3, str. Doamnei; a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 1/2009, de modificare ale Legii nr. 10/2001, sunt aplicabile în prezenta cauză.
Astfel, prin Legea nr. 1/2009, lege specială în raport cu materia dreptului comun privind răspunderea pentru evicţiune reglementată de Codul civil în materia contractului de vânzare-cumpărare, s-a introdus răspunderea diferenţiată în materia înstrăinărilor realizate în baza Legii nr. 112/1995.
Astfel, s-a menţinut art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, şi s-a introdus art. 50 alin. (21), care reglementează restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În ambele cazuri, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, restituirea se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Aşadar, dacă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, chiriaşul cumpărător în baza Legii nr. 10/2001 putea obţine restituirea preţului actualizat de la Ministerul Finanţelor Publice, în baza art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar, pentru situaţia în care pierdea proprietatea asupra imobilului, deşi contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, avea calea dreptului comun, a răspunderii pentru evicţiune, în lipsa unei reglementări în legea specială, în prezent, legea specială, Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, reglementează ambele situaţii.
Singura diferenţă cuprinsă în legea specială este aceea că revine calitatea procesuală pasivă în ambele cazuri (atât al contractelor încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, cât şi al contractelor încheiate cu eludarea Legii nr. l 12/1995) M.F.P.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că, astfel cum au arătat şi reclamanţii, prin sentinţa civilă nr. 3887 din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 1755/ A din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1089/2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3798 din 15 ianuarie 2001 încheiat de autoarea reclamanţilor cu P.M. Bucureşti – A.F.I. şi a fost admisă acţiunea în revendicarea apartamentului în litigiu, ce a făcut obiectul contractului sus-menţionat încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Întrucât reclamanţii au pierdut dreptul de proprietate în urma admiterii unei acţiuni având ca obiect revendicare, fiind respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, buna-credinţă a autoarei reclamanţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, precum şi încheierea acestuia cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 nu mai pot fi puse în discuţie.
Aşadar, tribunalul a constatat îndeplinite prevederile dispoziţiilor art. 50 alin. (21), privind restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 193/ A din 26 aprilie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - pârât M.F.P., reţinând, în esenţă, următoarele:
Motivul de apel privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raportul juridic dedus judecăţii, în considerarea răspunderii pentru evicţiune, a fost apreciat, ca nefondat, cu motivarea că prin dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, reluate şi extinse în dispoziţiile Legii nr. 1/2009, se prevede în mod expres că plata sumelor reprezentând preţul reactualizat, plătit de către chiriaşi ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către M.F.P., din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală pasivă a M.F.P. rezultă ope legis (in virtutea legii) şi această normă specială derogă de la normele generale ale Codului civil privind efectele nulităţii şi restituirea prestaţiilor de către vânzătorul care se presupune ca ar fi încasat preţul.
Susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de drept comun, reprezentate de art. 1337 şi 1341 C. civ., nu pot fi înlăturate prin legea specială, a fost apreciată, ca nefondată, întrucât inaplicabilitatea dreptului comun rezultă dintr-un principiu fundamental de drept şi anume „specialia generalibus derogant” („Legile speciale derogă de la cele generale”). Conform acestui principiu, în situaţia în care legea generală şi cea specială vin în concurs, adică sunt incidente pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la aplicare dreptul comun.
Dispoziţiile art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 nu reglementează în mod expres situaţia în care chiriaşii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 pierd dreptul de proprietate ca urmare a admiterii unei acţiuni în revendicare iniţiată de fostul proprietar al imobilului.
În, această situaţie, practica judecătorească a considerat că şi acestor cazuri le sunt aplicabile dispoziţiile susmenţionate, întrucât preţul achitat de chiriaşii cumpărători a ajuns într-un fond special constituit la nivelul M.F.P., conform Legii nr. l 12/1995, vânzătorul, semnatar al actului de vânzare-cumpărare, P.M. Bucureşti, neîncasând efectiv nici o sumă de bani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P.M. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele;
Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, întrucât aceasta, în mod greşit, a menţinut în sarcina pârâtului obligaţia de plata sumei de 345.800 lei, reprezentând preţul de piaţa al apartamentului nr. 3, situat în Bucureşti, str. Doamnei, sector 3, motiv pentru care reiterează excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză.
Astfel, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dauna unui terţ.
Or, M.F.P., nefiind parte la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 3798 din 15 ianuarie 2001 dintre reclamanţi şi P.M. Bucureşti, este terţ faţă de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de P.M. Bucureşti.
Nici dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauza a M.F.P. şi să acorde calitate procesuala acestei instituţii, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului.
Deposedarea reclamanţilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune totală a vânzătorului, respectiv P.M. Bucureşti, faţă de pretenţiile reclamanţilor privind restituirea preţului de circulaţie a imobilului în litigiu.
Mai mult, instanţa de fond, cât şi cea de apel trebuiau să aibă în vedere dispoziţiile art. 1336 şi urm. C. civ., cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare -cumpărare nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, şi, prin urmare, este în vigoare obligaţia reglementată de art. 1336 pct. 1 C. civ., de garanţie pentru evicţiune, dispoziţie de drept comun ce nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie speciala contrară, fiind aşadar pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu.
În aceasta situaţie, calitate procesuală pasivă poate avea doar vânzătorul imobilului, respectiv P.M. Bucureşti.
De asemenea, s-a arătat că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.F.P.; că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres şi limitativ situaţiile în care M.F.P. poate fi obligat la restituirea preţului plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în baza Legii nr. 112/1995 şi anume când aceste contracte au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Or, în speţa dedusă judecaţii, dispoziţiile normative invocate anterior nu sunt aplicabile, întrucât în cauză nu există o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanţi şi Primăria municipiului Bucureşti.
De asemenea, s-a arătat că trebuie avut în vedere că dispoziţiile art. 501 din aceeaşi lege, fac vorbire despre „contractele ce au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”, însă acest text de lege devine incident numai când există o hotărâre în care se reţine respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la cumpărarea imobilului, iar, în speţă, reclamanţii nu au respectat dispoziţiile Legii nr. 112/1995, întrucât aceştia trebuiau să depună minime diligente în sensul cunoaşterii situaţiei juridice a imobilului cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce le permitea să cunoască că imobilul a fost preluat în mod abuziv şi, prin urmare, nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995.
S-a conchis, că, atâta timp cât în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 501 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond, cât şi cea de apel au pronunţat hotărâri nelegale.
Examinând decizia civilă în limita criticilor formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecinţă, pentru următoarele considerente;
În dreptul intern, în litigiile de natura celui de faţă, normele generale cuprinse în Codul civil referitoare la materia evicţiunii consumate se completează cu cele speciale cuprinse în prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv dispoziţiile art. 50 alin. (3) din acelaşi act normativ, acestea din urmă aplicându-se cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.
Astfel, dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, instituie, în mod explicit, dispoziţii speciale derogatorii de la dreptul comun referitoare la persoana căreia îi incumbă obligaţia concretă de restituire a preţului plătit, respectiv că „restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Prin adoptarea acestor dispoziţii cu caracter special s-a urmărit evitarea, în asemenea litigii, a unui întreg şir de procese ce ar implica, într-o primă fază, participarea vânzătorului răspunzător de garanţie contra evicţiunii, care, la rândul său, ar fi urmat să se regreseze pentru plata făcută împotriva M.F.P., prin acţiune separată, în cazul în care nu formula în cadrul aceluiaşi proces cerere de chemare în garanţie, dat fiind că, prin însuşi efectul Legii nr. 112/1995, preţul plătit de cumpărător la încheierea contractului de vânzare - cumpărare perfectat în temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentaţia şi actul de vânzare, ci era virat direct M.F.P. [(art. 13 alin. (6) din aceeaşi lege)].
Prin urmare, se constată că în raportul juridic dedus judecăţii calitatea procesuală pasivă, în considerarea reparaţiei pentru evicţiune, o are M.F.P., ope legis, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, normă de drept cu caracter special, care derogă de la normele generale ale C. civ. - art. 1336 şi următoarele, care reglementează obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru evicţiune, iar conflictul dintre aceste dispoziţii legale se rezolvă în favoarea legii speciale, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”.
De aceea, critica formulată de recurentul pârât potrivit căreia, în raportul juridic dedus judecăţii, nu are calitate procesuală pasivă este nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Critica formulată de recurentul pârât potrivit căreia, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 501 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât reclamanţii nu pot beneficia de restituirea preţului la valoarea de piaţă a imobilului, câtă vreme nu s-a pronunţat o hotărâre în care să se reţină respectarea dispoziţiilor Legii nr. l 12/1995 la cumpărarea imobilului, este, de asemenea, nefondată.
Astfel, potrivit art. 501 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”.
În speţă, sunt incidente aceste dispoziţii legale, deoarece acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autoarea reclamanţilor şi P.M. Bucureşti - A.F.I., a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 3887 din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, deci nu s-a răsturnat prezumţia potrivit căreia actul de vânzare-cumpărare în baza căruia autoarea reclamanţilor a dobândit imobilul s-a încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, pe de o parte, iar pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanţilor a rămas fără efecte juridice, norma legală folosind sintagma „desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti”, urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 3887 din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a admis acţiunea în revendicare împotriva intimaţilor reclamanţi.
Prin urmare, intimaţii reclamanţi se află în ipoteza reglementată de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel că sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilului stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, aşa cum legal au reţinut instanţele de fond şi apel.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P.M. Bucureşti.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului pârât, instanţa va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, către intimaţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P., prin D.G.F.PM. Bucureşti împotriva deciziei nr. 193/ A din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul M.F.P., prin D.G.F.P.M. Bucureşti la plata sumei de 1500 lei către intimaţii l.L.M. şi l.R., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 391/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 390/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
