ICCJ. Decizia nr. 383/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 383/2013
Dosar nr. 32167/3/2009
Şedinţa publică de la 5 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6825 din 24 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii SC R. SRL, SC K.C.R.O. SRL, SC V. SA, SC C.C. SRL şi A.I.I.F., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC L. SA, SC R. SA, SC R.A.R. SA, SC B.U. SA Ocna Mureş, C.V.M., C.E. şi SC P.I. SA, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
În fundamentarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faţă de petitul principal al acţiunii, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a acţiunii nr. 6/2003, prin care a fost privatizată SC F. SA, că motivele invocate nu au legătură cu acest act, respectiv că reclamanţii sunt lipsiţi de accesul la facilităţile unui parc industrial, acestea fiind motive ulterioare actului arătat, fiind legate de activitatea administratorului parcului, că reclamanţii nu pot invoca un drept subiectiv legat de actul juridic în litigiu pentru că ei nu au fost parte în acest act de privatizare.
A mai reţinut instanţa că reclamanţii nu au nici interes în formularea acţiunii întrucât, dacă s-ar admite acţiunea şi s-ar anula actul de privatizare, SC F.SA ar redeveni societate de stat, această situaţie neaducând niciun beneficiu reclamanţilor.
A mai constatat instanţa de fond că nici interesul obştesc invocat de reclamanţi nu conferă acestora calitate procesuală activă deoarece reclamanţii nu pot justifica un interes sub acest aspect.
Reclamantele SC R. SRL, SC K.C.R.O. SRL, SC C.C. SRL şi A.L.I.F. au declarat apel criticând soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală.
În cadrul primului motiv de apel apelantele arată că ele nu sunt parte a actului de privatizare dar efectele acestuia se răsfrâng asupra tuturor agenţilor economici care funcţionează în parcul industrial, că îşi justifică interesul de ordine publică pe considerentul că strategia de privatizare a SC F. SA a fost stabilită prin H.G. nr. 8/2003, ca şi pe importanţa acestei privatizări pentru economia naţională pentru interesul general şi social, pe legislaţia privind privatizarea prin metoda parcurilor industriale din care rezultă că prin aceasta se asigură agenţilor economici care funcţionează în parcurile industriale o multitudine de facilităţi de la cele fiscale, până la facilităţile la infrastructura energetică şi beneficiul accesării unor fonduri structurale europene.
S-a mai arătat că actul juridic în litigiu este un act administrativ, normativ cu efecte în plan general, iar dreptul subiectiv al reclamanţilor este dreptul oricărui potenţial agent economic care funcţionează într-un parc industrial care beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile legislaţiei specifice, corelativ acestui drept fiind obligaţia AVAS de a îndeplini mandatul acordat prin hotărârea de guvern arătată, de a înfiinţa un parc industrial care să funcţioneze şi să fie monitorizat conform legii.
Au susţinut apelantele că nu solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de privatizare doar pentru a se obţine efectul retroactiv al repunerii în situaţia anterioară, ci pentru asigurarea respectării legii de creare a parcului industrial, că prin anularea actului de privatizare reclamantele îşi valorifică dreptul de a funcţiona într-un parc industrial, demonstrând astfel interesul pe care-l au în pronunţarea acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia nr. 10 din 13 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantelor, instanţa de control judiciar reţinând în fundamentarea deciziei că reclamanţii nu pot justifica un interes direct în actul în litigiu şi deci nici dreptul subiectiv de a solicita nulitatea lui, actul nefiind de ordine publică.
A mai arătat instanţa de apel că, spre deosebire de actul administrativ pentru anularea căruia art. 89 din Legea nr. 554/2004 lărgeşte cercul persoanelor ce pot avea legitimare procesuală, în dreptul privat legea este foarte restrictivă sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele solicitând admiterea recursului în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanţa a cărei hotărâre este recurata nu a intrat în cercetarea fondului.
Recurentele-reclamante îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În cadrul primului motiv de nelegalitate recurentele-reclamante reproşează instanţei de apel că a scos din context susţinerile pe care acestea le-au făcut cu privire la calitatea procesuală activă, dându-le o interpretare greşită.
Cu privire la acest aspect, recurentele subliniază faptul că normele care reglementează atât legislaţia privind privatizarea (administrarea participanţilor statului) precum şi normele care reglementează legislaţia parcurilor industriale urmăresc ocrotirea unui interes general astfel că încălcarea acestor norme atrage sancţiunea nulităţii absolute, sancţiune ce poate fi invocată de oricine are interes, recurentele justificând din această perspectivă un interes legitim în promovarea acestei acţiuni, dat fiind şi faptul că interesul de ordine publică al privatizării, materializat prin contractul atacat era justificat de efectul în plan economic şi social al constituirii unui parc industrial.
În ceea ce priveşte folosul practic urmărit, recurentele menţionează că acesta vizează drepturile şi obligaţiile care derivă din funcţionarea unui agent economic într-un perimetru calificat ca şi parc industrial şi care se supune normelor specifice a legislaţiei parcurilor industriale şi care prevăd facilităţile amintite (infrastructura energetică, facilităţi fiscale, fonduri structurale), făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 65/2001, asigurarea şi garantarea dreptului de folosinţă asupra infrastructurii şi utilităţilor, şi concluzionează în sensul că reclamanţii justifică un interes legitim în promovarea acţiunii.
Raportându-se la contractul de privatizare recurenţii arată că acesta a fost încheiat în considerarea mandatului realizării unui parc industrial, efectul privatizării trebuind să fie crearea parcului industrial, ceea ce ar fi generat în patrimoniul reclamanţilor un drept, dreptul de a funcţiona într-un parc industrial, că sancţiunea nulităţii absolute vizează încălcarea normei imperative, respectiv mandatul AVAS de a privatiza F. prin metoda parcurilor industriale, raportată la norma specială art. 23 din O.U.G. nr. 115/2003 care conferă platformei industriale titlul de parc industrial, raportată la situaţia de fapt. şi anume, inexistenţa parcului.
În cadrul celui de-al doilea motiv de nelegalitate recurentele-reclamante invocă greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de apel a art. 23 din O.U.G. nr. 11/2003, arătând că actul juridic atacat, respectiv contractul de privatizare este ţinut de norma specială evocată din care se naşte dreptul reclamantelor de a funcţiona într-un parc industrial, cu referire la legislaţia aplicabilă parcurilor industriale raportat la situaţia de fapt pe care acţiunea în constatarea nulităţii tinde să o demonstreze şi anume, inexistenţa parcului industrial, aspect de natură a demonstra că interesul reclamantelor este născut din actul juridic atacat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile este reprezentată de interesul adică folosul practic imediat pe care trebuie să-l dovedească partea care demarează o procedură judiciară, acesta trebuind să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct.
Altfel spus, calitatea procesuală activă reclamă existenţa unei identităţi între partea care iniţiază demersul judiciar şi cel care este titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii sau care se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe cale judiciară.
În cauză această identitate nu există întrucât drepturile pretinse de recurente nu derivă din contractul de privatizare, ci din contractele încheiate cu societatea Faur şi care nu conferă acestor părţi legitimare procesuală activă, întrucât nu au dovedit existenţa vreunui drept care să fie valorificat prin constatarea nulităţii absolute a contractului prin care a fost privatizată SC F. SA.
Aşadar, pretenţiile reclamantelor avându-şi izvorul în raporturi juridice convenţionale distincte de contractul de privatizare nu sunt de natură a justifica un interes propriu, care să fie în acelaşi timp în strânsă legătură cu cauza nulităţii absolute a respectivului act juridic.
Faţă de considerentele mai sus prezentată Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a soluţionat cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii, textele legale invocate fiind corect aplicate şi interpretate de instanţa de control judiciar în examinarea excepţiei lipsei calităţii procesual active, aspectul privind legitimarea procesuală activă a reclamantelor, hotărârea recurată necuprinzând nici motive contradictorii, nici motive străine de natura pricinii.
Aspectele privind cauzele de nulitate absolută invocate nu vor fi analizate întrucât, faţă de obiectul examenului de legalitate, exced cauza.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu opinie majoritară în sensul:
Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi SC R. SRL Bucureşti, SC K.C.R.O. SRL Bucureşti, SC C.C. SRL Bucureşti şi A.I.I.F. Bucureşti împotriva deciziei nr. 10 din 13 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Cu opinia separată a doamnei judecător Cârcei în sensul:
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi SC R. SRL Bucureşti, SC K.C.R.O. SRL Bucureşti, SC C.C. SRL Bucureşti şi A.I.I.F. Bucureşti împotriva deciziei nr. 10 din 13 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, casează decizia recurată şi sentinţa nr. 6825 din 24 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială şi trimite cauza Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, pentru soluţionare pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1456/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
