ICCJ. Decizia nr. 390/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 390/2013
Dosar nr. 2941/112/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată de revizuentă U.C.G.N. s-a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 268/F/2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în dosarul nr. 172/112/2009, în sensul anulării ei şi admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
S-a invocat motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza Il-a C. proc. civ., apreciindu-se că cerinţa textului legal este îndeplinită.
Prin sentinţa civilă nr. 1878/ F din 20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile tardivităţii cererii de revizuire şi a autorităţii de lucru judecat invocate de intimata SC S. SRL Coşbuc.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 268/F/2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în dosarul nr. 172/112/2009, formulată de revizuenta U.C.G.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
În privinţa excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât, în conformitate cu art. 324 pct. 5 C. proc. civ., termenul pentru introducerea cererii de revizuire este de o lună de la data luării la cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În speţă, Sentinţa civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud care, susţine revizuienta, ar fî hotărârea care modifică încheierea nr. 1175/2003 pe care a avut-o în vedere hotărârea supusă revizuirii, a rămas irevocabilă la 15 iunie 2011, prin neexercitarea căii de atac, iar cererea de revizuire a fost introdusă la data de 4 iulie 2011, deci în termenul de o lună prevăzută de textul arătat.
În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a reţinut că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1201 C. civ.
Intimatul a invocat ca hotărâre faţă de care ar exista autoritate de lucru judecat, sentinţa civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, adică tocmai hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Este evident, astfel, că în cauză este exercitată o cale extraordinară de atac, revizuirea reglementată de lege, împotriva chiar a hotărârii faţă de care se invocă autoritatea de lucru judecată, urmărindu-se desfiinţarea ei, situaţie în care faţă de dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi art. 322 alin. (1) C. proc. civ., problema autorităţii de lucru judecat este exclusă. O concluzie contrară ar duce la consecinţa încălcării dispoziţiilor legale arătate, respectiv limitarea accesului la căile de atac prevăzute de lege, ceea ce nu ar fi admisibil.
În privinţa cererii de revizuire, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege.
Revizuenta şi-a întemeiat cererea pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza Il-a C. proc. civ., text potrivit căruia constituie motiv de revizuire „dacă după darea hotărârii (..) s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită”.
În speţă, sentinţa civilă nr. 268/F/2009, a cărei revizuire se solicită, s-a întemeiat printre altele şi pe încheierea civilă nr. 1175/2003 pronunţată de Judecătoria Năsăud, în dosarul nr. 1607/2003, fapt ce rezultă din motivarea sentinţei în care se arată caracterul nerelevant al încheierii în soluţionarea favorabilă a acţiunii revizuentei (reclamantă în acel dosar).
Această încheiere nu a fost nici desfiinţată şi nici modificată.
Motivul de revizuire pe care revizuenta şi-a întemeiat cererea, presupune, aşa cum rezultă din text, desfiinţarea, modificarea, cu alte cuvinte reformarea hotărârii pe care s-a bazat instanţa în luarea hotărârii ce este supusă revizuirii, fapt ce nu se poate realiza decât pe căile de reformare prevăzute de lege.
Nu se poate susţine, aşa cum o face revizuenta, că prin Sentinţa civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud, a fost modificată şi completată încheierea civilă nr. 1175/2003 a aceleiaşi judecătorii, încheiere ce constituie motiv de revizuire, întrucât formal, aşa cum cere textul art. 322 pct. 5 teza II-a C. proc. civ., sentinţa civilă arătată nu face acest lucru în dispozitivul ei.
Mai mult, nici în considerentele hotărârii nu se face vreo referire la desfiinţarea sau modificarea încheierii arătate.
Sentinţa civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud relevă o împrejurare nouă diferită de cea a încheierii arătate, această împrejurare neputând fi încadrată în cazul de revizuire invocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel U.C.G.N., solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Prin înscrisul depus în şedinţa publică din 20 ianuarie 2012, revizuenta a procedat la o completare a motivelor de apel, arătând că sentinţa civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud constituie în acelaşi timp şi un „act nou”, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 40/ A din 23 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins apelul, ca nefondat, obligând-o pe revizuenta la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC S. SRL Coşbuc.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că cererea de revizuire are ca obiect sentinţa civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar nr. 172/112/2009, iar temeiul de drept invocat în primă instanţă l-a reprezentat art. 322 pct. 5 teza a Il-a C. proc. civ., cu referire specială la încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud, pronunţată în dosar nr. 160/2003, încheiere care a fost menţionată de tribunal în motivarea sentinţei civile nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Astfel cum în mod temeinic a reţinut şi prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 268/ F din 03 iunie 2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 12 din 11 aprilie 2001 şi s-a respins pe acest temei cererea formulată de reclamanta U.C.G.N., împotriva pârâtelor SC S. SRL Coşbuc şi SC L. SA Năsăud,
Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea aceleiaşi reclamantei având ca obiecte restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor care au făcut obiectul notificării nr. 14/N/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, precum şi obligarea pârâtei de rândul I la plata unor despăgubiri băneşti.
Corespunde realităţii faptul că în considerentele acestei hotărâri judecătoreşti a fost analizată şi calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În acest context, a fost evocată şi încheierea civilă nr. 1175/2003, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 1667/2003, prin care s-a constatat doar că reclamanta are calitatea de succesoare a fostului proprietar tabular din prezentul dosar, potrivit actului constitutiv.
Instanţa reţine, însă, că această încheiere nu constată, pe bază de probe identitatea dintre fostul proprietar tabular şi asociaţia reclamantă, ci certifică doar faptul că prin art. 2 din actul constitutiv, reclamanta s-a declarat succesoarea fostului proprietar tabular. Aşadar, nu instanţa a constatat calitatea de succesoare, ci o asemenea calitate şi-a atribuit reclamanta prin actul constitutiv, prin urmare, condiţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti care să constate pe bază de probe identitatea dintre reclamantă şi fostul proprietar tabular nu se verifică; această condiţie nu poate fi înlocuită prin invocarea statutului persoanei juridice, titulară a cererii de restituire, act în care se menţionează că această persoană juridică este continuatoarea activităţii fostul proprietar al imobilului.
În concluzie, instanţa nu recunoaşte dreptul reclamantei la restituirea bunului, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Revizuenta susţine, în prezent, că încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud a fost modificată prin sentinţa civilă nr. 1148 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Năsăud, pronunţată în dosar nr. 255/265/2011, hotărâre judecătorească ce constată că U.C.G.N. este succesoarea de drept şi continuatoarea A.A.B.G.N.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza a Il-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a desfiinţat ori s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În cauză, Curtea a observat că nu se verifică condiţiile de admisibilitate a revizuirii întrucât încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud nu a fost nici desfiinţată şi nici modificată printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă, o desfiinţarea implicită, în sensul celor afirmate de revizuenta neputând fi acceptată.
Mai mult decât atât, sentinţa civilă nr. 1878/2009 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, care face obiectul prezentei cereri de revizuire, nu s-a întemeiat în mod fundamental pe încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud. încheierea a fost invocată de parte în apărare şi ea a fost înlăturată de instanţă, însă în mod evident argumentele instanţei sunt cele referitoare la lipsa unei hotărâri judecătoreşti care sa stabilească cu certitudine existenţa unei identităţi între fostul proprietar tabular şi titularul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Absenţa unei astfel de hotărâri judecătoreşti a condus instanţa la concluzia că nu a fost dovedită identitatea cerută de lege.
Or, condiţia legală a stabiliri unei identităţi a fost îndeplinită ulterior de parte prin demersul judiciar pe care l-a iniţiat, soluţionat în primă instanţă prin sentinţa nr. 1148 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Năsăud.
Este adevărat că, în apel, revizuenta a invocat şi teza I din art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă acest caz de revizuire nu poate fi acceptat întrucât nu a făcut obiectul cercetării în primă instanţă, nefiind invocat de parte. Prin urmare, s-a procedat la o modificare a cauzei cererii de revizuire, inadmisibilă în apel, potrivit cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, precum şi a încheierii din 12 martie 2012 a aceleiaşi instanţe, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., revizuenta U.C.G.N.
În motivarea cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, recurenta arată că instanţa de revizuire a fost învestită cu cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în întregul său, nu numai cu ipoteza prevăzută la teza a doua. întrucât prima instanţă a omis să analizeze cererea de revizuire şi din această perspectivă, a reiterat cererea în faţa instanţei de apel, ceea ce nu constituie o încălcare a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În opinia recurentei, sentinţa civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud îndeplineşte ambele cerinţe ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv: are caracter de „act nou” şi a modificat implicit încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud, ce a constituit unul dintre motivele de bază ale respingerii acţiunii prin sentinţa a cărei revizuire se solicită.
În continuarea motivelor de recurs, revizuenta invocă argumente ce ţin de fondul litigiului ce a fost soluţionat prin sentinţa supusă revizuirii, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare, retrocedarea în natură a imobilului, obligarea intimatei la plata de despăgubiri, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, recurenta susţine că în mod greşit s-a respins cererea de recuzare, în condiţiile în care acelaşi complet de judecată a soluţionat prin decizia nr. 275/2009 apelul declarat de recurentă împotriva sentinţei civile nr. 268/F/2009, ce face obiectul cererii de revizuire. Se mai susţine că prin încheierea de soluţionare a cererii de recuzare nu s-au examinat şi restul argumentelor întemeiate pe încălcarea art. 6 par. 1 din C.E.D.O., Principiile de la Bangalore, Comentariile la aceste principii, Codul deontologic şi Recomandarea CM (2012)12 a Comitetului Miniştrilor din 17 noiembrie 2010.
Examinând cu prioritate criticile îndreptate împotriva încheierii din 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor care făceau parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului (d-na judecător D.B. şi d-nul judecător V.M.), se constată că după soluţionarea cererii de recuzare, la următorul termen de judecată din 23 martie 2012 (dată la care s-a şi pronunţat decizia din apel), unul dintre cei doi judecători recuzaţi (d-nul judecător V.M.) nu a mai făcut parte din complet, faţă de acesta recurenta neavând interes să mai susţină în recurs motive de nelegalitate a soluţiei de respingere a cererii de recuzare. Astfel, rămâne în discuţie, în această fază procesuală, doar modul de soluţionare a cererii de recuzare în ceea ce priveşte pe judecătorul recuzat care a făcut parte din completul care a pronunţat decizia din apel, respectiv, d-na judecător D.B.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a respins cererea de recuzare, cu motivarea că în prezenta cauză se soluţionează o cale de atac de retractare, în cadrul căreia se analizează îndeplinirea condiţiilor speciale de exercitare a revizuirii.
Împrejurarea că d-na judecător D.B. a făcut parte şi din completul de judecată care a soluţionat, prin decizia nr. 275/A/2009 a Curţii de Apel Cluj, apelul declarat de recurentă împotriva sentinţei civile nr. 268/F/2009, ce face obiectul cererii de revizuire, nu se poate încadra în motivul de recuzare invocat de recurentă, întemeiat pe art. 27 pct. 7 C. proc. civ. Cele două căi de atac nu implică aceleaşi verificări jurisdicţionale, deoarece calea de atac a apelului soluţionat prin decizia nr. 275/2009 a vizat fondul cauzei, în timp ce revizuirea presupune verificarea unor condiţii speciale de admisibilitate, neputându-se susţine că judecătorul recuzat şi-a spus părerea cu privire la pricină (prin „pricină” înţelegându-se litigiul având ca obiect cererea de revizuire).
În ceea ce priveşte invocarea în cererea de recuzare a prevederilor art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a Principiilor de la Bangalore, a Comentariilor la aceste principii, a Codului deontologic şi a Recomandării CM (2012)12 a Comitetului Miniştrilor din 17 noiembrie 2010, Î nalta Curte constată că revizuenta, deşi a enumerat dispoziţii şi principii desprinse din reglementările europene în legătură cu noţiunea de „imparţialitate”, în finalul acestei enumerări a concluzionat tot în sensul argumentului susţinut în cadrul motivului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., respectiv, faptul că, prin participarea la judecata apelului, judecătorul recuzat şi-ar fi spus părerea cu privire la pricină.
Simpla „aparenţă” de imparţialitate invocată de revizuenta nu este suficientă pentru a îndepărta pe judecător de la judecata pricinii, fiind necesar ca îndoiala cu privire la imparţialitatea acestuia să aibă un caracter rezonabil şi să se bazeze pe fapte verificabile. Or, împrejurarea că revizuenta nu a avut câştig de cauză în procesul de fond, în care judecătorul recuzat s-a pronunţat în apel, nu poate conduce la prezumţia că judecătorul ar putea fi părtinitor în ceea ce priveşte modul de soluţionare a unei căi extraordinare a atac, aceasta fiind o simplă temere a revizuentei, lipsită de o bază rezonabilă.
Examinând recursul îndreptată împotriva deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, Înalta Curte reţine următoarele:
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de revizuire a fost învestită cu cererea întemeiată exclusiv pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ. Pentru prima oară în apel revizuenta a înţeles să indice, ca temei al cererii de revizuire, şi prevederile tezei I a aceluiaşi text, instanţa de apel constatând în mod corect că s-a modificat obiectul şi cauza cererii de revizuire, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, instanţa de recurs nu poate analiza criticile ce vizează îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile tezei I a art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ., text care prevede că revizuirea se poate cere „dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect neîndeplinirea condiţiilor pentru admisibilitatea acestui motiv de revizuire.
În primul rând, nu a existat o „modificare” sau „desfiinţare” a încheierii nr. 1175/2003 a Judecătoriei Bistriţa Năsăud, deoarece această hotărâre nu a fost reformată sau retractată, rămânând în fiinţă.
Argumentul modificării „implicite”, susţinut de revizuenta, nu poate fi primit, deoarece art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ., are în vedere modurile legale, prevăzute de Codul de procedură civilă, de desfiinţare sau modificare a unei hotărâri judecătoreşti, ca urmare a exercitării de către partea interesată a cailor de atac prevăzute de lege.
În al doilea rând, nu există un raport de determinare între hotărârea pretins desfiinţată sau modificată şi hotărârea atacată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. Încheierea nr. 1175/2003 a Judecătoriei Bistriţa Năsăud nu a avut un rol determinant în pronunţarea hotărârii a cărei retractare se urmăreşte.
Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere a revizuentei privind modificarea „implicită” a încheierii nr. 1175/2003 a Judecătoriei Bistriţa Năsăud prin sentinţa nr. 1148/2011 a aceleiaşi instanţe, în sensul că s-a constatat că revizuenta este succesoarea de drept şi continuatoarea A. A.B.G.N., această constatare nu ar fi de natură să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată prin sentinţa civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în condiţiile în care, potrivit considerentelor acestei din urmă sentinţe, lipsa de identitate dintre reclamanta (revizuenta din prezenta cauză) şi fostul proprietar tabular al imobilului solicitat pe temeiul Legii nr. 10/2001 a constituit doar unul dintre argumentele respingerii cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte motivele ce ţin de fondul litigiului, invocate de recurenta revizuenta în finalul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi examinate în această fază procesuală, controlul de legalitate fiind limitat la condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
Constatând că în mod corect instanţa de apel a soluţionat pricina, nefiind incident vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc., civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de revizuentă va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă U. C.G.N. împotriva încheierii din 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. 2941/112/2011 şi a deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 388/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 385/2013. Civil → |
|---|
