ICCJ. Decizia nr. 3861/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3861/2013
Dosar nr. 19068/55/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 30 noiembrie 2011 la Judecătoria Arad sub nr. 19068/55/2011, reclamanţii minori T.T.B. şi T.D., prin tutori P.A. şi P.A.M. (bunici materni), au chemat în judecată pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro (câte 200.000 euro pentru fiecare), cu titlul de despăgubiri morale.
În motivarea acţiunii, au arătat că, la data de 02 ianuarie 2009, conducând pe contrasens autovehiculul cu nr. B., T.L.M. (mama minorilor) a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă, victima fiind T.P.E., tatăl minorilor. De altfel şi T.L.M. a decedat în urma accidentului, însă vinovăţia sa rezultă din rezoluţia din 07 iulie 2009 de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 203/P/2009.
Decesul tatălui minorilor în urma infracţiunii le-a cauzat acestora suferinţe morale ce constituie un prejudiciu nepatrimonial pentru care sunt îndreptăţiţi la o compensare bănească de la inculpată, respectiv de la partea responsabilă civilmente.
În drept, au invocat art. 998 şi 999 C. civ. şi art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii i-a chemat în garanţie pe P.A. şi P.A.M., ca reprezentanţi legali ai minorilor, solicitând obligarea acestora la rambursarea sumelor la care va fi obligat faţă de reclamanţi, faţă de obligaţia ce îi incumbă de a recupera sumele achitate în baza obligaţiei de garanţie de la persoanele vinovate.
Prin sentinţa civilă nr. 29 din 09 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 19068/55/2011, Judecătoria Arad a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Instanţa a reţinut că valoarea pretenţiilor reclamanţilor depăşeşte suma de 500.000 RON, situaţie în care, în baza art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competenţa revine tribunalului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad sub acelaşi nr. 19068/55/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 1565 din 18 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 19068/55/2011, Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii minori T.T.B. şi T.D., prin tutori P.A. şi P.A.M. (bunici materni), împotriva pârâtului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.
A respins, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva reprezentanţilor minorilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din căsnicia soţilor T.L.M. şi T.P.E. au rezultat minorii T.T.B. şi T.D.
La data de 02 ianuarie 2009, T.L.M., mama minorilor T.T.B. şi T.D. a săvârşit împotriva tatălui minorilor T.P.E. infracţiunea de ucidere din culpă, prin conducerea pe contrasens a vehiculului B.
Prin Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 07 iulie 2009, dată în Dosarul penal nr. 203/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 C. pen., datorită intervenţiei decesului acesteia.
Din certificatele de deces, rezultă că T.L.M. şi T.P.E. au decedat la data de 02 ianuarie 2009.
Din certificatele de calitate de moştenitor din 09 februarie 2009 rezultă că după T.L.M. au rămas moştenitori T.T.B. şi T.D., la fel şi după T.P.E.
Prin sentinţa nr. 2129 din 11 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Arad s-a dispus instituirea tutelei pentru minorii T.T.B. şi T.D. Au fost numiţi ca tutori ai acestora intimaţii P.A. şi P.A.M. şi s-a delegat acestora exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la minori, inclusiv dreptul şi obligaţia de administrare a bunurilor acestora, dreptul de a-i reprezenta şi de a-i asista în procedurile legale şi în faţa autorităţilor până la majorat.
Cu privire la instituţia pârâtă, prima instanţă a reţinut că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii este constituit în temeiul legii, pentru a garanta despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii materiale şi/sau morale, în urma unor accidente produse de un vehicul al cărui proprietar nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de asigurare R.C.A., cum e cazul în speţă şi plăteşte despăgubiri persoanelor păgubite de aceste vehicule, dacă persoanele prejudiciate nu sunt despăgubite de cei care le-au produs. În situaţia în care accidentul rutier, respectiv prejudiciul, a fost produs de un vehicul neasigurat R.C.A., Fondul plăteşte despăgubiri pentru pagube produse bunurilor materiale, precum şi pentru daunele materiale şi morale produse victimelor în caz de vătămări corporale şi/sau deces.
Au fost menţionate ca aplicabile dispoziţiile art. 13 şi art. 42 (1) din Ordinul nr. 1 din 4 martie 2008.
S-a reţinut de către tribunal, faptul că decesul tatălui minorilor T.T.B. şi T.D. este de natură să cauzeze acestora suferinţe morale, ce constituie un prejudiciu nepatrimonial, însă, conform normelor de mai sus, acţiunea în regres a pârâtului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se naşte din momentul pronunţării hotărârii, născându-se drepturi şi obligaţii reciproce, care se compensează.
Persoana vinovată de producerea accidentului este T.L.M., mama minorilor T.T.B. şi T.D., aceasta decedând în accidentul de circulaţie pe care l-a provocat şi în care a mai decedat şi T.P.E., tatăl minorilor, ori ulterior despăgubirii, Fondul este obligat să recupereze ceea ce a plătit de la vinovat, căruia îi incumbă obligaţia de dezdăunare, sau de la moştenitorii acestuia.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă acţiunea civilă a reclamanţilor, iar ca o consecinţă a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva reclamanţilor.
Împotriva sentinţei civile nr. 1565 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Arad au declarat apel în termenul legal reclamanţii T.T.B. şi T.D., prin tutorii P.A. şi P.A.M.
În motivarea apelului, au arătat că dreptul lor actual nu se poate compensa cu un drept ulterior, nenăscut al pârâtului, respectiv acţiunea în regres a acestuia asupra persoanei vinovate de producerea accidentului. Acest drept al pârâtului nu a făcut obiectul acţiunii principale sau al unei cereri reconvenţionale a pârâtului. Mai mult, au arătat reclamanţii, dreptul la această acţiune nici nu s-a născut, astfel că respingerea acţiunii pe probabilitatea unei acţiuni în regres, care este prematură şi neavenită, este nelegală.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe.
Prin decizia nr. 198 din 28 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii T.T.B. şi T.D. prin tutorii P.A. şi P.A.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Fondul a fost creat cu scopul de a acorda despăgubiri victimelor accidentelor de circulaţie în situaţiile prevăzute de textul legal citat anterior. Fondul nu acordă despăgubiri în baza unei obligaţii pentru fapta proprie şi nici în baza unei obligaţii de garanţie pentru fapta altei persoane, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligaţi la plata acestor despăgubiri.
Pe de altă parte, conform art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, „după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii".
Conform art. 42 alin. (1) din acelaşi Ordin, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii „are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu el, pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond". Din acelaşi text legal prevede că, după plata despăgubirilor, Fondul are un drept de creanţă pentru sumele plătite asupra persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului.
În consecinţă, s-a apreciat de către instanţa de apel că Fondul a fost înfiinţat pentru protecţia victimelor accidentelor de circulaţie în condiţiile prezentate anterior. În momentul în care achită însă despăgubiri în aceste condiţii, ulterior tot în condiţiile legii este obligat să recupereze sumele respective de la persoana responsabilă de accident, sau de la moştenitorii acesteia.
În speţă, persoana vinovată de producerea accidentului de circulaţie este mama reclamanţilor minori, T.L.M., decedată şi ea în urma accidentului. Victima accidentului a fost tatăl minorilor, T.P.E.
Suferinţele morale ale reclamanţilor minori în această situaţie sunt evidente.
Instanţa de apel a apreciat că, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, situaţia acestora nu poate atrage obligarea pârâtului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata de despăgubiri morale, întrucât vinovată de producerea accidentului a fost chiar mama reclamanţilor, iar Fondul, în momentul în care ar fi obligat la despăgubiri, ar dobândi dreptul la o acţiune în regres tocmai împotriva reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs P.A. şi P.A.M., în calitate de tutori, bunici materni ai minorilor T.T.B. şi T.D., solicitând modificarea deciziei şi a sentinţei primei instanţe referitoare la respingerea acţiunii civile de acordare a despăgubirilor morale pe motivul compensării dreptului lor născut ca urmare a răspunderii civile delictuale cu un drept nenăscut încă al pârâtei-intimate la acţiunea în regres.
Susţin recurenţii că dreptul actual pe care îl deţin nu se poate compensa cu un drept, ulterior, nenăscut al pârâtei intimate, de a formula acţiune în regres asupra persoanei vinovate de producerea accidentului, întrucât acest drept nu a făcut obiectul nici unui capăt de cerere al acţiunii şi nici al unei cereri reconvenţionale a pârâtei intimate; dreptul la această acţiune nici nu s-a născut, astfel respingerea cererii lor pe probabilitatea unei cereri în regres care este prematură şi neavenită este nelegală.
Recurenţii au mai arătat că, intimata, în cazul unei acţiuni în regres, va trebui să probeze vinovăţia celui împotriva căruia va promova o acţiune în regres sau poate nu să o promoveze în termenul de prescripţie din orice alt motiv astfel că prima instanţă şi nici instanţa de apel nu se pot antepronunţa pe o cerere neintrodusă şi asupra unui drept nenăscut.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenţii critică, în esenţă, modul în care instanţele de fond au aplicat instituţia compensării ca mod de stingere a unor obligaţii reciproce, susţinând că obligaţia pârâtei de a garanta plata despăgubirilor nu se poate stinge prin compensare cu dreptul acesteia de a formula acţiune în regres, în condiţiile în care acest drept nu este actual.
Această critică, vizând aplicarea greşită a legii, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în speţă, minorii vătămaţi prin pierderea unui părinte, în accidentul de circulaţie provocat de celalalt părinte şi soldat cu decesul ambilor, au promovat o acţiune în răspundere civilă delictuală împotriva Fondului de garantare a victimelor străzii.
Acţiunea se întemeiază pe ipoteza prevăzută de art. 61 din Legea nr. 36/1995 respectiv atunci când accidentul rutier, respectiv prejudiciul, a fost produs de un vehicul neasigurat R.C.A.
Pentru astfel de situaţii, potrivit legislaţiei naţionale care a transpus Directiva 2009/103/CE, s-a constituit Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii ca asociaţie profesională a asigurătorilor de autovehicule din România.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 36/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, fondul se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accident de autovehicule dacă autovehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.
Fondul de protecţie a victimelor străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul a fost neasigurat.
Potrivit art. 251 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. (2) din Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, în caz de litigiu, Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
În conformitate cu art. 13 din acelaşi Ordin, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.
Prin urmare, analizând mecanismul de despăgubire reglementat de aceste norme speciale, Înalta Curte reţine că Fondul de garantare este o instituţie care se interpune între victimă şi persoana responsabilă în vederea acoperirii cu celeritate a prejudiciului, cu obligaţia acestuia de a recupera prejudiciul prin acţiune în regres.
Corect a statuat instanţa de apel că Fondul nu acordă despăgubiri în baza unei obligaţii de răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie şi nici în baza unei obligaţii de garantare pentru faptele unor terţe persoane pentru care răspunde, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligaţi la plata despăgubirilor şi numai în scopul protejării victimelor.
Prin urmare, fondul nu este o instituţie de asigurare, pentru a-şi asuma, precum un asigurător, riscul producerii evenimentului, cu consecinţa suportării daunei, în cazul survenirii cazului asigurat, ci doar garantează indemnizarea cu celeritate a victimei, având, aşa cum rezultă şi din preambulul Directivei 2009/103/CE o poziţie mai bună decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii responsabile. Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, astfel că, după acordarea despăgubirilor cuvenite, este obligat să recupereze despăgubirile achitate, de la persoana care se face responsabilă de crearea prejudiciului.
În speţă, nu a fost contestat dreptul minorilor la despăgubiri pentru prejudiciul creat prin decesul părintelui lor, însă aceeaşi lege, care conferă calitate procesuală pasivă pârâtului, îl obligă să se îndrepte împotriva aceloraşi minori, de această dată în calitate de moştenitori ai mamei lor, persoana vinovată de producerea accidentului soldat cu decesul tatălui, în vederea recuperării aceluiaşi prejudiciu.
Din acest considerent, instanţele de fond au respins acţiunea, considerând că operează compensarea între drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor.
Potrivit art. 1144 C. civ. 1864, aplicabil în raport de data săvârşirii faptului ilicit generator de răspundere civilă delictuală, compensaţia operează de drept, în puterea legii, când cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată, până la limita cotităţilor lor disponibile. Prin urmare, creanţele reciproce trebuie să fie deopotrivă certe, lichide şi exigibile.
Dacă creanţele nu sunt lichide unul dintre creditori se poate adresa instanţei care va aprecia asupra determinării exacte a valorii lor şi va putea face o compensare judecătorească prin care se sting datoriile.
Recurenţii au susţinut, în critica deciziei recurate, că dreptul lor la despăgubiri este actual, spre deosebire de dreptul pârâtului la acţiunea în regres care nu ar îndeplini această condiţie.
Această afirmaţie este eronată, întrucât se constată că pârâta a valorificat dreptul la acţiunea în regres chiar în cauza pendinte, formulând, potrivit obligaţiei legale ce îi incumbă, în cadrul aceluiaşi proces, o cerere de chemare în garanţie a reclamanţilor în vederea recuperării debitului, astfel că respectivele creanţele vor fi deopotrivă certe, lichide şi exigibile, în măsura stabilirii lor.
Faţă de această situaţie, în mod corect instanţele de fond au stabilit faptul că aceste creanţe se sting prin compensare, dat fiind faptul că, în măsura în care s-ar indemniza minorii pentru pierderea tatălui, aceştia vor trebui să restituie despăgubirile primite ca moştenitori ai mamei, persoana responsabilă de crearea prejudiciului, astfel că în patrimoniul lor operează compensarea despăgubirilor încasate de pe urma tatălui, cu obligaţia de restituire a acestora către garant.
În consecinţă, pentru motivele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Înalta Curte va respinge şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata pârâtă Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, întrucât la dosarul instanţei de recurs nu au fost depuse dovezi cu privire la existenţa şi cuantumul acestor pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii T.T.B. şi T.D. prin tutorii P.A. şi P.A.M. împotriva deciziei nr. 198 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata pârâtă Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică/astăzi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3856/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3900/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
