ICCJ. Decizia nr. 3814/2013. Civil. Evacuare. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3814/2013

Dosar nr. 1668/254/2011

Şedinţa publică din 18 septembrie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2011, ca urmare a declinării competenţei materiale dispuse de Judecătoria Mangalia prin Sentinţa civilă nr. 2324 din 19 septembrie 2011, reclamantul Municipiul Mangalia prin Primar a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună: evacuarea pârâtei de pe terenul în suprafaţă de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P., jud. Constanţa, ce a făcut obiectul contractului de concesiune din 26 septembrie 2007; obligarea pârâtei la plata sumei de 18.537 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului de la data de 01 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2011 şi în continuare până la data predării efective a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că în data de 26 septembrie 2007 a încheiat cu pârâta contractul de concesiune având ca obiect concesionarea fără licitaţie a terenului în suprafaţă de 11.185,86 m.p., teren ocupat şi aferent obiectivelor proprietatea pârâtei, contract încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 228 din 31 august 2007.

S-a menţionat că atât prin art. 2 din contractul de concesiune, cât şi prin art. 2 din H.C.L.M., pârâta este obligată în mod expres să mute depozitul de materiale de construcţii şi staţia de betoane, fiind prevăzut totodată şi termenul de 3 ani pentru care se încheie concesiunea, astfel că durata concesiunii a expirat la data de 26 septembrie 2010, de la această dată pârâta folosind terenul fără a mai deţine un drept de folosinţă asupra acestuia.

S-a mai arătat că, deşi pârâta a fost notificată încă din data de 20 ianuarie 2011 cu privire la încetarea contractului de concesiune începând cu data de 26 septembrie 2011 prin ajungerea la termen, pârâta nu a procedat la predarea terenului nici până în prezent, motiv pentru care reclamanta a înţeles să solicite evacuarea pârâtei de pe terenul menţionat şi obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosinţă aşa cum s-a menţionat, valoarea lipsei de folosinţă fiind raportată la preţul concesiunii de 1,20 euro/m.p./an.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În probaţiune, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

În data de 06 iunie 2011 (în faţa primei instanţe învestite), pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând în motivare că SC C. SA, în urma licitaţiei publice cu strigare organizată pentru vânzarea lotului nr. A. de teren, în suprafaţa de 6084 m.p., pentru care s-a încheiat procesul-verbal din 16 noiembrie 2007 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, a adjudecat dreptul de a cumpăra lotul nr. A. situat în „Zona Industriala M." în scopul de a-şi realoca activitatea de producţie a staţiei de betoane şi mortare.

S-a menţionat că, ulterior actului de adjudecare, Primăria Municipiului Mangalia (Municipiul Mangalia), cu adresa înregistrată sub nr. 21548 din 16 ianuarie 2008, le-a adus la cunoştinţă că : „ Având în vedere întârzierile independente de voinţa noastră, privind întocmirea documentaţiei cadastrale vă comunicăm că întârzierea care va surveni pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu va afecta persoana dvs. privind data de încheiere a contractului de vânzare-cumpere prevăzută în Hotărârea Consiliului Local şi caietul de sarcini”, iar pârâta SC C. SA , cu adresa nr. 105/ 09 ianuarie 2008, a solicitat Primăriei Municipiului Mangalia încheierea contractul de vânzare-cumpărare a lotului nr. A., în suprafaţa de 6084 m.p., adjudecat la licitaţia încheiată în conformitate cu procesul-verbal menţionat mai sus.

A mai susţinut pârâta că, dând dovadă de bună-credinţă, a efectuat în contul Primăriei Municipiului Mangalia plăţile aferente întocmirii documentaţiei cadastrale pentru terenul aferent lotului A. (conf. facturii din 06 mai 2008 - în valoare de 1.500 de RON, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de documentaţie cadastrală lot. A., „Zona Industriala M.", urmând a se încheia actul de vânzare-cumpărare), motiv pentru care a emis mai multe adrese reclamantei, respectiv adresa din 09 ianuarie 2008, adresa din 08 septembrie 2008, adresa din 19 mai 2010 şi adresa din 28 ianuarie 2011 , cu intenţia fermă de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.

S-a menţionat că, aşa cum arată şi reclamantul prin cererea de chemare în judecată, societatea pârâtă avea obligaţia de a muta pe o perioadă de maxim 3 ani depozitul de materiale şi staţia de betoane, însă, reclamantul face referire în continuare la faptul că, în data de 20 ianuarie 2011, societăţii pârâte i s-a solicitat eliberarea terenului, trecând sub tăcere corespondenţa pe care au purtat-o înainte de primirea notificării, dar şi după acest moment, pentru a finaliza demersurile pentru mutarea staţiei de betoane pe o nouă locaţie, această atitudine evidenţiind reaua-credinţă a reclamantului în promovarea acţiuni.

Mutarea staţiei de betoane şi a depozitului de materiale de construcţie era condiţionată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în zona industrială a oraşului (pentru care societatea pârâtă a adjudecat licitaţia organizată în data de 16 noiembrie 2007 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia), ce urma să fie noul amplasament al staţiei de betoane, culpa pentru neîndeplinirea formalităţilor pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nefiind a pârâtei SC C. SA

Cât priveşte cererea reclamantului de obligare la plata prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a imobilului litigios, pârâta a arătat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a fi admisă, lipsind culpa pârâtei, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ.

Prin cerere reconvenţională, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea Municipiului Mangalia să vândă la preţul de 250.537 RON, conform caietului de sarcini, prin contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, imobilul teren în suprafaţă de 6084 m.p situat în municipiul Mangalia, lot A., imobil ce a fost adjudecat la licitaţia din 16 noiembrie 2007 organizată la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 400 de RON pe zi de întârziere, calculate din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării efective a obligaţiei.

În fapt, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 220 din 31 august 2007, Consiliul Local al Municipiului Mangalia a aprobat vânzarea, prin licitaţie publică, a lotului nr. A. în suprafaţă de 6084 m.p. teren „aparţinând domeniului privat al municipiului, iar preţul de pornire pentru lotul licitat a fost stabilit conform raportului de evaluare, întocmit de către SC G.M. SRL

S-a susţinut că izvorul raportului juridic obligaţional îl constituie procesul-verbal din 16 noiembrie 2007 de adjudecare a licitaţiei cu strigare, având ca obiect adjudecarea dreptului de proprietate, prin vânzare-cumpărare, asupra activului imobilul-teren în suprafaţă de 6084 m.p, situat în municipiul Mangalia, lot A., „Zona Industrială”, licitaţie organizată de către municipiul Mangalia în conformitate cu Hotărârea nr. 220 din 31 august 2007. Lotul nr. A. de teren a fost identificat potrivit planului de situaţie anexat la caietul de sarcini privind vânzarea prin licitaţie publică cu strigare a unor terenuri fără construcţii şi este situat în lotizarea „ Zona Industrială” cu destinaţia „spaţii comerciale, spaţii producţie, servicii şi depozite”.

A arătat pârâta că municipiul Mangalia a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia de a încheia un asemenea act, refuz ce rezultă din lipsa unui răspuns la solicitările făcute de societate până la această dată, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deşi, potrivit art. 3.4. din Caietul de sarcini, în baza căruia s-a organizat licitaţia, contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat în cel mult 60 de zile de la data adjudecării", or nesocotirea caietului de sarcini şi a procesului-verbal de adjudecare a licitaţiei îndreptăţeşte pârâta să solicite obligarea municipiului Mangalia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, fiind îndeplinite în cauză condiţiile art. 969, art. 1073 şi art. 1077 C. civ., întrucât între părţi există un raport juridic obligaţional, în sensul vânzării parcelei de teren.

Prin Sentinţa civilă nr. 250 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Constanţa a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa concilierii prealabile, ca nefondată.

A admis acţiunea principală formulată de reclamantul Municipiul Mangalia prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA şi a dispus evacuarea pârâtei SC C. SA de pe terenul în suprafaţă de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P., jud. Constanţa, ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007.

A obligat pe pârâta SC C. SA să plătească reclamantului Municipiul Mangalia prin Primar suma de 18.537 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, de la data de 01 ianuarie 2011 şi până la data de 30 aprilie 2011, precum şi în continuare, până la data predării efective a terenului.

A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SA, în contradictoriu cu reclamantul-pârât Municipiul Mangalia prin Primar.

A obligat pe reclamantul-pârât Municipiul Mangalia prin Primar să vândă - prin încheierea contractului în formă autentică de vânzare cumpărare - pârâtei reconveniente SC C. SA, imobilul-teren în suprafaţă de 6.048 m.p. situat în Municipiul Mangalia, lot A., identificat prin caietul de sarcini - Anexa nr. 1 la H.C.L nr. 220 din 31 august 2007, la preţul de 250.537 RON, exclusiv TVA, conform procesului-verbal de adjudecare din data de 16 noiembrie 2007.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., instanţa a reţinut că această excepţie nu este întemeiată.

Prin prevederile art. 7201 C. proc. civ. s-a reglementat efectuarea unei proceduri prealabile, în scopul de a se încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. În cauza de faţă, între părţi a existat o amplă corespondenţă tocmai pentru a se încerca soluţionarea amiabilă a acestor aspecte litigioase deduse judecaţii, reclamanta făcând dovada că a adus la cunoştinţa pârâtei-reconveniente, prin adresa din 27 ianuarie 2011, pretenţiile sale legate de eliberarea terenului în litigiu în termen de 15 zile, în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, în caz contrar urmând să se adreseze instanţei.

Astfel, în cauză s-a constatat îndeplinită procedura concilierii directe, motiv pentru care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut:

În data de 26 septembrie 2007 între părţi a fost perfectat contractul de concesiune, având ca obiect concesionarea, fără licitaţie publică, a terenului în suprafaţă de 11.185,86 m.p., teren aferent obiectivelor proprietatea pârâtei, în care aceasta desfăşura activitatea de depozit materiale de construcţii şi staţie de betoane, contract încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 228 din 31 august 2007.

Potrivit art. 2 din H.C.L.M. nr. 228 din 31 august 2007, concesiunea s-a încheiat pe o perioadă de maxim 3 ani, timp în care concesionarul (pârâta) avea obligaţia să mute activitatea de depozit de materiale de construcţii şi staţia de betoane în zona industrială, aceeaşi obligaţie fiind inserată şi în art. 2 din contractul de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007.

Prin adresa din 27 ianuarie 2011, reclamanta a notificat pârâta că la data de 26 septembrie 2010 contractul de concesiune a încetat prin ajungerea la termen, precum şi pretenţiile sale legate de eliberarea terenului în litigiu în termen de 15 zile, însă pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, respectiv nu a mutat în termenul de 3 ani, prevăzut la art. 2 din contractul de concesiune, activitatea de depozit de materiale de construcţii şi staţia de betoane în zona industrială şi nu a eliberat terenul proprietatea privată a municipiului Mangalia, fiind din acest motiv în culpă contractuală.

Având în vedere prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convenţiile legal făcute, au putere de lege între părţile contractante”, precum şi art. 970 C. civ., potrivit căruia „convenţiile trebuie executate cu bună credinţă”, instanţa a reţinut că pârâta era obligată să execute obligaţia de a elibera terenul după trecerea termenului de 3 ani prevăzut la art. 2 din contractul părţilor, iar pentru că pârâta nu a executat de bunăvoie această obligaţie, deşi a fost notificată în acest sens de reclamantă, instanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus evacuare pârâtei de pe terenul în suprafaţă de 11.185,86 m.p., situat în Mangalia, str. P., judeţul Constanţa, ce a făcut obiectul contractului de concesiune din 26 septembrie 2007.

Cu privire la cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 18.537 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, de la data de 01 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2011 şi în continuare până la data predării efective a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, instanţa a reţinut că şi această cerere este întemeiată, lipsa de folosinţă a terenului pentru perioada solicitată de reclamantă reprezentând prejudiciul încercat de aceasta tocmai ca urmare a lipsei de folosinţă a terenului pe care pârâta avea obligaţia să-l elibereze la sfârşitul termenului de 3 ani prevăzut în art. 2 din contractul de concesiune, culpă contractuală imputabilă pârâtei.

Evaluarea (cuantificare) prejudiciului încercat de reclamantă ca urmare a lipsei de folosinţă asupra terenului, a fost raportată la contravaloarea preţului de concesiune, deoarece acest preţ putea fi încasat de reclamantă în calitate de proprietar al terenului, pentru perioada menţionată, dacă ar fi procedat la concesionarea acestuia, astfel că instanţa nu a reţinut apărarea pârâtei potrivit căreia în cauză nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ.

Aşa cum s-a menţionat, pârâta se află în culpă contractuală pentru nepredarea terenului în termenul stipulat în contract şi pentru faptul că nu a mutat depozitul şi staţia de betoane în zona industrială în termen de 3 ani, iar după încetarea contractului prin ajungere la termen, a continuat să folosească fără drept terenul proprietatea reclamantului, care în temeiul art. 480 şi urm. C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, era îndreptăţită să exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosinţa şi dispoziţia, putând astfel şi să obţină venituri din cedarea folosinţei şi/sau concesionarea terenului. Or, prin fapta culpabilă a pârâtei, reclamanta a fost privată fără drept de aceste drepturi, lipsa de folosinţă a terenului fiind evaluată de aceasta, în calitate de proprietar la contravaloarea concesiunii stabilită prin contractul de concesiune perfectat cu pârâta - art. 3 - prejudiciu previzibil şi corect cuantificat, reclamanta fiind lipsită de prerogativele dreptului său de proprietate.

Cât priveşte cererea reconvenţională, instanţa a reţinut următoarele:

Pârâta reconvenientă SC C. SA, în urma licitaţiei publice cu strigare organizată pentru vânzarea lotului nr. A. de teren, în suprafaţa de 6084 m.p., pentru care s-a încheiat procesul-verbal din 16 noiembrie 2007 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, a adjudecat dreptul de a cumpără lotul nr. A. . situat în „Zona Industriala M.” pentru suma de 250.357 RON la care se adaugă TVA, iar potrivit acestui act de adjudecare, în termen de 60 de zile de la data adjudecării, părţile se obligau să încheie contractul de vânzare cumpărare conform caietului de sarcini, reconvenienta făcând şi dovada depunerii garanţiei de participare la licitaţie în sumă de 43.603 RON conform OP din 15 noiembrie 2007.

Aşa cum rezultă din adresa înregistrată sub nr. 21548 din 16 ianuarie 2008 a Primăriei Municipiului Mangalia, întârzierea în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică s-a datorat întocmirii documentaţiei cadastrale.

În prezent, terenul adjudecat de reconvenienta SC C. SA în suprafaţa de 6.084 m.p., lot A,, zona industrială „M.”, este întabulat sub nr. de CF al unităţii teritorial-administrative Mangalia, având ca proprietar Municipiul Mangalia - domeniul privat, potrivit încheierii nr. 3064 din 10 aprilie 2008, existând şi măsurători cadastrale.

Cum terenul menţionat a fost adjudecat de pârâta reconvenientă SC C. SA potrivit procesului-verbal din 16 noiembrie 2007, menţionat mai sus, iar reclamanta pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică în termenul prevăzut prin actul de adjudecare, instanţa a reţinut şi incidenţa în cauză a art. 1073 - 1075 C. civ., admiţând şi cererea reconvenţională.

Având în vedere că ambele cereri ale părţilor au fost admise pentru considerentele expuse, fiind astfel părţi căzute în pretenţii una faţă de alta, având în vedere şi dispoziţiile art. 274 coroborat cu art. 276 C. proc. civ., instanţa a compensat cheltuielile de judecată.

Prin decizia nr. 141 din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva susmenţionatei hotărâri.

Instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte critica referitoare la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., curtea a constatat că este nefondată, prima instanţă reţinând în mod corect că faţă de corespondenţa purtată între părţi, scopul acestei instituţii a fost atins, pârâta având cunoştinţă de pretenţiile reclamantei.

Referitor la soluţia de evacuare a pârâtei apelante, curtea a constatat ca nefiind întemeiată susţinerea apelantei conform căreia trebuia să se ia în considerare obligaţia corelativă a Primăriei Mangalia de a semna contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul pe care apelanta avea intenţia de a-şi muta punctul de lucru.

Din probele administrate la instanţa de fond nu reiese interdependenţa dintre cele două obligaţii cuprinse în acte juridice distincte, fără nicio legătură între ele.

Astfel, conform contractului de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007, pârâta-apelantă avea obligaţia de a evacua terenul ce a făcut obiectul acestuia la expirarea celor 3 ani contractuali, iar, potrivit actului de adjudecare încheiat în urma unei licitaţii publice din 16 noiembrie 2007, reclamanta-intimată avea obligaţia de a încheia cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la lotul A. de teren situat în Zona Industrială M., pentru suma de 250.357 RON.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei de a se respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, curtea a constatat, de asemenea, că nu poate fi probată. În cazul în care apelanta a achitat suma la care intimata era îndreptăţită, acest aspect poate fi opus acesteia într-o eventuală cerere de executare silită a dispoziţiilor hotărârii apelate.

Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut următoarele:

- în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., întrucât, în cauză, nu a existat o încercare de soluţionare amiabilă a litigiului prin conciliere directă cu privire la capătul doi al cererii de chemare în judecată, constând în obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului. În nicio corespondenţă anterioară declanşării prezentului litigiu nu au fost înştiinţaţi de existenţa unei eventuale obligaţii de plată către bugetul local. Neîndeplinirea procedurii prealabilre prevăzute de dispoziţia legală enunţată, atrage inadmisibilitatea cererii deduse judecăţii.

- greşit s-a menţinut dispoziţia primei instanţe prin care s-a dispus evacuarea sa, întrucât pe terenul în litigiu are edificate mai multe construcţii definitive, ridicate anterior anului 1989 şi asupra cărora a dobândit dreptul de proprietate în cadrul procesului de privatizare.

Instanţele ar fi trebuit să observe, totodată, că acestei măsuri îi este corelativă obligaţia reclamantei de a semna contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul solicitat pentru a-şi muta punctul de lucru.

Pretenţiile părţilor sunt în strânsă legătură, sunt interdependente, iar o eventuală evacuare le-ar putea produce pagube însemnate.

Relocarea activităţii staţiei de betoane pe noul amplasament s-a datorat exclusiv culpei reclamantei care nu şi-a respectat obligaţia de a facilita mutarea staţiei pe noul teren adjudecat la licitaţia publică organizată de reclamantă.

Opoziţia de a evacua terenul concesionat trebuie interpretată ca o excepţie de neexecutare a contractului, iar atâta timp cât creditorul prin faptul său personal refuza îndeplinirea propriei obligaţii, debitorul este exonerat de obligaţia de a evacua terenul reclamantei.

În acest context trebuie avută în vedere şi reaua-credinţă a reclamantei care, deşi a perfectat contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în zona industrială a oraşului în scopul construirii de spaţii comerciale, spatii de producţie, servicii şi depozite, astfel cum rezultă din caietul de sarcini întocmit cu ocazia organizării licitaţiei, în mod paradoxal emite certificate de urbanism cu interdicţie temporară de construire. În lipsa actului menţionat, pârâta se află în imposibilitatea mutării staţiei de betoane pe noul amplasament.

În realitate, au demarat demersurile de mutare a obiectivului amintit încă din anul 2007, când au adjudecat la licitaţia organizată de reclamantă un teren în suprafaţă de 6.084 m.p. în zona industrială a localităţii Mangalia. Cu toate că au achitat avansul pentru achiziţionarea acestui imobil şi au plătit şi o taxă de întabulare, şi în condiţiile unei bogate corespondenţe purtate cu reclamanta, aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a perfecta actele de vânzare-cumpărare a bunului menţionat în forma prescrisă de lege.

O eventuală evacuare a sa de pe terenul menţionat i-ar produce prejudicii însemnate, în condiţiile în care nu pot demara lucrările de edificare a noului obiectiv în lipsa certificatului de urbanism refuzat a fi emis de către reclamantă.

- În mod greşit a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului de pe care s-a solicitat evacuarea, întrucât în cursul anului 2011 a achitat, în conturile reclamantei, suma de 55.400 RON cu titlu de contravaloare concesiune, caz în care pretenţia reclamantei apare ca neîntemeiată. Mai mult, ulterior ajungerii la termen a contractului - 26 septembrie 2011 - suma de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă nu poate fi solicitată şi acordată în temeiul răspunderii civile contractuale.

În drept, calea de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Constituie cel de-al optulea motiv de recurs cazul în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Textul legal enunţat reglementează câmpul de aplicaţiune al acestui motiv de recurs, care vizează actul juridic în întregul său ori doar una/unele din clauzele sale (înţeles ca negotium) iar nu greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a unei hotărâri judecătoreşti.

Împrejurarea că reclamanta consideră că obligaţiile stipulate în actele juridice în discuţie ar fi interdependente/corelative nu înseamnă că instanţa a schimbat natura actului sau înţelesul lămurit al acestora, în sensul normei precizate, ci relevă doar modalitatea în care instanţa, rezultat al coroborării probelor cauzei, a reţinut o anumita situaţie de fapt.

În ceea ce priveşte criticile ce pot fi subsumate cazului de nelegalilate invocat şi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, caracterul lor nefondat pentru considerentele:

Potrivit art. 7201 C. proc. civ. „în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”.

În acest scop, alin. (2) al aceleiaşi dispoziţii legale prescrie modalitatea desfăşurării acestei proceduri, constând în comunicarea celeilalte părţi a pretenţiilor sale şi a temeiului legal al acestora, cu convocarea părţii şi a consemnării rezultatului concilierii într-un înscris, procedura ce se va desfăşura înainte de introducerea acţiunii.

Legea procesual civilă impune deci, în materie comercială, în cazul litigiilor evaluabile în bani, necesitatea îndeplinirii acestei proceduri prealabile, scopul edictării normei în discuţie vizând nu doar interesele private ale părţilor, ci şi cel general, acela al degrevării instanţelor prin soluţionarea amiabilă a diferendelor dintre comercianţi sau, cel puţin, al asigurării unei celerităţi sporite în judecarea unor astfel de litigii, prin cunoaşterea prealabilă şi reciprocă a pretenţiilor.

Aceasta nu înseamnă însă că în condiţiile în care, aşa cum este cazul în speţă, între părţi, anterior declanşării litigiului de faţă, a existat o corespondenţă cuprinzând pretenţiile reclamantei (aspect necontestat de către pârâtă), lipsa unei invitaţii formale la conciliere ar fi de natură a atrage sancţiunea prevăzută de art. 109 C. proc. civ., scopul normei menţionate fiind atins. În acest context, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., aspect corect dezlegat de judecătorii fondului.

Nu sunt fondate nici criticile privind greşita evacuare de pe terenul proprietatea reclamantei, instanţele procedând în conformitate cu prevederile legale incidente cauzei, art. 969 C. civ. şi art. 970 C. civ.

Astfel, potrivit art. 2 din contractul de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007, termenul concesiunii a fost convenit pe o durată de trei ani, până la expirarea căruia pârâta avea obligaţia să mute activitatea de depozit de materiale de construcţie şi staţia de betoane în zona industrială, obligaţie nerespectată de pârâtă.

Întrucât nu şi-a îndeplinit de bunăvoie această obligaţie, legal instanţele fondului au reţinut caracterul întemeiat al pretenţiilor reclamantei, de obligare a pârâtei să elibereze bunul ocupat fără drept.

Nu există interdependenţă între obligaţiile cuprinse în cele două acte juridice intervenite între părţile litigante, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, aspect care nu rezultă în vreun mod din actele menţionate, dar nici în raport de natura obligaţiilor asumate prin cele două contracte.

Astfel, conform contractului de concesiune menţionat, pârâta avea obligaţia de a elibera terenul ce a făcut obiectul acestuia, de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P., în timp ce, potrivit actului de adjudecare încheiat în urma unei licitaţii publice din 16 noiembrie 2007, reclamanta avea obligaţia de a încheia cu pârâta contract de vânzare-cumpărare cu privire la lotul nr. A. de teren, situat în „Zona Industrială M.”, pentru suma de 250.357 RON.

În această situaţie, pârâta nu se afla în situaţia de a-i opune reclamantei excepţia de neexecutare a contractului, astfel cum a pretins prin recurs şi astfel să fie absolvită de obligaţiile stabilite de clauzele contractuale, cu consecinţa reţinerii caracterului neîntemeiat al cererii reclamantei.

Consecinţa nerespectării obligaţiei contractuale asumate o constituie producerea prejudiciului solicitat şi cuantificat de reclamantă la nivelul preţului concesiunii, acordarea acestuia fiind justificată de culpa contractuală imputată pârâtei şi dovedită în cauză. De altfel, critica privind greşita aplicare a prevederilor răspunderii civile contractuale ulterior ajungerii la termen a contractului de concesiune, cât priveşte obligarea sa la echivalentul lipsei de folosinţă a terenului dispus a fi eliberat, nu a fost invocată şi în apel, aceasta dovedindu-se a fi astfel formulată omisso medio, direct în recurs, ceea ce atrage inadmisibilitatea sa.

Corect nu a fost primită critica pârâtei, reiterată şi în recurs, privind lipsa de obiect a pretenţiilor solicitate cu titlu de lipsă de folosinţă, atâta timp cât s-a dovedit atât existenţa prejudiciului cât şi echivalentul acestuia, existenţa unor eventuale plăţi ulterioare expirării duratei concesiunii, urmând a fi valorificată în cadrul punerii în executare a dispoziţiilor sentinţei pronunţate în cauză.

Ca urmare, faţă de cele ce preced şi constatând că în cauză nu se constată incidenţa motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., recursul dedus judecaţii va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 141 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3813/2013. Civil. Expropriere. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 3817/2013. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3814/2013. Civil. Evacuare. Recurs