ICCJ. Decizia nr. 3872/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3872/2013
Dosar nr. 2051/198/2012
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 8 noiembrie 2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
La data de 14 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 2051/198/2012 plângerea contravențională formulată de petenta SC C.L. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N.
În motivarea plângerii formulate, petena a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este netemeinic și nelegal.
În dovedirea plângerii formulate, petenta a depus la dosar înscrisuri, în copie.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus înscrisuri în probațiune.
Prin sentința civilă nr. 1785 din 04 aprilie 2013, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brezoi, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoria Craiova, cu motivarea că potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale în România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, „(...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul” dispoziţii care sunt de imediată aplicare.
Prin sentinţa civilă nr. 9472 din 18 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi în consecinţă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Judecătoria Brezoi, reţinându-se în considerente că prev. art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, în vigoare la data sesizării instanţei, sunt aplicabile în speţă, respectiv instanţa în circumscripţia teritorială a căreia a fost săvârşită contravenţia.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru considerentele care urmează.
Înalta Curte constată că la data de 14 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 2051/198/2012 plângerea contravenţională formulată de petenta SC C.L. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie din 22 februarie 2012.
În pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie avut în vedere că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, C. proc. civ. a suferit numeroase modificări, introducându-se art. 1591, care stabileşte regimul juridic al excepţiei de necompetenţă, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetenţă şi până la ce moment al procesului.
Art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce situaţie competenţa teritorială este exclusivă. În speţă, este de ordine publică şi competenţa teritorială stabilită prin legi speciale, respectiv cea vizând contravenţiile, anume O.G. nr. 2/2001, care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă cu privire la art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa teritorială revine judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta, competenţa stabilită de O.G. nr. 2/2001 ca lege specială fiind una absolută, aşa încât competenţa nu se poate stabili în funcţie de instanţa de domiciliu a contravenientului.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a căreia circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”.
Această normă de competenţă teritorială, derogatorie de la disp. O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a II-a din Legea nr. 2/2012, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit disp. art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”.
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv:
- (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi
- (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materia contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc moficiări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, disp. art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013 la data de 14 martie 2012. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât această instanţă este competenţă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi disp. art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Brezoi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3822/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3993/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
