ICCJ. Decizia nr. 3998/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3998/2013
Dosar nr. 1591/90/2007/a1
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea s-a admis contestaţia formulată de P.M.E. în contradictoriu cu Primăria Oraşului Băile Olăneşti, s-a anulat dispoziţia din 18 februarie 2007 emis de primar şi s-a dispus restituirea în echivalent a terenului în suprafaţă de 1180 m.p. identificat în raportul de expertiză şi evaluat la suma de 186.546,20 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că respingerea notificării reclamantei, conform dispoziţiei atacate, s-a făcut greşit, întrucât prin certificatul de moştenitor depus la dosar, s-a demonstrat vocaţia de succesor a reclamantei de pe urma fostului proprietar al imobilului.
Având în vedere că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, deoarece conform raportului de expertiză întocmit în cauză, acesta este ocupat în întregime, instanţa a făcut aplicarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea urmând să se facă prin echivalent bănesc, reprezentând valoarea terenului, potrivit evaluării făcute de expert.
La data de 25 septembrie 2012, petenţii Primăria Oraşului Băile Olăneşti prin Primar, Primarul Oraşului Băile Olăneşti şi Oraşul Băile Olăneşti - prin Primar au formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, considerând că hotărârea trebuie lămurită sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului.
În motivarea cererii, petenţii au arătat că urmare a rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei, intimata P.M.E. a declanşat procedura executării silite împotriva lor, solicitând obligarea la plata sumei de 186.546,20 RON în mod nejustificat, ca urmare a interpretării eronate a dispozitivului sentinţei.
Prin dispoziţia nr. 69 din 16 februarie 2012, Primăria Oraşului Băile Olăneşti a dispus acordarea de despăgubiri echivalente în valoare de 186.546,20 RON intimatei P.M.E., despăgubiri pe care însă urmează a le plăti Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu procedura stabilită de Legea nr. 10/2001.
Au arătat petenţii, că din eroare executorul judecătoresc s-a îndreptat împotriva lor cu solicitarea acestei sume de la bugetul local, în condiţiile în care prin dispozitivul sentinţei s-a stabilit doar restituirea în echivalent a terenului în suprafaţă de 1180 m.p. identificat în raportul de expertiză şi evaluat la suma de 186.546,20 RON, fără a menţiona care este exact obligaţia Primăriei Oraşului Băile Olăneşti.
Aşa fiind, se impune lămurirea dispozitivului sentinţei în sensul că obligaţia instituţiei ar consta în emiterea dispoziţiei prin care să stabilească faptul că notificatoarea este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, dispoziţia urmând a fi înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă a pronunţat încheierea din data de 28 noiembrie 2012 prin care a respins cererea, reţinând că, în realitate, prin pretenţia formulată se tinde la modificarea dispozitivului, iar nu la o lămurire a acestuia în sensul art. 2811 C. proc. civ.
Aceasta, întrucât calea procedurală reglementată prin prevederile art. 2811 C. proc. civ. este menită să clarifice anumite nelămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti ori să înlăture eventuale dispoziţii potrivnice. În aplicarea acestor prevederi legale nu se poate modifica soluţia de fond pronunţată de instanţă, situaţie ce putea deveni incidentă doar în urma exercitării eventualelor căi de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii al cărei dispozitiv necesită lămuriri.
Tribunalul a reţinut că prin sentinţa menţionată, s-a dispus restituirea în echivalent a terenului în suprafaţă de 1180 m.p. identificat în raportul de expertiză şi evaluat la suma de 186.546,20 RON, iar modul de soluţionare a acestui capăt de cerere nu a fost infirmat de instanţa superioară, dimpotrivă, soluţia a fost menţinută în recurs, potrivit deciziei nr. 7433 din 26 noiembrie 2008 a Î.C.C.J.
În acest context, s-a apreciat că cererea prin care se solicită lămurirea dispozitivului sentinţei, în sensul că obligaţia instituţiei ar consta în emiterea dispoziţiei prin care să stabilească îndreptăţirea notificatoarei la acordarea măsurilor reparatorii, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, depăşeşte limitele fixate de art. 2811 din C. proc. civ.
Apelul declarat de petentă împotriva acestei încheieri a fost respins conform deciziei civile nr. 78 din 7 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ. de către tribunal.
Aceasta, întrucât dispozitivul sentinţei civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a dispus restituirea în echivalent a terenului în suprafaţă de 1180 m.p., identificat în raportul de expertiză şi evaluat la suma de 186.546,20 RON este clar, iar instanţa s-a pronunţat respectând principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.
A apreciat instanţa că a lămuri dispozitivul sentinţei, în sensul solicitat de către apelanţi, înseamnă a depăşi limitele învestirii, ceea ce ar conduce implicit la o modificare a sentinţei, excedând astfel dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Or, nemulţumirea în legătură cu modalitatea în care a fost soluţionată cauza putea fi invocată numai prin exercitarea căilor de atac, dar în speţă, sentinţa a fost confirmată atât prin decizia pronunţată în apel (nr. 90/A din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti) cât şi prin decizia civilă nr. 7433 din 26 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva deciziei au declarat recurs petenţii, care au susţinut următoarele aspecte de nelegalitate:
- În mod greşit instanţele de fond au apreciat că prin cererea formulată s-ar tinde la modificarea pe fond a soluţiei, demersul judiciar al petenţilor fiind ocazionat de exprimarea lacunară din dispozitivul sentinţei, care a condus la interpretarea eronată în ce priveşte întinderea şi aplicarea acestuia.
Esenţial este faptul că dispozitivul sentinţei se interpretează prin prisma considerentelor care constituie argumentaţia juridică pe care şi-a fundamentat instanţa soluţia de admitere a contestaţiei.
Or, din conţinutul considerentelor rezultă că instanţa a făcut aprecieri în legătură cu calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi imposibilitatea restituirii în natură a terenului, context în care, aplicând dispoziţiile Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii trebuie acordate în echivalent.
Raportând datele speţei la dispoziţiile aplicabile din Legea nr. 10/2001, rezultă că în sarcina autorităţii publice locale este reglementată obligaţia de soluţionare a notificării şi efectuare a propunerii de acordare a despăgubirilor, întocmirea dosarului şi înaintarea lui către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Nicăieri în cuprinsul hotărârii nu se menţionează că primăria va plăti din bugetul local aceste despăgubiri, aspect care ar fi fost vădit ilegal întrucât obligarea la acordarea despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile Cap. VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează obligaţia altei entităţi de a suporta despăgubirile.
- Potrivit dispozitivului sentinţei de lămurit, se menţionează doar „restituirea în echivalent a terenului în suprafaţă de 1180 m.p., identificat în raportul de expertiză şi evaluat la 186.546,20 RON”, fără a se menţiona exact obligaţia primăriei, aşa încât se impune lămurirea dispozitivului, prin menţionarea faptului că această obligaţie constă în emiterea dispoziţiei prin care să stabilească îndreptăţirea notificatoarei la măsuri reparatorii, dispoziţia urmând a fi înaintată Comisiei Centrale, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că dispozitivul este neclar, susceptibil de interpretări eronate decurge şi din aceea că executorul judecătoresc s-a îndreptat cu executarea silită asupra unei persoane care nu are calitatea şi posibilitatea plăţii despăgubirilor din bugetul local.
Prin respingerea cererii de lămurire a întinderii şi aplicării dispozitivului, instanţele de fond au menţinut aspectul neclar referitor la întinderea obligaţiilor stabilite în sarcina instituţiei recurente, ceea ce a permis executorului judecătoresc să se îndrepte direct asupra patrimoniului instituţiei recurente, fără nicio justificare legală.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând în principal, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat întrucât dispozitivul sentinţei a cărui lămurire s-a cerut este clar, nesusceptibil de interpretare, instanţa obligând petenta la restituirea în echivalent a terenului de 1180 mp, evaluat la 186.546,20 RON, nicidecum la emiterea unei dispoziţii.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- În primul rând, sub aspect formal, este neîntemeiată susţinerea intimatei conform căreia criticile deduse judecăţii nu ar fi unele de nelegalitate, susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., câtă vreme prin motivele formulate se pretinde, pe baza dezvoltării unor argumente justificative, încălcarea dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., cu referire şi la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Aşadar, este vorba despre invocarea unor aspecte de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că memoriul de recurs este fundamentat din punct de vedere juridic, făcând posibil controlul de legalitate.
- În privinţa criticilor formulate de către recurenţi, se constată că au caracter fondat.
Astfel, potrivit art. 2811 C. proc. civ., se poate cere lămurirea dispozitivului unei hotărâri, „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice”.
Contrar aprecierii instanţelor de fond, dispozitivul sentinţei civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, a cărui lămurire s-a solicitat, nu este unul clar, nesusceptibil de interpretare.
Potrivit conţinutului acestui dispozitiv, urmare a admiterii contestaţiei formulate de către P.M.E., s-a anulat dispoziţia din 18 februarie 2007 a primarului şi s-a dispus restituirea în echivalent a terenului de 1180 m.p., identificat în raportul de expertiză şi evaluat la suma de 186.546,20 RON, fără să se arate cui incumbă obligaţia de restituire.
Imprecizia dispozitivului sub aspectul debitorului obligaţiei şi neclaritatea soluţiei sub acest aspect rezultă şi din aceea că fiecare parte a ales o altă modalitate de executare a acestuia.
Astfel, Primarul oraşului Băile Olăneşti a emis, pe baza hotărârii judecătoreşti, dispoziţia nr. 69 din 16 februarie 2012 prin care „a propus acordarea de despăgubiri în cuantumul menţionat în sentinţă, urmând ca dispoziţia, împreună cu dosarul aferent notificării, să se înainteze Instituţiei Prefectului spre a fi comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor”.
Pe de altă parte, intimata, procedând la executare, a solicitat plata sumei de 186.546,20 RON de către primărie, în acest sens fiind emisă somaţie de către executorul judecătoresc la 25 ianuarie 2012.
Această neconcordanţă de interpretare a conţinutului dispozitivului este determinată de caracterul lacunar al acestuia, de imprecizia termenilor folosiţi, potrivit cărora se dispune restituirea terenului în echivalent, fără să se indice în sarcina cui se află această obligaţie.
Susţinerea intimatei, formulată inclusiv prin întâmpinarea din recurs, în sensul că „prin dispozitiv instanţa a obligat pe recurentă la restituirea în echivalent a terenului” este nereală şi ignoră de fapt conţinutul dispozitivului redactat în termenii anterior menţionaţi.
În acelaşi timp, caracterul confuz, neclar al soluţiei din dispozitiv nu este întregit de nişte considerente lămuritoare, justificative care să poată conduce la concluzia pretinsă de către intimată în legătură cu debitorul obligaţiei de restituit.
Astfel, în considerentele sentinţei nu există nicio argumentare pe acest aspect, instanţa limitându-se la a arăta de ce notificatoarea şi-a legitimat calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 şi de ce nu este posibilă restituirea în natură a terenului, ceea ce impune, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege, restituirea prin echivalent.
Susţinerea că în căile de atac nu a fost modificată această modalitate de restituire nu poate duce la concluzia pretinsă de intimată.
Aceasta întrucât, nici în apel şi nici în recurs, nu au fost formulate critici pe aspectul menţionat, pentru a se putea afirma că prin soluţiile adoptate instanţele de control judiciar ar fi validat, din acest punct de vedere, soluţia fondului.
Totodată, este lipsită de fundament aprecierea intimatei potrivit căreia recurenţii ar fi trebuit să exercite căile de atac pentru a obţine o schimbare a debitorului obligaţiei.
Aşa cum s-a arătat, din dispozitivul sentinţei nu rezultă că cei care ar fi trebuit să execute obligaţia de plată a despăgubirilor ar fi fost recurenţii, pentru ca aceştia să-şi legitimeze interesul în exerciţiul căilor de atac din acest punct de vedere.
Dimpotrivă, creditorul acestei obligaţii, care avea de valorificat o creanţă şi ar fi trebuit să aibă clar subiectul pasiv al raportului obligaţional, ar fi fost îndreptăţit în efectuarea acestui demers.
Cum în speţă, niciuna dintre părţi nu a declanşat un control judiciar pe acest aspect - pentru a se putea opune dezlegările jurisdicţionale şi autoritatea de lucru judecat a acestora - a rămas în fiinţă un dispozitiv neclar, care nu poate fi întregit, lămurit nici prin considerente explicative ale sentinţei (cum s-a arătat, pe acest aspect lipsind motivarea soluţiei).
În acest context, dispozitivul hotărârii trebuie lămurit în condiţiile permise de art. 2811 C. proc. civ., cu observarea cadrului legal în care s-a desfăşurat judecata anterioară şi stabilirea astfel, faţă de conţinutul deficitar al dispoziţiilor din dispozitivul hotărârii, a entităţii căreia îi revine obligaţia de plată a măsurilor reparatorii în echivalent.
Sub acest aspect, se reţine că judecata anterioară s-a desfăşurat în cadrul oferit de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Or, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată ca prin decizie/dispoziţie motivată să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Legea specială în materie, la care face trimitere textul menţionat, este reprezentată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care, potrivit art. 16, reglementează obligaţia predării acestor dispoziţii Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Aşadar, ceea ce în speţă trebuie reţinut ca fiind în sarcina unităţii deţinătoare nu poate fi obligaţia de plată a despăgubirilor de 186.546,20 RON, ci aceea de înaintare a propunerii de despăgubiri pentru respectiva sumă, Secretariatului Comisiei Centrale.
În acest sens se impune a fi lămurit dispozitivul sentinţei, fără ca aceasta să însemne, cum s-a pretins, o modificare a soluţiei, ci doar explicitarea înţelesului şi întinderii sale care, în absenţa unor elemente suficiente a condus la un început al executării silite în afara cadrului legal.
Nu este vorba, cum a susţinut intimata, despre o modificare a conţinutului obligaţiei, care rămâne aceeaşi, de plată a măsurilor reparatorii în echivalent, ci doar de precizarea cadrului legal în care se face plata (în condiţiile statuării generice, impersonale - „dispune restituirea prin echivalent” - a instanţei anterioare).
În consecinţă, găsind criticile întemeiate şi constatând caracterul nelegal al soluţiilor instanţelor de fond, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica decizia, în sensul admiterii apelului. Va fi schimbată în tot încheierea din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, astfel încât va fi admisă cererea şi lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că restituirea în echivalent a terenului de 1180 m.p., evaluat la suma de 186.546,20 RON, se realizează conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Primăria oraşului Băile Olăneşti, Primarul oraşului Băile Olăneşti şi Oraşul Băile Olăneşti împotriva deciziei nr. 78 din 7 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă .
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat împotriva încheierii din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, pe care o schimbă în tot.
Admite cererea formulată şi lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea în sensul că restituirea în echivalent a terenului de 1180 mp evaluat la 186.546,20 RON se realizează conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3997/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3999/2013. Civil. Plângere contestaţie... → |
|---|
