ICCJ. Decizia nr. 4035/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4035/2013
Dosar nr. 4546/30/2010/a2
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 176/R din 31 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a admis recursul reclamantei Banca Naţională a României - Sucursala Regională T. împotriva încheierii pronunţate la data de 10 septembrie 2012 de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4546/30/2010. A modificat încheierea atacată în sensul că a respins cererea de suspendare a judecăţii şi a trimis cauza în vederea continuării judecăţii la aceeaşi instanţă. A respins cererea pârâtei pentru acordarea de cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului şi, faţă de excepţia invocată, a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs sunt enumerate în conţinutul art. 299 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".
Cum hotărârea recurată nu face parte din categoriile enunţate, ci este o decizie irevocabilă dată de o instanţă de recurs este evident că o atare decizie nu poate forma obiect al unui nou recurs.
Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, situaţie în care din coroborarea acestui text de lege cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. rezultă că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 176/R din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, este inadmisibil.
Una din regulile care cârmuiesc exerciţiul căilor de atac este şi aceea a unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac. Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin chiar exerciţiul lui, reclamantul nu poate folosi de mai multe ori calea de atac a recursului împotriva aceleiaşi hotărâri şi deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În consecinţă, pentru considerentele expuse recursul se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC S. SRL împotriva deciziei civile nr. 176/R din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4034/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4036/2013. Civil. Evacuare. Pretenţii. Recurs → |
---|