ICCJ. Decizia nr. 4086/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4086/2013
Dosar nr. 3442/2/2012
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 13 din 11 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2472/339/2010, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii P.V., P.I. şi P.L. în contradictoriu cu pârâta S.V.I.G. SA Bucureşti; a obligat pârâta la plata către reclamanţii P.V. şi P.I. a sumei de 75.000 RON, din care 35.000 RON reprezentând daune materiale şi 40.000 RON cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta P.L. a sumei de 70.000 RON, din care 30.000 RON daune materiale şi 40.000 RON daune morale; a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de penalităţi în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 12 aprilie 2010, pentru sumele acordate; a fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ca urmare a incidentului rutier petrecut în data de 1 august 2009, în jurul orelor 20:39, numitul C.C.M., în timp ce se deplasa pe raza com. Bragadiru, jud. Teleorman, la volanul autoturismului marca R.C., cu nr. de înmatriculare AA, datorită vitezei excesive, a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un copac şi cu gardul ce împrejmuia curtea locuinţei numitului P.I. În incident au fost implicaţi şi numiţii P.I. şi P.M., care se aflau pe o bancă din faţa imobilului, astfel că în urma impactului numitul P.I. a decedat pe loc, iar P.M. a decedat ulterior, la data de 15 septembrie 2009 la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. În urma impactului a decedat şi persoana vinovată de producerea accidentului, numitul C.C.M., situaţie de fapt reţinută în baza rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. f), g) C. proc. pen.
Autovehiculul implicat în incident era asigurat în Bulgaria - poliţă asigurare RCA, societatea corespondent a asigurătorului bulgar fiind SC O. SA.
La data de 24 noiembrie 2010, după sesizarea instanţei de fond, între părţile prezentului litigiu a fost semnat un proces-verbal de conciliere prin care reclamanţilor li s-a adus la cunoştinţă oferta asigurătorului bulgar de a acorda despăgubiri în cuantum de 30.000 euro pentru fiecare persoană îndreptăţită.
Din Adresa nr. VII/26620 din 12 octombrie 2011, emisă de C.S.A., a rezultat că pârâta a înştiinţat reclamanţii despre disponibilitatea afirmată de asigurătorul bulgar de a acorda despăgubirile în cuantumul stabilit de instanţa de judecată având în vedere refuzul de a accepta oferta înaintată.
Faţă de situaţia de fapt mai sus enunţată, tribunalul a apreciat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, la o valoare aproximativă a cheltuielilor de 35.000 - 40.000 RON pentru fiecare înmormântare, pentru defunctul P.M. această sumă incluzând şi cheltuielile de spitalizare.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, instanţa a reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, toate aceste criterii subordonându-se conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel că tribunalul a apreciat că pierderea suferită a provocat reale prejudicii morale ambelor familii, prin aceea că ambele victime erau persoane active, susţinătoare ale propriilor familii, trauma fiind cu atât mai mare cu cât pierderea a intervenit fulgerător, independent de vreo culpă din partea victimelor sau a familiilor acestora.
Ca urmare, a apreciat că suma de 40.000 RON reprezintă o cuantificare rezonabilă a pierderii suferite, considerând totodată că nicio despăgubire materială nu va putea repara paguba provocată.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea de penalităţi în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 12 aprilie 2010, pentru sumele acordate, prima instanţă a analizat dispoziţiile art. 36 - 37 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 şi a reţinut că, în lipsa unei dovezi a datei de înaintare şi primire a notificărilor de către pârâtă, nu se poate fixa momentul de la care începe a curge termenul de 3 luni prevăzut în textul de lege indicat, astfel că nu se poate susţine încălcarea acestui termen de către pârâtă. În ceea ce priveşte respectarea celorlalte dispoziţii legale, tribunalul nu a reţinut nicio culpă în sarcina pârâtei, întrucât aceasta a comunicat, conform obligaţiei sale legale, motivele refuzului de a acorda despăgubiri, răspunzând invitaţiei de conciliere directă, astfel cum atestă Procesul-verbal din 24 noiembrie 2010.
În final, s-a concluzionat că nu există o încălcare a art. 36 din Normele C.S.A. pentru a se acorda penalităţi de întârziere.
Prin Decizia civilă nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu majoritate de voturi, a admis apelul declarat de reclamanţii P.V., P.I. şi P.L., împotriva Sentinţei civile nr. 13 din 11 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 25.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins apelul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA împotriva Sentinţei civile nr. 13 din 11 ianuarie 2012 şi împotriva Încheierii din 19 octombrie 2011, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, ca nefondat.
A obligat pârâta să plătească reclamanţilor P.V. şi P.I., suma de 160,38 RON şi reclamantei P.L., suma de 164,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
S-a reţinut că în cauză sunt aplicabile Normele adoptate prin Ordinul nr. 8/2008 al Preşedintelui C.S.A., având în vedere că poliţa RCA în discuţie a fost emisă la 10 iunie 2009, anterior intrării în vigoare a Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, întrucât părţile au avut opinii diferite pe acest aspect.
În ceea ce priveşte apelul reclamanţilor P.V., P.I. şi P.L.:
În raport de situaţia de fapt corect reţinută, prima instanţă a apreciat greşit cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, acordând doar suma de 40.000 RON pentru fiecare victimă decedată, ceea ce nu reprezintă o reparaţie echitabilă, în circumstanţele cauzei.
Instanţa de apel a obligat pârâta la plata unor despăgubiri pentru daune morale în cuantum de câte 25.000 euro, pentru fiecare reclamant, în stabilirea întinderii acestor despăgubiri avându-se în vedere criterii precum gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanţa valorilor lezate, lipsa culpei victimei în producerea accidentului, scopul acordării despăgubirilor pentru daune morale celor care au suferit traume psihice şi afective, acela de a oferi o satisfacţie compensatorie de natură a alina suferinţa încercată, fără însă a se transforma într-un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză.
Curtea a apreciat că, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale acordate reclamanţilor P.V., P.I. şi P.L., acesta a fost stabilit în mod just de instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat.
Instanţa a apreciat ca fiind corectă şi menţinerea soluţiei de respingere pronunţată de tribunal pe capătul de cerere având ca obiect penalităţile de întârziere de 0,1% pe zi, prevăzute de art. 37 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, deşi acest motiv de apel a constituit obiect al divergenţei, întrucât un membru al completului şi-a exprimat iniţial opinia în sensul admiterii, avându-se în vedere că, deşi reclamanţii au formulat prima cerere de despăgubire la data de 12 aprilie 2010, au omis să precizeze suma de bani pretinsă, acest aspect fiind reţinut în cuprinsul Adresei nr. VIII/17001 din 25 iunie 2010 emise de C.S.A.
Reclamanţii au precizat cuantumul despăgubirilor solicitate abia printr-o cerere comunicată pârâtei la data de 21 mai 2010, astfel că asigurătorul nu mai era ţinut a răspunde în termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 alin. (2) din Normele C.S.A. adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, întrucât, în cursul termenului de răspuns, la data de 10 august 2010, persoanele prejudiciate au renunţat la soluţionarea amiabilă a cererii de despăgubire, sesizând instanţa de judecată cu acţiune în pretenţii.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC O.V.I.G. SA:
Prin respingerea cererii de amânare formulată de avocatul pârâtei şi soluţionarea excepţiilor prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive la termenul din 19 octombrie 2011, prima instanţă a procedat în mod legal, fără a-i încălca pârâtei dreptul la apărare şi la un proces echitabil, reţinând că existenţa altor angajamente ale avocatului pârâtei, în dosare programate în aceeaşi zi, nu constituie un motiv temeinic de amânare a unei cauze, în sensul art. 156 C. proc. civ.
Şi excepţia prematurităţii a fost corect respinsă de prima instanţă, în raport de prevederile art. 7201 C. proc. civ., în condiţiile în care între părţi s-a încheiat la data de 24 noiembrie 2010 un proces-verbal de conciliere, ocazie cu care asigurătorul a prezentat oferta de despăgubire, iar din Adresa nr. VII/26620 din 12 octombrie 2011 emisă de C.S.A. a rezultat în mod neechivoc refuzul de acordare a despăgubirii pe cale amiabilă.
Şi în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei soluţia este bună, fiind evident că, în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus la data de 19 aprilie 2011, reclamanţii au precizat cadrul procesual pasiv, arătând expres că au înţeles să cheme în judecată pe societatea B.I.P. prin SC O. SA în calitate de reprezentant de despăgubiri în România al societăţii bulgare (conform art. 11 şi urm. din Normele C.S.A.).
Astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi în dispozitivul sentinţei atacate, SC O. SA este menţionată în calitate de pârâtă fără vreo altă menţiune, din considerentele sentinţei şi din Încheierea de la 19 octombrie 2011 rezultă că prima instanţă a avut în vedere obligarea pârâtei la despăgubiri nu în nume propriu, ci în calitate de corespondent "carte verde" al asigurătorului bulgar, că această neconcordanţă nu poate duce însă la admiterea excepţiei invocate, ci poate fi remediată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., fiind vorba de o eroare sau omisiune cu privire la calitatea părţii.
În ceea ce priveşte admisibilitatea probării cu martori a daunelor materiale constând în cheltuieli de înmormântare şi pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, s-a reţinut că prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 8/2008 nu limitează mijloacele de probă care pot fi utilizate într-un proces în faţa instanţei.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâta să plătească reclamanţilor P.V. şi P.I. suma de 160,38 RON şi reclamantei P.L. suma de 164,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva Deciziei civile nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat recurs reclamanţii P.V., P.I. şi P.L., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere şi a diferenţei cheltuielilor de judecată menţionate.
În criticile formulate, după o prezentare a situaţiei de fapt, recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă următoarele:
- În mod nelegal, instanţa de apel a respins capătul de cerere privind penalităţile de întârziere de 0,1% pe zi prevăzute de art. 37 din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 8/2008, în condiţiile în care au arătat că termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 din Normele C.S.A., în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii de despăgubire, trebuia calculat în cel mai rău caz de la data de 21 mai 2010, când au indicat sumele pretinse, deşi cererea de despăgubire fusese formulată anterior, la 12 aprilie 2010.
- Legat de cheltuielile de judecată, au susţinut că în mod greşit a fost obligată pârâta numai la plata sumei de 160,38 RON şi respectiv 164,17 RON, apreciind că numai aceste sume au fost plătite, şi nu a luat în considerare şi sumele de 80,78 RON şi de 78,88 RON, cu care au fost daţi în debit la autorităţile locale, pentru plata taxei judiciare de timbru, sume care vor fi plătite, astfel că dacă s-ar încerca recuperarea acestora ar fi nevoie de un alt proces.
Analizând recursul declarat de reclamanţii P.V., P.I. şi P.L. împotriva Deciziei civile nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica recurenţilor-reclamanţi având ca obiect neacordarea penalităţilor de întârziere, prevăzute de art. 37 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, pentru sumele la care a fost obligată pârâta, nu poate fi primită, întrucât s-a avut în vedere faptul că, deşi reclamanţii au formulat prima cerere de despăgubire la data de 12 aprilie 2010, aceştia au omis să precizeze suma de bani pretinsă, acest aspect fiind reţinut şi în cuprinsul Adresei nr. VIII/17001 din 25 iunie 2010, emisă de C.S.A.
Cum reclamanţii au precizat cuantumul despăgubirilor solicitate prin cererea comunicată pârâtei la data de 21 mai 2010, se constată că asigurătorul nu mai era ţinut a răspunde în termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 alin. (2) din Normele C.S.A. adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, întrucât, în cursul termenului de răspuns, la data de 10 august 2010, persoanele prejudiciate au renunţat la soluţionarea amiabilă a cererii de despăgubiri, sesizând instanţa de judecată cu prezenta acţiune în pretenţii.
În atare situaţie, nu se poate reţine nici culpa pârâtei, întrucât aceasta a comunicat, conform obligaţiei sale legale, motivele refuzului de a acorda despăgubiri, răspunzând invitaţiei de conciliere directă astfel cum atestă Procesul-verbal din 24 noiembrie 2010.
Şi motivul de recurs al recurenţilor-reclamanţi, prin care au susţinut greşita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, numai la suma de 160,38 RON şi respectiv 164,17 RON, este nefondat.
Este adevărat că pârâta este cea care a căzut în pretenţii în sensul dispoziţiilor art. 274 pct. 1 C. proc. civ., dar este de reţinut că motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată vizează un aspect de netemeinicie ce nu mai poate fi analizat în această cale de atac a recursului, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.V., P.I. şi P.L. împotriva Deciziei civile nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4084/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4092/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
