ICCJ. Decizia nr. 4119/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 4119/2013
Dosar nr. 7584/114/2011
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din verificarea actelor dosarului constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată la 27 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ, sub nr. 7584/114/2011, reclamanta SC M.S. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.C.R. SA - Sucursala Buzău, solicitând să se constate încetată valabilitatea Contractului de credit din 8 ianuarie 2007, conform dispoziţiilor art. 11.4 din contract, iar în subsidiar să se dispună înlăturarea obligaţiei de achitare a dobânzii majorate, conform art. 5.6 din acelaşi contract.
Prin sentinţa nr. 3153 din 16 noiembrie 2012, Tribunalul Buzău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
Între reclamantă, în calitate de beneficiar şi pârâtă, în calitate de creditor s-a încheiat Contractul de credit din 8 ianuarie 2007, prin care aceasta din urmă a acordat reclamantei un credit pentru investiţii în sumă de 330 000 lei, cu o durată de 10 ani, rambursabil în 60 de rate lunare egale în valoare de 2. 750 lei fiecare, cu scadenţa finală la 6 ianuarie 2017, dobânda curentă aplicabilă fiind de 15 % pe an.
Potrivit art. 5.6 din contract, în cazul nerambursării ratelor de credit la termenele stabilite, pentru ratele de credit restante banca urma să perceapă o dobândă majorată al cărei nivel era echivalent cu procentul dobânzii curente, la care se adăugau 3 puncte procentuale pe an, iar potrivit art. 11.4 din contract încetarea valabilităţii contractului de credit era condiţionată de rambursarea integrală a creditului acordat şi de achitarea dobânzilor aferente, a comisioanelor, spezelor şi a oricăror altor sume datorate de împrumutată băncii.
În urma analizei coroborate a probatoriului administrat, tribunalul a conchis că reclamanta nu şi-a executat integral obligaţiile asumate, răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză tehnică contabilă efectuată în cauză fiind în sensul că reclamanta a achitat în contul creditului acordat suma totală de 423. 666,07 lei şi că mai are de plată cu titlul de credit suma de 88. 966,88 lei, la care banca urmează să calculeze dobânzi până la achitarea integrală.
Faţă de aceste constatări, prima instanţă a apreciat că ambele petite ale acţiunii sunt neîntemeiate, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a opera condiţiile înscrise în clauzele prevăzute la art. 5.6 şi art. 11.4 din convenţia părţilor.
Referitor la invocarea de către reclamantă a prevederilor Legii nr. 193/2000 relativ la perceperea dobânzilor majorate pentru ratele de credit restante, tribunalul a reţinut că actul normativ menţionat nu este aplicabil în speţă, în contextul în care la art. 2 alin. (1) se defineşte expres noţiunea de consumator ca fiind "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale", reclamata - societate comercială - neîncadrându-se în această categorie.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită.
Prin Decizia civilă nr. 30 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiesti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ si fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reţinând în esenţă ca fiind justă hotărârea atacată şi apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situaţia de fapt stabilită ca urmare a unei analize judicioase şi coroborate a probatoriilor administrate.
III. împotriva deciziei anterior evocate, în termen legal a declarat recurs reclamanta, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, în principal cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în vederea soluţionării tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită şi, în subsidiar, admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulată.
În cuprinsul memoriului depus la dosar, reclamanta a dezvoltat două critici principale.
Prima dintre ele vizează soluţionarea de către instanţa de apel a unuia dintre petitele cererii introductive, fără ca prima instanţă să fi dispus asupra acestuia, sens în care a susţinut că prin decizia atacată a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care a solicitat înlăturarea obligaţiei contractuale prevăzute în sarcina sa de a achita dobândă majorată, atât în raport de cauzele de forţă majoră care au împiedicat-o să achite la un moment dat ratele creditului, cât şi din perspectiva clauzelor pretins abuzive cuprinse în convenţia de credit ce formează actul dedus judecăţii, în condiţiile în care tribunalul nu a analizat cauzele de forţă majoră invocate.
Cea de-a doua critică dezvoltată de reclamantă se referă la pronunţarea deciziei atacate cu greşita interpretare a legii, sens în care se susţine că soluţia instanţei de apel este rezultatul analizei parţiale a raportului de expertiză tehnică contabilă administrată în cauză şi a ignorării unei părţi importante a acestuia.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins în raport de următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepţia actuală, este cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări, se constată că reclamanta, în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., structurând criticile formulate subsumat textului legal menţionat.
Urmare celor anterior expuse, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, sens în care va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă SC B.C.R. SA-prin Sucursala Judeţeană Buzău în baza dispoziţiilor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Din dezvoltarea primei critici formulate de reclamantă, potrivit căreia se susţine că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere din acţiunea introductivă, fără ca prima instanţă să fi dispus asupra acestuia, Înalta Curte reţine că recurenta, în concret, invocă pronunţarea deciziei atacate cu încălcarea dispoziţiilor art. 2971alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ.
Norma legală anterior evocată prevede că: "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare."
Din economia textului legal precitat rezultă indubitabil că legiuitorul a creat pentru judecătorul instanţei de apel posibilitatea de a anula hotărârea atacată şi de a reţine cauza spre rejudecare doar atunci când prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului şi doar în ipoteza în care părţile nu au solicitat expres să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ceea ce nu este cazul în speţă.
În cauză, soluţia de respingere a apelului este justă şi legală, instanţa de prim control judiciar în mod corect nefăcând aplicarea dispoziţiilor art. 2971 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., în condiţiile în care nu se poate reţine că tribunalul nu s-ar fi pronunţat asupra fondului cauzei.
Astfel, faptul că prima instanţă nu a detaliat exhaustiv argumentele pentru, care a respins petitul privind înlăturarea dobânzii majorate formulat de reclamantă în subsidiar, menţionând doar dispoziţiile art. 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute trebuie executate cu bună credinţă, fără o amplă analiză a cauzei de forţă majoră invocată în susţinerea acestei pretenţii, nu are semnificaţia necercetării fondului, de natură să atragă incidenţa art. 2971 alin. (1) C. proc. civ. şi să determine instanţa de apel să anuleze hotărârea atacată.
De asemenea, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de prim control judiciar, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, a analizat argumentul fondat pe cauza de forţă majoră invocat de reclamantă în susţinerea acestui petit şi, în raport de probatoriul administrat, apreciindu-l ca neîntemeiat l-a respins.
Totodată, Înalta Curte reţine că, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa nu este ţinută să răspundă fiecărui argument formulat de părţi, dacă din considerentele expuse rezultă fără echivoc elementele care i-au format convingerea, aşa cum este cazul în speţă.
Referitor la critica privind greşita aplicare a legii în analiza raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, Înalta Curte apreciază că aceasta critică a fost formulată strict formal, din dezvoltarea sa rezultând indubitabil că reclamanta critică în realitate interpretarea probatoriului administrat, tinzând la reanalizarea situaţiei de fapt în cauză şi nicidecum a neiegaiitătii deciziei atacate, fapt ce nu poate face obiectul cenzurii instanţei de recurs şi nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă SC B.C.R. SA prin Sucursala Judeţeană Buzău.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.S. SRL Buzău împotriva Deciziei civile nr. 30 din 17 aprilie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4108/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4243/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
