ICCJ. Decizia nr. 4125/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 4125/2013
Dosar nr. 1546/1259/2011
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din analiza actelor dosarului constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată la 16 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului Comercial Argeş sub nr. 1546/1259/2011, reclamantele P.V. şi D. (fostă P.) D.D. au chemat-o în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru daune morale în sumă de 3.000.000 euro pentru P.V. - în calitate de mamă şi 1.000.000 euro pentru D. (fostă P.) D.D. - în calitate de soră a defunctului P.l.D. şi la despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 20.000 euro pentru fiecare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 85 din 23 octombrie 2012, Tribunalul Comercial Argeş a declinat competenţa materială a soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 406 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat-o pe pârâta SC A.R.A. SA să plătească reclamantei P.V. suma de 70.000 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune morale şi suma de 20.000 euro reprezentând daune materiale, iar reclamantei D. (fostă P.) D.D. suma de 70.000 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune morale. De asemenea, a obligat pârâta în favoarea reclamantelor la plata sumei de 12.400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul, în raport de probatoriile administrate, a stabilit că reclamantele sunt mama şi sora defunctului P.l.D., decedat în urma accidentului rutier produs la 07 februarie 2011, urmare a impactului frontal dintre autoturismul ce circula pe sensul de deplasare Piteşti-Slatina, condus de C.D.D., cu autoutilitara condusă de T.V.C.
În raport de situaţia de fapt stabilită, prima instanţă, a reţinut incidenţa prevederilor Ordinului din 2010 al C.S.A. pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule şi a dispoziţiilor Legii nr. 71/2011, în considerarea cărora a avut în vedere că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate, să fie juste şi raţionale în contextul cadrului socio-economic existent în România şi al împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a reţinut că reclamantele au dovedit prejudiciul material suferit şi în consecinţă că sunt îndreptăţite la acoperirea acestora.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.400 lei.
II. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamantele P.V. şi D. (fostă P.) D.D., cât şi pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 62 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul formulat de pârâta SC A.R.A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 02 octombrie 2012 şi a sentinţei civile nr. 406 din 31 octombrie 2012, pronunţate de Tribunalul Argeş, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor materiale la 25.500 lei şi pe cel al despăgubirilor morale la câte 20.000 euro pentru fiecare dintre reclamante şi a menţinut în rest sentinţa atacată. A respins apelul formulat de reclamantele P.V. şi D. (fostă P.) D.D. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Referitor la cuantumul daunelor materiale, Curtea a apreciat că în mod nejustificat prima instanţă a acordat cu acest titlul suma de 20.000 euro, în condiţiile în care la dosarul cauzei se regăsesc dovezi care atestă cheltuieli doar în sumă de 25. 455 lei, situaţie în raport de care, în considerarea art. 998 C. civ., respectiv a art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995, a diminuat despăgubirile materiale solicitate de reclamanta P.V. la suma de 25.500 lei.
În ceea ce priveşte petitul referitor la daunele morale, instanţa de apel a apreciat că sumele acordate celor două reclamante de către prima instanţă sunt excesive, motiv pentru Ie-a redus la câte 20.000 euro, considerând că această sumă respectă principiul proporţionalităţii şi menţine un just echilibru între fapta comisă şi cuantumul despăgubirilor, având în vedere şi principiul echităţii aplicat de C.E.D.O. în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor.
În considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, a fost respins apelul reclamantelor.
III. Împotriva Deciziei civile nr. 62 din 3 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în termen legal au declarat recurs reclamantele P.V. şi D.D.D., criticând-o fără să indice motivele de nelegalitate pe care şi-au fondat criticile şi solicitând în principal admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru a beneficia de un proces echitabil, în vederea cercetării fondului cauzei, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu şi schimbării hotărârii primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive astfel cum a fost formulată şi respingerea apelului pârâtei.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantele au susţinut că instanţa de apel Ie-a încălcat dreptul la apărare consacrat de dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. şi ale art. 6 din C.E.D.O., prin aceea că la termenul din 27 martie 2013, la care au avut loc dezbaterile, nu s-a acordat un nou termen în cauză, deşi avocatul ales se afla în imposibilitate de prezentare, fiind reţinut într-un ambuteiaj-accident, produs pe autostrada Bucureşti - Piteşti, în timp ce se deplasa către instanţă şi a informat prin fax instanţa despre această situaţie, transmiţând şi delegaţia avocaţială.
O altă critică formulată de reclamante vizează pronunţarea deciziei atacate cu încălcarea dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. şi ale Ordinului C.S.A. din 2010 prin reducerea drastică şi nejustificată a cuantumului despăgubirilor acordate pentru acoperirea daunelor morale şi materiale suferite prin moartea fiului, respectiv fratelui lor, pe care Ie-a minimizat nejustificat.
Au mai susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motive de natură să sprijine soluţia pronunţată, reproducerea unor fraze din doctrina în materie referitoare la respectarea principiului proporţionalităţii între fapta comisă şi cuantumul despăgubirilor neconstituind, în opinia lor, argumente pertinente pentru reducerea daunelor morale la suma de 20. 000 euro.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ. apreciază că aceste critici pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi, urmând a cenzura recursul din perspectiva acestor texte legale, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. reglementează admisibilitatea recursului în condiţiile în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, faţă de susţinerile reclamantelor în sensul că argumentele reţinute în considerentele deciziei recurate sunt insuficiente pentru a susţine soluţia admiterii apelului declarat de pârâtă, cu consecinţa schimbării sentinţei primei instanţe şi a reducerii cuantumului daunelor morale, Înalta Curte apreciază că aceste susţineri pot fi încadrate în motivul de nelegalitate anterior evocat, dar că sunt nefondate, în considerarea următoarelor:
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la administrarea şi interpretarea probelor nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304, recursul fiind o cale de atac nedevolutivă, care nu-şi propune o reapreciere a probelor.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar, raportat la speţă, decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Astfel, Înalta Curte constată că diminuarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantelor de către instanţa de apel este rezultatul unei aprecieri rezonabile şi echitabile de natură să ofere o satisfacţie compensatorie pentru prejudiciul moral suferit, fără însă a constitui venituri nejustificate pentru victime.
În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menţionat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, de importanţa valorilor lezate, de măsura în care aceste valori au fost lezate, de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi de măsura în care Ie-a fost afectată situaţia socială şi familială.
În cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, evidenţiind - aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - elementele care definesc gravitatea prejudiciului pe baza probatoriul administrat în cauză şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate, ceea ce infirmă susţinerea recurentelor reclamante despre nemotivarea hotărârii.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Subsumat acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticile prin care reclamantele au invocat încălcarea dreptului lor la apărare consfinţit de art. 156 C. proc. civ. şi de art. 6 din C.E.D.O şi încălcarea prevederilor art. 998-999 C. civ. si ale Ordinului C.S.A. din 2010.
Art. 156 C. proc. civ. prevede că: " Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."
Raportând conţinutul normei legale la situaţia concretă în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acesteia, în contextul în care legiuitorul nu obligă, ci lasă la aprecierea judecătorului posibilitatea acordării unui nou termen în cauză pentru lipsă de apărare şi impune în sarcina acestuia, în caz de respingere a cererii, obligaţia amânării pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, obligaţie căreia instanţa s-a conformat, amânând pronunţarea de la 27 martie 2013 la 3 aprilie 2013, critica fiind astfel nefondată.
În acest context, Înalta Curte apreciază că recurentele nu au făcut dovada că avocatul ales a formulat concluzii scrise în intervalul de amânare a pronunţării ori că a formulat cereri noi, apte a conduce la repunerea cauzei pe rol, de aceea nu s-a dovedit în ce mod respingerea cererii de amânare a judecăţii a vătămat interesul recurentelor.
Situaţia este similară şi din perspectiva pretinsei încălcări a art. 6 din C.E.D.O, fiind evident că, în speţă, dreptul reclamantelor la un proces echitabil a fost respectat.
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., care prevăd că: "Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara" şi că: "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa", Înalta Curte reţine că simpla afirmaţie întemeiată pe diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru daunele morale suferite nu poate fi apreciată ca încălcare a normelor precitate, în contextul în care acţiunea reclamantelor a fost admisă, iar cuantumul daunelor morale a fost stabilit în funcţie de criteriile statuate de jurisprudenţa în materie.
Pentru aceleaşi argumente, nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor Ordinului C.S.A. din 2010, cu atât mai mult cu cât reclamantele nu precizează expres care dintre prevederile actului normativ au fost încălcate şi în ce anume constă pretinsa încălcare.
Pentru toate considerentele anterior expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele P.V. şi D.D.D. împotriva Deciziei civile nr. 62 din 3 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele P.V. şi D.D.D. împotriva Deciziei civile nr. 62 din 3 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4583/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4584/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
