ICCJ. Decizia nr. 4315/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4315/2013
Dosar nr. 26825/3/2009*
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Neamţ la 29 decembrie 2008, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 608/2008, emisă de pârâtă şi să fie obligată aceasta să emită o decizie de declinare a competenţei în favoarea Primăriei Bicaz.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, pârâta i-a respins notificarea prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 2244 mp expropriat prin Decretul nr. 216/1959 în vederea construirii lacului de acumulare I.M., Bicaz, în loc să-şi decline competenţa printr-o decizie motivată în favoarea Primăriei Bicaz, în conformitate cu art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 484/c din 13 mai 2009, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 26825/3/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 771 din 25 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 terenul se afla în extravilanul localităţii, ca şi în prezent, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluţia respingerii notificării fiind corectă.
Prin decizia nr. 719 A din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că prima instanţă a stabilit în mod legal că singura unitate deţinătoare care are competenţa de a se pronunţa asupra notificării este SC H. SA, această soluţie fiind justificată de puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 753/c/2006 a Tribunalului Neamţ, care a statuat irevocabil că Primăria Oraşului Bicaz nu are competenţa de a soluţiona notificarea formulată de reclamant pentru terenul în litigiu.
În consecinţă, cel de-al doilea motiv de apel prin care s-a criticat sentinţa apelată sub aspectul nedeclinării notificării către Primăria Oraşului Bicaz, s-a constatat a nu fi fondat.
S-a constatat, însă, că instanţa de fond a aplicat nelegal dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respingând contestaţia formulată de reclamant pe considerentul că terenul în litigiu nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001.
Curtea a apreciat că terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 întrucât nicio dispoziţie din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru ipoteza în care bunul se află inclus în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC H. SA, susţinând că terenul solicitat în prezenta procedură s-a aflat atât la data exproprierii, cât şi la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în extravilanul localităţii, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 8, nu face obiectul acestei legi.
Prin decizia nr. 8608 din 7 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursul declarat de SC H. SA ca nefondat, reţinând că, la data exproprierii, astfel cum rezultă din adresa din 2005 emisă de Primăria Oraşului Bicaz, terenul în litigiu se afla în intravilanul localităţii. La data intrării în vigoare a legii speciale şi în prezent, terenul în litigiu, deţinut necontestat de pârâtă, se află în extravilanul localităţii.
S-a constatat că pentru a fi exclus de la incidenţa Legii nr. 10/2001, imobilul trebuie să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar şi reparaţia pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative.
Or, nicio dispoziţie din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru ipoteza în care terenul se află inclus în patrimoniul unei societăţi comerciale (de stat ori privaizată).
Rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1286 din 15 iunie 2012, a admis contestaţia formulată de reclamantul M.C., astfel cum a fost precizată.
A anulat în parte decizia nr. 608 din 23 septembrie 2008 emisă de SC H. SA şi a constatat că moştenitorii notificatoarei M.V., respectiv G.A., N.M., M.C., I.I.R. şi J.L. au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 2244 mp teren situat în Bicaz, I.A., expropriat prin Decretul nr. 216/1959, în prezent aflat sub apele lacului de acumulare Bicaz, I.M.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.395,31 RON.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că pentru imobilele construcţii demolate a fost emisă dispoziţia din 13 martie 2009 a Primarului Oraşului Bicaz, prin care s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent.
Cât priveşte diferenţa de teren în suprafaţă de 2244 mp, ce face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de casare, tribunalul a constatat că aceasta s-a aflat în proprietatea autorului notificatoarei, C.M., fiind expropriată în vederea realizării lacului de acumulare I.M., Bicaz.
Constatând imposibilitatea de restituire în natură a acestei suprafeţe de teren, în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a dispus restituirea sub forma măsurilor reparatorii în echivalent.
Cât priveşte persoanele ce sunt îndreptăţite la restituire, tribunalul a constatat că notificarea a fost formulată de M.V., aşa încât, în raport de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ea beneficiază şi de cotele celorlalţi moştenitori, copiii săi şi ai defunctului. S-a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au în vedere numai formularea notificării, nu şi a eventualelor contestaţii privind modul de soluţionare a acesteia, iar pe de altă parte, dreptul la măsuri reparatorii în echivalent face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei şi, în consecinţă, revine tuturor moştenitorilor săi.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs, calificat ca apel în şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012, pârâta SC H. SA, invocând interpretarea greşită a legii, precum şi faptul că, deşi calitatea procesuală activă aparţine exclusiv contestatorului M.C., care a atacat în nume propriu decizia menţionată, instanţa de judecată a făcut constatări cu privire la alţi moştenitori ai numitei M.V., care nu au fost părţi în proces. S-a arătat că, astfel, s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin contestaţie, stabilindu-se şi pentru aceşti moştenitori măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 48 A din 14 februarie 2013, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC H. SA şi a obligat-o pe aceasta la 532,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa de apel a constatat că în cauză se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/2001, acest aspect fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 719/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 8608/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte critica din cel de-al doilea motiv de apel s-a reţinut că în dispoziţia de respingere a notificării formulate de numita M.V. s-a făcut referire la toţi moştenitorii rămaşi de pe urma proprietarului.
Astfel, chiar dacă plângerea a fost formulată numai de către M.V. şi nu şi de restul moştenitorilor, această plângere profită şi celorlalţi moştenitori.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC H. SA, societate în insolvenţă, reprezentată de administrator judiciar euro I. SPRL, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a invocat, într-o primă critică, încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi greşita aplicare a legii, raportat la faptul că atât la data exproprierii, cât şi la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul în discuţie se afla în extravilanul localităţii.
Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat faptul că, prin sentinţa primei instanţe, menţinută de instanţa de apel, s-a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind astfel întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
S-a susţinut că, deşi pe parcursul procesului, a avut calitate procesuală activă exclusiv contestatorul M.C., care a atacat în mod propriu decizia menţionată, instanţa de judecată, în dispozitivul hotărârii pronunţate, a făcut constatări cu privire la alţi moştenitori ai numitei M.V., care nu au fost părţi în proces.
S-a învederat că la ultimul termen de judecată în apel, respectiv la data de 14 februarie 2013, a fost depus certificatul de calitate de moştenitor din 4 februarie 2013, când apelul era în stare de judecată şi reprezentantului societăţii i s-a acordat cuvântul în susţinerea căii de atac.
Intimatul reclamant M.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de pârâta recurentă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte critica formulată prin primul motiv de recurs vizând inaplicabilitatea dispoziţiei Legii nr. 10/2001, Curtea va constata că aspectele invocate au fost dezlegate cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 719/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 8608/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deoarece nicio dispoziţie din legea fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru ipoteza în care terenul se află inclus în patrimoniul unei societăţi comerciale.
Prin urmare aceste constatări ale instanţelor cu privire la aplicabilitatea legii speciale, făcute într-un alt ciclu procesual, nu mai pot fi cenzurate în prezentul recurs, motiv pentru care se va aprecia ca nefondată critica pârâtei recurente întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nici critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primită.
Într-adevăr, notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. a fost formulată de M.V., autoarea lui M.C., f. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aceasta beneficiind de cotele celorlalţi moştenitori, copiii săi şi ai defunctului.
Cu toate acestea, în dispoziţia de respingere a notificării s-a făcut referire la toţi moştenitorii rămaşi de pe urma fostului proprietar, argument în raport de care instanţele de fond şi apel au apreciat corect că plângerea formulată de reclamant în nume propriu profită tuturor moştenitorilor, potrivit certificatului de calitate de moştenitor depus la dosar, în concordanţă cu dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere decesul notificatoarei, precum şi calitatea de moştenitori a copiilor şi nepoţilor săi, necontestată de niciunul dintre aceştia, şi nici de reclamant, astfel cum rezultă din sesizarea de deschidere a procedurii succesorale, tribunalul a constatat corect că aceştia au calitate de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost formulată doar de reclamant.
Instanţele de fond şi apel au interpretat corect dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că acestea au în vedere numai formularea notificării, nu şi a eventualelor contestaţii privind modul de soluţionare a acesteia.
Pe de altă parte, se va reţine că dreptul la măsuri reparatorii în echivalent ce face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, revine tuturor moştenitorilor acesteia, conform certificatului de calitate depus la solicitarea instanţei în faza procesuală a apelului, cale de atac devolutivă.
Prin urmare, critica de nelegalitate formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este nefondată, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pe care s-a întemeiat acest motiv de recurs, nu este aplicabil hotărârilor instanţelor de control judiciar (în speţă, de apel), prin care se păstrează în întregime soluţia atacată, respingându-se calea de atac, întrucât în această situaţie instanţa nu rejudecă cererea de chemare în judecată pentru a se putea spune că s-a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Motivul întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat, întrucât niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu se circumscrie acestuia, respectiv greşitei interpretări a actului juridic dedus judecăţii, sau schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefundat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC H. SA împotriva deciziei nr. 48 A din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4314/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4316/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
