ICCJ. Decizia nr. 4320/2013. Civil. Punere sub interdicţie. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4320/2013
Dosar nr. 4133/192/2011
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale, a fost admisă cererea formulată de petentul M.G., s-a dispus punerea sub interdicţie a numitului M.I. şi numirea lui M.G. în calitatea de tutore al pârâtului, în vederea reprezentării şi apărării intereselor legale ale acestuia.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. civ. şi C. proc. civ. ce reglementează instituţia punerii sub interdicţie, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală (psihiatrică) şi starea bolnavului, astfel cum a fost percepută de instanţă la momentul verificării prin întrebări directe adresate pârâtului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.G., solicitând casarea hotărârii pronunţate de Judecătoria Bolintin Vale.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, invocată din oficiu, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.G. şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 6 noiembrie 2012 s-a solicitat punerea sub interdicţie a pârâtului M.I. şi numirea reclamantului în calitate de tutore al acestuia.
Dispoziţiile art. 106 alin. (2) din noul C. civ. prevăd că „Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod”.
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din noul C. civ., procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită instanţă de tutelă.
Prevederile art. 76 din Legea nr. 76/2012 arată că, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.
Potrivit art. 168 din noul C. civ., soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească se face potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.
Art. 1 C. proc. civ. stabileşte plenitudinea de competenţă a judecătoriilor. Prin urmare, întrucât nu există un text de lege prin care să fie dată în competenţa de primă instanţă a tribunalului judecarea cererii de punere sub interdicţie, competenţa materială de primă instanţă aparţine judecătoriei.
Calea de atac declarată împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie în primă instanţă în materia punerii sub interdicţie este de competenţa instanţei ierarhic superioare, respectiv tribunalul, în virtutea principiului constituirii instanţelor judecătoreşti într-un sistem ierarhic.
Principiul de bază al organizării justiţiei este acela al jurisdicţiei multiple, la instanţe de grad diferit, prin controlul judiciar al instanţei superioare în grad asupra hotărârilor pronunţate de instanţele de grad inferior. Acest principiu se realizează prin organizarea judecătorească pe grade de jurisdicţie, specifică fiind instituţia controlului ierarhic al instanţei imediat superioare, care verifică temeinicia şi legalitatea hotărârilor instanţelor inferioare.
Prin urmare, în virtutea acestui principiu, competenţa de soluţionare a căii de atac declarată împotriva sentinţei civile nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale revine Tribunalului Giurgiu, ca instanţă ierarhic imediat superioară judecătoriei.
Având în vedere considerentele expuse, se va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale în favoarea Tribunalului Giurgiu.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4319/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4321/2013. Civil. Asigurări sociale.... → |
---|