ICCJ. Decizia nr. 4416/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4416/2013
Dosar nr. 3371/117/2008*
Şedinţa de la 10 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 458 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj s-a admis plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantul D.S.P. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca; a fost anulată în parte dispoziţia nr. 4484/2008 emisă de către pârât, în soluţionarea notificării formulată de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001; s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la restituirea terenului aferent nr. top. T1., în suprafaţă de 966 mp, înscris în CF nr. C1. Cluj, însă doar în parte, respectiv, terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care face parte din părţile indivize comune ale imobilului; s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la restituirea întregului teren aferent nr. top. T2., în suprafaţă de 437 mp, înscris în CF nr. C2. Cluj, fără ca acesta să fie grevat de drepturi de servitute şi superficie; s-a constatat că imobilul construcţie restituit reclamantului potrivit art. 2 din dispoziţia atacată, imobil în care funcţionează Universitatea de Artă şi Design Cluj, este situat pe terenul restituit cu nr. top. T2. de 437 mp., acest imobil nefiind evidenţiat în cartea funciară şi s-a dispus evidenţierea în cartea funciară a imobilului construcţie mai sus menţionat, pe nr. top. T2., conform raportului de expertiză efectuat de către expert F.M., raport care face parte integrantă din sentinţă doar sub aspectul amplasamentului şi descrierii construcţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Prin dispoziţia nr. 4424/2008 emisă de către pârât, dispoziţia atacată, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., respectiv a apartamentelor 1, 2, 4, 5, 8, 9, 11, 13, 14, 15, cota ½ parte din ap. 16, ap. 17, 18, 19, 21, 23 şi 24, cu părţile indivize comune, cu terenul aferent acestora înscris în CF colectivă nr. C1. Cluj şi CF individuală C3. Cluj.
De asemenea, s-a restituit în natură şi corpul de clădire în care îşi desfăşoară activitatea Universitatea de Artă şi Design Cluj împreună cu terenul construit de 74 m.p., înscris iniţial în CF C4. Cluj cu nr. top T3.
S-a mai restituit în natură şi curtea aferentă imobilului de 363 m.p. înscrisă în CF nr. C2. cu nr. topo T2., cu instituirea unui drept de superficie aferentă ap. 10 şi extinderii ap. 24, în favoarea Statului Român şi a unui drept de servitute în favoarea construcţiilor.
Pentru celelalte apartamente s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere că acestea nu pot fi restituite în natură.
S-a reţinut, potrivit dispoziţiei atacate, că reclamantul este îndreptăţit la restituire, fiind moştenitorul foştilor proprietari tabulari, imobilul trecând în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Pe parcursul procesului, pârâtul a emis o dispoziţie de modificare a dispoziţiei atacate, dispoziţia nr. 260/2009, prin care se exclude de la propunerea de acordare de despăgubiri ap. 22, această menţiune fiind în concordanţă cu poziţia reclamantului.
În dovedirea pretenţiilor sale în raport cu întinderea suprafeţei de teren ce se impune a fi restituită, reclamantul a înţeles să se folosească de un raport de expertiză extrajudiciară, raport efectuat de expert F.M., care să urmărească succesiunea în timp a operaţiunilor de carte funciară.
Acest raport nu a fost contestat de către pârât sub aspectul identificării şi al măsurătorilor, formulându-se doar obiecţiuni în raport cu propunerile de intabulare în cartea funciară.
Expertul a răspuns acestor obiecţiuni, însă, instanţa a apreciat că indiferent de propunerile expertului, instanţa are căderea de a se pronunţa asupra dreptului şi a întinderii dreptului ce urmează a fi intabulat în cartea funciară.
Astfel, tribunalul a reţinut că, în raport cu înscrierile iniţiale din CF nr. C4. Cluj, nr. top T3., ulterior transcris în CF C5. sub acelaşi topografic, ulterior dezmembrat şi transcris în CF nr. C1. Cluj top T1. cu 966 m.p. şi în CF C2. Cluj top T2. cu 437 m.p. şi conform raportului de expertiză depus la dosar, suprafaţa aferentă topograficului T2. trebuie să fie de 437 m.p. şi nu 363 aşa cum s-a menţionat în dispoziţie Acestea sunt suprafeţele găsite la măsurători şi în sensul acesta s-au formulat propunerile de intabulare în CF.
Instanţa a apreciat că reclamantului i se cuvine întreaga suprafaţă de teren existentă în cărţile funciare, minus cea vândută în temeiul Legii nr. 112/1995, fără grevarea de drepturi de superficie sau servitute, aşa cum s-a găsit această suprafaţă în patrimoniul antecesorilor.
Suprafaţa de teren ce a fost înstrăinată foştilor chiriaşi ce au cumpărat o parte din apartamentele din imobil în baza Legii nr. 112/1995 nu mai poate fi restituită.
Este nelegală păstrarea în favoarea Statului Român a unui drept de superficie, atâta timp cât superficia nu a fost legal constituită, prin consimţământul părţilor, restituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nefiind efectivă.
În acest sens, într-o situaţie similară, s-a pronunţat C.E.D.O. în cauza Bock şi Palade împotriva României.
Pentru identitate de raţiune, aceeaşi se impune a fi şi soluţia în raport cu dreptul de servitute stabilit în favoarea cumpărătorilor.
Desigur că apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 vor avea nevoie de o servitute de trecere, însă aceasta va trebui stabilită pe calea dreptului comun, în raport cu proprietarul care a dobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.
Această interpretare este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte corpul C de clădire, instanţa a constatat că acesta a fost restituit prin dispoziţia atacată, însă nu este evidenţiată în cartea funciară. Expertul a identificat şi a descris acest corp de clădire, iar instanţa a dispus evidenţierea acestuia în CF, pe topograficul T2., conform raportului de expertiză efectuat de expert F.M., care face parte din sentinţă doar sub aspectul descrierii şi a amplasamentului construcţiei (nefiind valabile celelalte menţiuni).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 272/A din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj.
Motivând decizia, instanţa de apel a confirmat starea de fapt şi drept reţinută de prima instanţă, statuând şi că un drept de servitute în favoarea apartamentelor nerestituite reclamantului nu putea fi recunoscut în prezentul proces atâta timp cât el nu apare înscris în cartea funciară, pentru a se putea considera că el rămâne o sarcină care grevează imobilul în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, admis cu majoritate, prin decizia civilă nr. 8201 din 18 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Curtea de Apel Cluj.
Motivând decizia, instanţa supremă a arătat următoarele:
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a nu se restitui în natură, ci numai prin echivalent fostului proprietar terenul care este ocupat de construcţiile noi, edificate ulterior preluării, şi nu a se constitui un drept de superficie, precum şi pe cel afectat de servituţi legale, considerat prin lege ca fiind necesar bunei utilizări a acestora.
Situaţia este similară şi pentru partea din imobil înstrăinată, care nu se restituie fostului proprietar, pentru care nu există raţiune de a se crea un regim juridic distinct, atât timp cât legiuitorul a vrut să-i protejeze pe noii proprietari care şi-au constituit proprietăţi pe/în imobilul preluat abuziv de stat.
Prin lege se instituie astfel nerestituirea în natură a terenului afectat de servituţi legale aferente construcţiilor noilor proprietari, constituiţi ulterior preluării.
Prin urmare, regimul juridic aplicabil construcţiilor edificate de stat după preluare, a căror autorizare de edificare nu este contestată în cauză, este în sensul că terenul ocupat de acestea nu se restituie în natură ci prin echivalent, aceeaşi modalitate de despăgubire fiind de stabilit şi pentru terenurile afectate de servituţi legale, servitutea de trecere fiind una dintre acestea (potrivit cap. II - Despre servituţile stabilite de lege, secţiunea a V- a C. civ.), inclusiv în ceea ce priveşte proprietăţile constituite în partea de imobil ce nu se restituie în natură.
De altfel, constituirea acestei servituţi nu era posibilă anterior preluării imobilului, dat fiind regimul juridic al acestuia de la acea dată, când nu aparţinea atâtor proprietari.
Întrucât delimitarea terenurilor afectate în acest sens presupune verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, Înalta Curte, în majoritate, a făcut aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ. şi a casat decizia, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va avea în vedere şi cealaltă apărare formulată în cauza.
Procedând la rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 108/A din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis în parte apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentinţa, în ceea ce priveşte dispoziţia privitoare la restituirea către reclamant a întregului teren aferent numărului topografic T2.; a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a suprafeţei de 299 mp teren (faptic 284 mp) ce face parte din terenul în suprafaţă totală de 437 mp (faptic 422 mp) aferent nr. top. T2. din CF nr. C2. Cluj-Napoca; s-a precizat în dispozitivul deciziei că suprafaţa de 299 mp teren restituită către reclamant corespunde aceleia delimitate prin literele a-b-c-d-e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-o-a în planul de situaţie întocmit de expertul tehnic judiciar F.M. (suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică, Dosar nr. 3371/117/2008* al Curţii de Apel Cluj), cu modificările aduse de instanţa de apel, plan care face parte integrantă din hotărâre; s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 138 mp (ce face parte din nr. top. T2.) care nu a putut fi restituită în natură; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea de Apel a reţinut că, în cererea de apel îndreptată împotriva sentinţei civile nr. 458 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, principala critică formulată de Primarul Municipiului Cluj-Napoca a vizat faptul că în mod greşit prima instanţă a dispus ca terenul restituit reclamantului să nu fie grevat de drepturi de servitute şi superficie, fiind necesar a se recunoaşte un drept de superficie aferent apartamentului nr. 10 (suprafaţa de 57,0 mp), respectiv apartamentului nr. 4 (suprafaţa de 24,0 mp).
Totodată, apelantul a învederat că este necesară şi acordarea unui drept de servitute de trecere în favoarea proprietarilor care deţin apartamente în proprietate în imobilul litigios.
Aşa fiind, a conchis apelantul că este oportună admiterea apelului în sensul menţinerii art. 4 din Dispoziţia nr. 4484 din 09 iulie 2008 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.
Observă Curtea că prin art. 4 din evocata dispoziţie a Primarului s-a stipulat că „pe terenul cu nr. top T2. care se restituie se asigură servitute de trecere în favoarea deţinătorilor construcţiilor”.
Având în vedere cele dispuse de instanţa de recurs prin raportare la motivele apelului şi, apoi, ale recursului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, instanţa de apel, în rejudecare, a efectuat o cercetare la faţa locului, precum şi două suplimente la expertiza tehnică depusă la dosarul primei instanţe.
Instanţa a apreciat că problema litigioasă ce se impune a fi soluţionată în cadrul prezentului apel este legată de situaţia juridică a terenului cu nr. top T2. înscris în CF nr. C2. Cluj-Napoca, cu privire la care, prin dispoziţia din 09 iulie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a stabilit, la art. 4, că se asigură servitute de trecere în favoarea deţinătorilor construcţiilor, aşa cum deja s-a arătat mai sus, fără însă ca aceasta să fie identificată în concret.
Cu ocazia cercetării la faţa locului instanţa a constatat că, într-adevăr, atât accesul la apartamentele situate la parterul corpului A de clădire, cât şi la etajul corpului A şi al corpului B, se realizează din curtea interioară (inclusiv, după caz, din gangul de acces în imobil evidenţiat în planurile de situaţie întocmite de expertul tehnic numit în cauză), ceea ce trimite la concluzia că, pentru a se asigura accesul la aceste apartamente (dintre care unele se află în proprietatea altor persoane decât reclamantul), este nevoie de traversarea gangului de acces al curţii interioare şi a unei părţi din curtea interioară.
În planul de situaţie întocmit de expertul F.M., aflat la dosarul prezentei instanţe, este evidenţiată amplasarea faptică a parcelei cu nr. top T2., reprezentând teren în suprafaţă scriptică de 437 mp (în fapt existând însă 422 mp), acesta fiind delimitată prin contur de culoare roşie.
În planul de situaţie aflat la dosar expertul tehnic judiciar a delimitat o suprafaţă totală de 138 mp (lăţimea terenului fiind de 2 metri), marcată prin culoarea galbenă, pe care expertul a denumit-o „servitute de trecere”.
Astfel cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat - iar prezenta instanţă este ţinută de această dezlegare, conform art. 315 C. proc. civ. - prin decizia sa dată în recurs, „prin lege se instituie nerestituirea în natură a terenului afectat de servituţi legale aferente construcţiilor noilor proprietari, constituiţi ulterior preluării”, fiind de asemenea stabilit, prin aceeaşi decizie, că pentru terenul ce nu se poate restitui în natură se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a considerat că suprafaţa de 138 mp, necesară accesului la apartamentele altor proprietari, nu ar putea fi restituită în natură în beneficiul reclamantului, acesta fiind însă îndreptăţit la a primi, aferent ei, despăgubiri în condiţiile legii speciale în materie - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai reţinut, în considerentele deciziei, că prima instanţă a greşit, atunci când a dispus restituirea către reclamant a întregului teren aferent parcelei cu nr. top T2. în suprafaţă de 437 mp (faptic 422 mp), fiind, în sensul celor de mai sus, legală doar restituirea suprafeţei de 299 mp teren (faptic 284 mp).
În ce priveşte stabilirea unui drept de superficie pentru suprafaţa de 57 mp teren (parte din acela cu nr. top T2.) aferentă apartamentului nr. 10, precum şi pentru suprafaţa de 24 mp teren (parte, de asemenea, din parcela cu nr. top T2.), Curtea a constatat că un asemenea drept a fost stabilit încă prin art. 3 din dispoziţia din 09 iulie 2008 a Primarului mun. Cluj-Napoca, fără ca reclamantul, să fi solicitat, în cadrul prezentei plângeri, modificarea dispoziţiei Primarului şi sub acest aspect.
Prin urmare, stabilirea dreptului de superficie prin art. 3 al dispoziţiei are caracter definitiv, ea nefăcând obiectul controlului judecătoresc exercitat în prezentul proces.
Curtea de Apel a mai reţinut că, prin plângerea formulată, reclamantul a solicitat, cu privire la art. 3 al dispoziţiei Primarului, doar corecţia suprafeţei de teren de la 363 la 437 mp, iar nu şi înlăturarea menţiunilor care vizau stabilirea dreptului de superficie.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a greşit atunci când a adus modificări dispoziţiei inclusiv cu privire la înlăturarea referirilor la dreptul de superficie aferent apartamentelor nr. 4 şi 10.
Împotriva deciziei nr. 108/A din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantul D.S.P. şi pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Recurentul reclamant D.S.P. solicită modificarea deciziei civile nr. 108A/16 octombrie 2012 atacate, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile nr. 458/2010 a Tribunalului Cluj.
În motivarea recursului, reclamantul arată că decizia civilă recurată este nelegală, întrucât i-a înrăutăţit situaţia, după atacarea dispoziţiei din 09 iulie 2007 emisă de primar, în sensul că, din terenul cu nr. top. T2., din care i s-a restituit prin dispoziţie suprafaţa de 363 mp, instanţa, admiţând apelul pârâtului, i-a restituit doar suprafaţa de 299 mp.
De asemenea, deşi prin dispoziţia primarului se restituie o suprafaţa de teren, fără individualizare, instanţa delimitează suprafaţa restituită, probabil cu referire la propunerea de stabilire a servituţii de trecere, care însă, prin dispoziţie, nu este evidenţiată.
Instanţa se pronunţă astfel, având în vedere, aşa cum se menţionează, caracterul obligatoriu al deciziei de casare. Însă, este evident o neînţelegere asupra stării de fapt, diminuându-se suprafaţa restituită, ca urmare a atacării dispoziţiei de către reclamant, beneficiarul acesteia. Instanţa putea doar să admită plângerea şi să acorde reclamantului mai mult decât primise prin dispoziţie, sau să o respingă, situaţie în care dispoziţia contestată rămânea nemodificată.
Motivarea deciziei din apel, care face trimitere la decizia de casare, este bazată pe înţelegerea greşită a stării de fapt, deoarece întregul teren cu nr. top.T3., cu suprafaţa de 966 mp, s-a partajat de către pârâtă, în sensul că terenul cu nr. top. T1. a fost format în jurul vechilor şi noilor construcţii, apartamentele nr. 4 şi nr. 10, iar interiorul curţii şi suprafaţa aferentă corpului de clădire restituit conform art. 2, cuprinde terenul cu nr. top. nou format T2.
Deşi în cartea funciară acest teren are suprafaţa de 437 mp, reclamantului i s-a restituit doar suprafaţa de 363 mp prin dispoziţia primarului, suprafaţă diminuată urmare a măsurătorilor pârâtei. Recurentul susţine că a formulat plângere împotriva acestei dispoziţii în sensul a i se restitui întregul teren cu suprafaţa de 437 mp, ceea ce instanţa de fond a şi admis.
Aşadar, greşit s-a reţinut că diferenţa de 138 mp nu poate fi restituita întrucât terenul „este afectat de servituţi legale aferente construcţiilor noilor proprietari", fiind nelegală prezumtiva „servitute legală", care trebuie dovedită, întrucât, în cauza chiar este asigurat accesul la calea publică a tuturor coproprietarilor pe terenul cu nr. top. T1.
Reclamantul consideră că decizia civilă recurată îi încalcă dreptul său legitim la bunul redobândit şi îi creează o situaţia mai împovărătoare, prin diminuarea suprafeţei de teren restituite prin dispoziţia primarului, ca o consecinţă a propriei contestaţii, prin care a atacat dispoziţia în scopul majorării suprafeţei de teren restituite.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că soluţia instanţei de apel este nelegală în ce priveşte stabilirea şi întinderea suprafeţei de teren afectată de servituţi legale aferente construcţiilor noilor proprietari, stabilind că suprafaţa necesară este de 138 mp, raportat la cele reţinute de instanţa supremă în decizia de casare.
Recurentul pârât consideră că stabilirea unei căi de acces doar pe o lăţime de 2 m, pe conturul faţadei interioare a clădirii, este nelegală, fiind necesar a se asigura accesul şi la utilităţile identificate de expert, care străbat întreaga curte în suprafaţa de 437 mp.
Se invocă de către acelaşi recurent prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora, în cazul în care terenul este afectat de căi de acces sau de existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane, restituirea în natură se limitează numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Recurentul pârât mai arată că, în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul judiciar M.E.F., la punctul 4, se arată că, urmare a identificării pe teren cât şi a măsurătorilor efectuate, s-a constatat existenţa pe terenul de la nr. top. T2. a şapte cămine de apă/canal, precum şi reţele de apă şi canal care traversează aceeaşi suprafaţă cu destinaţia de curte. Având în vedere ca întreaga curte este brăzdată în toate direcţiile de culoare de servitute (reţele de apă, canal), recurentul consideră că delimitarea de restul curţii a unei cai de acces la locuinţe pe conturul construcţiilor este improprie pentru o bună utilizare a terenului curte, dar şi nelegală, prin raportare la prevederile legale sus menţionate.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin art. 3 al dispoziţiei emise de primar, contestată de reclamant, acestuia din urmă i-a fost restituit în natură terenul în suprafaţă de 363 mp de la nr. top. T2. Reclamantul a contestat parţial acest articol, exclusiv sub aspectul întinderii suprafeţei de teren corespunzătoare acestui număr topografic, nefiind contestat dreptul de superficie instituit pentru suprafaţa de 57 mp aferentă corpului construit de Statul român - apartamentul nr. 10 care a fost înstrăinat fostului chiriaş în baza Legii nr. 61/1991 şi pentru suprafaţa de 24 mp aferentă extinderii apartamentului nr. 4. De asemenea, reclamantul nu a contestat nici art. 4 al aceleiaşi dispoziţii, prin care s-a stabilit că pe terenul cu nr. top. T2. care se restituie în natură se asigură servitute de trecere în favoarea deţinătorilor construcţiilor.
Prima instanţă a admis contestaţia reclamantului sub aspectul recunoaşterii întinderii corecte a suprafeţei de teren de la nr. top. T2., această dispoziţie a instanţei nefiind contestată de către pârât în apel. Chiar în motivarea recursului, pârâtul arată că suprafaţa curţii este de 437 mp.
În plus şi cu depăşirea limitelor învestirii, prima instanţă a înlăturat dreptul de superficie şi de servitute, stabilite prin art. 3 şi art. 4 ale dispoziţiei, deşi reclamantul nu formulase contestaţie sub acest aspect.
În apelul declarat împotriva sentinţei, pârâtul a criticat soluţia primei instanţe pe motivul greşitei înlăturări a art. 4 din dispoziţie. Apelul pârâtului a fost respins, soluţie infirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 8201 din 18 noiembrie 2011 a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. Prin decizia de casare s-a stabilit, ca problemă de drept dezlegată şi deci, obligatorie pentru instanţa de rejudecare, că terenurile ocupate de construcţiile noilor proprietari, care au dobândit dreptul ulterior preluării imobilului de către stat, precum şi terenurile afectate de servituţi legale, cum este şi servitutea de trecere, nu se pot restitui în natură. Trimiterea spre rejudecare a fost motivată prin aceea că sunt necesare verificări de fapt în vederea delimitării terenurilor afectate în acest sens.
Prin raportul de expertiză efectuat în faza rejudecării apelului expertul a delimitat o suprafaţă de 138 mp, din terenul aferent numărului topografic T2., pe care a denumit-o ”servitute de trecere”, iar instanţa şi-a însuşit această propunere a expertului, diminuând suprafaţa restituită la 299 mp (faptic 284 mp).
În acest mod, s-a ajuns la situaţia relevată de recurentul reclamant în motivarea recursului, în sensul că, deşi acesta a contestat dispoziţia de restituire exclusiv sub aspectul întinderii terenului de la nr. top. T2., instanţa i-a redus suprafaţa restituită, creându-i în cadrul propriului demers judiciar o situaţie mai grea decât cea generată prin dispoziţia contestată.
Este adevărat că decizia de casare era obligatorie pentru instanţa de rejudecare sub aspectul problemei de drept dezlegate şi a îndrumării de administrare de noi probe pentru lămurirea situaţiei de fapt, însă punerea în aplicare a acestei decizii trebuia să ţină seama şi de limitele învestirii primei instanţe, stabilite prin contestaţie formulată de reclamant şi de limitele judecăţii în apel, determinate prin cererea de apel formulată de pârât.
Constatând că delimitarea unei suprafeţe de teren necesare servituţii de trecere, în sensul deciziei de casare, ar conduce la diminuarea suprafeţei restituite prin dispoziţie, în condiţiile în care prin contestaţie nu s-a pus în discuţie dreptul de servitute, iar apelantul pârât nu a contestat în apel întinderea suprafeţei restituite de prima instanţă, ci numai înlăturarea de către aceasta a art. 4 din dispoziţie, instanţa ar fi trebuit să dea prioritate principiului neagravării situaţiei reclamantului în propria contestaţie, precum şi principiului tantum devolutum quantum appellatum, care permite devoluarea pricinii în limitele cererii de apel.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile recurentului reclamant, acestea putând fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului şi va modifica decizia recurată, în sensul că, în urma admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 458 din data de 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, va schimba în parte sentinţa şi va menţine art. 4 din dispoziţia din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca, urmând a fi păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În ceea ce priveşte recursul pârâtului, se constată că acesta tinde la modificarea propriei dispoziţii din 9 iulie 2008, în sensul respingerii cererii reclamantului de restituire în natură a terenului aferent numărului topografic T2. Or, aceleaşi considerente ce decurg din principiul neagravării situaţiei reclamantului în propria contestaţie împiedică o astfel de soluţie. În plus, aspecte învederate în recurs ca împrejurări de fapt care ar împiedica restituirea în natură a terenului sunt invocate omisso medio, neputând fi examinate de instanţa de recurs pentru prima oară. Cu atât mai mult, fiind împrejurări de fapt, nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este limitată la verificarea deciziei recurate exclusiv pe aspecte de nelegalitate.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins, ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul pârât, care a căzut în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocaţial, către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva deciziei nr. 108/A din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de reclamantul D.S.P. împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică decizia recurată, în sensul că, în urma admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 458 din data de 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, schimbă în parte sentinţa şi menţine art. 4 din dispoziţia din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă pe recurentul pârât la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4348/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4491/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
