ICCJ. Decizia nr. 4241/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4241/2013
Dosar nr. 55555/3/2010
Şedinţa publică din 03 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2239 din 13 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor I.V.A. şi I.V. împotriva Municipiului Bucureşti, a admis acţiunea reclamanţilor împotriva Ministerului Finanţelor Publice, a obligat acest pârât la plata sumei de 958.744 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a apartamentului nr. X., situat în imobilul din Bucureşti, Calea D., sector 1, şi preţul plătit actualizat, referitor la acelaşi imobil.
S-a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au fost obligaţi să le respecte fostelor proprietare, A.M. şi P.I.I., dreptul de proprietate şi posesia apartamentului în litigiu, iar din raportul de expertiză întocmit de către ing. A.V. a rezultat valoarea de piaţă a imobilului la suma de 260.081 euro, echivalentul a 958.744 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 20116 din 18 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să le restituie, reclamanţilor, preţul plătit în anul 1997 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. V1., de 33.134.909 RON, actualizat cu indicele de inflaţie, constatându-se calitatea chiriaşilor de cumpărători de bună-credinţă.
S-a reţinut totodată şi împrejurarea că nu s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, calitate de cumpărători de bună-credinţă fiind stabilită şi prin sentinţa civilă nr. 2307/2002, care a finalizat acţiunea în revendicare.
S-a constatat astfel că deşi contractul de vânzare-cumpărare nu a fost desfiinţat, chiriaşii-cumpărători au fost evinşi de către foştii proprietari ai imobilului.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care reglementeze un caz special de răspundere pentru evicţiune, derogatoriu de la dispoziţiile dreptului comun (art. 1337 şi urm. C. civ.).
În raport de aceste dispoziţii legale, tribunalul a constatat că reclamanţii-cumpărători au dreptul la restituirea valorii de piaţă a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 463 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit că suma despăgubirilor ce li se cuvine reclamanţilor este de 892.113 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Criticile apelantului-pârât ce vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, urmare a faptului că acesta nu a fost parte a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nu sunt întemeiate. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă), respectiv existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au o situaţie specială, ele neconstituind pentru unitatea deţinătoare o expresie a libertăţii contractuale, ci executarea unei obligaţii legale exprese, corelativă dreptului chiriaşului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din acest act normativ.
Dispoziţiile art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001 reprezintă dispoziţii speciale, de reglementare fie a răspunderii pentru evicţiune (în cazul în care nu a intervenit anularea/constatarea nulităţii actului juridic civil), fie a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară (în cazul constatării nulităţii/anulării contractelor), în domeniul distinct al imobilelor naţionalizate de statul comunist şi retrocedate, mai apoi, vechilor proprietari. Reprezentând astfel o aplicare specială a dreptului comun în materie, prevederile evocate vor beneficia de regimul juridic instituit de regula de drept conform căreia specialia generalibus derogant (normele speciale derogă şi au prioritate faţă de cele generale).
Prin urmare, s-a apreciat că cel chemat să răspundă în calitate de pârât pentru despăgubirile reprezentând preţul de piaţă al imobilului, este pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001 sunt incidente şi în situaţia în care contractul încheiat de foştii chiriaşi nu a fost anulat, întrucât acestea nu fac referire la „anularea” contractului, ci la „desfiinţarea” lui, concept juridic care include orice situaţie care le lipseşte pe acestea de efecte juridice.
Dezlegarea problemei de drept a modului de încheiere a contractului s-a realizat, în principal, prin raportarea la statuările cuprinse în cadrul hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile privind actul juridic bilateral în discuţie.
Potrivit prevederilor art. 1201 din C. civ. - „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate” - fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficienţă hotărârii judecătoreşti şi de a evita o nouă judecată asupra aceleiaşi chestiuni litigioase. Aceasta înseamnă că existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare irevocabile va putea fi invocată în cadrul unui alt proces, fie cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, fie cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie neapărat aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect sau aceeaşi cauză.
În conţinutul sentinţei civile nr. 2307 din 18 martie 2003, irevocabilă prin decizia civilă nr. 288 din 01 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a tranşat problema de drept privind modul de încheiere a contractului de către reclamanţi, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 - „la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între intervenienţii-pârâţi şi PMB prin SC H.N. SA nu exista nici un litigiu pe rol şi cererea de revendicare fusese respinsă ca urmare a admiterii recursului în anulare. Verificările făcute de către intervenienţii pârâţi aşa cum reies din înscrisurile depuse la dosar, reliefează faptul că nu exista nici un motiv la acea dată care să împiedice semnatarii contractului, să treacă la vânzarea, respectiv cumpărarea apartamentului nr. X. Intervenienţii pârâţi au făcut toate demersurile pe care le puteau face pentru a verifica situaţia juridică a imobilului, aşa încât nu se poate reţine reaua-credinţă a acestora la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. (…) Neputând fi reţinută reaua-credinţă a acestora, nu poate fi constatată nulitatea absolută a contractului (…)”.
Întrucât aceste considerente expuse explicitează dispozitivul respectivei hotărâri de respingere a cererii de constatare a nulităţii absolute, Curtea a constatat că ele beneficiază de putere de lucru judecat în litigiul pendinte.
S-a statuat irevocabil asupra împrejurării că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare au fost respectate prevederile Legii nr. 112/1995, fapt care determină, prin întrunirea cerinţelor art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001, caracterul fondat al pretenţiei de acordare a preţului de piaţă al imobilului.
Curtea a observat că criticile legate de cuantumul despăgubirilor acordate sunt fondate, atât timp cât ele au fost stabilite în temeiul unei expertize efectuate la nivelul anului 2008, nu în dosarul prezent, ci în cel care a avut ca obiect restituirea preţului actualizat.
Potrivit dispoziţiilor coroborate ale art. 50 alin. (21) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că valoarea despăgubirilor se stabileşte în raport de momentul acordării lor şi în raport de standardele internaţionale de evaluare, respectiv că nu poate fi avut în vedere algoritmul de calcul expus de apelant în partea finală a motivelor de apel, specific unei acţiuni în garanţie pentru evicţiune de drept comun.
Valoarea despăgubirilor din care va trebui scăzut preţul plătit actualizat este valoarea stabilită la sfărşitul anului 2012, de către expertul desemnat în apel, respectiv suma de 892.113 RON, valoare necontestată de către părţi, raportul de expertiză fiind în prealabil comunicat părţii interesate.
Împotriva deciziei civile nr. 463 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat cerere de recurs la data de 25 februarie 2013, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Hotărârea atacată este nelegala - pe temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. - întrucât în mod greşit a menţinut în sarcina recurentei plata sumei de 892.113 RON, reprezentând despăgubiri cu privire la imobilul în litigiu. În prezenta cauză, Ministerul Finanţelor Publice nu are legitimare procesuala pasiva. Potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părţile contractante, neputând nici profita şi nici dauna unui terţ. Or, Ministerul Finanţelor Publice este terţ fata de acesta.
Nici dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natura sa determine introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Public, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului. Deposedarea reclamanţilor de imobil întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unul terţ. Aceasta tulburare de drept este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evicţiunea totala a vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului Bucureşti, fata de pretenţiile privind restituirea valorii preţului pentru imobilul în cauza, la preţul de circulaţie,
Instanţa de apel trebuia sa aibă în vedere dispoziţiile art. 1336 şi urm. din C. civ., cu atât mai mult cu cat contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabila şi, prin urmare, este în vigoare obligaţia de garanţie pentru evicţiune.
Aceasta dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziţie speciala contrara. Prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, nici în urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, acesta nu are calitate procesuala pasiva, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, pentru ca Ministerul Finanţelor Publice sa poată fi obligat la restituirea preţului de piaţa este necesara întrunirea cumulativa a două condiţii, neîmplinite în cauză - contractul de vânzare-cumpărare sa fi fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva şi irevocabila, respectiv ca acest contract de vânzare-cumpărare sa fi fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Instanţa de apel a încălcat principiul dreptului la apărare având în vedere ca raportul de expertiza efectuat în cauza a fost comunicat instituţiei recurente abia la data de 19 decembrie 2012.
S-au încălcat astfel dispoziţiile art. 89 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât citaţia la care era ataşat raportul de expertiza a fost comunicata cu nerespectarea termenului procedural de 5 zile.
În ce priveşte valoarea reţinuta în raportul de expertiza, s-a susţinut că în mod eronat a fost omologat de către instanţa, intrucat acesta nu reflecta preţul real al imobilului în discuţie. În cadrul metodelor de evaluare nu este menţionată nicio corecţie legată de blocajul actual al pieţei imobiliare. Suma stabilita în raport este exagerat de mare pentru imobilul în cauza.
Astfel, în ceea ce priveşte imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, obligaţia de garanţie este particularizată, pe de o parte, de situaţia juridică specifică a bunului ce formează obiectul vânzării şi, pe de altă parte, de normele speciale adoptate în acest sens prin Legea nr. 10/2001. Aşadar, pe criterii de simetrie şi de echitate, cum aceste imobile nu au fost dobândite după regulile pieţei imobiliare şi nici la preţul de pe piaţa liberă, obligaţia de garanţie nu poate funcţiona prin raportare la regimul pieţei libere, ci prin raportare la criterii de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale.
Mai mult, preluarea imobilului în litigiu s-a realizat fără titlu valabil, astfel ca dispoziţiile Legii nr. 112/1995 nu sunt incidente în cauza şi, prin urmare, rezulta fără putinţa de tăgada ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu nerespectarea prevederilor acestei legi.
Recursul este întemeiat, numai în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiul dreptului la apărare, critică ce va fi analizată respectând cronologia expunerii criticilor de nelegalitate de către pârât.
Criticile recurentului-pârât ce vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, urmare a faptului că acesta nu a fost parte a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului actualizat al imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Această prevedere legală îşi are raţiunea în respectarea unei simetrii între destinaţia finală a sumelor încasate de vânzător cu titlu de preţ de la chiriaşii-cumpărători şi sursa fondurilor pentru restituirea preţului actualizat către aceştia, pentru cazul desfiinţării contractului, în ambele situaţii, fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât privind incidenţa normelor de drept comun în materie de evicţiune şi calitatea de debitor a vânzătorului din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, întrucât conform principiului specialia generalibus derogant, norma specială înlătură de la aplicare norma de drept comun.
Critica recurentului-pârât în sensul că nu se poate justifica legitimarea sa procesuală pasivă, întrucât nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă în ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, este nefondată, întrucât art. 501 din Legea nr. 10/2001, care justifica restituirea preţului de piaţă al imobilelor, nu vizează ipoteza în care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, dimpotrivă, referirea textului făcându-se la acele contracte încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, dar care au fost desfiinţate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În interpretarea art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 sunt două situaţii de deosebit: ipoteza în care contractul a fost declarat nul, fiind încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2), chiriaşul cumpărător fiind îndreptăţit la restituirea preţului actualizat; respectiv ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu a fost declarat nul, fiind încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, dar a devenit ineficace, în situaţia admiterii acţiunii în revendicare, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 501 din lege.
În ambele situaţii, Ministerul Finanţelor Publice justifică legitimarea procesuală pasivă în restituirea, fie a preţului actualizat, fie a preţului de piaţă al imobilului, conform art. 50 alin. (3) din Lege, diferită fiind doar întinderea despăgubirilor datorate.
Aceste prevederi speciale derogă de la dreptul comun în materie, conform principiului „specialia generalibus derogant” astfel încât, în cauză nu-şi mai găsesc aplicarea, în privinţa restituirii preţului actualizat, respectiv a restituirii preţului de piaţă al imobilului, prevederile C. civ. care reglementează obligaţia vânzătorului de garanţie contra evicţiunii (art. 1337, 1341-1345 C. civ.), invocate de recurent.
Textul art. 501 din lege se referă la contracte de vânzare - cumpărare, „încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995”, fiind vorba, aşadar, de acele contracte în privinţa cărora nu s-a constatat a fi lovite de nulitate, dar care au fost „desfiinţate”, în sensul că au devenit ineficace în urma promovării acţiunii în revendicare de către verus dominus, instanţa constatând că titlul acestuia din urmă este mai puternic faţă de cel reprezentat de contract, cumpărătorul fiind astfel evins de proprietatea asupra bunului.
Aceasta este ipoteza şi în cauza dedusă judecaţii, contractul de vânzare-cumpărare deţinut de reclamanţi nefiind constatat nul, prezumându-se astfel că a fost încheiat cu respectarea legii, dar fiind lipsit de eficacitate în urma admiterii acţiunii în revendicare, astfel că nu-şi mai poate produce efecte juridice, acesta fiind înţelesul noţiunii de „desfiinţat”, din cuprinsul textului în discuţie.
Susţinerea recurentului-pârât, în sensul că obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mult mai larg, nu poate conduce la concluzia că prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001 nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, acestea fiind incidente strict în ipotezele prevăzute de lege şi anume cu privire la restituirea preţului actualizat, respectiv restituirea preţului de piaţă al imobilului, pentru care legea conferă legitimare procesuala pasivă Ministerului Finanţelor Publice.
Este întemeiată însă critica referitoare la încălcarea principiului dreptului la apărare, având în vedere ca raportul de expertiza efectuat în cauza a fost comunicat instituţiei recurente abia la data de 19 decembrie 2012, în condiţiile în care decizia atacată a fost pronunţată la data de 20 decembrie 2012.
S-au încălcat astfel dispoziţiile art. 89 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât citaţia la care era ataşat raportul de expertiza a fost comunicata cu nerespectarea termenului procedural de 5 zile.
S-a susţinut corect, în raport de această situaţie, că noţiunea de proces echitabil presupune respectarea şi aplicarea principiului dreptului la apărare care este un principiu fundamental al dreptului civil, respectiv că, potrivit art. 129 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea sa facă respectate şi sa respecte el însuşi principiul mai sus menţionat.
Instanţa de apel a constatat că criticile pârâtului legate de cuantumul despăgubirilor acordate sunt fondate, respectiv că valoarea despăgubirilor din care trebuie scăzut preţul plătit actualizat este cea stabilită la sfârşitul anului 2012 de către expertul desemnat în apel, respectiv suma de 892.113 RON, fără însă a-i da posibilitatea acestuia de a lua cunoştinţă efectivă de concluziile raportului de expertiză şi de a le dezbate în contradictoriu, eventual de a formula obiecţiuni la raport, reţinând strict formal că valoarea stabilită este necontestată de către părţi.
Având în vedere că această parte avea calitatea de apelant-pârât în cauza iar raportul de expertiza a fost efectuat la solicitarea acesteia (s-a contestat valoarea foarte mare a imobilului în litigiu), instanţa de apel avea obligaţia de a acorda un termen în vederea discutării în contradictoriu a concluziilor raportului de expertiză, respectiv formulării de eventuale obiecţiuni.
Contradictorialitatea dezbaterilor este un principiu fundamental al dreptului procesual civil, întrucât impune judecătorului obligaţia de a pune în dezbaterea contradictorie a părţilor toate elementele de care depinde soluţionarea cauzei.
S-a susţinut corect în circumstanţele cauzei că recurentul-pârât a fost pus în imposibilitate obiectivă de a formula obiecţiuni la raportul de expertiza, cu atât mai mult cu cat Ministerul Finanţelor Publice este instituţie publica iar formularea obiecţiunilor trebuie făcută în scris, cu respectarea unei proceduri stricte.
Critica referitoare la valoarea reţinută de raportul de expertiza, omologată în mod eronat de către instanţa, întrucât aceasta nu ar reflecta preţul real al imobilului în discuţie, nu poate fi cercetată pe fond înainte de clarificarea situaţiei de fapt dedusă judecăţii, prin administrarea şi aprecierea probatoriului în condiţii de strictă legalitate, care să respecte în mod efectiv, şi nu doar formal, principiul contradictorialităţii, respectiv principiului dreptului la apărare.
Principiile menţionate în paragrafele anterioare sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care, orice persoană, fie parte reclamantă, fie parte pârâtă, „are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa”.
Încălcarea acestor principii semnifică încălcarea însăşi a substanţei dreptului la apărare şi pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., cu consecinţa casării în totalitate a hotărârii şi reluării judecăţii.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4197/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4244/2013. Civil → |
|---|
