ICCJ. Decizia nr. 4462/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4462/2013
Dosar nr. 508/46/2012
Şedinţa publică din 11 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, a admis contestaţia formulată de contestatorii-expropriaţi C.I. şi C.I.M., a dispus anularea H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator, iar intimaţii au fost obligaţi să acorde contestatorilor (alături de alte persoane ale căror proprietăţi au fost supuse exproprierii), despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. şi C.T., respectiv 22.750 euro, sau 98.000 RON, pentru 182 mp teren expropriat.
În motivare, prima instanţă a reţinut că în vederea amenajării şi modernizării străzilor A.S. şi I.M. din Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local prin H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a terenurilor şi construcţiilor, în vederea realizării investiţiei, propunându-se un preţ de 50 euro/mp, în baza unei expertize efectuate la cererea expropriatorului.
Ulterior, prin H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 (în realitate, din 26 august 2009), prima hotărâre a fost modificată în sensul ca preţul propus pentru expropriere să fie de 27 euro/mp.
Cererea de chemare în judecată a reclamanţilor C. a fost conexată la cererea formulată de contestatorii M.V., S.N., P.A. şi V.V. care au atacat aceleaşi hotărâri ale Consiliului Local.
Împotriva sentinţei, la data de 6 ianuarie 2012, Municipiul Râmnicu Vâlcea şi contestatorii C. (alături de alţi proprietari) au formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin încheierea din 8 mai 2012, instanţa de apel a disjuns apelul formulat de contestatorii C.I. şi C.I.M. şi de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea (în ce priveşte proprietatea contestatorilor) de calea de atac promovată de ceilalţi proprietari, având în vedere starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăţi, apeluri ce au fost înregistrate în dosarul de faţă.
Curtea de apel, din oficiu, a pus în discuţie excepţia nulităţii sentinţei pronunţate de tribunal decurgând din lipsa semnăturii judecătorului cauzei ca şi a menţiunii pronunţării în şedinţă publică.
Prin Decizia civilă nr. 33 din 29 iunie 2012 instanţa de apel, admiţând apelurile formulate de contestatorii C.I. şi C.I.M., precum şi de intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul Local, a constatat nulitatea sentinţei (în ce-i priveşte pe apelanţi) şi a reţinut cauza pentru judecata în fond.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că de pe minuta pronunţării, care se întocmeşte cu prilejul deliberării, lipseşte semnătura judecătorului.
Această lipsă este sancţionată de lege cu nulitatea, omisiune ce nu se poate complini prin semnarea ulterioară precum în cazul exemplarelor originale ale hotărârii, date fiind dispoziţiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ.
Nesemnarea minutei împiedică realizarea controlului judiciar, în sensul verificării respectării dispoziţiilor imperative referitoare la pronunţarea hotărârii de către judecătorul cauzei, situaţia fiind una dintre cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în care vătămarea se presupune până la proba contrarie.
Cum dispoziţiile ale art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ. (forma actuală, potrivit textului modificat prin Legea nr. 202/2010) nu mai permit desfiinţarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare primei instanţe, pricina a fost reţinută de instanţa de apel pentru evocarea fondului.
La acelaşi termen din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti a încuviinţat contestatorilor proba cu înscrisuri pentru dovedirea categoriei de folosinţă a terenului, precum şi a zonei în care acesta este situat, proba cu expertiză tehnică judiciară pentru a se lămuri situaţia terenului din litigiu la momentul exproprierii, suprafaţa întregii proprietăţi a contestatorului din zona afectată de expropriere, categoria de folosinţă la momentul exproprierii, măsura în care a fost afectată proprietatea contestatorilor prin suprafaţa preluată în domeniul public, respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorilor va suporta un spor de valoare prin lucrările de utilitate publică ce au generat exproprierea.
În condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată [normă de trimitere şi în contextul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local], s-a pus în vedere comisiei formată din cei trei experţi să stabilească despăgubirile cuvenite contestatorilor, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat ce va fi determinată pe baza preţului cu care se vând în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel în Municipiul Râmnicu Vâlcea, la data întocmirii raportului de expertiză, dar şi daunele aduse proprietarului, în funcţie de afectarea folosinţei, pentru cazul în care nu se constată un spor de valoare, urmare a lucrărilor ce se vor realiza.
Prin Decizia civilă nr. 31 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în evocarea fondului, s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii C.I. şi C.I.M., s-a dispus modificarea în parte a Hotărârii nr. 121 din 5 noiembrie 2010 emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul că s-a stabilit valoarea despăgubirilor contestatorilor la 72 euro/mp, în echivalent RON la data plăţii, respectiv, un total de 13.104 euro, din care deja s-a plătit în contul personal al proprietarilor suma de 39.018,98 RON.; s-a respins cererea de despăgubire pentru pomi fructiferi, viţă de vie şi gard; intimatul a fost obligat la plata către contestatori a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, după respingerea cererilor de suplimentare a onorariilor de experţi formulate de experţii K.S. şi C.C.; s-a dispus eliberarea onorariilor de câte 500 RON către fiecare dintre cei trei experţi.
Instanţa de apel a reţinut că intimatul a întocmit şi emis Hotărârea nr. 121 din 5 noiembrie 2010, pe care contestatorii au înţeles să o atace în ce priveşte exproprierea proprietăţii lor (potrivit precizării acţiunii de la dosar apel).
Prin această hotărâre, după negocierile purtate cu cei vizaţi de măsura exproprierii, Consiliul Local a stabilit un preţ unitar de 50 de euro/mp pentru terenurile supuse exproprierii, fără a distinge între acestea.
Experţilor numiţi în cauză li s-a fixat, potrivit celor de mai sus, sarcina de a stabili în concret valoarea proprietăţii contestatorilor C.I. şi C.I.M., ţinându-se cont de caracteristicile individuale ale terenului supus exproprierii.
Întrucât, într-o primă etapă, cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei, experţii au stabilit o valoare a terenului în funcţie anunţurile de mică publicitate (ce nu dau garanţia unui preţ real de circulaţie), instanţa a dispus refacerea expertizei şi a pus în vedere experţilor întocmirea lucrării în raport de contracte de vânzare-cumpărare, prezentate de părţile cauzei, referitoare la proprietăţi situate în aceeaşi zonă sau în zone apropiate, ori având aceleaşi caracteristici, iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcţie de preţurile minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în litigiu.
Noua lucrare întocmită, având concluzii comune pentru toţi cei trei experţi, a evidenţiat, în funcţie de criteriile fixate (ţinând cont de contracte autentificate, prezentate de către expropriator, în absenţa unora prezentate şi de către contestatori), valori de 56,52 euro/mp şi, respectiv de 83,14 euro/mp, pentru proprietăţi similare celei a contestatorilor, dar şi un preţ de 77,38 de euro/mp, pentru un teren de categorie superioară.
Pornind de la aceste valori, experţii au realizat o estimare a valorii unităţii metrice de 77 euro, fără însă a se motiva sau indica vreun criteriu pentru care aceasta a fost determinată la nivelul valorii pentru o proprietate de calitate superioară.
În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că preţul acceptabil pentru proprietatea contestatorilor poate fi stabilit ca medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăţi similare, anume 72 euro/mp (suma între 56,52 euro/mp, 83,14 euro/mp şi 77,38 euro/mp, împărţită la 3).
Rezultanta este diferită de cea propusă de către expropriator (77 euro/mp), dar mai mare decât cea permisă de către birourile notariale pentru momentul de referinţă, valoare care este de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.
Prin contestaţia formulată, cei doi proprietari s-au arătat nemulţumiţi, în afară de preţul propus cu titlu de despăgubire pentru teren şi de lipsa oricărei despăgubiri pentru plantaţia de viţă-de-vie şi pomi fructiferi ce s-ar fi aflat pe acesta, dar şi pentru un gard pe care l-ar fi construit cu autorizaţie legală, pe acelaşi teren.
Verificându-se înscrisurile întocmite în cadrul procedurilor administrative premergătoare emiterii hotărârii de despăgubire, instanţa de apel a constatat că niciodată, în acea fază, proprietarii nu au pretins existenţa unor asemenea investiţii, pentru ca ele să poată face obiect al despăgubirilor.
Or, dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabile şi în cazul exproprierilor pentru edificarea de drumuri publice, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii, despăgubirea acordată de către instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Cum obiect al contestaţiei formulate în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 îl constituie hotărârea de stabilire a despăgubirii, este evident că obiectul controlului jurisdicţional este limitat la modul de rezolvare al pretenţiilor formulate şi rezolvate prin această hotărâre.
În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat a fi fondată în parte contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 121 din 5 noiembrie 2010 dată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în privinţa exproprierii unei suprafeţe de teren 182 metri pătraţi, proprietatea contestatorilor C.I. şi C.I.M.; astfel, s-a dispus modificarea în parte a hotărârii contestate, în sensul stabilirii valorii despăgubirii contestatorilor la cea de 72 euro/mp, în echivalent în lei la data plăţii efective, respectiv, un total de 13.102 euro, din care, potrivit Ordinului de plată nr. 1480 din 16 decembrie 2010, deja s-a plătit direct în contul proprietarilor suma de 39.018,98 RON.
Totodată, prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a respins cererea de suplimentare a onorariilor de expertiză şi, în consecinţă, a dispus eliberarea de către biroul local de expertiză numai a sumelor iniţial încuviinţate şi achitate de către părţi; s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. pentru cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi în apel.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanţii C.I. şi C.I.M. au declarat recurs, fără ca aceştia să procedeze la indicarea vreunei teze de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii reclamanţi susţin că suma de 72 euro/mp nu reflectă valoarea reală a terenului expropriat, ţinând cont de zona în care acesta se află, de categoria de folosinţă a acestuia (intravilan), dar şi de faptul că măsura exproprierii le afectează întreaga proprietate; pe de altă parte, terenul este situat în zona de grad I pentru impozitare, similar celor din centrul oraşului.
Se mai arată de către recurenţi că pentru a se ajunge la acest preţ, curtea de apel a făcut media aritmetică a trei valori din contractele selectate aleatoriu, apreciate de instanţa ca fiind încheiate pentru terenuri similare celui expropriat în cauză.
Conform prevederilor legale în cazul unei contestaţii privind cuantumul despăgubirilor pentru expropriere, instanţa numeşte o comisie de trei experţi care să stabilească valoarea reală a imobilului supus exproprierii, aplicând metoda comparaţiei directe.
În prima instanţă, Tribunalul Vâlcea a reţinut în baza expertizei efectuate de comisia de experţi că preţul real ar fi de 125 euro/mp, stabilit prin aplicarea criteriilor legale şi recunoscut de către Primărie ca fiind un preţ aproape de adevărata valoare a terenului, recunoaştere ce rezultă din faptul că s-a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, sens în care a adresat recurenţilor o invitaţie la Primărie.
În etapa apelului însă, instanţa, judecând în fond, a procedat la numirea altor 3 experţi pentru evaluarea terenului; această comisie a aplicat şi un spor de valoare de 5% pentru poziţia terenului; totodată, expertul C. în raportul de expertiză a indicat dinamica pieţei imobiliare din zonă, astfel: 230 euro în 2008, 200 euro în 2009, 140 euro în 2010, 130 euro în 2011 şi 123 euro în 2012, aspect însuşit şi de ceilalţi experţi, de altfel; după aproximativ o luna însă, prin completarea la raportul de expertiză, aceştia au susţinut contrariul, în sensul că piaţa imobiliară este în creştere.
Curtea de apel nu a ţinut cont nici de aceste concluzii şi a dispus refacerea expertizei pentru stabilirea valorii la data efectuării expertizei, ceea ce este un reper greşit, întrucât recurenţii au fost expropriaţi la data de 16 decembrie 2009, iar faptul că procesul a durat până la acest moment nu a fost generat din culpa lor.
Pe de altă parte, mai susţin recurenţii, comparabilele valorificate la momentul efectuării expertizei trebuie să cuprindă terenuri de aceeaşi zonă, iar din nu zone inferioare, aşa cum greşit s-a procedat.
Recurenţii consideră inadmisibil ca experţii să ia în calcul doar contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziţie de către intimat pentru a stabili preţul, fiind evident că Primăria le-a pus la dispoziţie doar contracte cu preţuri foarte mici şi niciun contract pentru terenuri dintr-o categorie comparabilă cu terenul expropriat.
În consecinţă, apreciază că nu au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la criteriul privind momentul la care trebuia realizată evaluarea şi nici cel al metodei legale de stabilire a valorii reale; de asemenea, instanţa de apel nu a ţinut cont nici de practica judiciară depusă la dosar de către recurenţi, anume Decizia nr. 96A/2011 a Curţii de Apel Piteşti, prin care pentru suprafeţe între 19 şi 72 mp (fără deschidere) s-au acordat despăgubiri de 136 euro/mp.
Mai mult decât atât, nu s-a făcut o evaluare cu privire la despăgubirile cuvenite pentru demolarea gardului construit de recurenţi cu autorizaţie legală, despăgubiri solicitate încă de la debutul acestui proces.
Pe de altă parte, prin motivele de apel (ca de altfel şi în faţa primei instanţe) recurenţii învederează că au solicitat cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual, dar acestea nu le-au fost acordate prin decizia recurată.
Prin concluziile scrise transmise la dosar de către intimaţi pentru termenul de azi s-a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor recurenţilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Excepţia invocată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că prin memoriul de recurs, recurenţii fac referiri la criteriile legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică [normă de trimitere în contextul contestaţiilor formulate în temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii], invocând aplicarea greşită a acestora de instanţa de apel, după cum au pretins şi neacordarea contravalorii gardului cu titlu de prejudiciu produs prin expropriere, dar şi neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanţă, susţinându-se aşadar, ignorarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. pentru cheltuielile de judecată efectuate la prima instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este posibilă evaluarea legalităţii deciziei recurate, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât excepţia nulităţii nu va fi primită.
Recursul formulat este însă nefondat.
Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd în mod expres criteriile legale aplicate în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, norma invocată prevede în următorul sens: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
În consecinţă, textul citat prevede cu valoare de criterii legale atât comparabilele de referinţă (contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială), dar şi reperul temporal al datei acestor comparabile - data efectuării raportului de expertiză, după cum dispune ca în cuantumul despăgubirilor să fie incluse şi daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite prin măsura exproprierii.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a dispus efectuarea raportului de expertiză în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, sancţionând însă prin constatarea nulităţii raportului iniţial efectuat doar pe baza unor oferte imobiliare, astfel că s-a dispus refacerea probei cu respectarea cerinţelor legii, lucrarea fiind depusă la dosar apel; în acest nou raport de expertiză, comisia de experţi s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate până la data efectuării lucrării sau la un moment cât mai apropiat de aceasta (26 noiembrie 2012) pentru terenuri pe cât posibil similare celui expropriat, comparabilele fiind puse la dispoziţia instanţei şi a experţilor de către pârâtul cauzei.
În aceste condiţii, în absenţa unor comparabile mai adecvate pentru respectarea strictă a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi pe care nimic nu se opunea ca recurenţii reclamanţi să le pună la dispoziţia instanţei şi a experţilor, Înalta Curte constată că în speţă s-a făcut o aplicare corectă a textului analizat, iar recurenţii se află în situaţia de a-şi invoca propria culpă; în plus, nici la acest moment procesual aceştia nu au procedat în consecinţă, deşi prevederile art. 305 C. proc. civ. permit administrarea unor probe cu noi înscrisuri şi în etapa recursului.
Totodată, art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ dispune în mod explicit că momentul temporal de referinţă este cel al efectuării raportului de expertiză; cum această probă a fost administrată de instanţa de apel, apelul fiind o cale devolutivă de atac, acest reper a fost corect identificat de curtea de apel ca fiind cel al administrării probei în apel şi care în speţă este cel din data de 26 noiembrie 2012.
Or, instanţa de apel, valorificând concluziile raportului de expertiză întocmit în condiţiile anterior descrise, în mod legal a procedat la stabilirea despăgubirilor cuvenite recurenţilor pentru terenul de 182 mp proprietatea lor, expropriat în cauză.
Se constată că celelalte susţineri referitoare la categoria de folosinţă a terenului şi la aspecte privind aprecierea de către instanţa de apel a concluziilor raportului de expertiză reprezintă critici de netemeinicie, astfel că evaluarea lor nu este posibil a fi realizată de această instanţă de recurs, controlul jurisdicţional în această etapă procesuală fiind exclusiv unul de legalitate.
În ce priveşte neacordarea despăgubirilor cuvenite pentru gard, cu valoare de prejudiciu produs prin expropriere, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins această solicitare (alături de cea constând în contravaloarea pomilor fructiferi şi a viţei-de-vie) motivat de aceea că reclamanţii, în cadrul procedurii administrative, nu au indicat o asemenea componentă a despăgubirilor şi, drept urmare, nu au pretins-o în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004; totodată, s-a apreciat că această contestaţie formulată în condiţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 reprezintă o cale de atac, iar evaluarea instanţei nu poate excede limitelor etapei administrative şi nu poate privi decât legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate în instanţă, emisă în procedura anterioară, în speţă, Hotărârea nr. 112 din 5 noiembrie 2010 a Municipiului Râmnicu Vâlcea; în acelaşi timp, instanţa a reţinut şi impedimentul legal obiectiv stabilit prin dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în sensul că despăgubirea acordată de către instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Înalta Curte constată că prin susţinerea recurenţilor referitoare la neacordarea contravalorii gardului ridicat în condiţii de legalitate, aceştia nu critică legalitatea acestui raţionament al instanţei de apel, ci doar reclamă neacordarea şi a acestei componente a despăgubirilor, în condiţiile în care limitarea pretenţiilor lor a fost motivată de instanţa de apel, nefiind o simplă omisiune de a analiza şi această componentă a despăgubirilor pretinse prin cererea formulată în primă instanţă.
Referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanţă, Înalta Curte constată că prin motivele de apel reclamanţii nu s-au referit explicit la acestea, ci doar au pretins cheltuielile de judecată pe care le vor efectua în apel.
În plus, prin sentinţa tribunalului, anulată din motive procedurale de către instanţa de apel (lipsa semnăturii de pe minută a judecătorului cauzei şi a menţiunii pronunţării în şedinţă publică), decizia recurată în cauza de faţă fiind cea finală, dată în evocarea fondului, cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă; ca atare, o astfel de soluţie a primei instanţe cu privire la soluţionarea cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, în măsura în care se dorea reformarea soluţiei şi din acest punct de vedere, era necesar a fi criticată de către reclamanţi în mod explicit prin motivele de apel, date fiind limitele devoluţiunii în apel, astfel cum acestea decurg din dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. - "în limitele cererii de apel", instanţa de apel va verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Cum aceştia nu au procedat în acest sens, nu pot invoca o atare critică prin motivele de recurs, întrucât formularea unor motive omisso medio este inadmisibilă.
Chiar dacă instanţa de apel prin decizia recurată a evocat fondul după aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., anulând hotărârea primei instanţe şi procedura urmată, nu judecă ea însăşi în primă instanţă [nefiind dispusă anularea sentinţei pentru motiv de necompetenţă a tribunalului, cu reţinerea propriei competenţe, în condiţiile art. 297 alin. (1) prima teză], ci evocarea fondul se realizează în etapa căii devolutive de atac.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii C.I. şi C.I.M. împotriva Deciziei nr. 31 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4461/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4463/2013. Civil. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
