ICCJ. Decizia nr. 4502/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4502/2013
Dosar nr. 5219/1/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 24 noiembrie 2008, reclamantul B.T. prin S.G.C.D.A. în domeniul artelor vizuale a chemat în judecată pe pârâţii municipiul Suceava - prin primar şi D.J.C.C.P. Suceava, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 10.800.000 lei, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată; s-a reclamat prin acţiune încălcarea dreptului moral de autor reglementat de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996.
Prin sentinţa civilă nr. 1232 din 26 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului municipiul Suceava şi s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale faţă de pârâta D.J.C.C.P. Suceava şi, în consecinţă, acţiunea faţă de aceasta a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, investită cu soluţionarea apelului formulat de reclamant, a respins calea de atac ca nefondată prin Decizia nr. 114 din 7 octombrie 2009.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011 a admis recursul declarat de reclamant şi a modificat decizia în sensul că a admis apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1232 din 26 mai 2009 a Tribunalului Suceava, secţia civilă; a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reţinut că daunele morale solicitate prin acţiune au fost justificate ca fiind cuvenite artistului plastic B.T. care, împreună cu pictorul L.l., au realizat un mozaic parietal, compoziţie lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi şamotate şi glazurate, desfăşurată pe o suprafaţă de 456 mp şi amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei I.U.P.S. Suceava, devenită R.O.M.U.P.S.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor care recunoaşte autorului dreptul moral de a pretinde respectarea integrităţii operei şi a se opune oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa. Acest articol, prin el însuşi, nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun, care impun stabilirea persoanei responsabile şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
În această materie există însă o particularitate în ceea ce priveşte prejudiciui, în sensul că încălcarea dreptului de autor este prin ea însăşi apta să producă autorului un prejudiciu, a cărui existenţă nu mai este necesar să fie dovedită, în conformitate cu art. 1169 C. civ. De altfel, în cauză, distrugerea operei şi prejudiciul moral suferit de autor sunt recunoscute de ambele instanţe.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului municipiul Suceava s-a reţinut că atât timp cât autorizaţia de desfiinţare se referă la desfiinţarea unor „ clădiri, hale, anexe şi construcţii speciale" iar pe unui din pereţii clădirii se află opera, demolarea clădirii a atras inevitabil şi distrugerea operei.
Ca emitent necontestat al autorizaţiei de demolare a clădirii, pe care se fundamentează acţiunea reclamantului, pârâtul nu poate fi absolvit de calitate procesuală în prezentul litigiu, prin care se reclamă încălcarea dreptului la respectarea integrităţii operei, afectată în urma emiterii acesteia.
Constatând astfel că în mod greşit a fost soluţionată cauza pe excepţie, fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, in temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5), precum şi art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul a modificat decizia, în sensul admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei primei instanţe, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la acelaşi tribunal - pentru a fi analizate toate aspectele relevante invocate sub acest aspect.
Aceeaşi soluţie a fost dată şi în ceea ce îl priveşte pe celălalt pârât, pentru care se arată că lucrarea figurează în evidenţele acesteia -pe site-ul său fiind înscrisă lucrarea „Monument parietal exterior I.L.J.P.S.", ca monument for public din judeţul Suceava.
În cererea de apel s-a menţionat şi s-a ataşat la aceasta un extras de pe site-ul Suceava, în care din lista cuprinzând „A Monumente de for din Judeţul Suceava - D.J.C.C.P." este menţionat „Mozaicul parietal exterior (l.U.P.S.) alături de autori, structură, suprafaţă şi anul edificării - cu privire la această pârâtă facându-se referiri la acest site.
Menţionarea pe propriul site a acestei opere la categoria „monumente de for public,, alături de apărarea în sensul că nu a decis şi nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era încorporată lucrarea de mozaic parietal, iar autorizaţia de demolare nu are semnătura şi acordul său, cum ar fi fost necesar pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni - ambele arătate de pârâta D.J.C.C.P. Suceava prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanţe (fila nr. 12), aspecte invocate şi în apel, pun în discuţie aspecte de temeinicie a acţiunii formulate împotriva acestei pârâte, respectiv de apreciere în cauză a obligaţiilor sale legale în raport de dreptul imputat a fi încălcat de către reclamant.
În rejudecare, Tribunalul Suceava, prin sentinţa nr. 584 din 13 martie 2013 a respins ca neîntemeiată excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant/mandatar a S.G.C.D.A.A.V. - V.I.S.A.R.T.A.; a respins ca neîntemeiată excepţia privind lipsa calităţii juridice procesuale active a reclamantului B.T.; a respins ca neîntemeiată excepţia privind lipsa calităţii juridice procesuale pasive a pârâtei D.J.C.C.P.C.N. Suceava; a respins ca neîntemeiată excepţia privind inadmis abilitatea cererii de chemare în garanţie a SC I. SRL Suceava; a admis excepţia privind lipsa calităţii juridice procesuale pasive a chematei în garanţie SC I. SRL Suceava; a admis acţiunea civilă având ca obiect „alte cereri", formulată de reclamantul B.T. prin mandatar de S.G.C.D.A.A.V. V.I.S.A.R.T.A. în contradictoriu cu pârâţii municipiul Suceava prin primar şi D.C.C.P.C.N., chemaţi în garanţie fiind SC O.D. SRL şi SC I. SRL Suceava; a obligat pârâţii municipiul Suceava, prin primar şi D.J.C.C.P.C.N. Suceava să plătească reclamantului suma de 100 mii lei cu titlu de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal, compoziţie lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi şi şamote glazurate, amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de U.P.S. Suceava, devenită R.O.M.U.P.S.; a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2996 lei reprezentând taxă judiciară de timbru judiciar, cheltuieli de transport şi cazare; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie a SC O.D. SRL, formulată de pârâtul municipiul Suceava; a respins cererea de chemare în garanţie a SC I. SRL Suceava ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate juridică procesuală pasivă în cauză.
Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin Decizia nr. 19 din 26 noiembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant; a admis apelurile declarate de D.C.P.N. a judeţului Suceava şi municipiul Suceava, prin primar şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins ca nefondată acţiunea formulată în contradictoriu cu aceste apelante, păstrând celelalte dispoziţii care nu sunt contrare, pentru considerentele ce urmează.
Obiectul prezentei cauze este obligarea pârâţilor la plata daunelor morale către reclamant pentru prejudiciul produs prin distrugerea operei de artă realizată de acesta,un mozaic parietal amplasat pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de U.P.S. Suceava, inaugurată în 1983, dobândită de intimata SC O.D. SRL Bucureşti prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 mai 2007, temeiul de drept invocat fiind art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996. Opera de artă a fost distrusă ca urmare a demolării construcţiei pe care era amplasată în temeiul autorizaţiei de desfiinţare din 10 iulie 2007 eliberată SC O.D. SRL Bucureşti de primarul municipiului Suceava.
Astfel cum s~a reţinut şi în motivarea Deciziei nr. 1132/1/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 prin el însuşi nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun care impun stabilirea persoanei responsabile şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, existenţa prejudiciului moral prin distrugerea operei nefiind necesar să fie dovedită, prin urmare cauza trebuie analizată şi prin prisma aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 998 și art. 999 C. civ. (forma în vigoare la data comiterii presupuselor fapte ilicite şi a prejudiciului). Prin aceeaşi decizie irevocabilă s-a stabilit că ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă în cauză şi sub aceste aspecte hotărârea instanţei de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în consecinţă, motivul de apel al pârâtei D.C.P.N. Suceava prin care aceasta reiterează excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive nu este fondat.
În ceea ce priveşte întrunirea în speţă a condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâţilor, spre deosebire de prima instanţă, instanţa de apel apreciază că nu s-a tăcut dovada unei fapte ilicite a acestora.
Prima instanţă a reţinut că lucrarea artistică mozaic parietal realizată de reclamant este un monument de for public conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 120/2006, fapta ilicită a pârâtului municipiul Suceava constând în emiterea autorizaţiei de demolare a construcţiei pe care era realizată opera, din culpa sa neînregistrând lucrarea în evidenţele sale, iar a pârâtei D.C.P.N. Suceava în faptul că nu a înştiinţat pârâtul municipiul Suceava cu privire la opera de artă ce urma să fie distrusă şi că se opune autorizaţiei de demolare, fără ca autorul operei să fie înştiinţat.
Conform art. 3 din Legea nr. 120/2006, a monumentelor de for public,"în condiţiile prezentei legi, sunt sau dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în spaţii publice, pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a) amplasarea acestora s-a realizat în baza unei autorizaţii de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării;
b) existenţa acestora este consemnată sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicaţii ştiinţifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidenţele autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice." Potrivit art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ „în sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
Din aceste dispoziţii rezultă că prima condiţie pentru ca o operă de artă să rle considerată un monument de for public este amplasarea sa în spaţiu public, pe terenuri aparţinând domeniului privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale, la data intrării în vigoare a legii (mai 2006), condiţie care nu este îndeplinită în cauză întrucât mozaicul parietal era amplasat pe peretele unei hale aparţinând unei persoane juridice de drept privat (SC I. SRL Suceava şi apoi SC O.D. SRL Bucureşti). în ceea ce priveşte calificarea operei în cauză ca monument de for public nu are relevanţă faptul că pe site-ul D.J.C.P.N. Suceava este astfel menţionată ci instanţa trebuia să stabilească acest lucru în raport de dispoziţiile Legii nr. 120/2006 citate mai sus. în aceste condiţii, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 120/2006 potrivit cărora autorităţile administraţiei publice au obligaţia să asigure protejarea şi punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în administrarea lor, nu sunt incidente în cauză, prin urmare nu se poate imputa pârâtului municipiul Suceava neîndeplinirea obligaţiei prevăzută de acest act normativ. De asemenea, nici în cazul pârâtei D.J.C.P.N. Suceava acest act normativ nu instituia o obligaţie de protejare a monumentelor de for public, prin urmare obligaţia de înştiinţare reţinută de prima instanţă în sarcina pârâtei nu exista.
În ceea ce priveşte Legea nr. 8/1996, temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, într-adevăr potrivit art 10 lit. d) autorul operei de artă are dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa, dar nici acest act normativ nu instituie vreo obligaţie de protejare a operei în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale sau a D.C.P. Această obligaţie este stabilită în schimb în sarcina proprietarului operei potrivit art. 23 din Legea nr. 8/1996 care prevede:
„(1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei fa preţul de cost al materialului.
(2) Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.
(3) În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei şi de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor."
Cum nici unul din pârâţi nu era proprietarul operei la data distrugerii acesteia, nu se poate imputa acestora încălcarea dreptului reclamantului la a pretinde respectarea integrităţii operei sale.
În ceea ce priveşte emiterea autorizaţiei de demolare de către primarul municipiului Suceava, faţă de faptul că opera realizată de reclamant nu poate fi calificată ca monument de for public sau monument istoric, nu se poate reţine nici încălcarea vreunei dispoziţii din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, care în art. 8 reglementează emiterea autorizaţiei de desfiinţare, şi nici nu s-a invocat de către reclamant acest lucru.
Pentru a se reţine comiterea unei fapte ilicite de către pârâţi este necesar să stabilească mai întâi prevederile legale care i-ar fi obligat să acţioneze într-un anumit fel pentru protejarea operei de artă şi apoi faptul că aceştia nu le-au respectat. Or, după cum s-a arătat mai sus, prin nicio dispoziţie legală nu se instituie vreo obligaţie în sarcina pârâţilor pentru protejarea operei în cauză şi nici nu se poate imputa comiterea unei fapte ilicite pârâtului municipiul Suceava prin faptul că a emis autorizaţiei de demolare a halei pe care era amplasată opera, atât timp cât nu a încălcat nicio dispoziţie legală. Obligaţii, înainte de distrugerea operei, erau instituite în sarcina proprietarului acesteia, după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva deciziei au declarat recurs B.A. şi B.L.N.
1. Instanţa de apel decide că mozaicul parietal nu este monument de for public şi, în lipsa acestei calităţi, nu se bucură de protecţia administraţiei publice locale.
Se învederează că acţiunea introductivă are ca temei legal Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, aşa cum a fost modificată şi completată care, la art. 1, prevede că dreptul de autor asupra operelor de creaţie intelectuală este garantat şi recunoscut, acest drept fiind legat de persoana autorului şi comportă atribuţii de ordin moral şi patrimonial. Opera de creaţie intelectuală, este recunoscută şi protejată prin simplul fapt al existenţei.
În motivarea soluţiei sale, trecând peste prevederile Legii nr. 8/1996 instanţa de apel încearcă să facă dovadă că mozaicul parietal nu este monument de for public şi nu se afla sub protecţie deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 120/2006, opera de artă se afla pe peretele halei industriale aparţinând unei persoane juridice de drept privat.
Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 120/1996 prevede condiţiile ca bunurile imobile lucrări de artă plastică sau monumentală să fie declarate monumente de for public: să fie amplasate în spaţii publice pe terenuri aflate în domeniul public ori a unităţilor administrativ teritoriale ale statului. Mozaicul parietal se afla amplasat pe peretele halei industriale, proprietatea statului. Existenţa lucrării era notorie, iar importanţa şi valoarea lucrării îndeobşte recunoscută.
Hala industrială se afla pe o arteră centrală circulată şi de largă vizibilitate a municipiului, astfel că, îndeplinind condiţiile impuse de lege, ansamblul mozaic parietal trebuia să fie înscris pe lista monumentelor de for public. Neglijenţa administraţiei şi cunoscutul vid legislativ au fost atenuate de înscrierea mozaicului pe lista monumentelor de for public din judelui Suceava postată pe site-ul D.C.C.P.N. Suceava care la poziţia 52 indică existenţa acestui mozaic monumental.
Se consideră ca instanţa de apei, neglijând prevederile Legii nr. 8/1996 şi, aplicând „ad literam" dispoziţiile Legii nr. 120/1996, a trecut peste împrejurarea evidentă că autorităţile administraţiei locale se apără cu propria lor culpă aceea de nu fi înscris lucrarea mozaic parietal unică în ţară prin valoare şi întindere ca monument de for public.
2. Instanţa de apel apreciază că la art 10 al Legii nr. 8/1996 nu există nicio prevedere de protejare a operei în sarcina autorităţilor administraţiei locale şi că această obligaţie este stabilită de Lege - art. 23, în sarcina proprietarului.
Art. 10 din Legea nr. 8/1996 reglementează drepturile de care se bucură autorul ca drepturi morale, iar lit. d) a art. prevede dreptul autorului de a pretinde respectarea integrităţii operei de a se opune oricărei modificări şi atingeri operei dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa.
Acest text de lege ca dealtfel şi întregul act normativ nu prevede obligaţii în sarcina autorităţilor administraţiei publice sau direcţiilor de patrimoniu de a proteja opera de arta. Acest articol de lege conferă drepturi autorilor, dar nu opune şi obligaţii corelative prin nominalizarea de instituţii astfel obligate.
Opera de arta este recunoscută si protejată prin simplul fapt aî existenţei ei.
Instanţa invocă în motivarea soluţiei sale prevederile art. 23 din Legea nr. 8/1996 concluzionând că niciunul dintre pârâţi nu era proprietarul operei la data distrugerii acestuia astfel că nu se poate imputa acestora încălcarea dreptului autorului de a pretinde respectarea integrităţii operei sale.
Instanţa de apel s-a aflat în eroare întrucât respectivul text se referă la materia dreptului de suită şi reglementează drepturilor proprietarilor în cazul revânzării acestora text fără nicio legătură în cauza.
3. Instanţa de apel motivează soluţia pronunţată pe considerentul că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în cauză.
În Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 nu oferă prin el însuşi criterii de stabilire a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit acestea fiind completate de normele dreptului comun care impun stabilirea persoanei responsabile şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Curtea de Apel Suceava încercând să dea o aparenţă de legalitate a acţiunilor întreprinse de pârâtele-intimate apreciază că autorizaţia de demolare a halei industriale pe al cărui perete exterior se află mozaicul parietal a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 şi că nu există nicio dispoziţie legală pe care acestea nu au respectat-o, obligaţia respectivă revenind proprietarului operei, situaţie în care nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Municipiul Suceava a susţinut înaintea instanţei de apei că în soluţionarea cauzei prima instanţă şi-a întemeiat motivarea pe articole din presă sau extrase din tot felul de materiale publicitare care nu exprimă un punct de vedere oficial.
Autorităţile administraţiei locale nu au cunoscut sau nu au dorit să dea atenţie legii proprietăţii intelectuale dar nu şi că subestimează rolul şi importanţa presei. Ziarul local a adus la cunoştinţă o problemă de larg interes atât pentru mediile culturale cât şi pentru autorităţile locale, a încercat să salveze o operă de artă, să vină în ajutorul autorului acesteia şi să comunice consecinţele nerespectării legii dreptului de autor.
După primirea mesajelor susţinute ale presei, autorităţile administraţiei locale în loc de a suspenda temporar autorizaţia de demolare şi a lua legătura cu autorul pentru a stabili împreună soluţii de salvare a operei, au dat verdict de distrugere a mozaicului. De aici rezultă legătura între faptă şi prejudiciu, vinovăţia pârâtelor-intimate fiind evidentă, îmbrăcând şi forma relei credinţe.
Din cele de mai sus rezultă clar că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale existând din plin fapta ilicită - încălcarea cu vinovăţie a prevederilor Legii 8/1996 de către cei obligaţi să o respecte. Prin sentinţa pronunţată prima instanţă a obligat pârâtele la plata de daune morale cuvenite maestrului B. în sumă de 100-000 lei. Considerând ca suma acordată nu este potrivită staturii artistului creator şi nici a suferinţelor pricinuite acestuia prin distrugerea operei sale, s-a formulat apel ce a fost respins fără a se face nicio motivare în cuprinsul deciziei Curţii de Apel Suceava.
Se precizează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia 1132 din 11 februarie 2011 pronunţată în cauză a statuat că „în acest dosar distrugerea operei şi prejudiciul moral suferit au fost recunoscute de ambele pârâte. Instanţa de apel Suceava, nesocotind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nu există vinovăţii şi vinovaţi pentru distrugerea operei de arta şi nu se datorează daune morale.
M.C.P.N. a fost parte în dosar prin cererea de intervenţie accesorie admisă de instanţă. Se apreciază că ar fi fost firesc ca prin participarea în cauză să contribuie la stabilirea adevărului şi aplicarea corectă a legii.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, constată caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011 a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea procesuală pasivă a pârâţilor municipiul Suceava şi Direcţia judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu.
Calitatea procesuală pasivă a unităţii administrative, se arată în decizia de casare, este dată de calitatea acesteia de emitentă a autorizaţiei de demolare a clădirii, pe care se ftindamentează acţiunea reclamantului, demolare ce a atras distrugerea operei.
Menţionarea pe site-ul D.J.C.C.P. a operei reclamantului la categoria „monumente de for public", alături de susţinerile acestei pârâte în sensul că nu a decis şi nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era încorporată lucrarea de mozaic parietal, iar autorizaţia de demolare nu are semnătura şi acordul său au determinat instanţa de recurs să reţină calitatea procesuală pasivă a D.C.P.N. a judeţului Suceava (denumire actuală a structurii teritoriale a M.C.P.N.).
Se mai reţine că distrugerea operei şi prejudiciul moral suferit de autor sunt recunoscute de ambele instanţe.
Cu alte cuvinte, ceea ce a mai rămas de cercetat în analiza întrunirii cumulative a condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii delictuale este existenţa vinovăţiei pârâţilor în cauzarea prejudiciului moral dedus judecăţii, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care au acţionat.
În materia răspunderii civile delictuale autorul faptei răspunde şi pentru cea mai mică culpă.
Inacţiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligaţia unei persoane de a acţiona într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligaţie care însă nu a fost respectată.
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, prin art. 2 instituie obligaţia Statului român de a garanta proprietatea şi de a asigura, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.
Se susţine de către recurentul municipiul Suceava că obligaţia instituită de art. 2 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 182/2000 referitoare Ia protejarea patrimoniului cultural naţional mobil prin intermediul autorităţilor administraţiei publice, nu îi incumbă urmare a faptului că opera intimatului nu era protejată de dispoziţiile art. 3 alin. (2) pct. 2 lit. f) din actul normativ menţionat, câtă vreme nu a fost calificată ca monument de for public.
Faptul că lucrarea nu a fost înregistrată în evidenţele sale patrimoniale, ca monument de for public se datorează neglijenţei sale în îndeplinirea obligaţiei sale de a proteja patrimoniul cultural naţional mobil.
De altfel, D.J.C.C.P., a înscris creaţia artistică "mozaicul parietal exterior", alături de autori, structură, suprafaţă şi anul edificării pe site-ul său.
Anterior demolării, situaţie de fapt necontestată de municipiul Suceava, a existat o amplă campanie de presă împotriva distrugerii operei, tocmai în considerarea valorii sale artistice.
Aşa cum s-a arătat, recurenta avea obligaţia în baza art. 8 din Legea nr. 182/2000 de a proteja opera împotriva oricăror acte comisive sau omisive care puteau duce la distrugerea acesteia.
Legea nr. 50/1996 privind autorizaţia executării lucrărilor de construcţii, în anexa lit. b) pct. 2.1 referitoare la documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare prevede obligaţia existenţei unor date generale, respectiv descrierea construcţiei care urmează să fie desfiinţată, în cadrul căreia se vor trece printre altele un scurt istoric (anul edificării, meşteri cunoscuţi) menţionarea şi descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmează a se preleva.
Dat fiind elementele obligatorii ale autorizaţiei de desfiinţare, recurenta avea obligaţia să verifice dacă mozaicul parietal exterior beneficia de protecţia dreptului de autor şi să acţioneze în consecinţă.
Direcţia pentru cultură şi patrimoniu naţional a judeţului Suceava apreciază că postarea pe site-ul său a operei reclamantului coroborată cu absenţa avizului său la emiterea autorizaţiei de desfiinţare o exonerează de orice culpă.
Numai că pârâta, în calitatea sa de instituţie specializată, avea obligaţia de a lua măsuri active, concrete de conservare a bunului ce aparţinea patrimoniului naţional mobil, prin implicare activă, inclusiv prin solicitarea suspendării/anulării autorizaţiei pe cale judiciară.
Atitudinea sa pasivă a conlucrat, alături de acţiunea unităţii administrativ teritoriale concretizată în emiterea autorizaţiei de desfiinţare, la încălcarea drepturilor morale de autor ocrotite de dispoziţiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Evaluarea daunelor morale, aşa cum se desprinde din literatura juridică şi din practica judiciară, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale şi întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar şi nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective.
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciului, acesta nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de datele concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.
C.E.D.O., atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei.
În speţă, opera creată de reclamantă era încorporată faţadei unei clădiri industriale, susceptibile de deteriorare cauzate de intemperii, ori urmare a trecerii timpului.
Drept urmare, la stabilirea prin apreciere, a cuantumului daunelor morale acordate, prima instanţă de fond a avut în vedere circumstanţele particulare ale cauzei.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, constatând că instanţa superioară de fond a aplicat greşit legea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în parte decizia în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B.A. şi B.L.N., în continuarea calităţii procesuale a reclamantului-recurent B.T. - decedat pe parcursul procesului, împotriva Deciziei civile nr. 19 din data de 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Modifică în parte această decizie, în sensul că respinge, ca nefondate, apelurile declarate de D.C.P.N.J. Suceava şi respectiv, Municipiul Suceava prin primar, împotriva sentinţei nr. 584 din data de 13 martie 2012 a Tribunalului Suceava, secţia civilă.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Obligă pe intimaţii-pârâţi Municipiul Suceava prin primar şi D.C.P.N. a Judeţului Suceava la plata sumei de 2.149 lei cheltuieli de judecată către recurenţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4496/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4504/2013. Civil → |
|---|
