ICCJ. Decizia nr. 4505/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4505/2013
Dosar nr. 3775/2/2012
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta SC T.B. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea drepturilor morale şi patrimoniale de autor ale reclamantei asupra creaţiei publicitare adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică sub paternitatea acesteia; să se constate încălcarea de către pârâţi a drepturilor reclamantei prin publicarea în cotidianele „A.” şi „Z.F.” a unor machete publicitare sub paternitatea şi egida Guvernului României; obligarea pârâţilor ca pe socoteala acestora să se dispună publicarea sentinţei ce se va pronunţa în cotidianele în care au apărut machetele incriminate, respectând aceeaşi aşezare în pagină; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat reclamantei, potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, cuantumul efectiv al prejudiciului urmând a fi determinat prin aplicarea criteriilor legale menţionate, după administrarea de probatorii în acest sens. În măsura în care consecinţele economice negative se vor agrava pe parcursul procesului, reclamanta a arătat că înţelege să-şi majoreze pretenţiile şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin anunţul de participare nr. 23704 din 17 iulie 2007, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, aflată în subordinea Guvernului României, a iniţiat o procedură privind achiziţionarea unor servicii pentru realizarea unei campanii naţionale de informare publică privind accesarea fondurilor europene. Temele şi mesajele acestei campanii publicitare, aşa cum sunt menţionate la filele 7 şi 8 din caietul de sarcini, sunt: „Banii europeni nu se dau se iau. Primul pas spre finanţarea europeană este informarea, apoi proiectul. Nu mai aştepta. Fiecare zi de aşteptare e una pierdută”; „Informarea face diferenţa. Acolo unde liderii locali din administraţie au fost gospodari, au accesat fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, mediu şi locuri de muncă. Beneficiarul final eşti tu, cetăţeanul pentru străzi mai curate şi asfaltate, pentru clădiri renovate, pentru afaceri şi locuri de muncă, cere-i primarului să folosească fondurile europene”. „Au venit banii, sunt şi ai tăi! Localitatea ta trebuie să facă un proiect”. „Primul venit primul servit. Cu cât primăria ta va depune un proiect mai rapid, cu atât mai repede comunitatea ta va obţine finanţare”. „Bani europeni în afacerea ta! Dacă a existat interes pentru finanţare, întreprinzătorii au reuşit să îşi dezvolte afacerile cu bani europeni. Finanţarea înseamnă competitivitate pe o piaţă unică. Pregăteşte-ţi afacerea pentru viitor”.
La data de 28 august 2007, reclamanta a depus la sediul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale toată documentaţia solicitată de autoritatea contractantă, inclusiv opera publicitară creată, aducând-o la cunoştinţa publică pentru prima oară. Creaţia artistică originală, cuprinsă în opera publicitară pe care reclamanta a depus-o la sediul autorităţii contractante, prin care a dorit să sublinieze importanţa fondurilor europene, a fost evidenţiată prin configurarea unui personaj uman ce oferă o alternativă vizuală a raportului prezent-viitor - ce este şi ce ar putea fi.
În conformitate cu criteriile stabilite de către autoritatea contractantă în caietul de sarcini, aceasta a comunicat la data de 31 august 2007 rezultatul procedurii achiziţiei publice, în baza criteriului ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, prin desemnarea câştigătoarei în persoana societăţii SC S.M. SRL, care a obţinut cel mai bun punctaj, pe locul doi clasându-se SC T.B. SRL.
La data de 12 octombrie 2007, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale comunică tuturor participanţilor la licitaţia privind achiziţionarea serviciilor mai sus amintite că, „în conformitate cu art. 209 lit. d) din O.G. nr. 34/2006 este imposibilă încheierea contractului, iar comisia de evaluare a ofertelor hotărăşte anularea procedurii”.
La data de 16 noiembrie 2007, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) două invitaţii de participare (94632 şi 100536), pentru achiziţionarea unor servicii de creaţie, redactare şi difuzare în presa scrisă, având următoarea tematică: „Finanţarea europeană pentru afacerea ta”. „Conceptul va trebui să marcheze iconic diferenţa semnificativă între situaţia pre-finanţare şi cea post-finanţare”.
Începând din data de 10 decembrie 2007, reclamanta a luat la cunoştinţă, despre apariţia în presa centrală (cotidianele „A.” şi „Z.F.”), sub egida Guvernului României, a unei campanii publicitare privind atragerea fondurilor europene, al cărei format şi concept creativ era identic cu opera creată de aceasta, deşi personajele implicate ori posturile în care acestea se găsesc, în cadrul compoziţiei machetei, nu sunt întru-totul identice.
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a declinat competenţa de soluţionare a pricinii, în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, care, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a trimis cauza spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin decizia nr. 3598 din 25 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1826 din 26 octombrie 2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei; a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României; a fost admisă în parte cererea; s-a constatat calitatea reclamantei de titular al drepturilor morale şi patrimoniale de autor al operei publicitare destinate realizării unei campanii naţionale de informare publică privind accesarea fondurilor europene, drepturi încălcate de către pârâţii Secretariatul General al Guvernului şi Guvernul României prin publicarea în cotidienele „A.” şi „Z.F.” a unor machete publicitare; au fost obligaţi pârâţii Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului să publice dispozitivul hotărârii în cotidienele în care au apărut machetele, respectiv „A.” şi „Z.F.”; a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata de despăgubiri; au fost obligaţi pârâţii Secretariatul General al Guvernului şi Guvernul României la plata sumei de 37.858,92 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de toate părţile, prin decizia nr. 4A/15 ianuarie 2013, a admis căile de atac, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Guvernul României ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate juridică; pe cale de consecinţă, au fost înlăturate obligaţiile stabilite în sarcina pârâtului Guvernul României; a obligat pârâtul Secretariatul General al Guvernului la plata de despăgubiri către reclamant în cuantum de 43.000 lei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, pentru considerentele ce urmează.
Cu privire la motivele comune de apel formulate de apelanta Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi de apelantul Secretariatul General al Guvernului, în nume propriu, apelantele au susţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active era întemeiată, bazându-se pe două considerente: pe de o parte, pe ideea că cesiunea de drepturi de autor nu a putut avea ca obiect şi dreptul de suită şi deci dreptul de a se cere constatarea vreunei încălcări; pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit înregistrarea operei cu titularul persoană fizică C.D.M., pentru a invoca calitatea acestuia de autor.
În drept, apelantele au invocat prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 8 /1996, potrivit cărora „drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări”, şi ale art. 10 lit. b) care stabileşte că printre drepturile morale ale autorului se regăseşte „dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei”. Se mai invocă prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, care precizează expres că dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.
Curtea a constatat că prin contractul de cesiune de drepturi de autor din 03 ianuarie 2007 C.D.M., în calitate de autor, a cesionat către SC C.C. SRL, societatea de la care a primit reclamanta prin cesiune ulterioară drepturile în litigiu, drepturile de autor enumerate în contract, respectiv: reproducerea integrală a operei, difuzarea operei, comercializarea pe teritoriul României, exportul în vederea comercializării pe alte teritorii decât cel al României; reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie sau prezentare directă a operei; expunerea publică a operelor; proiecţia publică a operelor; transmiterea operei prin fir, cablu, fibră optică sau alte procedee; comunicarea publică prin intermediul înregistrărilor audio-video; prezentarea în loc public, accesul public la bazele de date pe calculator.
Curtea a constatat că apelantele au realizat o interpretare limitativă a textelor legale invocate, fără a avea o justificare în acest sens. Într-adevăr, potrivit acestor texte, creatorul unei opere păstrează dreptul moral de a cere recunoaşterea dreptului său în raport cu terţii (alţii decât cesionarul cu care a încheiat contractul de cesiune) şi dreptul de a cere constatarea şi încetarea încălcărilor produse de către aceşti terţi, dar această normă nu face decât să păstreze în favoarea acestuia un drept la acţiune care s-a transmis odată cu contractul de cesiune către cesionar; cu alte cuvinte, legea nu îi interzice cesionarului să apere drepturile morale ale creatorului cedent, dar îi permite în continuarea creatorului cedent să facă aceste apărări, dacă cesionarul omite acest lucru.
În ceea ce priveşte critica în sensul că prima instanţă a reţinut că autorul operei publicitare ar fi C.D.M., fără a fi făcută dovada înregistrării sau măcar a semnalării conform uzanţelor şi dispoziţiilor legale în materie a drepturilor reclamate, Curtea a constatat că este nefondată, câtă vreme, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică, nefiind necesară o operaţiune materială de înregistrare într-un anumit registru public. Or, aducerea la cunoştinţă publică a operei s-a făcut prin depunerea de către reclamantă, a întregii documentaţii solicitate de autoritatea contractantă, inclusiv a operei publicitare create sub numele lui C.D.M. şi cesionată reclamantei.
Motivul de apel legat de greşita soluţionare a excepţiei lipsei capacităţii juridice a Guvernului României a fost găsit întemeiat.
Astfel, din analiza comparativă a prevederilor constituţionale şi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor cu prevederile H.G. nr. 405/2007 privind funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, rezultă că cele două autorităţi nu se identifică.
Chiar dacă pe parcursul soluţionării fondului litigiului Secretariatul General al Guvernului a devenit succesor al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, totuşi, acesta este subiect de drept distinct de Guvernul României, astfel încât dispoziţiile art. 2 şi 3 din H.G. nr. 405 /2007 nu puteau fi avute în vedere în analiza capacităţii juridice civile şi la soluţionarea excepţiei.
Analizând cererea de chemare în judecată din perspectiva obligaţiilor ce se cer a fi stabilite în sarcina Guvernului României, instanţa a reţinut că acestea nu corespund capacităţii juridice administrative a Executivului, ca expresie a atribuţiilor şi competenţelor stabilite prin normele constituţionale şi cele ale legilor speciale de organizare şi funcţionare.
Un alt motiv de apel invocat de apelante s-a referit la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, apelantele au invocat faptul că nu le-au fost comunicate şi încheierile de amânare a pronunţării din 13 octombrie 2011, 18 octombrie 2011 şi 25 octombrie 2011 fiind încălcate dispoziţiile imperative ale legii prin care sunt reglementate formele de procedură, cu violarea gravă şi evidentă a dreptului la apărare, a principiului egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi procesului echitabil, recunoscute oricărui pârât.
Curtea a constatat că potrivit prev. art. 105 C. proc. civ., „actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condiţiile prevăzute de lege. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.”
Se arată că orice nulitate virtuală, ce intră sub incidenţa acestui text de lege, poate fi constatată numai dacă există o încălcare a unei forme procedurale ce produce părţii interesate o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului făcut cu neobservarea regulii de procedură.
În speţă, nu s-a făcut dovada comunicării către apelante a încheierii de amânare a pronunţării, deci există o nerespectare a normei de procedură, care este invocată de partea interesată, în speţă pârâţii căzuţi parţial în pretenţii.
Cu privire la vătămarea procesuală, însă, Curtea a constatat că aceasta nu a fost dovedită.
Argumentul legat de adresa nr. 2578/IJ/2992/SIJ/2009 emisă de Serviciul de inspecţie pentru Judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, nu poate fi considerat relevant; dincolo de caracterul de recomandare al unei astfel de adrese, aceasta nu poate adăuga la lege prin instituirea unui caz de nulitate acolo unde legea procesuală nu prevede o astfel de nulitate.
O altă critică adusă hotărârii apelate, este aceea că instanţa de fond a trecut în mod nelegal la soluţionarea fondului cererii fără a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor invocate în apărările formulate de pârâţii Agenţia pentru Strategii Guvernamentale şi Guvernul României, fiind încălcate atât norme procesuale - art. 137 şi art. 261 C. proc. civ., cât şi norme de drept substanţial - cele ale Legii nr. 8/1996, modificate şi completate.
S-a constatat că, în esenţă, apelantele au invocat nepronunţarea primei instanţe cu privire la: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, invocată prin întâmpinarea Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale; excepţia nulităţii acţiunii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, întemeiată pe dispoziţiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pentru lipsa mandatului special de reprezentare, invocată prin întâmpinarea Guvernului României.
Or, la termenul de judecată din 07 septembrie 2010, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a înţeles să se judece în calitate de pârât doar cu Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului, iar nu şi cu Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, care astfel a fost scoasă din cauză, ca efect al principiului disponibilităţii procesului civil.
Cât priveşte excepţia nulităţii acţiunii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, întemeiată pe dispoziţiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pentru lipsa mandatului special de reprezentare, invocată prin întâmpinarea Guvernului României, Curtea a constatat că întâmpinarea a fost formulată de Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului.
Or, instanţa de apel a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Guvernului în cauza de faţă, ceea ce înseamnă că orice act procesual făcut de aceasta este lovit de nulitate, inclusiv întâmpinarea prin care aceasta a invocat excepţia respectivă.
Astfel, nu există nicio vătămare prin nesoluţionarea unei excepţii invocate de o parte cu privire la care s-a constatat lipsa capacităţii sale juridice de a sta în proces. În plus, s-a constatat o lipsă de consecvenţă în invocările apelantelor, care pe de o parte au susţinut că Guvernul României nu poate sta în proces deoarece nu are capacitate juridică, pe de altă parte, se invocă vătămarea pentru nepronunţarea pe o excepţie invocată de acesta.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelantele au invocat faptul că hotărârea este netemeinică şi nelegală întrucât instanţa de fond a admis în parte acţiunea fără să fie argumentată această concluzie.
Apelantele au invocat faptul că, sub aspect procedural, acţiunile în constatare sunt inadmisibile atunci când partea poate cere realizarea dreptului (art. 111 C. proc. civ.).
Curtea a reţinut că inadmisibilitatea cererii în constatare apare ca excepţie procesuală atunci când reclamanta formulează doar un astfel de petit în constatare, dar nu şi atunci când - situaţia cererii de faţă - cererea în constatare este însoţită de cererea în realizare (obligarea la despăgubiri), în această situaţie de fapt petitul în constatare fiind doar o etapă necesară pentru soluţionarea celui în realizare, neobligând instanţa să se pronunţe prin dispozitiv asupra acestuia; faptul că prima instanţă a făcut acest lucru nu atrage însă inadmisibilitatea, câtă vreme era învestită şi cu soluţionarea acţiunii în realizare.
Apelantele au susţinut că formularea capătului de cerere având ca obiect recunoaşterea drepturilor morale şi patrimoniale de autor asupra unei creaţii publicitare denotă că anterior nu a fost înregistrată opera originală de creaţie intelectuală care să beneficieze de protecţia dreptului de autor, punând sub semnul întrebării condiţia noutăţii şi a individualităţii acesteia.
Curtea a reţinut deja, cu ocazia soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active, că potrivit prev. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică, nefiind necesară o operaţiune materială de înregistrare într-un anumit registru public. Or, aducerea la cunoştinţă publică a operei s-a făcut prin depunerea de către reclamantă, a întregii documentaţii solicitate de autoritatea contractantă, inclusiv a operei publicitare create sub numele lui C.D.M. şi cesionată reclamantei.
Apelantele au mai invocat faptul că pretinsa creaţie nu este rezultatul unei activităţi creatoare, fiind o reproducere a unui concept existent pe piaţă. Oferta prezentată de SC T.B. SRL nu a făcut decât să respecte cerinţele prevăzute în caietul de sarcini. Prezentarea cu panouri - înainte-după - nu este originală deoarece Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, în calitate de autoritate contractantă, a cerut-o. Apelantele au susţinut că în opera invocată de reclamantă nu se regăseşte nici un efort creativ, nicio amprentă a personalităţii autorului, nicio notă personală, respectiv o contribuţie creatoare care să poată fi atribuită societăţii reclamante. Dimpotrivă, conceptul în discuţie este prezent în publicitate în numeroase campanii. Marcarea iconică a unor situaţii asemănătoare sau diferite nu este sinonimă cu faptul creaţiei unei opere originale, care dă naştere la drepturi exclusive, reglementate prin Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în consecinţă societatea reclamantă neputând să le opună drepturi de autor de care nu beneficiază.
Curtea a constatat că acest argument este nefondat, deoarece trebuie făcută distincţia între descrierea prin cuvinte a unei cerinţe şi prezentarea grafică a acesteia.
Astfel, oricât de sugestivă ar fi fost descrierea prin anunţul de licitaţie, nu se poate susţine că această descriere ar fi distrugătoare de originalitate pentru orice reprezentare grafică ce ar fi fost depusă de orice candidat la licitaţie, ulterior; o altfel de interpretare ar duce la concluzia absurdă că descrierea din anunţ ar împiedica orice concurent să invoce un drept de autor cu privire la prezentările grafice cu care concurează, deoarece „ideea” prezentării le-a fost sugerată de anunţ; or, aşa cum se cunoaşte, în materia drepturilor de autor nu beneficiază de protecţie ideea în sine, ci forma materială de manifestare a acesteia.
În plus, s-a constatat că anunţul primei licitaţii, anunţul de participare pentru procedura de achiziţie publicat pe S.E.A.P. în data de 17 iulie 2007 cu nr. 23704 (fila 18 dosar declinat) nu cuprindea drept cerinţă ce să fie prevăzută în caietul de sarcini, prezentarea cu panouri - înainte-după; această cerinţă apare însă abia în cuprinsul invitaţiei de participare nr. 100536 din 14 noiembrie 2007. În cuprinsul acestei ultime invitaţii, se menţionează că „s-au menţinut specificaţiile tehnice ale anunţului de participare publicat în data de 17 iulie 2007, respectiv - „Conceptul va trebui să marcheze iconic diferenţa semnificativă între situaţia pre-finanţare şi cea post-finanţare”; Curtea a constatat însă că menţiunea „Conceptul va trebui să marcheze iconic diferenţa semnificativă între situaţia pre-finanţare şi cea post-finanţare” este adăugată în noiembrie 2007 (fila 28 dosar declinat), nefiind probată susţinerea pârâtelor în sensul contrar.
Ceea ce s-a analizat în concret a fost dacă grafic între reprezentările grafice folosite de reclamantă şi cele folosite de pârâte există o similaritate, care este gradul acestei similarităţi şi dacă asemănările sunt întâmplătoare sau nu.
Curtea a constatat deosebit de concludentă proba cu raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, realizată de specialistul desemnat conform art. 201 alin. (3) C. proc. civ., D.P., care a stabilit că opera creată de reclamantă este originală; cea de-a doua operă de artă este 100% similară cu prima, pe dimensiunea concept şi strategie, iar pe dimensiunea vizuală grafică este similară în proporţie de 90%; din punct de vedere al textului, între cele două opere există o similitudine în proporţie de 80%; din punct de vedere al campaniei receptată de cei cărora le este adresată, este percepută la fel, cu acelaşi tip de mesaj, fiind însă folosite alte cuvinte.
Faptul că pârâtele nu aveau o obligaţie contractuală de confidenţialitate nu înlătură faptul că acestea aveau obligaţia generală, conform Legii nr. 8/1996, să se abţină de la orice faptă de încălcare a dreptului de autor.
Nici faptul că nu s-a dovedit că pârâtele au urmărit avantaje materiale proprii nu este relevant în materia drepturilor de autor, pentru a se constata încălcarea acestuia nefiind necesar a se dovedi că cel care le încalcă obţine şi un folos material ca urmare a încălcării produse.
Apelul reclamantei a privit exclusiv respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor.
Apelanta-reclamantă, în calitate de autor al operei publicitare destinate realizării unei campanii naţionale de informare publică privind accesarea fondurilor europene, calitate pe care însăşi instanţa de fond a reţinut-o, are dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa, astfel cum prevede şi art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, iar în caz de încălcare, are dreptul la repararea prejudiciului.
Se arată că nu există în legislaţia actuală criterii sau praguri minime sau maxime de acordare a despăgubirilor materiale sau morale, în materia proprietăţii intelectuale, astfel că instanţa a procedat la evaluarea cuantumului acestora prin raportare la petit, la amploarea încălcării produse, la practica judiciară. Astfel, fără a exista un criteriu matematic de stabilire ( criteriile invocate de reclamantă cu privire la valoarea contractului de achiziţie publică fiind nerelevante deoarece nu se poate stabili o legătură cuantificabilă între profitul pârâtelor şi valoarea contractului de achiziţie-valoare ce implică şi alte costuri în afara reprezentărilor grafice), Curtea a apreciat că un cuantum de 10% din suma solicitată de către reclamantă cu titlu de daune este suficient pentru acoperirea pagubei, fără a deveni o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării la plata de despăgubiri de 430.000 lei.
Prin dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanţa, deşi pleacă de la o premisă corectă, ajunge la o concluzie greşită.
Astfel, instanţa trebuia să constate că valoarea prejudiciului învederat nu a fost contestată.
De asemenea, instanţa nu reuşeşte să dea o explicaţie suficientă sau măcar lămuritoare asupra a ceea ce consideră că «ar implica şi alte costuri în afara reprezentărilor grafice».
Tot legat de înlăturarea criteriului de cuantificare a prejudiciului, valoarea contractului de achiziţie publică, se arată că motivarea acestui considerent lipseşte, respectiv a acestei înlăturări.
Se mai arată că nu se înţelege de ce acordarea de daune morale, pentru acoperirea unei pagube dovedite şi mai ales necontestate de către partea potrivnică ar avea o legătură cu instituţia şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
În lipsa solicitării de dezdăunare pentru un prejudiciu material, se impunea repararea în integralitatea prejudiciului solicitat, respectiv cel moral, în cuantumul apreciat ca fiind suficient şi rezonabil, cerut, dovedit şi necontestat pe parcursul procesului.
Cele învederate dovedesc greşita aplicare a legii de către instanţa de apel.
Recurenta arată că este imposibil de înţeles criteriul potrivit căruia instanţa de apel, respingând pretenţiile solicitate cu titlu de daune morale, a admis procentul de 10% din suma solicitată.
Pârâtul Secretariatul General al Guvernului, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicită, în esenţă, respingerea acţiunii formulate.
Un prim motiv de recurs se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, deşi s-a solicitat expres prin cererea de apel (fila nr. 11 finală), în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., atât refacerea expertizei efectuate de prima instanţă în temeiul art. 201 alin. (3) (în condiţiile în care această probă a fundamentat sentinţa atacată, având un rol determinant), dar şi administrarea unor probe noi, în sensul efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice de către Oficiului Român pentru Drepturile de Autor cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe, conform dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 8/1996, instanţa de apel a ignorat cererea, procedând la soluţionarea cauzei, pe baza aceloraşi concluzii ale specialistului desemnat şi care fuseseră criticate.
În condiţiile în care administrarea acestei probe la instanţa de fond a fost realizată fără participarea reprezentanţilor instituţiei pârâte, care nu au fost informaţi şi nu le-au fost comunicate acte de procedură în acest sens, neavând posibilitatea de a pune la rândul lor întrebări ori de a formula obiecţiuni, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului contradictorialităţii, instanţa de apel avea posibilitatea de a dispune refacerea expertizei, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ. dar şi administrarea unor probe noi.
Instanţa de apel nu a arătat de ce proba cu expertiză nu este utilă şi concludentă soluţionării cauzei, ceea ce afectează hotărârea pronunţată deopotrivă de viciul nemotivării în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar şi de încălcarea principiului dreptului de apărare, din această perspectivă fiind incidente dispoziţiile 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează şi nerespectarea unor reguli de bază ale procedurii jurisdicţionale.
O altă critică adusă hotărârii atacate, este aceea că s-a trecut în mod nelegal la soluţionarea fondului cererii fără a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor invocate în apărările formulate de instituţiile pârâte, fiind încălcate atât norme procesuale - art. 137 şi art. 261 C. proc. civ., cât şi norme de drept substanţial - cele ale Legii nr. 8/1996, modificate şi completate.
Acest motiv subzistă, deşi a fost invocat şi în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1826 din 26 octombrie 2011 pronunţată de instanţa de fond, întrucât neregularitatea sesizată nu a fost înlăturată nici de instanţa de apel.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, argumentul instanţei, fundamentat pe principiul disponibilităţii şi precizarea de acţiune a reclamantei făcută la termenul din 07 septembrie 2010, nu poate fi reţinut întrucât modificarea cadrului procesual a intervenit prin efectul legii, iar nu prin voinţa părţilor, Secretariatul General al Guvernului fiind continuatorul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, astfel încât actele procedurale ale acestei pârâte nu puteau fi înlăturate.
Eroarea instanţei de apel, care nu este una specializată în drept public administrativ, a fost generată de poziţia procesuală a Secretariatului General al Guvernului care, după reorganizarea Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, a stat în proces atât în nume propriu, în calitate de continuator al acesteia, cât şi în calitate de reprezentant legal al Guvernului României.
Faţă de împrejurarea că apelul fusese declarat de Secretariatul General al Guvernului, iar dispoziţiile art. 294 alin. (1) şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ. permiteau invocarea excepţiilor în considerarea efectului devolutiv al apelului, refuzul instanţei de apel de a analiza aceste apărări şi de a soluţiona excepţiile invocate nu are nicio justificare.
Instanţa, nu putea refuza analiza şi soluţionarea excepţiei nulităţii acţiunii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.
Din această perspectivă se învederează că analizând acţiunea introductivă, reiese faptul că aceasta a fost formulată de SC A.C. SRL prin L.L., în calitate de reprezentantă a reclamantei SC T.B. SRL însă, fără a fi făcută dovada existenţei mandatului special de reprezentare.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, în cazul persoanelor juridice, capacitatea de folosinţă şi, implicit, capacitatea de exerciţiu sunt limitate de principiul specializării, acestea neputând dobândi şi exercita drepturi care exced scopului în vederea căruia au fost create. În acest sens, nu era şi nu putea fi probată încadrarea obiectului de activitate al SC A.C. SRL în clasa 7411 - Activităţi de justiţie, potrivit prevederilor H.G. nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - C.A.E.N., astfel încât această societate comercială nici nu ar fi putut dobândi legal calitatea de reprezentantă, în sensul dispoziţiilor art. 67 şi următoarele C. proc. civ., a reclamantei SC T.B. SRL
Aceste susţineri au fost confirmate ulterior prin semnarea actelor procedurale ce au urmat, inclusiv a cererii de apel, de către avocat, fără a se acoperi, însă, neregularitatea procedurală sesizată prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale şi, pe cale de consecinţă, a Secretariatului General al Guvernului, s-a arătat că instituţia pârâtă nu a folosit niciodată creaţia publicitară a reclamantei, contrar susţinerilor neprobate ale reprezentanţilor acesteia şi nici nu a pretins că ar fi creatoare a operei în discuţie.
Crearea şi publicarea machetelor publicitare în presa scrisă privind accesarea fondurilor europene la care reclamanta face referire în susţinerea pretenţiilor de despăgubire nu a fost realizată de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, ci de SC A.R.S.A. SA în conformitate cu obligaţiile asumate de aceasta prin contractul de prestări servicii din 07 decembrie 2007.
Conform clauzelor acestui contract, prestatoarea SC A.R.S.A. SA s-a obligat să creeze şi să difuzeze machete pentru presa scrisă privind accesarea fondurilor europene contra preţului plătit de beneficiara Agenţia pentru Strategii Guvernamentale.
Deşi în susţinerea apărărilor au fost depuse la dosarul cauzei toate aceste dovezi, inclusiv contractul de prestări servicii nr. 22 din 07 decembrie 2007, instanţa a trecut sub tăcere această împrejurare, lăsând nesoluţionată, printr-un artificiu procedural excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale.
Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia din dispozitiv ori cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa, deşi face distincţia necesară „între descrierea prin cuvinte a unei cerinţe şi prezentarea grafică a acesteia”, şi apreciază corect că „nu beneficiază de protecţie ideea în sine, ci forma materială de manifestare a acesteia”, concluzionează total eronat că autoritatea achizitoare ar fi folosit „pentru exemplificarea anunţului reluat, reprezentări grafice ce erau similare cu cele depuse de reclamantă în sprijinul candidaturii sale”. Ori, nu numai că o asemenea concluzie este contradictorie şi nu are sprijin în materialul probator aflat la dosar, dar este de notorietate că procedurile de achiziţie publică stabilite prin dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006 nu prevăd utilizarea vreunor reprezentări grafice la publicarea anunţurilor, cerinţele impuse operatorilor economici fiind precizate exclusiv în formulare tipizate, a căror formă este strict reglementată prin Ordinul A.N.R.M.A.P. nr. 155/2006 privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.
În speţă, nici caietul de sarcini şi nici anunţul în urma căruia a fost încheiat contractul de prestări servicii din 07 decembrie 2007 cu SC A.R.S.A. SA nu au avut reprezentări grafice. Dimpotrivă, obiectul contractului l-au constituit tocmai „servicii de creaţie, redactare şi difuzare în presa scrisă a unei machete de presă, de dimensiunea unei jumătăţi de pagină de ziar. cu informaţii despre accesarea fondurilor europene”, fiind imposibilă obiectiv publicarea anticipată de către autoritatea contractantă creaţii ori a vreunei reprezentări grafice ce se urmărea a fi achiziţionată.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv art. 4 alin. (1) şi art. 139 din Legea nr. 8/1996 şi art. 998-999 C. civ.
Din analiza considerentelor deciziei atacate reiese că instanţa a prezumat calitatea apelantei-reclamante SC T.B. SRL de autor al operei, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Însă această prezumţie nu putea să fie operantă, câtă vreme tocmai actele depuse de reprezentantul SC T.B. SRL tăceau dovada contrară. Astfel. SC T.B. SRL a încheiat la data de 02 ianuarie 2007 cu SC C.C. SRL un contract de management, iar nu de cesiune drepturi de autor, clauzele acestuia privind organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii. Contractul de cesiune drepturi de autor nr. 1/03 ianuarie 2007 a fost încheiat ulterior între C.D.M. şi SC C.C. SRL, fiind prevăzut expres de această dată că este încheiat în baza Legii nr. 8/1996.
Prin urmare, în afara faptului că cele două tipuri de contracte sunt diferite, iar în lipsa vreunei menţiuni exprese nu putea fi prezumată transmiterea drepturilor de autor către apelanta-reclamantă SC T.B. SRL, se impunea observat că, sub aspect temporal, contractul de cesiune a drepturilor de autor încheiat dl. M.C.D. şi SC C.C. SRL nu exista la data semnării contractului de management.
Ori, în aceste condiţii nu putea să opereze prezumţia întemeiată pe dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, apelanta-reclamantă SC T.B. SRL neavând cum să dobândească de la SC C.C. SRL drepturi de autor pe care aceasta din urmă nici nu le avea în patrimoniu la 02 ianuarie 2007, iar transmiterea nu putea să opereze în baza unui contract de management.
Din considerentele deciziei civile nr. 4/ A din 15 ianuarie 2013 reiese că nu a fost analizată niciuna dintre condiţiile răspunderii civile pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a autorităţii pârâte.
Aşa cum s-a mai arătat, crearea şi publicarea machetelor publicitare în presa scrisă privind accesarea fondurilor europene la care reclamanta face referire în susţinerea pretenţiilor de despăgubire nu a fost realizată de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, ci de SC A.R.S.A. SA, în conformitate cu obligaţiile asumate de aceasta prin contractul de prestări servicii din 07 decembrie 2007.
Conform clauzelor acestui contract, prestatoarea SC A.R.S.A. SA s-a obligat să creeze şi să difuzeze machete pentru presa scrisă privind accesarea fondurilor europene contra preţului plătit de autoritatea contractantă beneficiară - Agenţia pentru Strategii Guvernamentale.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine următoarele:
Reclamanta invocă în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. modalitatea nelegală a instanţei superioare de fond de cuantificare a prejudiciului moral solicitat.
Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană (fizică sau juridică) în funcţie de circumstanţele concrete al fiecărui caz. De aceea nici Curtea Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Astfel, nu poate fi primit argumentul recurentei potrivit căruia instanţa trebuia să constate că valoarea prejudiciului învederat este valoarea contractului de achiziţie publică întrucât intimatul nu a contestat-o.
A raţiona în sensul celor solicitate presupune a admite ideea că persoana ce a fost supusă unui prejudiciu moral poate determina ea însăşi întinderea prejudiciului, ceea ce este contrar practicii C.E.D.O., în caz contrar, aprecierea subiectivă a persoanei interesate putând duce la o îmbogăţire fără justă cauză. Nu subzistă nici susţinerea că prejudiciul solicitat nu a fost contestat de intimat câtă vreme acesta a contestat pe tot parcursul procesului, inclusiv prin dezvoltarea motivelor de recurs, calitatea intimatei de autoare a operei.
O altă critică se referă la absenţa motivării instanţei în ceea ce priveşte acordarea unui procent de 10% din valoarea solicitată.
Contrar opiniei recurentei, instanţa a arătat de ce a apreciat că un procent de 10% este suficient pentru acoperirea pagubei, fără a deveni o îmbogăţire fără justă cauză, astfel cum rezultă din expunerea cursului procesului:”nu există în legislaţia actuală criterii sau praguri minime sau maxime de acordare a despăgubirilor morale în materia proprietăţii intelectuale, astfel că instanţa urmează să procedeze la evaluarea cuantumului acestuia prin raportare la petit, la amploarea încălcării produse, la practica judiciară”.
Cât priveşte cuantumul stabilit, fiind vorba de o critică de netemeinicie, acesta nu poate face obiect al recursului, dat fiind prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., ce permit modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia pentru considerentele ce succed.
Art. 304 alin. (1) C. proc. civ. permite modificarea sau casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate. Şi aceasta întrucât pct. 10 şi pct. 11 ale art. 304 C. proc. civ. ce vizau aspecte de netemeinicie ale hotărârilor judecătoreşti supuse recursului, au fost abrogate prin art. I pct. 111 şi, respectiv art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 219/2005 publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005.
Drept urmare criticile referitoare la neadministrarea în apel a unei noi expertize, urmare a faptului că expertiza efectuată la prima instanţă de fond, întocmită fără participarea reprezentantului recurentului, nu a fost comunicată precum şi a faptului că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de efectuare a expertizei, nu pot face obiect al recursului întrucât reprezintă un aspect de netemeinicie. Similar, nu pot face obiect al recursului nici criticile referitoare la greşita apreciere a probelor, (pct. 10 când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii; pct. 11 când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate).
Cum recurenta invocă încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil - dreptul la apărare şi cel al contradictorialităţii - cu referire doar la aspectele de temeinicie, Înalta Curte constată că nu are a se pronunţa asupra acestora, faţă de soluţia pronunţată asupra criticilor de netemeinicie.
Contrar opiniei recurentului, instanţa superioară de fond s-a pronunţat corect asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale cu referire la respectarea principiului disponibilităţii.
Astfel, la termenul de judecată de la 7 septembrie 2010, reclamanta a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu doar cu Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului.
Faţă de precizările formulate, prima instanţă de fond a emis mai multe adrese către Secretariatul General al Guvernului în vederea clarificării aspectelor referitoare la cadrul procesual, clarificare ce a intervenit la 11 ianuarie 2011, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la această dată a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, când s-a luat act de precizarea făcută de reclamantă la 7 septembrie 2010.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost semnată de unul dintre administratorii societăţii, SC A.C. SRL, reprezentată de L.L.F. Această calitate rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Fiind vorba de o societate cu răspundere limitată, în al cărui act constitutiv este menţionat numele reprezentantului societăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 lit. e) din Legea societăţilor nr. 31/1990, rezultă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ., invocate de recurent.
Cu alte cuvinte, acţiunea a fost pornită de titularul dreptului de autor, prin reprezentantul său statutar, administratorul societăţii, în condiţiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Drept urmare, toate criticile vizând lipsa capacităţii de exerciţiu a SC A.C. SRL, cu referire la principiul specializării sunt, de asemenea, nefondate, dat fiind calitatea sa de administrator al societăţii reclamante.
Osebit de aceasta, reclamanta a mandatat un avocat, astfel cum rezultă din împuternicirea avocaţială nr. 426.076 emisă la 20 decembrie 2007, anterior depunerii cererii introductive de instanţă la 21 decembrie 2007, astfel încât şi în ipoteza antamată de reclamant, lipsa calităţii de reprezentant, complinirea lipsei s-a făcut prin mandatul special de reprezentare dat avocatului, conform art. 161 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta susţine lipsa calităţii procesuale pasive a Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale şi, urmare a reorganizării agenţiei, lipsa calităţii procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului, deoarece crearea şi publicarea machetelor publicitare la care face referire reclamanta a fost realizată de S.C. Ars Advertising S.A., în conformitate cu obligaţiile asumate de aceasta prin contractul de prestări servicii din 7 decembrie 2007.
Contrar opiniei recurentului, campania de publicitate media destinată accesării fondurilor publice europene a fost declanşată de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, astfel cum rezultă din anunţul de deschidere a procedurii achiziţiei publice, situaţie de fapt necontestată de recurentă, în etapa devolutivă a apelului.
De altfel, pe toate anunţurile publicitare apare menţiunea „Campanie iniţiată de Guvernul României”.
Recurenta invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că instanţa, deşi face distincţia necesară între descrierea prin cuvinte a unei cerinţe şi prezentarea sa grafică, apreciind corect că nu beneficiază de protecţie ideea în sine ci forma materială de manifestare a acesteia, concluzionează eronat că autoritatea achizitoare ar fi folosit reprezentări grafice similare cu cele depuse de reclamantă în sprijinul candidaturii sale. Cu referire la această critică se arată că această concluzie nu are sprijin material probator, ceea ce semnifică solicitarea de reanalizare a probelor administrate în etapele procesuale anterioare. Aşa cum deja s-a arătat, criticile de netemeinicie nu pot face obiect al recursului.
Pe fondul cauzei se invocă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 139 din Legea nr. 8/1996 raportat la art. 998-999 C. civ.
Se arată că instanţa a prezumat greşit calitatea reclamantei de autor al operei deoarece cesionara, SC C.C. SRL la 2 ianuarie 2007 nu avea acest drept în patrimoniu, drept dobândit abia la 3 ianuarie 2007.
Critica este vădit nefondată câtă vreme potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 se prezumă a fi autor, până la proba contrarie, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată.
Or, la 28 februarie 2007, ulterior încheierii contractelor invocate de recurentă, reclamantă-intimată a depus la sediul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale opera publicitară creată - grafică şi verbală - creaţie sub numele lui M.D.C.
De menţionat că managerul de creaţie indicat în contractul de management este tot M.D.C.
Cu privire la greşita aplicare a art. 139 din Legea nr. 8/1996 şi art. 998-999 C. civ. se reţine că şi această critică este nefondată.
Opera creată, conform probei relevante administrată în cauză, expertiza tehnică de specialitate, este originală.
A îmbrăţişa susţinerea recurentului referitoare la faptul că opera grafică şi verbală executată nu face decât să reproducă cerinţele achiziţiei publice lansate, împrejurare distructivă de originalitate, ar presupune că orice operă comandată nu poate avea amprenta proprie a artistului. Esenţa creaţiei artistice este aceea că pornind de la o temă dată, creatorul o interpretează, abordează şi o materializează distinct de ceilalţi creatori, posibilităţile de abordare şi prezentare fiind infinite.
Reclamantul a pretins despăgubiri pentru repararea unor daune morale câtă vreme se indică, cu referire la dispoziţiile art. 139 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 10 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, încălcarea unor valori legale, nepatrimoniale şi morale. Drepturile protejate de lege au fost lezate prin conduita recurentului, garant al legalităţii în toate domeniile vieţii sociale, culturale şi economice, de a permite folosirea operei protejate într-o campanie publică naţională, fără consimţământul autorului, valori nepatrimoniale care, altfel, ar rămâne grav compromise, formale, chiar ipotetice.
Pentru repararea acestui prejudiciu, daunele morale trebuie justificate, iar nu dovedite.
Drept urmare criticile referitoare la nerealizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale sunt vădit nefondate.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul faţă de împrejurarea că nu sunt incidente motivele de modificare indicare, pct. 5, 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC T.B. SRL şi, respectiv recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei nr. 4/ A din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4504/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4507/2013. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
