ICCJ. Decizia nr. 4504/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4504/2013
Dosar nr. 48480/3/2010
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 08 octombrie 2010, sub nr. 48480171/3/2010 şi completată la data de 13 ianuarie 2011, reclamanta SC I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul P.M.C., a solicitat constatarea taptului că pârâtul a încălcat dreptul reclamantei asupra bazei de date ’’îndaco Lege’’, obligarea pârâtului să nu mai săvârşească niciun act de natură să aducă atingere dreptului reclamantei asupra acestei baze de date, precum şi obligarea acestuia la plata sumei de 3.000.000 lei, reprezentând despăgubiri, cu aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. A mai solicitat să se dispună publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtului, a dispozitivului hotărârii ce urmează a se pronunţa şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a mai solicitat ca, în cazul în care, în urma administrării probatorului, se va constata faptul că produsul „îndaco Lege" nu îndeplineşte condiţiile unei opere derivate, sunt incidente în cauză, dispoziţiile art 122. 1 - 122. 4 din Legea nr. 8/1996, privitoare la „drepturile sui-generis" ale fabricanţilor bazelor de date.
Prin sentinţa civilă nr. 1169 din 16 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civila, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi completata de reclamanta SC I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul P.M.C., având ca obiect drepturi de autor şi drepturi conexe, pârâtul fiind obligat să nu săvârşească niciun act de natură să aducă atingere dreptului reclamantei asupra bazei de date „îndaco Lege" şi fiind respinse celelalte cereri. Totodată, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este producătoarea programului software de documentare legislativă „îndaco Lege 4 Profesional", reprezentând o colecţie de acte normative şi jurisprudenţă din legislaţia românească şi europeană, precum şi anunţuri privind achiziţiile publice şi utilitare juridice. Acest program oferă, (potrivit ofertei de produs şi contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online din 14 mai 2009 încheiat între părţi), forme ale actelor normative la zi, cu modificările incluse în text şi cu posibilitatea de vizualizare a normelor metodologice de aplicare, precum şi legături cu alte acte normative.
S-a mai reţinut şi faptul că reclamanta comercializează acest program în diverse versiuni şi forme, respectiv monopost sau reţea, pe bază de licenţă sau de abonament lunar, contra unor tarife variabile, conform ofertei în vigoare la momentul contractării.
Cu privire la natura dreptului pe care îl are reclamanta asupra acestui produs şi a naturii sale juridice, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, se poate vorbi despre o bază de date în sensul art. 1221 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi alte drepturi conexe, însă nu şi despre o operă derivată, în sensul dispoziţiilor art. 8 lit. b) din actul normativ menţionat
Tribunalul a avut în vedere raportul contractual dintre reclamantă şi pârât, rezultat în urma încheierii contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online din 14 mai 2009 şi a actului adiţional din data de 26 aprilie 2010, constatând că nu mai poate fi pusă în discuţie legitimitatea utilizării acestuia de către pârât.
Referitor la acţiunea pârâtului prin care i se impută copierea actelor normative, în forma realizată de către reclamantă şi punerea acestora la dispoziţia publicului prin intermediul site-ului www.euroavocatura.ro, instanţa de fond a apreciat că, în urma administrării probatoriului, a fost dovedită preluarea de către pârât a unor acte normative din baza de date a reclamantei, precum şi postarea acestora în forma preluată pe site-ul menţionat.
Instanţa de fond a mai avut în vedere şi faptul că actele normative şi jurisprudenţa nu constituie opere protejate în sensul dreptului de autor, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nu beneficiază de protecţia legală a dreptului de autor „textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora", iar în condiţiile în care acestea nu se află sub protecţia dreptului de autor, nu întrunesc condiţia de a fi calificate drept opere originare preexistente, care să formeze obiectul contribuţiei creatoare ulterioare, pentru a putea deveni astfel opere derivate.
Tribunalul a mai apreciat ca fiind dovedite susţinerile reclamantei cu privire la faptul că pârâtul a realizat operaţiuni de preluare de acte normative din baza sa de date, în forma realizată de aceasta şi le-a postat pe site.
Raportând aceste fapte la dispoziţiile art. 1221 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, instanţa de fond a apreciat că nu este incidenţă, în speţă, ipoteza reglementată în alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat mai sus, întrucât în raport de data efectivă la care a fost realizată de către pârât secţiunea de legislaţie a site-ului, respectiv luna martie 2009, de actele normative şi jurisprudenţa dovedite a fi preluate şi de dimensiunile unei baze de date cuprinzând legislaţia şi jurisprudenţa naţională şi europeană, preluarea de acte realizată de către pârât nu poate fi calificată drept o extragere substanţială din conţinutul bazei de date, în sensul acestei dispoziţii normative.
Prin Decizia nr. 148/ A din 15 octombrie 20.12, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de munca şi asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC I.S. SRL, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 3.275 euro, (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor asupra bazei de date, la publicarea, pe cheltuiala sa, a dispozitivului sentinţei apelate, în ziarele „S.F." şi „Z.F.", fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond. A fost obligat pârâtul şi la plata sumei de 3.739,65 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel, faţa de materialul bazei de date în discuţie, a considerat că acesta este reprezentat de legislaţie şi jurisprudenţa, iar în ceea ce priveşte legislaţia, includerea acesteia în baza de date, nu constituie o alegere libera a reclamantei, ci este rezultatul scopului urmărit, respectiv constituirea unei baze de date care să cuprindă totalitatea actelor normative aplicabile sau care s-au aplicat în România, precum şi jurisprudenţa relevantă, în acelaşi scop fiind realizate şi actualizările legislaţiei, acestea fiind impuse de modificările legislative intervenite ulterior.
În aceiaşi sens, a considerat şi faptul că integrarea în cadrul unor acte normative conexe sau subsecvente este impusă de existenţa şi specificul actelor normative respective, conexiunile între diferite acte normative fiind realizate tot în vederea atingerii aceluiaşi scop, acestea existând independent de voinţa reclamantei.
Jurisprudenţa inclusă în baza de date a reclamantei, este aleasă tot în raport de scopul urmărit prin realizarea bazei de date şi tot în raport de conexiunile impuse de specificul bazei de date şi de scopul urmărit de aceasta.
Prin urmare, în funcţie de aceste aprecieri, instanţa de apei a concluzionat în sensul că, chiar dacă toate operaţiunile de includere, actualizare, integrare şi realizare a conexiunilor cu privire la actele normative si jurisprudenţa cuprinse în baza de date a apelantei-reclamante presupun, în mod cert, un efort intelectual, toate aceste operaţiuni nu înseamnă o alegere liberă a materialului sau a dispunerii acestuia, care, prin modul în care este efectuată, să constituie o creaţie intelectuala.
Curtea a mai reţinut faptul că reclamanta are calitatea de fabricant de baze de date şi, prin urmare, este titulara drepturilor prevăzute de art. 1221-1224 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi alte drepturi conexe, precum şi împrejurarea că pârâtul a realizat operaţiuni de preluare de acte normative din baza de date a reclamantei, pe care le-a postat pe pagina de internet.
A mai reţinut şi faptul că, din probele administrate în cauză, a rezultat că preluările de acte normative şi jurisprudenţa din baza de date ’’îndaco Lege’’ realizate de pârât, au privit părţi nesubstanţiaie ale conţinutului bazei de date, raportând numărul preluărilor la totalitatea actelor ce intră în conţinutul bazei de date în discuţie, preluări care au avut caracter repetat şi sistematic şi care s-au perpetuat şi după declanşarea prezentului litigiu.
Totodată, instanţa de apel a constatat că, în cauză, preluările realizate de pârât reprezintă acte contrarii unei utilizări normale a bazei de date a reclamantei, iar actele de preluare au lezat, în mod nejustificat, interesele legitime ale reclamantei.
Curtea de apel a reţinut că pârâtul a avut acces la baza de date ’’îndaco Lege’’ în temeiul contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online, încheiat în anul 2009 şi prelungit în anul 2010, prin care s-a obligat să nu construiască o bază de date similară cu textul documentelor extrase prin intermediul serviciului oferit de reclamantă şi să nu transmită textele obţinute unei terţe persoane, în scopul creării sau îmbunătăţirii unei baze de date similare celei care face obiectul acestui contract.
Fapta pârâtului de a prelua din baza de date a reclamantei acte normative şi jurisprudenţă în domenii de interes pentru public şi de punere a acestor acte la dispoziţia acestuia, în mod gratuit, prin intermediul site-ului făcut ca, pentru o parte din vizitatorii site-ului menţionat, să devină lipsită de interes încheierea unui contract de furnizare de servicii cu reclamanta sau cu furnizori de servicii similare, din moment ce accesul la actele normative uzuale, în forma actualizată, era asigurat. în aceste condiţii, este evident că, prin fapta sa, pârâtul a lezat interesele legitime ale reclamantei, aceasta pierzând potenţiali clienţi, pierdere care se reflectă atât în plan patrimonial, cât şi în ceea ce priveşte poziţionarea sa pe piaţa de profil.
Pentru aceste motive, instanţa de apel a constatat că, în cauza sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta pârâtului având caracter ilicit şi fiind săvârşită cu vinovăţie, întrucât au fost încălcate interdicţiile legale în materie, precum şi obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta.
Cu privire la întinderea prejudiciului, instanţa de apel a luat în considerare un procent de 1% din numărul vizitatorilor unici ai secţiunii legislaţie de pe site, având în vedere faptul că o parte dintre aceştia ar fi fost interesaţi să încheie contracte de furnizare cu societăţi specializate, cu condiţia să nu fi avut acces gratuit la documentele din secţiunea legislaţie de pe site-ul în cauză. Instanţa a mai apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă este reprezentat de pierderea lunară a 9 clienţi.
În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului, instanţa de apel a mai avut în vedere şi faptul că abonamentul lunar pentru serviciul de acelaşi tip cu cel încheiat între reclamantă şi pârât este de 15 euro, de unde rezultă că valoarea prejudiciului material total suferit de reclamanta în cele 25 de luni analizate (martie 2009 - martie 2011) însumează 3.375 euro.
Curtea a mai apreciat faptul că repararea prejudiciului se poate realiza şi prin admiterea cererii de obligare a pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, în „Z.F." şi în „S.F." a sentinţei primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul P.M.C., criticând-o pentru netemeinicie şi ne legalitate.
Declaraţia de recurs a fost înregistrată pe rolul instanţei de apel la data de 28 decembrie 2012, iar în cuprinsul acesteia, recurentul a menţionat faptul că va depune, printr-un memoriu separat, motivele de nelegalitate, pe care se întemeiază recursul său.
În cauză, deşi recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, recurentul a depus motivele de recurs la data de 19 septembrie 2013, în afara termenului legal stabilit, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 303 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care nu se mai impune analizarea acestora.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, în condiţiile dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea acestora.
Recursul se motivează, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, însă în interiorul termenului prevăzut de lege.
Motivarea recursului presupune indicarea şi dezvoltarea motivelor de casare şi de modificare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., precum şi formularea unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Din această perspectivă a fost prevăzută, în mod imperativ, obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea acestora, deoarece instanţa de control judiciar nu poate să deducă motivele de nemulţumire ale părţii şi să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, întrucât recursul se limitează doar la motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate
În cauza de faţă, recursul nu a fost motivat în termenul legal şi nici nu operează vreun motiv de ordine publică de natură să afecteze legalitatea deciziei atacate şi pe care instanţa să îl pună, din oficiu, în dezbaterea părţilor, motiv pentru care Înalta Curte, se va raporta la dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora recursul este considerat nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Faţă de considerentele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată ca fiind nul recursul declarat de recurentul-pârât P.M.C. împotriva Deciziei nr. 148/ A din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4502/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4505/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
