ICCJ. Decizia nr. 455/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 455/2013
Dosar nr. 29113/3/2009
Şedinţa publică din 05 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 30 iunie 2009, SC A.C. SRL a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - să dispună anularea parţială a hotărârii nr. 102 din 23 aprilie 2004, emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, în valoare totală de 28.740 lei, pentru imobilul expropriat, teren în suprafaţă de 223 m.p. situat în Ştefaneştii de Jos, judeţ Ilfov.
Reclamanta a mai solicitat totodată, obligarea pârâtelor la exproprierea diferenţei de 31 m.p., conform destinaţiei iniţiale a imobilului (intravilan - construibil) cu acordarea unei drepte şi prealabile despăgubiri, precum şi acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat, calculate la momentul efectuării expertizei, şi acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii terenului proprietate privată.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin sentinţa nr. 1068 din 7 iunie 2011, a admis în parte acţiunea, precizată, şi în consecinţă a dispus anularea parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2009, în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor acordate.
A obligat Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., la plata sumei de 12.711 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de acoperire a prejudiciului cauzat prin expropriere.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la exproprierea suprafeţei de 31 m.p. şi la plata despăgubirii pentru această expropriere, ca neîntemeiat.
A respins totodată cererea, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ teritorială Ştefaneştii de Jos, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A obligat pârâtul, Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta este proprietara terenului în suprafaţa de 223 mp situat în comuna Ştefaneştii de Jos, jud. Ilfov, conform contractului de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2005 - fila 12 (dezmembrat din suprafaţa totală care face obiectul acestei convenţii).
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 102 din 23 aprilie 2009, s-a dispus exproprierea acestui teren şi acordarea despăgubirii la valoarea de 28.740 lei.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1)-(3) din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Totodată, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Experţii vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere a daunelor.
Dispoziţiile art. 27 din acelaşi act normativ statuează de asemenea că, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî.
Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
În cauză, potrivit raportului de expertiză efectuat - fila 97, dosar fond - s-a apreciat că despăgubirile cuvenite reclamantei sunt de 12.711 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând valoarea terenului expropriat (223 mp).
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la exproprierea suprafeţei de 31 mp şi la plata despăgubirii pentru această expropriere, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, care stabilesc că, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală.
Textul legal este restrictiv, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză nu reiese că exproprierea în parte, doar pentru suprafaţa de teren necesară scopului exproprierii, nu ar fi posibilă, astfel încât tribunalul a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, neputând fi obligat expropriatorul să exproprieze mai mult decât ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de utilitate publică.
Însă, conchide prima instanţă, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Cum terenul în suprafaţă de 31 mp, rămas din lotul supus exproprierii, nu mai poate fi utilizat de către reclamantă conform destinaţiei sale iniţiale, respectiv teren intravilan destinat construirii şi nici nu există un spor de valoare în favoarea acestui lot (a se vedea raportul de expertiză), s-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă, în înţelesul art. 26 teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, se compune din contravaloarea acestei suprafeţe.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă care, prin decizia nr. 913/A din 20 decembrie 2011, a respins ca nefondat apelul pârâtului, reţinând, urmare analizării sentinţei în baza dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., că au existat motive justificate pentru majorarea cuantumului despăgubirii, faţă de cele învederate prin expertiza efectuată la prima instanţă.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs în termen legal Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel pe considerentul că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a ţinut cont de preţurile de tranzacţionare ale unor terenuri similare cu cel expropriat, respectiv de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele din aceeaşi unitate administrativ teritorială în care se află şi imobilul expropriat, aspect esenţial pe care experţii l-au ignorat.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
Principalul efect ce caracterizează calea ordinară de atac a apelului, este cel devolutiv, efect care nu are însă un caracter absolut, implicând şi anumite limitări.
Astfel, principiul tantum devolutum quantum appellatum se constituie într-o exigenţă a disponibilităţii procesuale, ce se aplică şi în faţa instanţelor de control judiciar ordinar, care, sunt limitate să cerceteze cauza numai cu referire la motivele invocate în cererea de apel.
În consecinţă, devoluţiunea poate fi totală sau parţială, raportat la voinţa exprimată de cel ce exercită calea ordinară de atac.
În ipoteza vizată de dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori, motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
În speţă, deşi a declarat apel în termen legal împotriva sentinţei, învederând instanţei că va depune motivele până cel mai târziu, la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ., pârâtul Statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu a prezentat instanţei de control judiciar, până la termenul când s-a procedat la soluţionarea cauzei, motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat calea ordinară de atac.
Ca atare, se poate concluziona că, prin rămânerea în pasivitate în faţa instanţei de apel, pârâta-recurentă a achiesat practic la probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, în stabilirea valorii de piaţă a imobilului, de către cei trei experţi desemnaţi.
În consecinţă, sentinţa a fost analizată conform dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţinând corect că tribunalul a avut motive justificate să majoreze cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea atacată, faţă de cele reţinute prin expertiza efectuată la fond care, potrivit criteriilor de evaluare legal prevăzute, a apreciat că metrul pătrat de teren din zona în care se află terenul suspus exproprierii, valora 57 euro, la data expertizării.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. împotriva deciziei nr. 913/A din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, la 05 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 466/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 458/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
