ICCJ. Decizia nr. 451/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 451/2013
Dosar nr. 39211/3/2007
Şedinţa publică de la 05 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, la 22 septembrie 2005, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA şi SC C.P. SA, solicitând să se constate că acestea nu deţin un titlu valabil asupra imobilului situat în Bucureşti, Şoseaua Viilor, să se dispună obligarea acestora la restituirea terenurilor pe care le ocupă, la demolarea halei dezafectate existente pe teren şi la plata unor despăgubiri pentru suprafaţa de 100 m.p. teren ocupat de postul T.
Reclamantul a solicitat, totodată, obligarea pârâtelor de a-i preda contractele de închiriere încheiate cu terţe persoane.
Acţiunea a fost precizată la 22 februarie 2006 şi la 25 februarie 2007, reclamantul solicitând ca pârâta SC U. SA să fie obligată la restituirea terenului în suprafaţă de 450 m.p., la demolarea construcţiei şi a grupului sanitar existente pe teren, la predarea contractelor de închiriere perfectate cu terţe persoane pentru spaţiile aflate în imobilul cu destinaţia de locuinţă, la restituirea construcţiei nedemolate şi la plata de despăgubiri pentru partea de construcţie demolată.
S-a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SA la restituirea suprafeţei de 650 m.p. teren şi la plata de despăgubiri pentru terenul de 100 m.p., ocupat de postul T. şi pentru întreaga suprafaţă neretrocedată.
Prin sentinţa civilă nr. 6297 din 3 octombrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. i) C. proc. civ. şi valoarea de circulaţie totală a imobilului, de 546.770 lei.
În faţa tribunalului, reclamantul a precizat acţiunea, solicitând să se constate că pârâtele nu justifică vreun titlu pentru deţinerea imobilului în litigiu, situat în Bucureşti, Şoseaua Viilor, să fie obligată pârâta SC C.P. SA să-i restituie loturile nr. 1, 2, 3 şi 5 din terenul ocupat şi să plătească despăgubiri pentru suprafaţa ce nu poate face obiectul restituirii în natură, iar pârâta SC U. SA să fie obligată la restituirea loturilor nr. 3 şi 6, la demolarea construcţiilor edificate pe teren, loturile 3, 5 şi 6, la plata despăgubirilor pentru suprafaţa ce nu se poate restitui în natură şi la suportarea eventualelor pretenţii ale chiriaşilor.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale art. 480 C. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV -a civilă, prin sentinţa civilă nr. 163 din 10 februarie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul S.G., continuată de moştenitorii S.A.G. şi S.V., în contradictoriu cu pârâtele SC U. SA şi SC C.P. SA
Tribunalul a reţinut că a fost investit cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, izvorâtă din refuzul pârâtelor de a soluţiona notificarea prin care reclamantul a solicitat restituirea imobilului în litigiu.
S-a constatat că reclamantul S.G. a dovedit că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor săi, iar în prezent este deţinut de pârâte, pe cale de consecinţă reţinându-se că s-a probat legitimarea procesuală activă.
Cu privire la fondul litigiului, având în vedere Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, tribunalul a constatat refuzul nejustificat al entităţilor deţinătoare de a răspunde la notificarea formulată.
Prima instanţă a stabilit că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, ce instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1949.
În speţă reclamantul a dovedit că imobilul a fost proprietatea autorilor săi până în anul 1941, aspect consfinţit de actele de proprietate depuse la dosar, respectiv adresa nr. 2816/2005 emisă de D.I.T.L.S. 4, însă nu a produs dovezi din care să reiasă că bunul a fost preluat abuziv de stat.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii S.A.G. şi S.V. (descendenţi ai reclamantului S.G.), criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru nereţinerea caracterului abuziv al exproprierii dispuse prin Decretul nr. 410/1952, fără o justă despăgubire, în ce priveşte imobilul în litigiu, preluat de la autoarea M.S. S-a susţinut că, faţă de caracterul abuziv al preluării, se impunea restituirea imobilului în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 32/ A din 30 ianuarie 2012, a admis apelul reclamanţilor S.A.G. şi S.V. şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei SC U. SA la restituirea în deplină proprietate şi posesie a suprafeţei de 462,09 m.p., situată în Bucureşti, Şos. Viilor, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert M.R., precum şi a construcţiei cu destinaţie de locuinţă în suprafaţa construită de 143,49 m.p. (suprafaţă utilă 121,85 m.p.), situată pe teren, iar a pârâtei SC C.P. S.A, la restituirea în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor a suprafeţei de 73,84 m.p. teren, identificat prin aceeaşi expertiză.
S-a dispus obligarea pârâtei SC C.P. SA de a emite dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 526,57 m.p., situat la aceeaşi adresă, ce nu poate fi restituit, fiind ocupat de postul T. şi hale atelier.
S-au respins celelalte capete de cerere referitoare la demolarea construcţiilor realizate fără autorizaţie, cu caracter provizoriu, situate la adresa din Bucureşti, Şos. Viilor, identificate potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.R., precum şi obligarea pârâtei SC U. SA la suportarea pretenţiilor chiriaşilor.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active ca nefondate.
Au fost obligate pârâtele la 1.550 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că problema calităţii procesuale active nu a fost pusă la îndoială şi că imobilul compus din teren şi construcţie în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 410 din 24 octombrie 1952 de la M.S., autoarea reclamanţilor.
S-a constatat că, în speţă, nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că subsecvent măsurii dispuse s-au acordat despăgubiri, demersul întreprins în acest scop finalizându-se prin perimarea acţiunii potrivit sentinţei civile nr. 3592 din 27 decembrie 1954 a Tribunalului Popular al Raionului N.B.
Ca atare, s-a considerat că s-a probat preluarea imobilului în proprietatea statului şi caracterul abuziv al acesteia, cu referire şi la dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că probatoriul administrat a confirmat că imobilul ce purta numărul 43 pe Şoseaua Viilor, la nivelul anului 1916, a fost renumerotat cu nr. x pe aceeaşi arteră de circulaţie.
În raport de petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, curtea de apel a verificat în ce măsură societăţile intimate justifică titluri de proprietate asupra imobilelor pe care le deţin şi care constituie, în acelaşi timp, obiect al solicitării de restituire sau despăgubire, în condiţiile legii.
Astfel, s-a constatat că intimata SC C.P. SA este beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0834 emis la 11 februarie 1994, cu privire la suprafaţa de 6716 m.p. teren, situată în Şos. Viilor.
Pe de altă parte, s-a reţinut că în beneficiul intimatei SC U. SA s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 326 din 12 iulie 1993 pentru suprafaţa de 9190 m.p., situată în Şoseaua Viilor, care a fost însă anulat prin Decizia nr. 483/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că în prezent această societate nu este în posesia vreunui titlu.
Cum imobilul în litigiu a constituit obiect al unui decret de expropriere, s-a constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, faţă de concluziile expertizei tehnice efectuate în faza procesuală a apelului, reţinându-se că suprafaţa de teren susceptibilă de a fi retrocedată este de 535,93 m.p., din care 462,09 m.p. în incinta SC U. SA şi 73,84 m.p. în incinta SC C.P. SA S-a apreciat că hala atelier şi postul T. prezintă caracterul unor clădiri de utilitate publică, astfel că persoana îndreptăţită poate beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Sub aspectul dispoziţiilor ce reglementează procedura de restituire, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 21 alin. (1) din aceeaşi lege, care stabilesc că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care Statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, se restituie persoanei îndreptăţite în natură (bunul fiind preluat în proprietatea statului fără titlu, de vreme ce nu s-a probat încasarea despăgubirilor aferente de către persoanele expropriate).
Instanţa de apel nu a analizat solicitarea de partaj voluntar formulată de apelanţi în cuprinsul concluziilor scrise, constatând că o asemenea cerere nu poate fi făcută direct în apel, conform dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC U. SA, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a reţinut că Decretul nr. 410/1952, în temeiul căruia s-a procedat la exproprierea pentru utilitate publică a imobilului a cărui retrocedare se solicită, intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 2.
În acest context, s-a susţinut că instanţa de apel nu a examinat apărările sale în sensul menţionat, respectiv la existenţa decretului de expropriere pentru utilitate publică, precum şi dreptul proprietarilor expropriaţi la despăgubiri, conform adresei din 24 ianuarie 1953, fac dovada contrară unei preluări abuzive.
Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat faptul că, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă s-ar admite existenţa unor drepturi ale reclamanţilor asupra imobilului aceştia ar trebui să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale. Recurenta a precizat că a fost supusă procesului privatizării, având în prezent acţionariat privat, aspect ce rezultă din documentele depuse la dosar.
Intimatul reclamant S.A.G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica potrivit căreia Decretul nr. 410 din 24 octombrie 1952, în temeiul căruia s-a expropriat imobilul nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001, preluarea astfel dispusă neconstituind o preluare abuzivă, este nefondată.
Legea nr. 10/2001 [(art. 2 lit. f), h), i)] enumera modalităţile de preluare, în perioada de referinţă 1945 - 1990, considerate ca fiind preluări abuzive.
Caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu a fost corect stabilit de instanţa de apel, raportat la împrejurarea că nu s-au acordat despăgubiri fostei proprietare M.S., autoarea reclamanţilor, pentru imobilul expropriat, demersurile întreprinse în acest scop, finalizându-se prin perimarea acţiunii intentate de întreprinderea de S.P., prin sentinţa civilă nr. 3592 din 27 decembrie 1954 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului N.B.
Instanţa de apel s-a pronunţat asupra apărărilor pârâtei în sensul menţionat reţinând caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, în condiţiile în care nu s-a probat încasarea despăgubirilor aferente de către persoanele expropriate.
Nici critica invocată prin cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondată.
Titlul de proprietate de care s-a prevalat pârâta recurentă SC U. SA, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria MO 3 nr. 326 din 12 iulie 1993 a suprafeţei de 9190 m.p. din Şos. Viilor a fost anulat irevocabil prin decizia nr. 483 din 6 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împrejurare recunoscută de altfel de această parte prin petiţia depusă la 5 septembrie 2006 în dosarul Judecătoriei sectorului 5.
Asupra apărărilor pârâtei instanţa de apel s-a pronunţat atât prin încheierea din 2 decembrie 2010, cât şi prin considerentele deciziei recurate.
Astfel, aşa cum rezultă din încheierea menţionată, s-au solicitat prin adresă O.R.C., relaţii cu privire la momentul privatizării celor două societăţi comerciale pârâte şi cu privire la structura acţionariatului.
Din adresa nr. 621144 din 22 decembrie 2010 a O.R.C. rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Statul prin A.V.A.S. (F.P.S.) avea o pondere de 67,75 % la SC U. SA şi de 39,93 % la SC C.P. SA
Prin urmare, în condiţiile în care pârâta recurentă nu a făcut dovada unui titlu valabil asupra imobilului în litigiu, nu poate susţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu privire la restituirea în natură a bunului către persoanele îndreptăţite şi că acestea ar trebui să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent conform art. 29 din legea specială.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâtei recurente SC U. SA este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC U. SA împotriva deciziei nr. 32/ A din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 450/2013. Civil. Anulare act. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 449/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
