ICCJ. Decizia nr. 4628/2013. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4628/2013
Dosar nr. 4218/1/2013
Şedinţa din 21 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 mai 2013, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, lămurirea dispozitivului Sentinţei civile nr. 114 pronunţată la 29 octombrie 2008 de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 5565.1/110/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 852 din 3 august 2009 a Curţii de Apel Bacău, în sensul de a hotărî ca la executarea hotărârii, debitorii să-i achite dreptul salarial stabilit prin aceasta şi pentru perioada 16 ianuarie 2008 - 8 noiembrie 2009.
S-a motivat că, în executarea hotărârii, potrivit O.U.G. nr. 71/2009, Tribunalul Bacău a efectuat calculele contabile - pe care reclamantul nu le contestă - având în vedere numai perioada de până la momentul încetării raporturilor de muncă (prin Decretul nr. 71/2008 al Preşedintelui României, publicat în M. Of. nr. 35/16 ianuarie 2008, reclamantul a fost numit în funcţia de judecător la Judecătoria Galaţi; anterior - 1 septembrie 2006 - 15 ianuarie 2008 - a lucrat ca judecător stagiar la Judecătoria Moineşti).
Aşadar, pentru perioada de la 16 ianuarie 2008 (data publicării decretului de numire) şi până la 8 noiembrie 2009 (data încetării discriminării prin publicare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară), reclamantul nu a primit dreptul salarial stabilit prin hotărârea arătată (o indemnizaţie brută de încadrare mai mare cu aproximativ 18,88%).
Ministerul Justiţiei refuză să plătească direct acest drept salarial pentru perioada 16 ianuarie 2008 - 8 noiembrie 2009, sub cuvânt că virează sumele doar în limita solicitărilor ordonatorilor de credite subsecvenţi - curţi de apel şi tribunale (adresa nr. 42414 din 24 mai 2011 - Anexa nr. 3). Aşadar, reclamantul nu poate beneficia direct de la Ministerul Justiţiei de dreptul său, ci exclusiv prin intermediul unei curţi de apel şi a unui tribunal (ordonatori de credite subsecvenţi).
La rândul său, Curtea de Apel Galaţi (şi, subsecvent, Tribunalul Galaţi, cu care are raporturi de muncă în prezent), refuză să solicite Ministerului Justiţiei sumele respective, pe motiv că hotărârea Curţii de Apel Bacău nu le este opozabilă, ei nefiind parte în proces (adresele nr. 2080/5A din 17 mai 2011 şi nr. 3074/5A din 1 iulie 2011 - Anexa nr. 4).
În aceste condiţii, singura cale posibilă este ca obligaţia ce revine Ministerului Justiţiei şi, subsecvent, Curţii de Apel şi Tribunalului Bacău, să fie executată de către aceştia toţi şi pentru perioada respectivă (16 ianuarie 2008 - 8 noiembrie 2009).
De altfel, obligaţia stabilită prin hotărâre nu este condiţionată de existenţa, în continuare, a raporturilor de muncă dintre recurent şi Curtea de Apel şi Tribunalul Bacău. Concluzia este întărită de menţiunea, din dispozitiv, privind acordarea dreptului salarial şi pentru viitor.
Dacă cererea de faţă ar fi respinsă, recurentul s-ar afla în situaţia de a nu primi dreptul salarial ceea ce echivalează cu o privare nelegală de un bun de proprietate privată.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea acţiunii în sensul de a dispune ca la executarea Sentinţei nr. 114/2008 debitorii (Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău şi Ministerul Justiţiei) să aibă în vedere şi perioada 16 ianuarie 2008 - 8 noiembrie 2009.
Prin încheierea din 5 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins cererea, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:
Lămurirea prevăzută de art. 2811 C. proc. civ. presupune "ab initio" un dispozitiv neclar.
Or, în speţă, dispozitivul - aşa cum a fost îndreptat prin încheierea din 3 decembrie 2008 - este clar: atât Ministerul Justiţiei cât şi Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău au fost obligaţi la plată.
Existenţa unor impedimente la executarea - voluntară - a sentinţei, generate şi de atitudinea culpabilă a reclamantului care nu a indicat în timpul procesului că 2 dintre pârâţi, pentru perioada ulterioară datei de 15 ianuarie 2008, nu mai au, în ceea ce-l priveşte, calitatea de debitori - nu este de natură a deschide calea prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.
În ce priveşte privarea de un bun, această afirmaţie nu poate fi primită, în contextul în care Ministerul Justiţiei - în calitate de ordonator principal - figurează în dosar, reclamantul putând - în cazul neexecutării voluntare - urma calea executării silite, evident cu respectarea dispoziţiilor legale (O.U.G. nr. 71/2009, O.G. nr. 22/2002) şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului - cauza Dumitru Daniel Dumitru contra României - şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia în interesul Legii nr. 1/2012.
Răspunsul Ministerului Justiţiei din 24 mai 2011 nu este prin el însuşi un refuz expres de neexecutare a hotărârii, de vreme ce în acesta se menţionează faptul că în anul 2011 -anul emiterii răspunsului - nu se fac plăţi, faţă de prevederile O.U.G. nr. 71/2009.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 august 2013.
Faţă de solicitarea judecării cauzei în lipsă, de către recurentul reclamant, prin cererea de recurs, Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe invocată din oficiu.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, astfel că urmează să decline competenţa de soluţionare a recursului declarat în cauză în favoarea Curţii de Apel Bacău, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege erau soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Conform alin. (2) din textul de lege sus-menţionat, recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, de curţile de apel se judecau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de instanţa supremă şi s-a constatat că dispoziţiile art. I şi II din O.U.G. nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale s-a adoptat Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. I din ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituţionalităţii art. I din Ordonanţă, precum şi abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competenţă, în prezent, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.
Aşadar, instanţa de drept comun în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în domeniul litigiilor de muncă este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Cât priveşte cauza de faţă, se constată că acţiunea reclamantului a fost soluţionată în primă instanţă de către Curtea de Apel Bacău, în baza prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, având în vedere calitatea acestuia.
Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond a fost soluţionat tot de Curtea de Apel Bacău, în baza competenţelor legal stabilite la acea dată.
Încheierea de lămurire a dispozitivului sentinţei pronunţată de instanţa de fond este supusă recursului, iar competenţa de soluţionare aparţine instanţei care a soluţionat recursul pe fond.
Cum curtea de apel a fost instanţa care a soluţionat calea extraordinară de atac a recursului, aceleiaşi instanţe îi revine şi competenţa soluţionării recursului declarat împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului.
Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul B.A. împotriva încheierii din 5 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în favoarea acestei instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4618/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4632/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
