ICCJ. Decizia nr. 4632/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4632/2013
Dosar nr. 7399/2/2012
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 7 iunie 2012, reclamanţii N.L.I.E., N.Ş.A. şi D.V.G., ultimul prin mandatar N.Ş.A., au solicitat lămurirea dispozitivului Sentinţei civile nr. 1297 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, irevocabilă prin respingerea recursului la 9 noiembrie 2009 prin Decizia nr. 9173, în Dosarul nr. 5012/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul de a se menţiona clar în dispozitiv numele cumpărătorilor din contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută a fost constatată, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare din 29 mai 1997 încheiat de Municipiul Bucureşti prin SC C. SA în calitate de vânzător cu A.C. în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare din 18 iunie 1998 încheiat de Municipiul Bucureşti prin SC C. SA în calitate de vânzător cu B.N. în calitate de cumpărător.
Reclamantul arată că este necesară lămurirea dispozitivului sentinţei civile pentru executarea acesteia.
La termenul din 27 iunie 2012 pârâtul A.C. a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de chemare în judecată, excepţii respinse ca neîntemeiate prin încheierea din 3 iulie 2012.
În concluziile scrise, reclamantul a indicat că solicită precizarea cumpărătorilor din contractele de vânzare-cumpărare din 29 mai 1997 ca fiind A.C. şi A.A. şi din 18 iunie 1998 ca fiind B.N., cu legatar testamentar R.M.
Prin încheierea din data de 9 august 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 1297 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, formulată de reclamanţi şi intervenient.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din Sentinţa civilă nr. 1297 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, că reclamanţii N.L.I.E. şi N.Ş.A. au chemat în judecată pe pârâţii SC C. SA, A.C., B.I., B.N. şi Primăria Municipiului Bucureşti, pentru a fi anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul din Bucureşti str. P. sector 5 şi a fi restituit în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul. A formulat cerere de intervenţie în interes propriu D.V.G., care a fost admisă în principiu. Tribunalul a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie menţionată, a constatat nulitatea absolută a două contracte de vânzare-cumpărare din 29 mai 1997 şi din 18 iunie 1998, fiind obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor şi intervenientului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti str. P. sector 5.
Tribunalul sesizat cu prezenta cerere a notat că printre pârâţii chemaţi în judecată figurează singur A.C., fiind anulat însă contractul de vânzare-cumpărare din 29 mai 1997 încheiat de acesta şi soţia sa, A.A., cu SC C. SA.
Menţionarea expresă în dispoziţia ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, a cumpărătorilor ce figurează în aceste contracte, nu asigură caracterul executoriu al sentinţei prin ea însăşi, respectiv caracterul executoriu al dispoziţiei privind restituirea imobilului.
Dispoziţia de constatare a nulităţii absolute are caracter constatator, aşadar nu este executorie. Doar dispoziţia de obligare a pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului are caracter executoriu, astfel că aceasta poate fi opusă numai pârâţilor obligaţi la restituire şi chemaţi în judecată de reclamanţi.
Tribunalul a constatat că justificarea cererii de lămurire a dispozitivului, în sensul că ar trebui introduse numele cumpărătorilor în dispoziţia de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, pentru a fi posibilă executarea sentinţei civile, este nefondată.
Sentinţa civilă nr. 1297 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, este pe deplin clară cât priveşte constatarea nulităţii absolute, în întregime, a celor două contracte de vânzare-cumpărare, nefiind necesare a fi aduse lămuriri în ce priveşte cumpărătorii. Astfel, în dispoziţia de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare era necesar şi suficient a fi indicate numerele contractelor anulate, ceea ce s-a şi realizat.
În final, tribunalul a reţinut că problema opozabilităţii sentinţei civile faţă de cea de-a doua titulară a contractului din 25 mai 1997 îşi poate găsi rezolvarea doar prin promovarea unei cereri de evacuare a acesteia, aceasta locuind în imobil fără a deţine un titlu valabil.
Prin Decizia nr. 33 A din 7 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanţi şi de intervenientul D.V.G. împotriva sentinţei tribunalului, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:
Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale enunţate mai sus, apreciind că cererea de lămurire formulată în cauză este neîntemeiată.
Astfel, prin lămurirea hotărârii, conform art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi modificat dispozitivul hotărârii, ci se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se cere.
Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate pentru situaţia în care dispozitivul nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.
Or, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nu este susceptibil de a fi pus în executare, astfel încât reclamanţii nu justifică un interes în formularea cererii de lămurire în sensul menţionat.
Hotărârea poate fi pusă în executare doar în ceea ce priveşte dispoziţia prin care pârâţii menţionaţi expres în hotărâre au fost obligaţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu. Această dispoziţie este opozabilă însă doar pârâţilor care au figurat în proces, cadrul procesual neputând fi extins în procedura lămuririi cu alţi pârâţi.
Pe de altă parte, dispoziţia de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare individualizate prin indicarea numărului acestora, este suficient de clară, nefiind necesară menţionarea în dispozitiv şi a părţilor contractante.
Aspectele reţinute cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 9173 din 9 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care sentinţa ce se solicită a fi lămurită a rămas irevocabilă, referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii formulării capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, invocată în considerarea faptului că nu au fost chemate în judecată toate părţile contractante, nu pot justifica cererea de lămurire de faţă.
Instanţa de recurs a respins această excepţie reţinând că o asemenea sancţiune procesuală (deşi corectă, în plan teoretic) nu se impune a fi aplicată, date fiind circumstanţele cauzei, "întrucât prin aceasta dreptul reclamanţilor şi al intervenientului la un proces echitabil şi la durata rezonabilă a procedurilor judiciare, astfel cum sunt ele garantate de art. 6 parag.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale ar fi compromise, motiv pentru care norma internă va fi înlăturată, iar dispoziţiile convenţionale vor fi aplicate cu prioritate, conform art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României".
În acelaşi timp, Înalta Curte a reţinut şi "poziţia intimaţilor care au susţinut respingerea căii de atac, asumându-şi dificultăţile ce ar putea decurge de aici cu privire la executarea deciziei, orice hotărâre judecătorească având ea însăşi efecte relative, în sensul că nu poate fi opozabilă decât părţilor care au participat la judecată, astfel cum şi instanţa de apel a reţinut."
Şi în contextul celor reţinute de instanţa de recurs, împrejurarea că în imobil locuieşte familia pârâtului A.C., fără a deţine titlu locativ, nu justifică cererea de lămurire, acesta fiind un aspect care poate fi valorificat de către apelanţii-reclamanţi doar în cadrul unui proces distinct, astfel cum în mod corect a constatat şi prima instanţă.
Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii N.L.I.E., N.Ş.A. şi intervenientul D.V.G., motivele fiind formulate la data de 26 septembrie 2013 (data expedierii prin poştă).
Înalta Curte, la termenul din 21 octombrie 2013, a invocat excepţia nulităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Conform art. 3021 lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Potrivit art. 303 alin. (2) din C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, iar conform art. 306 alin. (1) din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
În speţă, se constată că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul legal.
Astfel, la dosarul instanţei de apel se află procesele-verbale încheiate de persoana însărcinată cu înmânarea actelor de procedură, respectiv a deciziei recurate, care cuprind toate datele prevăzute de art. 100 din C. proc. civ.
Potrivit acestor procese-verbale, recurenţilor le-a fost comunicată decizia atacată la data de 25 martie 2013, iar potrivit art. 301 din C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile, calculat de la această dată.
Termenul legal pentru motivarea recursului, socotit conform art. 303 alin. (2) din C. proc. civ., s-a împlinit la data de 10 aprilie 2013, iar motivele de recurs au fost formulate la data de 26 septembrie 2013 (data expedierii prin poştă), peste termenul prevăzut de lege, fără a se invoca motive de ordine publică.
Faţă de cele expuse, conform art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamanţii N.L.I.E., N.Ş.A. şi intervenientul D.V.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii N.L.I.E., N.Ş.A. şi intervenientul D.V.G. împotriva Deciziei civile nr. 33 A din 7 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4628/2013. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 4635/2013. Civil. Hotarâre care sa tina loc... → |
|---|
