ICCJ. Decizia nr. 4647/2013. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4647/2013
Dosar nr. 904/33/2013
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 293 din 13 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 17038/211/2010, Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii R.E. şi K.C.G. împotriva Sentinţei civile nr. 14628 din 5 iulie 2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reţinut că acţiunea promovată are ca obiect obligarea pârâtei Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca la plata sumei de 160.000 RON cu titlu de despăgubiri
În drept, reclamantele s-au prevalat de dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., art. 1000 alin. (3) C. civ., invocând răspunderea civilă delictuală.
În atare situaţie, tribunalul în baza art. 228 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ., a apreciat că prezenta cauză este de competenţa Tribunalului Specializat, vizând răspunderea civilă delictuală a unui profesionist, aşa cum este definit în art. 3 alin. (2) din Noul C. civ., cauzele de o asemenea natură căzând în competenţa acestei instanţe, aşa cum de altfel s-a statuat în literatura de specialitate anterior, pornindu-se de la aplicarea art. 4 din vechiul C. com. care instituia prezumţia de comercialitate.
În raport de prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 sus-menţionat, vor constitui fapte de comerţ nu numai obligaţiile contractuale, ci şi obligaţiile derivând din fapte licite sau din săvârşirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speţă, unde, răspunderea pe care recurentele o atribuie societăţii intimate are un caracter vădit comercial.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 în cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art. 37 din acelaşi act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează.
Prin înfiinţarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cauzele de competenţa tribunalului în domeniul în care s-a înfiinţat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent şi litigiile dintre sau cu profesionişti.
S-a reţinut în acest sens faptul că, deşi criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material şi-a pierdut funcţionalitatea, niciuna dintre normele Noului C. civ. ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puţin una dintre părţi are calitatea de profesionist în materia "activităţilor de producţie, comerţ sau prestări de servicii" (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuieşte expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ") de celelalte litigii care implică profesionişti în alte materii şi conferirea competenţei de soluţionare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/2011.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunţiativ şi nu limitativ prevăzând posibilitatea înfiinţării în cadrul secţiilor civile, a unor complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc; cereri în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială faţă de art. 227 din acelaşi act normativ, până la data intrării în vigoare a C. civ., tribunalele comerciale Argeş, Cluj şi Mureş se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secţii civile în cadrul tribunalelor Argeş, Cluj şi Mureş, în condiţiile art. 226.
Prin Decizia civilă nr. 313 din 20 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Cluj. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Specializat Cluj a reţinut că dosarul a fost înregistrat la registratura instanţei specializate la data de 29 martie 2013, ca şi recurs, în condiţiile preluării dosarului prin sistemul E., reclamantele depunând la dosar la data de 13 mai 2013 un înscris în cuprinsul căruia au invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei specializate de soluţionare a căii de atac.
S-a susţinut astfel că natura litigiului dedus nu este una comercială, ci esenţialmente civilă şi că simplul fapt că una dintre părţile litigante are calitate de comerciant nu este suficient pentru a atrage natura comercială a litigiului.
Obligaţia ce rezultă din raporturile dintre părţi este una civilă, răspunderea civilă delictuală neavând o etimologie comercială şi nerezultând din faptele de comerţ ale pârâtei, fiind rezultatul ocupării abuzive şi a distrugerii unui imobil redobândit în condiţiile Legii nr. 10/2001 de către reclamante.
Distincţia pe care o făceau dispoziţiile art. 4 din C. com. este apreciată ca fiind clară, faptele ilicite săvârşite de pârâtă nu au caracter comercial ci civil, răspunderea civilă a unui comerciant putând avea caracter comercial doar când obligaţia pe care o are de îndeplinit comerciantul nu poate să atragă răspunderea oricărei alte persoane.
În plus, s-a susţinut că operaţiunile ce priveau imobilele potrivit fostului C. com. nu erau privite ca fapte de comerţ ci drept operaţiuni civile.
Astfel învestită, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 406 din 2 septembrie 2013 a stabilit competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantele au învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului pretins cauzat prin fapta culpabilă a acesteia constând în sustragerea unor bunuri şi cauzării unor distrugeri aferente imobilului localizat în Cluj-Napoca str. A.I., imobil retrocedat acestora în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii s-a susţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ. în condiţiile în care cererea a fost înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 1 iunie 2010, iar faptele pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii delictuale au fost săvârşite anterior acestei date.
Întrucât cererea vizează antrenarea răspunderii civile delictuale a unui profesionist, competenţa materială de soluţionare a cauzei s-a stabilit în condiţiile art. 1 C. proc. civ. 1865 prin raportare la art. 2 din acelaşi act normativ şi ale art. 4 din vechiul C. com.
Altfel spus, în raport de prezumţia de comercialitate instituită de art. 4, vor constitui fapte de comerţ nu numai obligaţiile contractuale, ci şi obligaţiile derivând din fapte licite sau din săvârşirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speţă, unde, răspunderea pe care recurentele o atribuie societăţii intimate are un caracter comercial.
Aceasta, întrucât printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligaţii, alături de gestiunea intereselor altuia, plata lucrului nedatorat şi îmbogăţirea fără justă cauză, se regăseşte şi fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că ea nu este cuprinsă de art. 3 din C. com.
Aşadar, demersul judiciar al reclamantelor s-a apreciat ca fiind unul de natură comercială, iar în raport de câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa materială de soluţionare a cauzei în mod corect a fost stabilită competenţa materială a judecătoriei.
Cât priveşte soluţionarea recursului împotriva hotărârii pronunţate, Curtea a reţinut că potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 în cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art. 37 din acelaşi act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează.
Prin înfiinţarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cauzele de competenţa tribunalului în domeniul în care s-a înfiinţat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent şi litigiile dintre sau cu profesionişti.
S-a reţinut în acest sens faptul că, deşi criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material şi-a pierdut funcţionalitatea, niciuna dintre normele Noului C. civ. ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puţin una dintre părţi are calitatea de profesionist în materia "activităţilor de producţie, comerţ sau prestări de servicii" (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuieşte expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ") de celelalte litigii care implică profesionişti în alte materii şi conferirea competenţei de soluţionare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/2011.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunţiativ şi nu limitativ prevăzând posibilitatea înfiinţării în cadrul secţiilor civile, a unor complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc; cereri în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială faţă de art. 227 din acelaşi act normativ, până la data intrării în vigoare a C. civ., tribunalele comerciale Argeş, Cluj şi Mureş se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secţii civile în cadrul tribunalelor Argeş, Cluj şi Mureş, în condiţiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competenţă a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispoziţiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competenţa tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la Noul C. civ. prevăd expres că anumite cauze sunt de competenţa tribunalelor comerciale ori, după caz, de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor sau curţilor de apel.
Tribunalele comerciale Argeş, Cluj şi Mureş au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654/2011. Deşi Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunţat expres asupra competenţei materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanţe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială" era determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 şi art. 56 din C. com. din 1887. În consecinţă, nu se poate reţine intenţia legiuitorului de a transfera competenţa de soluţionare a acestor cauze în favoarea secţiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competenţa materială în limitele competenţei fostelor tribunale comerciale.
Împotriva sentinţei curţii de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamantele.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele-reclamante susţin că decizia curţii de apel este nelegală, întrucât simpla calitate de comerciant (în speţă, pârâta) nu conferă litigiului caracter comercial, dacă obligaţia este civilă, aşa cum este în speţă.
Cererea dedusă judecăţii are o natură civilă, fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală şi nu rezultă din faptele de comerţ ale pârâtei.
Se mai susţine că natura şi circumstanţele speţei sunt de natură să înlăture prezumţia de comercialitate, faptele imputate pârâtei derivând din restituirea, în temeiul Legii nr. 10/2001, a unui imobil deţinut de aceasta.
Recurentele-reclamante solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Examinând criticile formulate prin cererea de recurs cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantele au învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului pretins cauzat prin fapta culpabilă a acesteia constând în sustragerea unor bunuri şi cauzării unor distrugeri aferente imobilului situat în Cluj-Napoca str. A.I., imobil retrocedat acestora în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii s-a susţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
Chestiunea pusă în discuţie în prezentul recurs priveşte natura civilă sau comercială a cauzei de faţă.
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părţi.
Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerţ şi comercianţi şi el priveşte raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum şi raporturile procesuale nepatrimoniale.
Competenţa jurisdicţiei comerciale nu intervine automat ori de câte ori una dintre părţile litigante este o societate comercială, ci doar atunci când comercianţii săvârşesc fapte de comerţ.
În speţă, nu se pune problema săvârşirii unor fapte de comerţ, deoarece faptele reclamate nu se pot încadra în categoria celor reglementate ca fiind fapte de comerţ.
Obligaţia ce rezultă din raporturile dintre părţi este una civilă, răspunderea civilă delictuală pe care reclamantele şi-au întemeiat acţiunea nu rezultă din faptele de comerţ ale pârâtei, ci derivă din posesia exercitată de aceasta cu privire la un imobil redobândit în condiţiile Legii nr. 10/2001 de către reclamante.
Aşa fiind, având în vedere că obiectul litigiului este o acţiune în răspundere civilă delictuală, precum şi faptul că prezumţia de comercialitate a prezentului litigiu, decurgând din calitatea pârâtei de comerciant este răsturnată de împrejurarea că pretinsul delict nu are la origine un act comercial, o faptă de comerţ săvârşită de pârâtă, Curtea apreciază că pricina dedusă judecăţii are caracter civil.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamante şi va modifica decizia recurată, în sensul că va stabili competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii R.E. şi K.C.G. împotriva Sentinţei civile nr. 406 din 2 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a recursului reclamantelor în favoarea Tribunalului Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4631/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4675/2013. Civil → |
|---|
