ICCJ. Decizia nr. 4778/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4778/2013
Dosar nr. 91/89/2002*
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 30/A din 27 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii B.M.S., S.T., S.D.M. şi C.L.I. împotriva Sentinţei civile nr. 129 din 2 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Vaslui.
A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis contestaţia formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA Vaslui, Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, prin Primar şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
A anulat în parte Dispoziţia nr. 490 din 12 noiembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Vaslui, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 4332,88 mp, identificat prin raportul de expertiză nr. 40 din 09 decembrie 2009, varianta a II-a, efectuat de expertul C.C., şi delimitat în anexa nr. 9 la raport de punctele de contur 20, 11, 12, 13, 16, 15, 17, 18, 19, 20, raport ce face parte integrantă din hotărâre.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei, cu privire la respingerea excepţiilor.
A respins apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor suma de 34.997 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin Decizia de casare nr. 7539 din 26 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a îndrumat instanţa de rejudecare să lămurească întinderea dreptului de proprietate, precum şi dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, în vederea aplicării corecte a art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.
Curtea a constatat că art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, la data intrării în vigoare a legii, prevede că "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate".
Ulterior, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit în urma republicării acestei legi art. 29 alin. (1), a fost modificat prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, având următorul conţinut: "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate".
Acest din urmă text al articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma adoptată prin Legea nr. 247/2005, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 803 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, care a statuat că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Astfel, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în reglementarea anterioară modificării survenite prin Legea nr. 247/2005, rezultă că obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate abuziv intră şi în sarcina societăţilor comerciale integral privatizate, cu condiţia ca bunul imobil solicitat să fi fost preluat de stat fără titlu valabil.
Or, în speţă, este evident că terenul în litigiu, revendicat de reclamanţi, a fost preluat fără titlu valabil, avându-se în vedere că prin Sentinţele irevocabile nr. 833 din 29 februarie 2008 şi nr. 255 din 26 ianuarie 2009, pronunţate de Tribunalul Vaslui, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de donaţie, pentru lipsa cauzei datorate lipsei intenţiei de a gratifica în aceste acte cu titlu gratuit.
În ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate, Curtea a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a suprafeţei totale de 4332,88 mp.
Ca să ajungă la această concluzie, Curtea a avut în vedere că, potrivit procesului-verbal de impunere din anul 1952, autorii reclamanţilor aveau în proprietate suprafaţa de 4838 mp, situată pe str. V., din care, potrivit cărţii de judecată civilă nr. 69 din 11 iunie 1952 a Judecătoriei Vaslui, s-a admis sesizarea secţiei financiar şi s-a autorizat vânzarea terenului în suprafaţă de 630,97 mp pentru neplata impozitului, suprafaţă de teren care a fost restituită prin Sentinţa civilă nr. 1427 din 09 decembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 1510/2002, reţinându-se preluarea abuzivă a acestui teren.
Pe lângă suprafaţa de 4838 mp din str. V., aşa cum rezultă din procesul-verbal de impunere nr. 52 din 29 iulie 1945, autorii reclamanţilor au deţinut în proprietate şi suprafaţa de 703 mp situată pe str. V.
Din însumarea suprafeţei de teren aflate la nr. 19 (4838 mp) cu cea de la nr. administrativ 12 (703 mp) rezultă că autorii reclamanţilor aveau o suprafaţă totală de teren de 5541 mp.
Raţionând altfel, dacă în anul 1952, prin cartea civilă nr. 69 din 11 iunie 1952, a fost preluată abuziv suprafaţa de 630,97 mp, restituită în anul 2002, nu ar fi fost posibil ca, în anii 1963 şi 1973, prin contractele de donaţie nr. 87/1963 şi nr. 1558/1973, autorii reclamanţilor să fi donat statului suprafaţa totală de 4332,88 mp, a cărei restituire se solicită în această cauză.
Având în vedere limitele cererii de apel, consacrate de regula tantum devolutum quantum apellatum, în sensul că prin cererea de apel reclamanţii nu au criticat amplasamentul terenului în litigiu stabilit de expertiza topografică efectuată în primă instanţă, ci doar întinderea suprafeţei lui, dar ţinând cont şi de limitele deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea a înlăturat expertizele în construcţii şi topografică, efectuate în apel, pe de o parte, că acestea sunt inutile cauzei, iar pe de altă parte, pentru că expertiza topografică este eronată în privinţa amplasamentului terenului şi în privinţa calculului suprafeţei de restituit (4335,88 mp în loc de 4332,88 mp cât a fost donată), în care este inclusă şi suprafaţa de 56,88 mp retrocedată unei alte persoane.
Prin urmare, Curtea a omologat varianta a II-a din raportul de expertiză nr. 40 din 09 decembrie 2009, efectuat de expertul C.C. în primă instanţă.
2. Recursurile
2.1. Motive
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii B.M.S., S.T. şi C.I.L. precum şi pârâţii SC C. Vaslui SA, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui.
Critica formulată de reclamanţi este limitată la faptul că instanţa a procedat în mod eronat la compensarea cheltuielilor de judecată plătite pentru expertizele înlăturate.
Instanţa nu putea dispune compensarea onorariilor de expert, obligaţia suportării acestora revenind în mod integral părţii care a căzut în pretenţii, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Aceste probe nu au fost realizate în susţinerea apelului reclamanţilor, astfel încât pârâta SC C. Vaslui SA trebuia să suporte integral plata onorariilor de expertiză pentru că a căzut în pretenţii.
Recursul declarat de către pârâta SC C. Vaslui SA vizează următoarele aspecte:
Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. pentru că nu putea să înlăture expertizele efectuate în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare, cu motivarea că sunt inutile cauzei, şi a omologat greşit varianta II din raportul de expertiză efectuat la 9 decembrie 2009, în primă instanţă.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii în raport cu probatoriul administrat în cauză, precum şi motive contradictorii pentru că, pe de o parte se admite restituirea în natură a terenului în contradictoriu cu SC C. Vaslui SA, iar pe de altă parte se admit şi despăgubiri prin echivalent în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Or, prin respingerea apelului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului a rămas valabilă şi obligarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata de despăgubiri pentru teren.
Instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 10 din Legea nr. 10/2001, construcţiile edificate pe terenul din speţă fiind edificate legal, în baza unei autorizaţii de construire. Aceste construcţii nu se încadrează în categoria unor construcţii uşoare sau demontabile, fapt atestat de către expert.
Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui a motivat nelegalitatea deciziei din apel prin aceea că, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, numai în cazul necunoaşterii persoanei juridice deţinătoare a imobilului notificarea trebuia adresată primarului. Or, în cauză, reclamanţii cunoşteau deţinătoarea imobilului, astfel încât notificarea trebuia adresată instituţiei publice care a efectuat privatizarea SC C. Vaslui SA. Reclamanţii au în lucru la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului o notificare care priveşte acordarea de despăgubiri pentru terenul ce face obiectul judecăţii.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a criticat decizia dată de instanţa de apel arătând că nu a emis decizie motivată pentru că reclamanţii nu au depus suficiente documente pentru completarea dosarului administrativ format în baza notificării.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi-a respectat toate obligaţiile legale şi a depus diligenţele în limitele legii în vederea informării, clarificării şi soluţionării notificării reclamanţilor. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate soluţiona numai notificările care sunt însoţite de documentaţia completă.
2.2. Analiza recursurilor
1. Recursul declarat de către reclamanţi nu este întemeiat, şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 7539 din 26 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea de dovezi în vederea stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt cu privire la modul de preluare a terenului în litigiu şi la întinderea dreptului de proprietate.
Deşi la termenul din 15 februarie 2012, după casarea cu trimitere spre rejudecare, reprezentanţii reclamanţilor şi ai SC C. Vaslui SA au arătat că nu mai au alte probe de administrat, instanţa, în respectarea cerinţelor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a pus în vedere părţilor necesitatea suplimentării probei cu înscrisuri referitoare la modul de preluare de către stat şi la întinderea dreptului de proprietate asupra terenului, urmând ca, în raport de aceste înscrisuri să se stabilească necesitatea administrării probei cu expertiză.
Expertiza a fost dispusă la termenul din 7 martie 2012, reprezentantul reclamanţilor învederând doar faptul că nu se mai impune măsurarea terenului. A fost de acord, însă, ca expertul să determine felul construcţiilor, respectiv dacă acestea sunt construcţii uşoare sau demontabile, dacă sunt sau nu autorizate.
Instanţa, în raport de considerentele deciziei de casare, de probatoriile administrate până la termenul din 7 martie 2012, precum şi în raport de atitudinea procesuală a părţilor a dispus efectuarea unei expertize care profita soluţionării procesului. Drept urmare, în mod corect, în condiţiile art. 1711 C. proc. civ., a obligat la plata onorariului de expertiză atât pe reclamanţi, cât şi intimata SC C. Vaslui SA.
Împrejurarea că, ulterior, instanţa la care s-a strămutat judecata cauzei a statuat că probatoriul dispus a fost inutil - apreciere pe care nu o putea face la momentul aprecierii probelor -, şi a înlăturat expertiza în construcţii şi expertiza topografică, nu înseamnă că nu putea fi făcută aplicarea art. 276 C. proc. civ. în privinţa onorariilor de expertiză plătite în condiţiile sus-menţionate.
Ca atare, criticile formulate de către reclamanţi nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 276 C. proc. civ.
2. Cât priveşte recursul declarat de către pârâta SC C. Vaslui SA sunt de reţinut următoarele aspecte:
Prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare s-a impus ca instanţa de trimitere să determine în ce măsură terenul a fost preluat cu sau fără titlu, iar dacă va constata că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, pentru aplicarea corectă a legii să aibă în vedere faptul că art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma sa iniţială a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale.
Faţă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, declarată neconstituţională, obligaţia de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, revine acestora.
În cauză, prin hotărâri definitive s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de donaţie către stat a terenului în litigiu. Prin urmare, preluarea terenului s-a făcut fără titlu.
Totuşi, în speţă, pentru a determina felul restituirii, în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent, trebuia să se ţină cont nu numai de dispoziţiile art. 29, ci şi de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Or, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
Prin raportul de expertiză depus la 21 mai 2012 s-a concluzionat în sensul că, pe terenul în litigiu nu sunt amplasate construcţii uşoare sau demontabile; construcţiile amplasate pe terenul în litigiu sunt construcţii autorizate înainte de 1 ianuarie 1990; toate construcţiile sunt finalizate şi sunt construcţii cu caracter necesar obiectului de activitate al societăţii.
Drept urmare, considerând că terenul poate fi restituit în natură, şi înlăturând raportul de expertiză cu motivarea că administrarea probei este inutilă cauzei, în condiţiile în care această cerinţă de admisibilitate a probei putea fi apreciată numai la momentul încuviinţării probei, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate sub acest aspect întrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În egală măsură, considerentul din decizia dată în apel prin care au fost înlăturate probele, cu motivarea că au fost inutile cauzei, are valoarea actului îndeplinit cu neobservarea formelor legale, respectiv al condiţiei de admisibilitate a probei care se verifică la momentul încuviinţării probei. Prin înlăturarea, în aceste condiţii, a dovezilor administrate, în raport de utilitatea demonstrată a dovezilor, s-a produs SC C. Vaslui SA o vătămare procesuală ce a fost apreciată de către instanţa de recurs în contextul în care a fost nesocotită şi legea materială incidentă în cauză. Aşadar, acest aspect al considerentelor atrage nelegalitatea hotărârii în condiţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În schimb, critica privitoare la faptul că, prin respingerea apelului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, hotărârea instanţei de apel conţine considerente contradictorii pentru că s-ar fi dispus şi restituirea în natură a terenului şi obligarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent nu poate fi primită, SC C. Vaslui SA nejustificând un interes procesual pentru a critica aspecte legate de respingerea căii de atac formulate de o altă parte.
Faţă de cele ce preced, fiind corectă soluţia de respingere a contestaţiei împotriva dispoziţiei prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil situat în Vaslui, str. V. (actual A.), în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC C. Vaslui SA va fi admis în sensul reţinut prin dispozitiv, astfel încât va fi menţinută soluţia pronunţată prin sentinţă;
3. Recursul declarat de către Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui, prin care a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, nu este întemeiat.
Conform acestui text, în cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului Bucureşti. În termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice persoanei îndreptăţite elementele de identificare a acesteia.
În cauză, însă, nu s-a pus problema incidenţei art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, dovadă fiind faptul că primarul a emis o dispoziţie asupra notificării. Prin urmare, primarul nu ar putea, în contestaţia celor care au depus notificarea, să invoce faptul că nu era îndreptăţit să acorde măsuri reparatorii.
Pe de altă parte, cei care pot cere Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului să se pronunţe asupra notificării depuse sunt reclamanţii, iar nu primarul.
4. Recursul declarat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este întemeiat.
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Împrejurarea că, aşa cum susţine recurenta, reclamanţii nu ar fi depus toate actele solicitate nu justifică nesoluţionarea notificării. Unitatea notificată trebuie să se pronunţe în raport de dovezile prezentate.
Ca atare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele de fond apreciind în mod corect faptul că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este în culpă pentru nesoluţionarea notificării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC C. Vaslui SA împotriva Deciziei civile nr. 30/A din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 129 din 02 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B.M.S., S.T. şi C.I.L. şi de pârâţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui împotriva aceleiaşi decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă recurenţii-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6764,95 lei către recurenta-pârâtă SC C. Vaslui SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4777/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4781/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
