ICCJ. Decizia nr. 5056/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5056/2013
Dosar nr. 8672/1748/2011
Şedinţa camerei de consiliu din 6 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 12 septembrie 2011 sub nr. 8672/1748/2011, reclamanta SC B.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de studii tehnice rutiere şi informatică, anularea procesului-verbal de contravenţie din 12 august 2011, cu consecinţa anulării sancţiunilor aplicate prin acesta.
Prin Sentinţa civilă nr. 4685 din 13 iunie 2013, Judecătoria Cornetu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, reţinând, în esenţă, că potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei aparţine instanţei de la domiciliul petentului, în speţă, Judecătoria Constanţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 11546 din 27 septembrie 2013 pronunţată în acelaşi dosar, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, nu este aplicabil în cauză, deoarece norma de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este aplicabilă plângerilor contravenţionale introduse ulterior datei de 15 februarie 2013. Or, în cauză, instanţa a fost sesizată la data de 12 septembrie 2011, sens în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanţa competentă a soluţiona plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de contravenţie este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta, în speţă, Judecătoria Cornetu.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru argumentele ce succed:
În raport de obiectul cauzei, respectiv, plângere contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, este cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând deci distincţia între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal nu şi la cele în materie contravenţională.
Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv, la 12 septembrie 2011, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei se află pe Autostrada A2 Km 12 + 450 m, Glina, judeţul Ilfov, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2013
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 5048/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5057/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|